Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 43/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 43/2008
Ședința publică din 01 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Oana Maria Călian
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin
- Procuror
Pe rol se află soluționarea plângerii formulate de petentul împotriva rezoluției nr. 320/P/24 sept.2007 și a ordonanței nr. 935/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că, raportat la rezoluțiile atacate, din eroare s-au citat în calitate de intimați: - expert judiciar și, și - martori.
Reprezentanta parchetului declară că nu are alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea plângerii formulate de petentul ca nefondată și menținerea rezoluțiilor atacate ca temeinice și legale.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei penale de față
Constată că prin plângerea formulată de în temeiul art. 278/1 Cod pr.penală, s-a solicitat desființarea rezoluției din 8 noiembrie 2007- dosar nr. 320/P/2007 și a ordonanței din 25.01.2008 - dosar nr. 935/II/2/2008, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA și trimitea cauzei la Parchet în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimaților pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 323, art. 289, art. 291, art. 242 al.1 și 3, art. 260, art. 261, art. 264, art. 292, art. 246 și art. 247 Cod penal.
În motivare petentul opinează că rezoluția și ordonanța au fost date fără efectuarea vreunui act de urmărire penală, cu încălcarea dispozițiilor art. 62, 65 Cod pr. penală, care prevăd că sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală. De asemenea se invocă faptul că organele de urmărire penală nu s-au pronunțat cu privire la toate infracțiunile pentru care au fost sesizați și deși părțile vătămate au formulat o cerere în probațiune asupra căreia organul de urmărire penală nu s-a pronunțat, limitându-se la a adopta o soluție de neîncepere a urmăririi penale exclusiv pe plângerea depusă.
Examinând actele și lucrările dosarului în conformitate cu dispozițiile art. 278/1 alin.7 Cod pr. penală, instanța reține următoarele:
Prin ordonanța din 8 noiembrie 2007 în dosarul 320/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAs -a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, 247 și 264 Cod penal de intimații, G, și.
Pentru a dispune astfel, prin rezoluție s-a reținut că:
În expertiza criminalistică efectuată la INEC B se reține faptul că ilustratele din planșele fotografice "corespund imaginilor din cele 11 fișiere comune -urilor 1, 2 și 3, respectiv fișierelor numerotate 1-11 în tabelele 1-3". De asemenea se mai reține că imaginile în discuție surprind aspecte de la evenimentul rutier din 25 februarie 2005, fapt consemnat în procesul-verbal de cercetare la fața locului, în prezența martorului asistent. Reținem totodată că fotografiile judiciar-operative nu afectează modul de fixare cu spațiu a poziției autoturismului. Stabilirea distanței metrice între obiectele principale s-a efectuat atât prin operațiuni de măsurare distincte de cele ale lucrătorilor de poliție consemnate în procesul-verbal cât și prin metoda fotografiei metrice, așa cum reiese din planșele fotografice, care permit verificarea acestora prin examinarea benzii metrice derulate în profunzimea corpului evenimentului rutier.
Cu privire la. reținem că susținerile persoanei vătămate sunt nefondate. Astfel propunerea de neîncepere a urmăririi penale a fost confirmată prin rezoluția nr.723/P/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu ceea ce denotă că cercetările au fost complete. De asemenea Judecătoria Sibiu (dos.nr.6562/2005) a respins plângerea formulată împotriva soluției procurorului reținând că nu este o contradicție între probele administrate în cauză..
De altfel, cu privire la aceleași aspecte sesizate s-a pronunțat procurorul (rezoluția nr.210/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia) iar plângerea împotriva soluției a fosț respinsă de către instanța de judecată (sent.pen.nr.84/2007 a Curții de APEL ALBA IULIA ).
Verificând dosarul nr. 320/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, se constată că spre deosebire de susținerile petentului, organul de urmărire penală procedat la efectuarea de acte premergătoare (copii de pe declarații de martori, expertiză criminalistică) care au stat la baza pronunțării soluției de neîncepere a urmăririi penale (dosarul având 169 file). Deci, soluția nu a fost adoptată doar pe baza plângerii depuse și nici cu încălcarea dispozițiilor art. 62, art. 65, art. 3 sau art. 4 Cod pr. penală, ci, așa cum am arătat mai sus, în urma actelor premergătoare efectuate.
Faptul că procurorul nu a pronunțat o soluție cu privire la toate infracțiunile care ar fi fost cuprinse în plângere, nu este o cauză care să atragă trimiterea cauzei la Parchet, deoarece, în urma stabilirii stării de fapt, procurorul stabilește încadrarea juridică a faptelor, nefiind ținut de textele legale invocate prin actul de sesizare.
Împrejurarea că procurorul nu a indicat în considerente și partea vătămată, nu are semnificația dată de petent și anume că nu s-a soluționat plângerea față de acesta, ci este doar o eroare materială, omițându-se trecerea ambelor părți care au formulat plângere. Această împrejurare nu a produs nici o vătămare petentului, care a formulat plângere împotriva ordonanței din 8 noiembrie 2007, soluționată de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA prin ordonanța nr. 935/II/2/25.01.2008.
Soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică, întrucât, din actele premergătoare efectuate nerezultând indicii că intimații, cu intenție, ar fi întocmit defectuos actele ce trebuiau să le întocmească.
Față de cele de mai sus, în baza art. 278/1 alin.8 lit.a Cod pr. penală, instanța va respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul, cu consecința obligării sale în temeiul art. 192 al.2 Cod pr. penală la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției nr. 320/P/24 septembrie 2007 și a ordonanței nr. 935/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA.
Obligă petentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 1.04.2008.
PREȘEDINTE,
- - -
GREFIER
- -
Red.
Dact. /2 ex./
Președinte:Oana Maria CălianJudecători:Oana Maria Călian