Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 438/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
C DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR.438
Ședința publică din data de 14 mai 2008
PREȘEDINTE: Elena Negulescu
JUDECĂTORI: Elena Negulescu, Ioana Nonea Elena Zăinescu
- - -
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de petentul, domiciliat în comuna, sat, județ P, împotriva sentinței penale nr. 197 pronunțată la data de 03 aprilie 2008 de Tribunalul Prahova, prin care în baza disp.art. 2781.C.P.P. a fost respinsă ca nefondată plîngerea formulată de petent împotriva rezoluției dată în dosarul nr. 526/ al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Prahova.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 07 mai 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor cauzei a amânat pronunțarea pentru astăzi 14 mai 2008, când a dat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 197 din 03 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în baza disp. art. 2781alin.8 lit. a pr. pen. s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul, domiciliat în comuna, sat, județul P împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față de, pentru comiterea infracțiunilor prev.de art.242, art.246 și art.264 Cod penal dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova în dosarul nr. 526/P/2007.
Au fost menținute rezoluțiile atacate și a fost obligat petentul la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, formulată la data de 25.02.2008, petiționarul a contestat in temeiul art. 2781C.P.P. rezoluția nr. 526/P/2007 din data de 23.01.2008 si nr. 145/II/2/2008 din data de 14.02.2008 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Prin memoriul depus, petiționarul a susținut că rezoluțiile atacate sunt neîntemeiate, întrucât în cauză nu a fost audiată martora, care avea cunoștință de aspectele sesizate de acesta.
În vederea soluționării plângerii a fost atașat dosarul de urmărire penală nr. 526/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Examinând plângerea petentului în raport de actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rezoluția nr. 526/P/2007 din data de 23.01.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahovas -a dispus, în temeiul art. 228 alin.6 p Cod Penal și art. 10 lit. a p Cod Penal, neînceperea urmăririi penale față de pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 242, art. 246 si art. 264 al.1 Cod penal.
În motivarea acestei soluții s-a arătat că, la data de 25.06.2007, persoana vătămata din comuna, sat, județul P, a formulat plângere penala împotriva agentului de politie, fost sef al Postului de Politie din comuna, județul P pe motiv ca acesta nu ar fi depus si anexat la dosarul penal nr. 4297/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești procesul verbal nr. 25/26.05.2006, fapt pentru care, în cauza privind pe făptuitorii, si -, cercetați pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 217 al.1 Cod penal, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia prin rezoluția din 03.06.2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.
La data de 8.11.2007, persoana vătămată a solicitat efectuarea de cercetări fața de agentul de politie care a îndeplinit funcția de șef al Postului de Politie si care in prezent își desfășoară activitatea în cadrul Postului de Politie, pe motiv că deplasându-se la Postul de Politie din comuna unde se afla în lucru dosarul penal nr. 5399/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești și în care este parte vătămată, a constatat lipsa din dosarul respectiv a două documente, respectiv declarația de parte vătămata pe care ar fi dat-o în anul 2006 în fața lucrătorului de politie și procesul verbal nr. 25/26.05.2006 încheiat de comisia formată din membrii ai autorităților administrative locale, consilieri locali si agenții de politie.
In vederea soluționării plângerii penale formulate de către la data de 25.06.2007, procurorul solicitat si obținut de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești dosarul nr. 4297/P/2005.
S-a reținut că, din cuprinsul dosarului rezultă că în cauza respectivă au fost cercetați, si -, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 217 al.1 Cod penal, faptă reclamată de către persoana vătămată. Acesta a susținut că în cursul lunii iunie 2005 si au astupat un șanț aflat la o distanta de 100 metri de locuința sa iar în urma ploilor torențiale apa pluviala i-a inundat beciul si distrus recolta agricolă.
Cercetările în cauza respectivă au fost efectuate de către făptuitorul care la data respectiva își desfășura activitatea ca agent de politie la Postul de Politie al comunei.
Prin referatele nr. -/2005, -/2005, -/2005 din 11 octombrie 2005 lucrătorul de politie a propus neînceperea urmăririi penale fata de, si -, pe motiv ca în cauza nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, prin rezoluția nr. 4297/P/2005 din 03.06.2006, a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale fața de, si -, pe motiv că în cursul anului 2005, apele pluviale căzute în cantități mari au inundat suprafețele întinse de teren agricol inclusiv in zona drumului " " și în punctul "Plaiul " unde partea vătămată deține teren, ocazie cu care între vecinii terenurilor inundate au avut loc mai multe divergențe privind crearea si astuparea unor șanțuri de scurgere a apelor.
