Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 4/2010. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 4/
Ședința publică din data de 11 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Cristache judecător
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de - procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind judecarea plângerii formulată, în conformitate cu disp. art. 2781Cod procedură penală, de petenta SC SRL G, prin administrator unic, împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale, de disjungere a cauzei și declinare a competenței de soluționare a acesteia nr. 462/P/2008 din 18.05.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați și a rezoluției de respingere a plângerii nr. 757/II/2/2009 din 22.06.2009 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.
La apelul nominal au lipsit petenta și intimatele, și.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Reprezentantul Ministerului Public precizează că nu mai are cereri de formulat. Urmează să se observe că reprezentantul petentei nu a depus dovada imposibilității de a se prezenta în instanță la termenul anterior, așa cum i s-a pus în vedere prin încheierea de ședință.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că plângerea formulată de petenta SC SRL G, prin reprezentant, împotriva soluțiilor de neîncepere a urmăririi penale adoptate de către Parchetul Curții de Apel Galați, este nefondată și solicită să fie respinsă ca atare.
Actele premergătoare efectuate în cauză nu au dus la concluzia pe care o susține petenta, în sensul că intimatele se fac vinovate de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal.
CURTEA
Asupra cauzei de față;
Petenta SC SRL G, prin administrator, s-a adresat instanței cu plângere întemeiată pe dispozițiile art. 2781Cod procedură penală, împotriva rezoluției 462/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.
Plângerea a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați la data de 09.07.2009 sub nr-.
În susținerea plângerii petenta prin administrator a arătat că rezoluția atacată a fost dispusă cu încălcarea dispozițiilor art. 13 alin. 1 din OUG 43/2002, deoarece competența de a efectua urmărirea penală împotriva intimatelor, și, judecători la Tribunalul Galați, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal revenea Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați.
În motivarea aspectului mai sus arătat, petenta a arătat că prejudiciul adus la bugetul de stat de cele trei intimate prin complicitate cu și depășește echivalentul a un milion de euro.
Examinând actele și lucrările dosarului se constată următoarele:
Prin ordonanța 462/P/2008 din 18.05.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galațis -a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii, și pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 Cod penal și art. 264 Cod penal.
S-a dispus, de asemenea, disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare as acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați pentru a efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 288 Cod penal, art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 241/2005 și art. 23 pct. 1 lit. din Legea 656/2002 față de și.
Pentru a dispune astfel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galația reținut următoarele:
Prin ordonanța nr. 162/P/2008 din 14.11.2008, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galația dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe judecătorii, și pe și, în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.
Din plângerea penală formulată de și din declarația ulterioară a acestuia, rezultă că judecătorii, și, de la Tribunalul Galați, și-au îndeplinit abuziv atribuțiile de serviciu în dosarul nr- al Tribunalului Galați, favorizându-i astfel pe făptuitorii și, care, în opinia persoanei vătămate au săvârșit infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 Cod penal, evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din legea nr. 241/2005 și spălare de bani, prevăzută de art. 23 pct. 1 lit. c din Legea 656/2002.
Din verificările efectuate în cauză au rezultat următoarele:
Prin rezoluția nr. 6582/P/2006 din 07.12.2006 Parchetul de pe lângă Judecătoria Galația dispus neînceperea urmăririi penale față de pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 288 și art. 292 Cod penal, apreciindu-se că faptele sesizate de în sarcina acesteia nu există.
Împotriva acestei soluții a formulat plângere în conformitate cu dispozițiile art. 2781Cod procedură penală.
Prin sentința penală nr. 1987/09.11.2007 Judecătoria Galația respins ca nefondată plângerea formulată.
Recursul declarat de, împotriva sentinței penale nr. 1987/09.11.2007 a Judecătoriei Galați, a fost înregistrat la Tribunalul Galați sub nr-, completul de judecată fiind alcătuit din judecătorii, și.
Prin decizia penală nr. 214/16.05.2008 Tribunalul Galația respins ca inadmisibil recursul declarat de împotriva sentinței penale nr. 1987/09.11.2007 a Judecătoriei Galați.
În urma verificărilor efectuate nu au rezultat indicii privind săvârșirea vreunei fapte prevăzută de legea penală, de către magistrații, și, cu prilejul judecării dosarului nr- al Tribunalului Galați.
Împrejurarea că este nemulțumit de soluția pronunțată de magistrați nu atrage răspunderea penală a acestora.
Hotărârile judecătorești pot fi nelegale și/sau netemeinice, însă magistrații nu pot avea calitatea de subiecți activi ai vreunei infracțiuni exclusiv pe considerentul că au pronunțat o soluție sau alta. Legalitatea și temeinicia hotărârilor judecătorești pronunțate de magistrații judecători nu pot fi analizate în cadrul unei cercetări penale.
Cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 288 Cod penal, art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 și art. 23 pct. 1 lit. c din Legea 656/2002 sesizate în sarcina făptuitorilor și s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați.
Prin rezoluția 757/II/2/2009 a Procurorului general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galațis -a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției 462/P/2009 din 18.05.2009.
Pe parcursul judecării cauzei la Curtea de Apel Galați petenta prin administrator nu a solicitat administrarea vreunor probatorii.
Analizând și coroborând actele aflate la dosarul cauzei, se constată căplângerea formulată de petenta SC SRL G prin administrator împotriva rezoluției 462/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați este nefondată.
Sub aspectul motivelor invocate de petentă, considerăm că în speță competența materială pentru soluționarea plângerii penale formulate de aceasta împotriva celor trei intimate judecători la Tribunalul Galați (la momentul pronunțării deciziei penale 214/16.05.2008) revenea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați și nu Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.
Așa cum se poate observa, din actele și lucrările dosarului, inițial petenta a depus plângerea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați.
Prin ordonanța nr. 162/P/2008 din 14.01.2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galația declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.
Astfel, în mod corect plângerea a fost soluționată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați întrucât nu există indicii care să conducă la presupunerea că activitatea presupus infracțională imputată intimatelor ar fi în legătură directă cu infracțiuni de corupție pentru a atrage competența materială a Direcției Naționale Anticorupție.
Pe fondul cauzei, constatăm că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatele, și.
Se constată că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galația indicat ca și temei de drept în baza căruia s-a dispus neînceperea urmăririi penale, dispozițiile art. 10 lit. b Cod procedură penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, considerăm însă că soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimate putea avea la bază temeiul prevăzut de dispozițiile art. 10 lit. a Cod procedură penală întrucât faptele presupus a fi comise de acestea, respectiv infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 Cod penal și respectiv favorizarea infractorului prev. de art. 264 Cod penal nu există în materialitatea lor.
Împrejurarea că intimatele, în calitate de judecători la Tribunalul Galați, au pronunțat o soluție nefavorabilă petentului nu poate conduce la concluzia existenței vreunei infracțiuni și în nici un caz nu poate interveni atragerea răspunderii penale.
Având în vedere cele mai sus arătate, se va respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta SC SRL G, prin administrator, împotriva rezoluției 462/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.
În baza disp. art. 2781alin. 8 lit. a Cod procedură penală, se va menține soluția din rezoluția atacată.
Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va fi obligată petenta prin administrator la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
RESPINGE, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SC SRL G, cu sediul în G,-, prin administrator, împotriva ordonanței 462/P/2008 din 18.05.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.
Menține soluția din ordonanța atacată.
Obligă petenta SC SRL G, prin administrator, la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru petenta SC SRL G, prin administrator, și intimatele, și.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE,
- -
Grefier,
Red. -/26.01.2010
Tehnored. /2 ex./10.02.2010
Președinte:Mariana CristacheJudecători:Mariana Cristache