Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 46/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- SENTINȚA PENALĂ NR.46/
Ședințapublicădin 30 Aprilie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Elena Minodora Rusu judecător
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
- procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, în primă instanță, cauza penală venită prin declinare privind plângerea formulată de petentul, împotriva rezoluției adoptată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești la data de 19 martie 2007, în dosarul nr.854/P/2006.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc la data de 24 aprilie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință, iar în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA:
Asupra plângerii penale formulate:
Petiționarul, domiciliat în comuna, județul A, a formulat plângere în temeiul art.278/1 Cod procedură penală împotriva intimatului - executor judecătoresc în cadrul Biroului Executor Judecătoresc - Judecătoria Costești sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art.246 Cod penal.
Se susține în plângere că intimatul, în calitate de executor judecătoresc a refuzat continuarea executării silite a unui titlu executoriu ( sentința civilă nr.1531/2000 a Judecătoriei Costești, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.2935/2000 Tribunalului Argeș ), pentru recuperarea unui
drept de creanță recunoscut de acest titlu în beneficiul petentului.
S-au atașat dosarul nr.131/2000 de executare silită și dosarul nr.966/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești.
Examinând plângerea prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința nr.1531/2000 pronunțată de Judecătoria Costeștia fost obligat primarul comunei, să-l pună în posesie pe petentul cu suprafața validată de 5,75 ha. ( 1,76 ha. + 3,99 ha.), în caz contrar conform art.64 al.2 din Legea nr.18/1991 republicată, fiind obligat pârâtul la plata daunelor cominatorii de 50.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la punerea efectivă în posesie a petentului.
La o dată ulterioară, la solicitarea petentului-creditor executorul judecătoresc a formulat cerere de încuviințare a executării silite a titlului executoriu ce-l reprezintă sentința mai sus amintită, iar la data de 24.05.2001, prin încheierea nr.1335, instanța de executare a admis cererea și încuviințat executarea silită a titlului executoriu - sentința civilă nr.1531/2000, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.2935/22.11.2000 pronunțată de Tribunalul Argeș.
În baza acestei încheieri, executorul judecătoresc a demarat executarea silită întocmind totodată, mai multe procese-verbale de executare silită, ce vizau pe debitorul, care nu a asigurat executarea obligației de punere în posesie a petentului cu suprafața ce rezultă din titlu executoriu.
În cadrul contestației la executare împotriva executării silite a titlului executoriu, prin sentința civilă nr.1198/14.02.2002 a Judecătoriei Costești, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.1005 din 13.06.2003 pronunțată de Tribunalul Argeșs -a admis în parte contestația și s-au anulat formele de executare întocmite de intimat cu privire la acordarea daunelor cominatorii către, cu motivarea că în speță nu există un titlu executoriu pentru acordarea de despăgubiri în favoarea petiționarului și în temeiul căruia să se pornească executarea silită, procedură care s-a considerat nelegală.
Aceasta deoarece este unanim cunoscut că daunele cominatorii au numai caracter de amendă civilă și ea se cuvine statului și nu petiționarului, persoană fizică.
Acest aspect a fost analizat în cadrul mai multor litigii purtate între părțile litigante, printre care se poate nota decizia civilă nr.736/R/20 iunie 2003 pronunțată de Tribunalul Argeș în care s-a susținut în esență, că daunele cominatorii ca mijloc de constrângere la executarea obligației au un caracter de pedeapsă și nu unul reparatoriu și ele se fac venit la bugetul de stat și nu elemente active în patrimoniul creditorului, respectiv al petentului
, (în același sens sentința civilă nr.654/26 iulie 2004
Judecătoriei Costești, încheierea din 15.09.2006 pronunțată de Judecătoria Costești, decizia civilă nr.636/R/17 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Argeș ).
Cum executorul judecătoresc nu a făcut altceva decât să se conformeze unui titlu executoriu învestit cu formulă executorie, procedând la urmărirea silită în baza unei cereri de încuviințare a executării silite formulată cu respectarea dispozițiilor pertinente ale art.371 din Codul d e procedură civilă și care a fost admisă de instanță ( avem rezerve cu privire la punerea în executare a titlului, prin executor judecătoresc, cât și al învestirii lui cu formulă executorie), iar pentru plata daunelor cominatorii a fost tranșat definitiv și irevocabil litigiul ( în sensul că acestea nu se cuvin petiționarului ), instanța constată că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.246 Cod penal și astfel nu se impune tragerea la răspundere penală a făptuitorului.
Se constată, așadar, că nu este îndeplinit nici obiectiv și nici subiectiv conținutul constitutiv al infracțiunii prev.de art.246 Cod penal, infracțiune care se săvârșește numai cu forma de vinovăție a intenției directe, ceea ce nu este cazul în speță.
Față de considerentele expuse, se constată că soluția propusă de neîncepere urmăririi penale este legală și temeinică, astfel că plângerea formulată de petent împotriva rezoluției nr.854 din 19.03.2007 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești, va fi respinsă ca nefondată, în conformitate cu dispozițiile art.278/1 al.8 lit.a Cod procedură penală.
Pe cale de consecință, va fi obligat petiționarul la cheltuieli judiciare către stat în conformitate cu disp.art.192 al.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.278/1 alin.8 lit.a Cod procedură penală, respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul, domiciliat în comuna, județul A, împotriva rezoluției nr.854/P/2006 din 19 martie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești și, pe cale de consecință, menține rezoluția atacată.
Obligă pe petent la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
PREȘEDINTE,
Grefier,
Red.
Tehn.
2 ex.
13.05.2008.
Președinte:Elena Minodora RusuJudecători:Elena Minodora Rusu