Din actele dosarului nr. 4297/P/2005 privind pe, si -, a rezultat că șanțul a fost deviat de aceștia nu pentru a distruge recolta agricola aparținând lui ci pentru a proteja drumul care era blocat si pe care nu se mai putea circula.
În urma verificărilor efectuate la Primăria comunei a reieșit faptul că nu au fost prevăzute șanțuri de scurgere a apelor pluviale pe ulița "Plaiul " întrucât ulița era prea îngustă si nu permitea amenajarea unor asemenea șanțuri si nici nu au existat vreodată șanțuri pe aceasta uliță.
Problema colectării apelor pluviale din zona respectiva fiind cunoscută și de către Primăria comunei dar care nu deține fondurile necesare pentru construirea de șanțuri de preluare a apelor pluviale, primăria acordând atenție în mod special reparațiilor la ulițele și gospodăriile afectate în perioada aprilie - septembrie 2005.
Împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale persoana vătămata a formulat plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, iar prin rezoluția nr. 1563/VIII/1/2006 din 20.07.2006 aceasta a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Persoana vătămata, fiind nemulțumit de respingerea plângerii, a atacat-o, în baza art. 2781la C.P.P. Judecătoria Ploiești, instanță care, prin sentința penala nr. 910/25.04.2007 a respins plângerea, ca nefondată.
Împotriva sentinței penale nr. 910/25.04.2007 a Judecătoriei Ploiești petiționarul a formulat recurs, ce a fost respins de către Tribunalul Prahova prin decizia nr. 666/25.06.2007.
Petiționarul a mai formulat o plângere la instanță împotriva rezoluției nr. 4297/P/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești iar prin sentința penală nr. 2456/2.11.2006 plângerea a fost respinsă ca inadmisibilă.
Ulterior, persoana vătămata fiind nemulțumit de modul cum a fost soluționat dosarul nr. 4297/P/2005, la care au fost conexate si dosarele nr. 5700/P/2005 și nr. 6584/P/2005, a formulat plângere împotriva lucrătorului de poliție, susținând că la fiecare din plângerile formulate, ar fi anexat procesul verbal nr. 25 din 26.05.2005, document care a fost semnat de către - primar, - viceprimar, - si agenții de poliție si.
Persoana vătămata afirmă că procesul verbal nr. 25/26.05.2005 a fost pus de către el la dispoziția instanței de judecata când a fost soluționată plângerea împotriva soluției dispusa de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești în dosarul nr- în care a fost pronunțată sentința nr.910/25.04.2007.
În legătură cu plângerea penala formulata la data de 8.11.2007 de către persoana vătămată, a fost solicitat si obținut de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești și dosarul nr. 5399/P/2006 privind pe si, cercetați pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 217 al.1. Cod penal.
Din cuprinsul dosarului nr. 5399/P/2006 rezultă că la data de 07.07.2006 numitul a depus plângere la sediul Postului de Poliție prin care sesizează că numiții si consăteni ai reclamantului "au astupat iarăși șanțul din Plaiul cu intenția de a-mi inunda proprietățile ", șanț efectuat la o distanta de circa 100, de proprietatea sa, a deviat cursul apelor pluviale folosindu-se de unelte agricole, iar distrugerea gardului, culturii si zidurile de la casă s-au produs ca urmare a scurgerii apelor pluviale, făcând afirmația că acesta a mai făcut sesizări în acest sens.
Prin referatul nr. -/05.10.2006, întocmit de către agentul de politie, acesta a propus neînceperea urmăririi penale fata de si pe motiv că pentru aceeași faptă aceștia au mai fost cercetați în dosarele nr. -/2005 al Postului de Politie, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești sub nr. 4297/P/2005 și nr. -/2005 al Postului de Politie, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești sub nr. 6584/P/2005. Soluția propusă de lucrătorul de politie nu a fost confirmată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, care, prin rezoluția nr. 5399/P/2006 din 11.09.2007, a dispus restituirea cauzei la Postul de Politie pentru continuarea cercetărilor.
Agentul de politie din cadrul Postului de politie prin referatul nr. 5399/P/2006 din 23 octombrie 2007 propus de asemenea neînceperea urmăririi penale fața de si, pe motiv ca în cauza exista autoritate de lucru judecat, fiind invocate in acest sens sentințele pronunțate de către instanța de judecata si menționate mai sus.
