Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 49/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - art. 2781Cod procedură penală -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA NR. 49

Ședința publică din 04 februarie 2009

PREȘEDINTE: Biciușcă Ovidiu

JUDECĂTOR 2: Motan Traian

JUDECĂTOR 3: Androhovici Daniela

Grefier - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava

Pe rol, judecarea recursului declarat de petentul, domiciliat în municipiul B,-, județul B, împotriva sentinței penale nr. 448 din 27 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Botoșani.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul-recurent și intimatul.

Procedura este completă.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care petentul depune la dosar adresa nr. 24/P/2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, precum și un extras privind soluția pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Botoșani și arată că nu mai are cereri de formulat.

Instanța, constatând că în cauză nu mai sunt alte cereri de formulat și excepții de invocat iar recursul se află în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.

Petentul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și precizat în motivele de recurs și, pe fond, admiterea plângerii împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani nr. 1287/P/2007 din 18 ianuarie 2003. Precizează că de aproximativ un an și an doarme sub cerul liber, întrucât reclamația sa nu a fost instrumentată corect de intimatul, de la dosar dispărând două înscrisuri care consideră că erau în favoarea lui. Mai arată că în anul 2007 fost evacuat dintr-un imobil naționalizat care nu a fost niciodată proprietatea numitelor și.

Intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat. Precizează că reclamația petentului a fost verificată atât de Inspecția Internă din cadrul B, cât și de Ministerul Public, iar înscrisurile despre care petentul pretinde că au fost sustrase se află la dosar, nefiind astfel motive pentru admiterea recursului și, implicit, a plângerii formulată de petent.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și de menținere a hotărârii Tribunalului Botoșani, ca fiind legală și temeinică.

Declarând închise dezbaterile, care au fost înregistrate în sistem audio, potrivit dispozițiilor art. 304 Cod procedură penală,

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

La data de 11 martie 2008, petentul, în temeiul art. 278 alin. 1 Cod procedură penală, a formulat plângere împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani nr. 1287/P/2007 din 18 ianuarie 2003, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că intimatul a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor personale prin ignorarea unor înscrisuri pe care le-a depus în susținerea unei plângeri penale.

Prin decizia penală nr. 448 din 27 noiembrie 2008 Tribunalului Botoșanis -a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul.

Pentru a pronunța această sentință, s-au reținut următoarele:

La data de 11 iunie 2007, petentul s-a prezentat la sediul Poliției municipiului B solicitând audiență, înregistrat la nr. 65, în care s-a consemnat obiectul acesteia, respectiv dobândirea în mod fraudulos de către a unui imobil al cărui chiriaș este din anul 1976, contestând calitatea acestuia de moștenitor legal al fostului proprietar, având suspiciuni și cu privire la identitatea imobilului retrocedat (situat în Calea Națională nr. 245, ulterior 333 și, mai apoi,-) și cel al cărui chiriaș este.

În vederea precizării obiectului reclamației, agentul de poliție - căruia i se repartizase lucrarea, l-a invitat pe petent în mai multe rânduri la sediul poliției, acesta prezentându-se la 25 iunie 2007, când i s-a luat declarație. Cu această ocazie petentul a reiterat faptul că numiților și li s-a atribuit în mod greșit imobilul cu nr. 333 și nu cel cu nr. 245 (număr vechi).

De altfel, în extrasele Decretului nr. 92 privind evidența imobilelor naționalizate, la poziția 46 figurează o altă persoană ( (cu imobilul nr. 245 situat în Calea Națională.

Pentru lămurirea acestor aspecte, s-au solicitat lămuriri Primăriei municipiului B care, prin adresa din 5 iulie 2007, comunicat că modificarea în timp a adresei a survenit ca urmare a operațiunilor de recenzare și, în aceste condiții, adresa inițială - Calea Națională nr. 245 (din anul 1915) a devenit, succesiv, Calea Națională nr. 333 și, ulterior,- (adresă comunicată și petentului).

Prin dispoziția nr. 2227 din 8 noiembrie 2003 Primăriei municipiului B, numitelor și li s-a restituit în natură imobilul în litigiu, în baza Legii nr. 10/2001.

Întrucât subsolul și etajul I al imobilului era ocupat de în baza contractului de încheiere nr. 138 din 27 ianuarie 1974 (valabil până la 22 mai 2011) acesta era obligat ca în termen de 30 de zile de la data predării imobilului către proprietari să-și exprime opțiunea de încheia un nou contract de închiriere, conform art. 10 din nr.OUG 40/1999.

Deși petentului i-a fost trimisă notificarea prin executorul judecătoresc de a se prezenta pentru încheierea contractului (01.03.2007) acesta nu a dat curs în termen de 60 de zile așa cum prevăd dispozițiile art. 11 alin. 2 din nr.OUG 40/1999, împrejurare în care la cererea noilor proprietari, instanța, prin sentința civilă nr. 3036 din 08 iunie 2007, dispus evacuarea petenților din imobil.

Prin încheierea de ședință din 22 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani, s-a admis sesizarea din oficiu și s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței penale nr. 448 din 27 noiembrie 2008 aceleiași instanțe, în sensul că s-a trecut "cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare" în loc de "cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare".

Împotriva sentinței penale și a încheierii de ședință, în termen legal, a declarat recurs petentul, care a solicitat desființarea sentinței și a rezoluțiilor atacate și trimiterea cauzei la parchet pentru completarea probatoriului.

În motivarea plângerii s-a arătat că intimatul nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, întrucât nu a dat curs plângerilor penale pe care le-a calificat ca fiind reclamații sau audiențe.

S-a motivat că atitudinea pasivă a intimatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Examinând recursul declarat de petent sub aspectul motivelor invocate, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Din actele premergătoare efectuate în cursul cercetării penale rezultă că intimatul - agent de poliție din cadrul Poliției municipiului B - și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

Se poate observa din cuprinsul actelor premergătoare că, la data de 11 iunie 2007, petentul s-a prezentat la sediul Poliției municipiului B, solicitând audiență, înregistrată la nr. 65, în care s-a consemnat obiectul acesteia, respectiv dobândirea în mod fraudulos de către a unui imobil, cât și suspiciunile petentului în ceea ce privește identitatea imobilului retrocedat.

Ca urmare a audienței din data de 11 iunie 2007, agentul de poliție a întocmit, conform atribuțiilor sale de serviciu, o serie de acte procedurale, respectiv rapoarte și procese-verbale aflate în copie la dosarul de cercetare penală filele 11 - 18 dosar, iar rezultatele cercetărilor efectuate i-au fost trimise petentului prin adresele de la filele 26 și 29 dosar cercetare penală.

Față de cele prezentate și văzând că în cauză nu sunt indicii sau temeiuri din care să rezulte că intimatul - agent de poliție a comis vreo faptă penală, Curtea constată că în mod judicios a apreciat instanța de fond că soluțiile adoptate de procuror sunt legale și temeinice, motive față de care urmează ca, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, să respingă recursul declarat de petent ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul, domiciliat în municipiul B,-, județul B, împotriva sentinței penale nr. 448 din 27.11.2008 a Tribunalului Botoșani.

Obligă petentul recurent să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 04.02.2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Judecători - fond -

2 ex. / 23 februarie 2009

Președinte:Biciușcă Ovidiu
Judecători:Biciușcă Ovidiu, Motan Traian, Androhovici Daniela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 49/2009. Curtea de Apel Suceava