Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 48/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - art.278/1 cod procedură penală -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR.48
Ședința publică din 24 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Ghertner Ioan Artur
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
La ordine, judecarea plângerii formulată de petenta împotriva rezoluției din 29 decembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți în dosar nr.1508/P/2008.
La apelul nominal se prezintă intimații, a, asistați de avocat, care răspunde și pentru intimatul lipsă, lipsă fiind de asemenea petenta.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța pune în discuție excepției de necompetență a curții în soluționare a plângerii.
Reprezentanta Ministerului Public solicită amânarea cauzei întrucât petenta a formulat o cerere de strămutare care nu a fost încă soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Avocat, pentru intimați, precizează că petenta nu a făcut dovada că a solicitat suspendarea cauzei conform art.56 alin.3 cod procedură penală, până la soluționarea cererii de strămutare.
Curtea, având în vedere faptul că asupra efectelor cererii de strămutare nu poate să se pronunțe decât o instanță competentă, respinge cererea de amânare și dă cuvântul părților asupra excepției puse în discuție.
Avocat, pentru intimați, solicită admiterea excepției și declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Rădăuți, intimații neavând nici o calitate specială care să atragă competența curții de apel.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de declinare a competenței în favoarea Judecătoriei Rădăuți.
Declarând dezbaterile închise, dezbateri înregistrate în sistem audio conform art.304 cod procedură penală,
CURTEA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea adresată la data de 16 mai 2008 Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, petenta a solicitat efectuarea de cercetări față de numiții, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, tulburare de posesie, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, prev.de art.260 alin.1, art.220 alin.1, art.288 alin.1 și art.291 cod penal; (a lui ), cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare de posesie prev. de art.220 cod penal;, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art.260 alin.1 cod penal;, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals, prev. de art.291 cod penal.
S-a precizat că faptele constau în aceea că făptuitorul, în calitate de mandatar al numitei (mama făptuitorului ) a depus în cadrul unui litigiu civil, un plan de situație falsificat, a depus mărturie făcând afirmații mincinoase și a tulburat posesia terenului în litigiu.
S-a mai reclamat că făptuitorul (a lui ) a tulburat posesia aceluiași teren, că făptuitorul a făcut afirmații mincinoase în cadrul aceluiași litigiu civil, iar făptuitorul a uzat de planul de situație considerat fals.
Prin rezoluția din 29 decembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți în dosarul nr.1508/P/2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii: cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, tulburare de posesie, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, prev.de art.260 alin.1, art.220 alin.1, art.288 alin.1 și art.291 cod penal; (a lui ), cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare de posesie prev. de art.220 cod penal;, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art.260 alin.1 cod penal;, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals, prev. de art.291 cod penal, întrucât faptele nu există.
La data de 20 februarie 2009 petenta a adresat Curții de Apel Suceavao cerere prin care solicita reunirea cauzelor în care s-a pronunțat rezoluția procurorului din data de 29 decembrie 2008 cu o altă rezoluție nr.125/P/2007 din 28 decembrie 2007, petenta atașând la dosar o copie după rezoluția din 29 decembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți în dosarul penal nr.1508/P/2008.
Cererea petentei de reunire a fost calificată drept plângere împotriva rezoluției din 29 decembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți în dosarul nr.1508/P/2008, fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr-.
La termenul de judecată de astăzi s-a pus în discuție excepția de necompetență materială a Curții de Apel Suceava în ce privește soluționarea prezentei plângeri.
Potrivit art.25 cod procedură penală judecătoria judecă în primă instanță toate infracțiunile, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe.
Conform art.2781alin.1 cod procedură penală împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale date de procuror, persoanele pot face plângere la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
Ori, din lucrările dosarului reiese că nici natura infracțiunilor reclamate și nici calitatea persoanelor implicate în cauză, nu atrage competența de soluționare a vreunei instanțe superioare (tribunal, curte, înaltă curte), astfel încât în baza art.42 rap.la art.25 cod procedură penală va fi declinată competența de soluționare a plângerii formulate de petenta împotriva rezoluției din 29 decembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți în dosarul nr.1508/P/2008, în favoarea Judecătoriei Rădăuți.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.42 cod procedură penală declină competența de soluționare a plângerii formulate de petenta împotriva rezoluției din 29 decembrie 2008 dată de Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți în dosarul nr.1508/P/2008, în favoarea Judecătoriei Rădăuți.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 aprilie 2009.
Președinte, Grefier,
Red.
Tehnodact.
2 ex. 11 mai 2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR- din 11 mai 2009
Către,
JUDECĂTORIA RĂDĂUȚI
JUDEȚUL
Vă înaintăm alăturat, spre competentă soluționare, dosarul acestei instanțe nr-, conținând _______ file, privind pe
La dosar se află atașat dosarul nr. 1508/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Președinte, Grefier,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR- din 11 mai 2009
Către,
JUDECĂTORIA RĂDĂUȚI
JUDEȚUL
Vă înaintăm alăturat, spre competentă soluționare, dosarul acestei instanțe nr-, conținând _______ file, privind pe
La dosar se află atașat dosarul nr. 1508/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Președinte, Grefier,
Președinte:Ghertner Ioan ArturJudecători:Ghertner Ioan Artur