Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 51/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

SENTINȚA PENALĂ NR.51/2008

Ședința publică din 30 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Tiberiu Peter

Grefier: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:

Procuror:

Pe rol se află pronunțarea asupra plângerii formulate de petenții și împotriva rezoluției din 19.10.2007 dată în dosar nr.1620/P/2006 și ordonanța din 13.03.2007 emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaș, în contradictoriu cu intimații, și.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 15.04.2008, care face parte integrantă din prezenta sentință.

CURTEA DE APEL

Asupra plângerii penale de față

Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Mediaș sub nr-, petenții și au solicitat desființarea rezoluției procurorului dată în dosar nr.1620/P/2006 și a ordonanței din 13.03.2007 a Prim- Procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, iar în urma reținerii cauzei spre rejudecare, intimații, și să fie condamnați pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.290 și 291 Cod penal.

In susținerea plângerii, petenții au învederat instanței faptul că deși au formulat plângere penală împotriva celor trei intimați procurorul s-a pronunțat doar față de intimatul care a fost scos de sub urmărire penală pentru infracțiunea de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 al 1 cod penal, rezoluție menținută prin ordonanța prim procurorului din 13.03.2007 care respinge plângerea petenților.

Petenții au criticat de asemenea și soluția pronunțată de procuror, menționând că petenții au trimis prin mandatar executorului judecătoresc în anul 2001- 29.08. două notificări în baza Lg. 10/2001 de plata a unor despăgubiri pentru imobilul care le-a fost expropriat, imobil situat în Mediaș-. în data de 29.05.2002 SC Comunală Mediaș a încheiat cu petenții contract de vânzare cumpărare asupra imobilului dat fiind faptul că în cartea funciară nu era notată cerere de restituire în natură. In anul 2004, petentul sosit în țară susține că a solicitat atât despăgubiri cât și restituirea în natură a imobilului și în mod cert executorul judecătoresc din eroare nu a dat curs notificării conținând restituirea în natură a imobilului. In aceste condiții intimatul a înaintat împotriva petenților o acțiune civilă solicitând anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat de aceștia cu SC Comunală Mediaș, pe motiv că la data încheierii contractului ar fi existat notificare de restituire în natură a imobilului.

Prin sentința penală nr.292/25.09.2007 pronunțată de Judecătoria Mediaș în dosar nr-, în urma admiterii plângerii petenților, cele două rezoluții au fost desființate, cauza fiind trimisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș în vederea redeschiderii urmăririi penale a intimaților, urmând ca procurorul să se pronunțe cu privire la toți trei intimații, să reanalizeze probatoriul existent și să administreze noi probe care să conducă la stabilirea unei stări de fapt certe.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin rezoluția din dosarul nr.1620/P/2006 Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaș scoate de sub urmărire penale pe intimatul pentru infracțiunea de neglijență în serviciu, fără a se mai pronunța asupra plângerii penale înaintată de petenți împotriva intimaților și.

S- mai reținut că probele administrate în cursul urmăririi penale nu au fost corect analizate, existând unele contradicții între acestea.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimatul .

Prin decizia penală nr.371/3.12.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția penală în dosar nr-, în urma admiterii recursului formulat de intimatul, sentința penală nr.292/2007 a Judecătoriei Mediașa fost casată, cauza fiind trimisă Curții de Apel Alba Iulia spre competentă soluționare.

Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut că potrivit art.28/1 Cod procedură penală astfel cum a fost modificată prin Legea nr.79/2007, intrată în vigoare la 5.07.2007, Curtea de Apel judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite de executorii judecătorești. În aceste condiții, hotărârea atacată prin care a fost soluționată plângerea petenților de către Judecătoria Mediașa fost dată cu încălcarea normelor de competență care în materie de calitatea persoanei este absolută, intimatul având calitatea de executor judecătoresc.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin plângerile înregistrate sub dosar nr.1620/P/2006, petenții și au solicitat condamnarea intimaților și pentru infracțiunile de fals și uz de fals, iar a intimatului pentru infracțiunea de neglijență în serviciu.

După administrarea probelor, prin rezoluția din 19.01.2007 dată de procuror în dosar 1620/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș, în baza art.11 pct.1 lit.b, 10 lit.d Cod procedură penală învinuitul intimat a fost scos de sub urmărirea penală pentru infracțiunea de neglijență în serviciu prev. de art.249 al.1 Cod penal.

În același timp, procurorul a omis să soluționeze plângerea penală formulată de petenți împotriva intimaților și.

Față de aceste considerente, în baza art.278/1 al.8 lit. Cod procedură penală Curtea va admite plângerea formulată de petenții și și în consecință:

Va desființa rezoluția de scoatere de sub urmărire penală din 19.01.2007 dată de procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaș și ordonanța din 13.03.2007 a Prim- procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu și redeschiderii urmăririi penale a intimaților, urmând ca procurorul să se pronunțe cu privire la toți cei trei intimați.

Va obliga intimații să plătească în favoarea statului fiecare câte 350 lei cheltuieli judiciare.

Pentru aceste motive

În numele legii

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petenții și ambii cu domiciliul în Mediaș,-, în contradictoriu cu intimații cu domiciliul în Mediaș, str. -.-, nr.29, și ambii cu domiciliul în Germania, 38440 -,. Nr.41, împotriva rezoluției procurorului și în consecință:

Desființează rezoluția de scoatere de sub urmărire penală din 19.01.2007 dată de procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaș și ordonanța din 13.03.2007 a Prim- procurorului Prachetului de pe lângă Tribunalul Sibiu și trimite cauza Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în vederea redeschiderii urmăririi penale a intimaților, urmând ca procurorul să se pronunțe cu privire la toți cei trei intimați.

Obligă intimații să plătească în favoarea statului fiecare câte 350 lei cheltuieli judiciare.

Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare cu petenții și de la comunicare cu intimații.

Pronunțată în ședința publică din 30 aprilie 2008.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red.

Dact. 2 ex/3.06.2008

Președinte:Tiberiu Peter
Judecători:Tiberiu Peter

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 51/2008. Curtea de Apel Alba Iulia