Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 401/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIE Nr. 401/2009

Ședința publică de la 18 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Leontin Coraș

JUDECĂTOR 2: Maria Covaciu

JUDECĂTOR 3: Dana Ghițoaica

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAa fost reprezentat de

Procuror -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de -petentul împotriva deciziei penale nr. 80/06 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în cauză s-a constatat lipsa părților.

Procedura de citare a fost îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care s-a constat că petentul a solicitat conexarea dosarului nr- la prezentul dosar.

Instanța a pus în discuția părților cererea de conexare formulată de petentul.

Reprezentantul parchetului a solicitat respingerea cererii de conexare ca fiind nefondată.

Instanța, deliberând asupra cererii de conexare o respinge ca fiind nefondată.

Nefiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul parchetului a solicitat respingerea recursului ca fiind inadmisibil.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față;

Constată că prin sentința penală nr. 85/27.10.2008 a Judecătoriei Avriga fost admisă excepția tardivității plângerii împotriva ordonanței procurorului din data de 28.11.2007, pronunțată în dosar nr. 269/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, a ordonanței Prim-procurorului din 04.01.2008, pronunțată în dosar nr. 101/II/2/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, respectiv a rezoluției procurorului din 28.08.2007, pronunțată în dosar 270/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, și a rezoluției Prim-procurorului din data de 12.09.2007, pronunțată în dosar nr. 49/II/2/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, invocată din oficiu, și în consecință:

În baza art. 2781alin. 8 lit. a C.P.P. a fost respinsă ca tardivă plângerea formulată de petentul, domiciliat în A, strada -, - scara A, etaj 3, apartament 15, județul Sibiu, împotriva ordonanței procurorului din data de 28.11.2007, pronunțată în dosar nr. 269/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, a ordonanței Prim-procurorului din data de 28.08.2007, pronunțată în dosar nr. 270/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, și a rezoluției Prim-procurorului din data de 12.09.2007, pronunțată în dosar 49/II/2/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.

În baza art. 2781alin. 8 lit. a a C.P.P. fost respinsă plângerea formulată de petentul, împotriva soluțiilor dispuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosar - și în dosar nr. 4035/2453/VIII/1/2008, ca inadmisibilă.

În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. a fost obligat petentul la plata către stat a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentința, instanța de fond a reținut că prin adresa nr. 4035/2453/VIII/1/2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a comunicat petentului că s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de acesta împotriva soluției dispuse în lucrarea -.

Obiectul dosarului numărul - al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție l-a constituit plângerea formulată de petent cu privire la modul de instrumentare și soluționarea a dosarului nr. 270/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.

Prin referatul din data de 03.03.2008, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de petentul, apreciindu-se că acesta a avut posibilitatea de a-și exprima nemijlocit drepturile procesuale.

La data de 18.03.2008, s-a comunicat petentului soluția dispusă în dosar nr. -.

Petentul a formulat plângere împotriva soluției dispuse în dosar nr. -, iar prin adresa nr. 4035/2453/VIII/1/2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție i s-a comunicat faptul că plângerea sa a fost respinsă.

Petentul a înțeles să formuleze plângere împotriva acestui răspuns, pe care l-a intitulat, rezoluție".

S-a arătat că, prin decizia 57/24.09.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general, stabilind că plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 2781alin. 1.C.P.P. este inadmisibilă.

Având în vedere decizia pronunțată în recursul în interesul legii, cât și faptul că soluția pronunțată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. - nu vizează netrimiterea în judecată a intimaților, reglementată de art. 2781alin. 1.C.P.P. instanța de fond în baza art. 2781alin. 1 lit. a a C.P.P. respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petent împotriva soluției dispuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar -.

În ceea ce privește plângerea formulată de petent împotriva soluției dispuse în dosar nr. 269/P/2007 și 270/P/2007 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, instanța a reținut următoarele:

În dosarul nr. 269/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrigs -a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților, prin ordonanța din data de 28.11.2007.

Împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere petentul, la data de 18.12.2007, iar prin ordonanța din data de 04.01.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, pronunțată în dosar nr. 101/II/2/2007, s-a dispus respingerea plângerii. Acestă ordonanță s-a comunicat petentului la data de 07.01.2008 ( fila 46 din dosar nr. 269/P/2007).

În dosar nr. 270/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrigs -a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva intimaților, prin rezoluția din data de 28.08.2007, comunicată petentului la data de 29.08.2007. Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul, iar prin rezoluția din data de 12.09.2007, pronunțată în dosar 49/II/2/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrigs -a dispus respingerea plângerii.

