Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 41/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 41

Ședința publică de la 13 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ciubotariu

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror

Pe rol fiind solutionarea cauzei penale directe, avand ca obiect "plangere impotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata (art.278 ind.1 Cod procedura penala)" promovata de catrepetentul, fiul lui si, nascut la 17.04.1970 - in prezent detinut in Penitenciarul I, impotriva ordonantei procurorului Parchetului de pe langa Curtea de Apel I nr.447/P/2007 din 1 februarie 2008.

La apelul nominal facut in sedinta publica, lipseste atat petentul G cât si persoanele cercetate si.

Lipsa procedura de citare cu petentul

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, in sensul ca, in urma convorbirii telefonice purtate șeful Biroului Evidenta al Penitenciarului I, acesta mi-a comunicat faptul că detinutul G refuza să se prezinte in instanta la termenul de judecata de astazi, că detinutul a formulat in scris o cerere de retragere a plangerii, cerere care mi-a fost predată personal de catre agentul care insoteste detinutii la instanta, și care se afla atasata la dosarul cauzei.

Verificand actele si lucrarile dosarului, instanta constata ca intr-adevar este lipsa de procedura cu petentul, dar petentul, din penitenciar, spune ca-si retrage plangerea intrucat considera ca este tardivă. Din datele de la dosar nu rezulta tardivitate, rezulta un alt aspect, faptul ca a pasit peste faza prevazuta de art.278 Cod procedura penala, respectiv plangere la procurorul general. de cererea de retragere expresă, trimisă prin locul de detentie și inregistrata sub nr. din 13.03.2008, cât si faptul ca refuza să se prezinte in fața instantei, acorda cuvantul reprezentantului Ministerului Public.

Reprezentantul Ministerului Public avand cuvantul, solicita a se lua act de manifestarea de voință a contestatorului, că-și retrage plangerea.

Declarand inchise dezbaterile, cauza ramane in pronuntare.

Ulterior deliberarii,

CURTEA DE APEL

Asupra plângerii penale de față:

Prin rezoluția nr. 447/P/2007 dată de procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI la 1.02.2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații - -judecător și -procuror - sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 246 Cod penal.

Acțiunea penală nu a fost pusă în mișcare cu motivația, în drept, că fapta reclamată, nu există (art. 10 lit. "a" Cod procedură penală).

S-a reținut că petentul G, aflat în Penitenciarul Iașia contestat în instanță Hotărârea Comisiei de disciplină nr.5419 prin care i s-a aplicat sancțiunea - suspendării dreptului de a primi și cumpăra bunuri pentru o lună.

Prin sentința penală nr. 3009 din 18 oct. 2007, judecătorul a hotărât respingerea ca nefondată a plângerii condamnatului.

Instanța constituită și din reprezentantul Ministerului Public - procuror de ședință -, ale cărui concluzii au fost de respingere pe fondul cauzei a plângerii a constatat că încheierea judecătorului delegat nr. 397/24.07.2007 este întemeiată și nu se impune a fi reformată.

Actele premergătoare efectuate în cauză privind activitatea desfășurată de cei doi magistrați nu se circumscriu laturii obiective a infracțiunii de "abuz în serviciu" faptă prevăzută de art. 246 Cod penal.

Fără a fi respectate dispozițiile art. 278 Cod procedură penală, petentul G s-a adresat cu plângere Curții de APEL IAȘI apreciind că rezoluția dată în cauză este greșită.

Pentru termenul de judecată din 13 martie 2008, petentul a trimis instanței o declarație înaintată de Penitenciarul Iași nr. /13.03.2008 prin care a solicitat să se ia act de retragerea plângerii.

În sens larg, plângerea adresată instanței are natura juridică a unei căi de atac deoarece declanșează un nou control al ordonanței sau rezoluției procurorului, printr-o procedură judecătorească, ulterioară și externă celei din cadrul Ministerului Public.

Accesul liber la justiție, ce implică și dreptul de exercitare a căii de atac conferă subiectului procesual îndrituirea legală să o retragă în condițiile art. 369 și art. 385 ind. 4 alin. 2 Cod procedură penală.

Din interpretarea prin analogie a dispozițiilor legale ce reglementează căile de atac rezultă că retragerea plângerii - ce reprezintă o desistare de această cale de atac - este primordială și conformă principiului disponibilității.

Față de considerentele expuse, în cauză se va lua act de retragerea plângerii formulate de petentul

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de retragerea plângerii formulate de petentul fiul lui si, născut la 17.04.1970, aflat in Penitenciarul Iași împotriva Ordonanței procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI nr.447/P/2007 din 1 februarie 2008.

Obliga petentul la 20 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțata in ședința publica azi, 13 martie 2008.

PREȘEDINTE

Grefier

Red.

Tehnored.

2 ex.

26.03.2008

Președinte:Ciubotariu
Judecători:Ciubotariu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 41/2008. Curtea de Apel Iasi