La soluționarea acestui dosar lucrătorii de politie nu au procedat nici la audierea persoanei vătămate si nici a celor doi făptuitori si, fapt pentru care dosarul a fost restituit în cursul lunii decembrie 2007 încă o data la Postul de Politie pentru continuarea cercetărilor respectiv audierea celor trei persoane. Persoana vătămata a susținut în plângerea formulata la data de 8.11.2007 că din dosarul nr. 5329/P/2006 lipsește declarația pe care ar fi dat-o în cursul anului 2006 în fața lucrătorului de poliție. Se reține că în sprijinul acestei afirmații persoana vătămată nu a adus nici o dovadă respectiv citație din care să rezulte ca a fost invitat în cauza respectivă să se prezinte la Postul de Politie din comuna în vederea audierii și de asemenea susține că de la dosarul cauzei lipsește acel procesul verbal nr. 25 din 26.05.2005, însă nu face nici un fel de referiri daca l-a înmânat agentului de politie, la ce dată, dacă a solicitat eliberarea unei dovezi de primire a actului respectiv sau dacă, de fața, au fost si alte persoane.
Cu ocazia audierii persoanei vătămate, la data de 17.01.2008 de către lucrătorul de politie care a fost delegat cu audierea acestuia, a anexat si copie de pe procesul verbal încheiat la data de 26.05.2005 la Primăria comunei.
Din cuprinsul acestui act nu rezulta în ce bază numiții si erau obligați să construiască șanțuri de scurgere pe domeniul public respectiv pe o parte si alta a drumului comunal. Aceasta obligație o are decât Primăria comunei care ulterior prin adresele comunicate organelor de urmărire penala au făcut cunoscut faptul că nu dispun de fonduri si nici ulița respectiva nu este suficient de largă pentru a permite realizarea șanțurilor de scurgere.
S-a concluzionat de către procuror că faptele sesizate de petiționar nu există.
Împotriva acestei soluții, petiționarul a formulat plângere la data de 8.02.2008, la prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, ce a fost respinsă prin rezoluția nr. 145/II/2/2008 din data de 14.02.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, motivându-se că cercetările efectuate în cauză au confirmat că faptele pentru care a fost cercetat agentul de poliție nu exista.
În urma analizării actelor si lucrărilor dosarului, prin prisma susținerilor petiționarului, tribunalul a constatat că plângerea acestuia este nefondată.
Astfel, s-a reținut că petiționarul a formulat plângere împotriva intimatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 242, art. 246 și art. 264 Cod penal.
În susținerea acuzațiilor sale, petiționarul a solicitat audierea martorei, pentru a confirma că acesta a fost invitat la sediul poliției comunale și că a predat intimatului procesul verbal nr. 25/26.05.2005. Alte probe nu au mai fost solicitate sau depuse de petiționar pentru dovedirea existenței celor trei infracțiuni pretins comise de intimat.
Referitor la faptele sesizate, tribunalul a observat că, în ceea ce privește prima infracțiune, de existența căreia depind și celelalte două infracțiuni conexe, potrivit art. 242 al.1 Cod penal, constituie această infracțiune, sustragerea ori distrugerea unui dosar, registru, document sau alt înscris care se află în păstrarea ori în deținerea unui organ sau a unei instituții de stat ori a unei unități din cele la care se referă art. 145 cod penal.
În această formă, infracțiunea presupune existența înscrisului și se realizează, sub aspectul elementului material al laturii obiective, fie printr-o acțiune de sustragere, fie printr-o acțiune de distrugere. Sustragerea constă în scoaterea unui bun din stăpânirea altuia și trecerea acelui bun, fără drept, în stăpânirea făptuitorului, iar distrugerea constă în orice activitate care are ca urmare nimicirea totală sau parțială a unui bun.
Prin urmare, pentru reținerea acestei infracțiuni, trebuie dovedite, prin probe, în primul rând existența înscrisului în păstrarea ori în deținerea unui organ sau a unei instituții de stat ori a unei unități din cele la care se referă art. 145 cod penal, iar în al doilea rând acțiunea de sustragere sau distrugere cu intenție a acestui înscris.
