Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 4/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
SENTINȚA PENALĂ Nr. 4 PI
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află soluționarea plângerii formulată de petentul împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul nr. 330/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă petentul și intimații.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată plângerea în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Procurorul a pus concluzii de respingere a plângerii și menținerea rezoluțiilor pronunțate în cauză, ca fiind temeinice, motivate și legale.
INSTANȚA
Deliberând asupra plângerii, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA la data de 07.11.2008 sub nr-, petentul a formulat plângere împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale dosar nr. 330/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, prin care a fost soluționată petiția sa împotriva făptuitorilor și. Se arată în motivare că solicită tragerea la răspundere penală a celor doi făptuitori, întrucât a soluționat dosarul în care a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitele și, iar a respins plângerea sa împotriva rezoluției. Petentul a susținut că registratorul șef al I A, numita și registratorul au intabulat în CF 61980 A pe soții G și, în condiții nelegale, în lipsa unui proces verbal al executorului judecătoresc care să constate că s-a realizat subrogația în baza OG 40/1999 și fără să se dispună expres ca A să intabuleze dreptul a proprietate. A mai arătat că procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA au refuzat să permită strângerea de probe pentru începerea urmăririi penale față de făptuitorii și, așa cum aceștia din urmă au refuzat strângerea probelor pentru începerea urmăririi penale față de funcționarele OCPI
În cauză s-a dispus atașarea dosarului nr. 330/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA în care s-a pronunțat rezoluția atacată și din analiza căruia instanța retine următoarea stare de fapt:
Prin rezoluția din 4.09.2008 pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosar n 330/P/2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații si sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 și 264.p, apreciindu - se că faptele nu există.
Prin rezoluția din 13.10.2008 din dosar 975/II/2/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARAs -a respins plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției menționate.
Analizând rezoluția atacată din prisma materialului probator administrat, instanța retine că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi magistrați acuzați de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și favorizarea infractorului. În fapt, intimatul magistrat este acuzat de soluția pronunțată în dosar nr. 544/P/2006 prin care a dispus neînceperea urmăririi penale față de si sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art 246.p, iar intimatul magistrat este acuzat că a respins plângerea formulată de petent.
Potrivit art. 246.p infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanei se realizează sub aspectul elementului material, fie printr-o inacțiune, neîndeplinirea unui act, fie printr-o acțiune, îndeplinirea defectuoasă a acestuia, termenul de act fiind folosit de legiuitor în sensul de operație pe care făptuitorul trebuia să o efectueze în temeiul îndatoririlor sale de serviciu și care trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane, respectiv atingerea adusă intereselor ocrotite de lege.
Din analiza dosarului nu rezultă că procurorul care a instrumentat cauza penală ce a format obiectul dosarului nr. 5443/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad și nici procurorul ierarhic superior care a confirmat rezoluția atacată au săvârșit vreo acțiune care să se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art 246.Cod Penal Mai mult decât atât, rezoluția pronunțată de către intimatul și confirmată de primul procuror intimatul a făcut obiectul cenzurii instanței de judecată, care prin sentința penală nr.1924/13.08.2008 a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul, confirmând legalitatea și temeinicia soluției pronunțate.
Infracțiunea de favorizare a infractorului presupune sub aspectul laturii obiective o infracțiune comisivă care se realizează, prin ajutorul dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, fie pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei,fie pentru a-i asigura folosul sau produsul respectiv.
aceste cerințe ale infracțiunii la speța de față, instanța apreciază că nu se poate retine că cei doi magistrați au săvârșit vreun act material care să poată întruni elementele constitutive ale infracțiunilor, soluția pronunțată în cauză bazându-se pe propria convingere raportată la ansamblul probator administrat și care reflectă principiul independenței procurorilor în soluționarea dosarelor.
Astfel, în temeiul art. 2781alin.8 lit.a p Cod Penal se va respinge plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul nr. 330/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Văzând și prevederile art. 192 alin.2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 2781alin.8 lit.a p Cod Penal respinge plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul nr. 330/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
În temeiul art. 192 alin.2 p Cod Penal obligă petentul la plata sumei de 609 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare cu părțile.
Pronunțată în ședința publică din 15 Ianuarie 2009.
Președinte,
Grefier
Red.AN/tehnored AJ
4 ex/22.01.09
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu