Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 468/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Decizia penală nr. 468/

Ședința publică din 01 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Viorica Lungu

JUDECĂTOR 2: Marius Cristian Epure

JUDECĂTOR 3: Zoița

Grefier - I

Cu participarea Ministerului Public prin procuror

Pe rol judecarea recursului penal declarat de petentul împotriva deciziei penale nr. 453/08.05.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect plângere (art. 2781cod pr. penală)

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul petent, lipsind intimații făptuitori și.

Procedura legal îndeplinită, cu respectarea disp. Art. 176-181 cod pr. penală.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;

Recurentul petent solicită acordarea unui termen pentru soluționarea cererii privind desemnarea unui apărător din oficiu, cerere depusă la data de 27.03.2009, care nu a fost nesoluționată, iar la data de 8.05.2009 cauza s-a judecat în lipsa avocatului.

Reprezentantul Parchetului se opune la amânarea cauzei pentru desemnarea unui apărător din oficiu ca neutilă, prin prisma inadmisibilității recursului.

Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare și desemnarea unui apărător din oficiu pentru recurentul petent, nefiind îndeplinite cerințele prev. de art. 197 cod pr. penală.

Totodată, pune în discuția părților excepția inadmisibilității recursului invocată și de procuror, având în vedere că decizia recurată este definitivă.

Recurentul petent solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât plângerea nu a depus-o tardiv, cum în mod greșit a fost respinsă.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca inadmisibil, declarat împotriva deciziei nr. 452/08.05.2009 a Tribunalului Constanța, decizia fiind definitivă.

Curtea rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată că prin sentința penală nr.1128/28.10.2008 pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr-.

S-a admis excep ia tardivității introducerii plângerii.

În baza art 2781alin 8 lit a pr.pen a espins plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției nr 4589/P/2007 din16.05.2008a Parchetului de pe langa Judecătoria Constanța ca tardiv introdusă.

În baza art 192 alin 2 pr.pen a obligat petentul (domiciliat în C,-, jud.C ) la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a avut in vedere urmatoarele

La data de 12.09.2008 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției nr 4589/P/2007 din16.05.2008a Parchetului de pe langa Judecătoria Constanța.

Prin Rezoluția nr 4589/P/2007 din16.05.2008a Parchetului de pe langa Judecătoria Constanța a fost menținută prin rezoluția nr 1215/II/2/12.08.2008 a prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

Instanța avut in vedere faptul ca legiuitorul Rac onsacrat prin instituirea art 275 pr.pen dreptul generic al oricărei persoane de a face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime; în situația în care plângerea vizează actele sau măsurile luate de procuror, această plângere se adresează prim-procurorului parchetului competent să rezolve plângerea.

S-a constat însă că plângerea formulată de către petent la Judecătoria Constanțaa fost formulată cu depășirea termenului imperativ prevăzut de lege, astfel la data de 18.08.2008 (conform dovezii de comunicare de la fila 25) a fost comunicată petentului rezoluția nr 1215/II/2/12.08.2008 a prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța,care a fost învestit cu rezolvarea plângerii împotriva rezoluției nr 4589/P/2007 din 16.05.2008 a Parchetului de pe langa Judecătoria Constanț a; petentulera obligatca în termen de 20 de zile de la comunicare (deci cel mai tarziu la data de 8.09.2008) să se adreseze instanței, conform prevederilor art 2781alin 1 pr.pen.

Prevederile art 2781alin1 pr.pen reglementează dreptul persoanei vătămate de a se adresa instanței după respingerea plângerii făcute conform art 275-278 pr.pen,cu respectarea termenului de 20 de zile prevăzut de lege urmaresc tocmai asigurarea un proces echitabil prin împiedicarea exercitării abuzive a drepturilor procesuale și prin asigurarea celerității procesului penal.

Instanța a respins astfel plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției nr 4589/P/2007 din16.05.2008a Parchetului de pe langa Judecătoria Constanța ca tardiv introdusă.

Impotriva acestei hotarari a formulat recurs petentul recurent care a aratat ca in mod gresit s-a retinut de catre instanta de fond tardivitatea introducerii plangerii împotriva rezoluției nr 4589/P/2007 din16.05.2008a Parchetului de pe langa Judecătoria Constanța, la instanța potrivit disp. art. 278 /1 cod proc penala.

Tribunalul Constanța, prin decizia penală nr. 452 din 8 mai 2009, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, a respins ca nefondat recursul declarat de către petentul, împotriva sentinței penale nr.1128/28.10.2008 a Jud.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs petentul.

Recursul declarat de petent este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare, întrucât prezenta cale de atac nu este prevăzută de lege, nefiind permisă exercitarea vreunei căi de atac ordinare de tipul recursului împotriva hotărârii definitive constând în decizia pronunțată de instanța de recurs.

Făcându-se aplicarea art. 38515pct. 1 lit. a cod pr. penală, recursul va fi respins ca inadmisibil cu aplicarea corespunzătoare a disp. art. 192 alin. 2 cod pr. penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 38515pct. 1 lit. a cod pr. penală;

Respinge ca inadmisibil recursul petentul împotriva deciziei penale nr. 453/08.05.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-.

În baza art. 192 al. 2 cod pr. penală, obligă recurentul la 150 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 1.09.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - - -

-


Pentru grefier

aflată în, conform art. 312 cod pr. penală, semnează

Grefier șef secție

Jud. fond:

Jud. recurs.,

Red.. Jud. -

Tehnodact. Gref.

2 ex./17.09.2009

Președinte:Viorica Lungu
Judecători:Viorica Lungu, Marius Cristian Epure, Zoița

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 468/2009. Curtea de Apel Constanta