Or, în speță, petiționarul nu a propus sau dovedit cu nici un element de probă, împrejurarea că la dosarul cauzei au existat declarația sa dată în cursul anului 2006 și procesul verbal nr. 25/26.05.2005, precum și acțiunea intimatului de sustragere sau distrugere a acestor înscrisuri.
De asemenea, ancheta penală desfășurată în cauză nu a confirmat existența faptelor sesizate de petiționar.
În ceea ce privește singura probă solicitată de petiționar, respectiv audierea martorei, tribunalul a constatat că această probă nu este concludentă și utilă cauzei având în vedere împrejurarea ce se solicita a fi dovedită, respectiv aceea că petiționarul a fost invitat la sediul poliției. Cât timp petiționarul nu a susținut nici un moment că martora ar avea cunoștință despre împrejurarea că acesta s-a și prezentat la postul de poliție și a dat o declarație, sau despre aspecte esențiale care să probeze existența celor trei infracțiuni, este lipsită de relevanță juridică depoziția martorei privind dovedirea simplei împrejurări că petiționarul a fost invitat la sediul poliției.
Referitor la depunerea procesului-verbal nr.25/26.05.2005, având în vedere numărul mare al dosarelor penale înregistrate ca urmare a plângerilor formulate de petiționar împotriva acelorași persoane și care vizau, practic, aceleași aspecte, tribunalul a constatat că nu s-a făcut și că nu se poate face dovada depunerii acestui înscris într-un anumit dosar.
Totodată, tribunalul a reținut că acest înscris a fost avut în vedere de instanță cu ocazia examinării rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din dosarul de urmărire penală nr. 4197/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, această soluție rămânând definitivă ca urmare a respingerii recursului petentului prin decizia nr. 666/25.06.2007 a Tribunalului Prahova.
Prin urmare, susținerea petentului în sensul că acest înscris, fiind sustras dintr-un dosar, nu a fost analizat de organele judiciare, și că, astfel, au fost vătămate interesele sale, nu este fondată.
Tribunalul reținut că în cauză nu s-au putut identifica și administra probe care să confirme existența faptelor și a vinovăției intimatului și, ca atare, o învinuire bazată pe constatări vagi și discutabile, pe simple presupuneri, bănuieli, pe probe îndoielnice, pe impresii și convingeri subiective, nu poate fi reținută ca un mod capabil să ducă la aflarea adevărului.
Pentru considerentele arătate, tribunalul a apreciat că rezoluțiile pronunțate de procuror sunt temeinice și legale, astfel că în temeiul disp. art. 2781al. 8 lit. a C.P.P. a respins plângerea formulată de petiționar ca nefondată.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen, petentul care a criticat hotărârea pronunțată de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, conform art. 38510alin. 1 și 2.C.P.P. petentul a susținut că sentința nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și drept urmare este o hotărâre greșită.
S-a susținut, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, că prima instanță fost preocupată să redea definiția infracțiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 242 Cod penal, apreciind în mod greșit că de existența acesteia depind celelalte infracțiuni conexe respectiv abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului.
De asemenea s-a arătat că motivarea soluției este superficială și în opinia sa hotărârea este nemotivată.
Referindu-se la necesitatea audierii martorei, recurentul a susținut că în mod greșit instanța de fond a ajuns la concluzia că nu a produs dovezi în dovedirea acțiunii intimatului de sustragere sau distrugere de înscrisuri deoarece în chiar practicaua sentinței petentul și-a motivat cererea pe faptul că martora i-a adus la cunoștință să se prezinte la Postul de poliție și a fost prezentă când a înmânat agentului de poliție procesul - verbal nr. 25/26 mai 2005.
Susține recurentul că în mod greșit prima instanță a respins singura probă solicitată de petiționar, deși era concludentă și utilă soluționării cauzei, în opinia sa tocmai pentru a se menține soluțiile pronunțate, având în vedere calitatea intimatului de agent de poliție.
De asemenea, s-a motivat că în mod greșit prima instanță a reținut că procesul verbal nr. 25/26 mai 2005 fost avut în vedere de instanță cu ocazia examinării rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul nr. 4297/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești întrucât acesta a fost sustras de intimat. Totodată, s-a arătat că și judecătorii care au soluționat cauza în fond și în recurs au ignorat măsura luată de primar și consemnată în procesul verbal nr. 25/26 mai 2005, motiv pentru care s-a adresat cu plângere la Curtea Europeană de Justiție a Drepturilor Omului.
Un alt motiv de recurs invocat de petent a fost acela că prin hotărârea pronunțată de instanța de fond s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite.
Dezvoltând acest motiv s-a susținut de către petent că procurorul nu a fost preocupat să cerceteze faptele imputate intimatului, lăsând nelămurită situația privind lipsa procesului verbal nr. 25/26 mai 2005 anexat de acesta fiecărei plângeri ce a făcut obiectul dosarelor nr. 5700/P/2005, nr. 4297/P/2005, nr. 6584/P/2005 sau sustragerea din dosarul nr. 5399/P/2007 a declarației sale și a acestui proces verbal. Susține de asemenea petentul că nu s-a lămurit cauza prin raportare la măsura stabilită de autorități și care trebuia adusă la îndeplinire, exercitând, în opinia sa, exces de putere, pe care l-a constatat și în soluționarea dosarului nr- al Tribunalului Prahova.
În final, recurentul susținând că procurorii nu au dat dovadă de rol activ și există discordanță între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței iar pe fond admiterea plângerii și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Prahova în vederea audierii martorei.
Curtea, examinând sentința recurată în raport de criticile invocate, circumscrise cazurilor de casare prev. de art. 3859pct. 9 și 18.C.P.P. pe baza materialului probator administrat în cauză și a textelor de lege incidente în soluționarea ei, constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar recursul declarat de petent este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Petentul a formulat plângere penală împotriva agentului de poliție din cadrul Postului de poliție al comunei, județul P, solicitând tragerea la răspundere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 242 Cod penal, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 Cod penal și favorizarea infractorului prev. de art. 264 cod penal.
S-a motivat plângerea penală pe faptul că în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, respectiv al cercetării efectuate ca urmare a plângerii formulate de petent împotriva făptuitorilor, și - sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, nu ar fi depus în dosarul penal nr. 4297/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești procesul verbal nr. 25/26 mai 2007 și ar fi sustras declarația sa de parte vătămată, ceea ce a avut drept consecință pronunțarea soluției de neîncepere a urmăririi penale împotriva făptuitorilor, soluție greșită în opinia sa, întrucât cele două înscrisuri ar fi probat atât existența faptei de distrugere cât și vinovăția celor cercetați.
În examinarea temeiniciei plângerii formulată de petent, instanța de fond a pornit de la analiza existenței sau inexistenței infracțiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev.de art. 242 Cod Penal, abordare corectă, întrucât și în opinia Curții,de aceasta depinde existența infracțiunilor incriminate sub art. 246 și 264
Cod PenalPotrivit disp. art. 242 constituie Cod Penal infracțiune prev. de art. 24 Cod penal
" sustragerea ori distrugerea unui dosar, registru, document, sau orice alt înscris, care se află în păstrarea ori în deținerea unui organ sau unei instituții de stat din cele la care se referă art. 145" din Codul penal și se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 5 ani.
Există infracțiunea incriminată sub art. 242 sub Cod Penal forma sustragerii, acțiunea făptuitorului, care, cu intenție, având în păstrare un înscris al unității la care lucrează îl sustrage fără drept, iar acest înscris prin conținutul său are valoare probatorie.
Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei rezultă într-adevăr că petentul a formulat plângeri penale împotriva făptuitorilor, și - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal, motivat de faptul că în urma inundațiilor produse în anul 2005 în comuna s-a constituit o comisie la nivelul administrației publice locale care a stabilit drept măsuri menite să înlăture efectele acesteia, ca numiții, și să execute șanțuri de scurgere de o parte și de alta a drumului comunal ce au fost consemnate în procesul verbal nr. 25/26 mai 2005, însă aceștia, ignorând dispozițiile date au executat lucrări ce au condus la distrugerea locuinței și recoltei părții vătămate.
Susține petentul că în niciunul din dosarele ce au avut ca obiect plângerea sa nu s-a regăsit procesul verbal nr. 25/26 mai 2005, fapt ce a avut ca rezultat pronunțarea unor soluții nelegale de neîncepere a urmăririi penale, susținându-se că intimatul este vinovat de săvârșirea infracțiunilor imputate.
Pentru început se impune precizarea că potrivit dispozițiilor legale în vigoare, respectiv cele prev. de art. 2781alin. 1.C.P.P. împotriva rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare potrivit art. 277 și art. 278 la judecătorul de la instanța căreia
i-ar reveni potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
De asemenea, în conformitate cu art. 2781alin. 7.C.P.P. judecătorul, soluționând plângerea verifică rezoluția sau ordonanța atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate.
Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, rezultă că petentul, nemulțumit fiind de rezoluția de neâncepere a urmăririi penale, dată de procuror in dosarul nr. 4297/P/2005 al Parchetulului de pe lângă Judecatoria Ploiești, a întreprins demersurile legale, astfel cum s-a arătat mai sus, iar Judecatoria Ploiești, prin sentința penală nr. 910/25.04.2007 a respins plângerea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței, petentul a formulat recurs ce a fost soluționat de Tribunalul Prahova prin decizia penală 666/25.07.2007, prin care s-a respins calea de atac formulată, reținîndu-se că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
Din considerentele deciziei reiese că la examinarea legalității și temeiniciei rezoluției de neîncepere a urmăririi penală dată de procuror în dosarul nr. 4297/P/2005 a fost avut în vedere, pe lângă alte probe menționate expres la fila 3, și procesul verbal încheiat la 26 mai 2005 la Primăria comunei, județ P, însă instanțele au concluzionat că intimații nu se fac vinovați de săvîrsirea infracțiunii de distrugere, întrucât " prin blocarea șanțului aceștia au intenționat să protejeze drumul comunal pe care nu se mai putea circula, fiind blocat, din probele dosarului nereieșind intenția acestora ca eventualele ape pluviale să ajungă pe terenul petentului-recurent".
Rezultă prin urmare că rezoluția de neînceperea urmăririi penale dată de procuror în dosarul nr. 4297/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești este definitivă, urmare promovării de către petent a procedurii legale instituite prin art. 2781pr. penală, așa încât, intrând în puterea lucrului judecat, nu poate fi reexaminată legalitatea ori temeinicia hotărârilor pronunțate.
Este evident însă că procesul verbal nr. 25/26 mai 2005 invocat de petent a fost avut în vedere de instanțe la verificarea rezoluției atacate și prin urmare, nu poate fi reținută susținerea petentului în sensul că sustragerea acestui înscris de către intimatul ar fi condus la pronunțarea unei soluții greșite, întrucât așa cum s-a arătat anterior, înscrisul incriminat a fost prezentat de petent în fața instanței de fond și a fost avut în vedere și cu ocazia controlului judecătoresc.
Ca atare, în raport de actele premergătoare efectuate în cauză și soluțiile pronunțate în dosarul nr. 4297/P/2005 se constată că nu se justifica audierea martorei de către procuror. În ceea ce privește administrarea acestei probe de către prima instanță aceasta nu este posibilă, chiar dacă proba ar fi fost pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, ceea ce nu este cazul în speță, având în vedere că potrivit disp. art. 2781C.P.P. așa încât, soluția instanței de fond este legală și temeinică.
În plus, trebuie reținut că în conformitate cu disp. art. 222 alin.2 plângerea C.P.P. trebuie să cuprindă pe lângă numele, prenumele, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului și a mijloacelor de probă, obligații ce incumbau recurentului-petent, organele de urmărire penală având obligația să propună începerea urmăririi penale numai în situația în care există indicii temeinice și probe în sensul săvârșirii unei infracțiuni.
Or, în cauza ce a format ulterior obiectul dosarului nr. 4297/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieștis -a apreciat, pe baza actelor premergătoare, că nu se justifică începerea urmăririi penale împotriva făptuitorilor, și -.
Cum potrivit disp. art. 64 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost republicată și modificată, procurorul este independent în efectuarea anchetei penale și desfășurarea judecății, în a dispune asupra probelor și succesiunii administrării acestora, a importanței și semnificației materialului probator, precum și asupra interpretării acestuia iar toate actele îndeplinite de acesta sunt supuse controlului judecătoresc, proceduri urmate de petent, se constată în lipsa unor indicii temeinice în sensul săvârșirii de către intimatul a infracțiunilor imputate că soluția instanței de fond este justă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul, domiciliat în comuna, sat, județ P, împotriva sentinței penale nr. 197 pronunțată la data de 03 aprilie 2008 de Tribunalul Prahova.
Obligă petentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 mai 2008.
Președinte, JUDECĂTORI: Elena Negulescu, Ioana Nonea Elena Zăinescu
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. NI
Tehnored. GM
2 ex./04 iunie 2008
Dosar fond nr- Tribunalul Prahova
Judec. fond
Președinte:Elena NegulescuJudecători:Elena Negulescu, Ioana Nonea Elena Zăinescu
