Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 45/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - Art.2781p-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ

INSTANȚA DE FOND

SENTINȚA PENALĂ Nr. 45

Ședința publică de la 15 Februarie 2008

PREȘEDINTE: Valentina Trifănescu Judecător

Grefier - - -

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, soluționarea plângerii formulată de petenta împotriva Ordonanței nr.680/P/2007 și a Rezoluției nr.2361/II/2/2007ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petenta și intimatul.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând dosarul în stare de soluționare, s-a trecut la dezbateri.

Reprezentantul parchetului a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, întrucât din actele dosarului nu rezultă că intimatul a săvârșit o faptă de natură penală.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA

Asupra plângerii de față;

Constată că prin Ordonanța nr-.680/P/2007 de la 12 octombrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de, executor judecătoresc în cadrul Camerei Executorilor Judecătorești C, pentru infracțiunea de abuz în serviciu prev.de art.246 cod penal și distrugere prev.de art.217 cod penal.

Prin aceiași ordonanță s-a dispus disjungerea și declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta -.S, în vederea efectuării de cercetări față de G și pentru actele prev.de art.246 și 290 cod penal.

S-a reținut în fapt că prin plângerea adresată DNA petenta a solicitat între altele, efectuarea de cercetări față de executorul judecătoresc pentru nerespectarea legii în cursul procedurii de executare silită a unei hotărâri judecătorești, prin care a fost obligată să plătească Asociației de proprietari nr.37 D -.S, datoriile privind întreținerea apartamentului proprietatea sa.

Deoarece din examinarea dosarului de executare silită nu s-a constatat că executorul judecătoresc și-ar fi îndeplinit abuziv atribuțiile de serviciu și nici că a distrus vreun bun, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta, reținându-se cazul prev.de art.10 lit.a cod procedură penală.

Împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, petenta, iar prin rezoluția nr.2361/II/2/2007, s-a dispus respingerea acesteia ca neîntemeiată, apreciindu-se că în cauză nu rezultă indicii de săvârșire de către executorul judecătoresc a infracțiunilor reclamate de petentă.

În continuare, petenta s-a adresat cu plângere, conform art.2781p, reiterând motivele invocate în plângerea inițială solicitând admiterea acesteia așa cum a fost formulată.

Pentru considerentele ce urmează a fi expuse, plângerea este nefondată. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că în mod just s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc pentru infracțiunile de abuz în serviciu prev.de art.246 cod penal și distrugere prv.de art.217 cod penal, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză, nu rezultă că executorul judecătoresc a săvârșit vreo faptă de natură penală.

Astfel, prin sentința civilă nr.2488 de la 24 mai 2005 pronunțată de Judecătoria Drobeta -.S în dosarul nr.3249/2005 modificată în parte prin decizia civilă nr.979 de la 30 noiembrie 2005 a Tribunalului Mehedinți, s-a dispus obligarea pârâților și la plata sumei de 33.601.200 lei cheltuieli de întreținere și 19.841.550 lei penalități către reclamanta - D -.S, iar prin încheierea de la 22 martie 2006 Judecătoria Drobeta -. a încuviințat executarea silită a celor doi debitori la cererea creditorului.

Executorul judecătoresc, în vederea îndeplinirii procedurii de executare silită în dosarul nr.67/E/2006 a emis somație imobiliară către debitori și Biroul de Carte Funciară D -.S pentru apartamentul proprietatea debitorilor și întrucât aceștia nu au achitat debitul, a continuat procedura de executare silită.

Prin încheierea de la 10 iulie 2006 pronunțată de Judecătoria Drobeta -.S în dosarul nr.7246/2006 s-a respins cererea de suspendare provizorie a executării formulată de debitori.

Așa fiind și pentru motivele arătate, întrucât actele premergătoare nu confirmă împrejurarea că executorul judecătoresc și-ar fi îndeplinit abuziv atribuțiunile de serviciu și nici că acesta ar fi distrus bunuri din apartamentul debitorilor, soluțiile dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova sunt temeinice și legale.

Văzând și disp.art.2781alin.8 lit.a p precum și disp.art.192 alin.2 p, va fi respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentă, cu obligarea acesteia la plata sumei de 20 lei cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta împotriva Ordonanței nr.680/P/2007 și a Rezoluției nr.2361/II/2/2007ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Obligă petenta la plata sumei de 20 lei cheltuieli judiciare statului.

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 15 februarie 2008.

Președinte

- -

Grefier

- -

S/27.02.2008

Președinte:Valentina Trifănescu
Judecători:Valentina Trifănescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 45/2008. Curtea de Apel Craiova