Potrivit art. 2781alin. 1.C.P.P. împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată se poate face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării soluției, la instanța căreia i-a revenit competența să judece cauza în primă instanță.

Având în vedere că la data de 30.06.2008, petentul a precizat plângerea în sensul că acesta viza și soluția pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Avrig în dosarele nr. 269/P/2007 și nr. 270/P/2007, instanța a ridicat din oficiu excepția tardivității formulării plângerii împotriva soluției pronunțate în dosarele menționate.

Instanța a admis excepția tardivității formulării plângerii împotriva ordonanțelor dispuse în dosar nr. 269/P/2007 și a rezoluțiilor din dosar nr. 270/P/2007, având în vedere faptul că aceste soluții au fost comunicate petentului cu mai mult de 20 de zile anterior formulării plângerii, respectiv în ianuarie 2008 și septembrie 2007. Mai mult, s-a constatat că, petentul a mai formulat două plângeri împotriva soluțiilor dispuse în cele două dosare menționate mai sus, acestea fiind înregistrate la Judecătoria Avrig sub nr- (plângere împotriva ordonanțelor din dosar nr. 269/P/2007) și nr- (plângere împotriva rezoluțiilor din dosarul nr. 270/P/2007), în ambele cazuri instanța dispunând respingerea ca nefondată a plângerii petentului.

Față de aspectele invocate mai sus, în baza art. 278/1alin. 8 lit. a C.P.P. instanța de fond a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul împotriva soluției dispuse de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. -, a admis excepția tardivității, invocată din oficiu, și, în consecință, a respins ca tardivă plângerea formulată de petent împotriva ordonanțelor dispuse în dosar nr. 269/P/2007 și a rezoluțiilor din dosar nr. 270/P/2007.

În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. a fost obligat inculpatul la plata către stat a cheltuielilor judiciare în sumă de 100 lei.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petentul.

Prin decizia penală nr. 80/6.04.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Penală a fost respins recursul formulat de petentul, menținându-se sentința atacată, decizia fiind definitivă. În baza art. 192 al. 2.C.P.P. recurentul a fost obligat să plătească statului suma de 450 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului în recurs, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

În motivarea acestei decizii Tribunalul a reținut următoarele:

În mod corect a reținut prima instanță, în ce privește adresa nr. 4035/2453/VIII/1/2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, plângerea la instanță, după parcurgerea procedurii prealabile a plângerii procurorul ierarhic superior, nu poate fi introdusă decât împotriva soluției de neurmărire penală.

Dacă procurorul nu a adoptat însă o soluție de neurmărire, plângerea este inadmisibilă.

Ori, o adresă comunicată de parchet nu se poate încadra în nici un caz printre soluțiile de neurmărire penală.

Cu privire la ordonanțele și rezoluțiile procurorului pronunțate în dosarul nr. 269/P/2007 și nr. 270/P/2007 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, comunicate petentului în septembrie 2007 și ianuarie 2008, prin art. 278/1C. a fost stabilit un termen de 20 de zile pentru formularea plângerii împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată, momentul de la care acesta începe să curgă fiind cel al comunicării actului de respingere a plângerii formulate potrivit art. 275-278.

C.P.P.

Ori, petentul și-a precizat plângerea la 30.06.2008, sesizând instanța de judecată, cu depășire termenului de 20 de zile prevăzut de art. 278/1 C.P.P. așa cum în mod întemeiat a reținut prima instanță. Ori, instanța de fond era în imposibilitatea analizării fondului cauzei, în mod corect pronunțându-se asupra tardivității formulării plângerii și admițând-o ca atare.

Mai mult decât atât, petentul a mai formulat două plângeri împotriva soluțiilor mai sus menționate, plângeri ce au fost respinse ca nefondate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs petentul.

Curtea de Apel constatând că petentul a declarat recurs împotriva unei decizii definitive în baza art. 385/15 pct. 1 lit. a va C.P.P. respinge ca inadmisibil recursul petentului.

În baza art. 192 al. 2.C.P.P. petentul va fi obligat să plătească statului suma de 160 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul împotriva deciziei penale nr. 80/6.04.2009 pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosar penal nr-.

În baza art. 192 al. 2 Cod pr. pen. obligă pe petiționar să plătească statului suma de 160 lei, cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 18.06.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red./Tehnored. DG

2 ex/24.06.2009

,

Președinte:Leontin Coraș
Judecători:Leontin Coraș, Maria Covaciu, Dana Ghițoaica

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 401/2009. Curtea de Apel Alba Iulia