Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 52/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr. -
SENTINȚA PENALĂ NR.52//2008
Ședința publică din 25 iunie 2008
PREȘEDINTE: Soane Laura Mihaela JUDECĂTOR 2: Sferle Adrian
Procuror: - -
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit prevederilor art.304 alin.1 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare cauza penală în primă instanță privind pe petenții,. în O,-, județul B și,. în O,-, -.2,.I,.5, județul B, având ca obiect plângere împotriva actelor procurorului, potrivit prevederilor art.278/1 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petenții și -, ambii reprezentați de avocat, în baza împuternicirilor avocațiale nr.29/2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet și 59/2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet și intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:
Reprezentantul petenților avocat susține cererea de conexare a dosarului nr- la prezentul dosar, cele două dosare având același obiect și privind aceleași părți.
Intimatul apreciază că, prin admiterea cererii de conexare se încalcă principiul repartizării aleatorii a dosarelor, dosarul conexat fiind practic luat de la un complet de judecată căruia i-a fost repartizat aleatoriu. Solicită ca această cerere de conexare să fie lăsată la aprecierea președintelui de instanță.
Reprezentantul petenților avocat apreciază că nu se poate discuta despre încălcarea principiului repartizării aleatorii a dosarelor, deoarece dispozițiile art.32 - 35 din Codul d e procedură penală, reglementează cazurile de indivizibilitate și conexitate, când instanța se pronunță asupra reunirii cauzelor.
Procurorul apreciază că, se impune reunirea cauzelor potrivit art.35 din Codul d e procedură, fiind vorba de unitate infracțională, două părți vătămate și același dosar de urmărire penală, iar repartizarea aleatorie a dosarelor nu poate înfrânge dispozițiile legale de reunire a cauzelor.
Instanța, conform art.35 raportat la art.34 din Codul d e procedură penală, admite cererea de conexare și dispune reunirea plângerii formulate de petenții - și împotriva rezoluției din 12 octombrie 2007 dată în dosar nr.15.269/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la prezentul dosar față de împrejurarea că există identitate de părți și obiect al cauzei.
Intimatul reiterează excepțiile invocate la termenul anterior asupra cărora instanța nu s-a pronunțat până la acest termen referitoare la lipsa calității procesuale active a petenților și caracterul limitat al plângerii pe care petenții puteau să o formuleze și care trebuia să se rezume doar la faptele care i-au lezat pe aceștia.
În susținerea primei excepții a solicitat acvirarea dosarului nr- al Curții de APEL ORADEA în care, prin decizia penală nr.584/R/2007 din 7 decembrie 2007, s-a pronunțat condamnarea definitivă a petentului, ceea ce constituie unul dintre argumentele pe care se bazează excepția de mai sus. Mai arată că în acest dosar se reține că petentul nu a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de contrabandă și că instanța Curții de Apel a considerat că nu poate da o soluție vizavi de această infracțiune, însă există o hotărâre definitivă care constată exact acest lucru și deși există probe suficiente nu există sesizare cu privire la infracțiunea de contrabandă. Apoi, Înalta Curte de Casație și Justiție a îndrumat instanța să trimită cauza la parchet și să se pronunțe cu privire la toate faptele care formează obiectul cercetării, inclusiv cu privire la fapta de contrabandă. În contextul acestei excepții se susține că nu mai poate nici unul dintre petenți susține că ar fi fost arestat nelegal. În dosarul cauzei la fila 54 există răspunsul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA în care se arată că interceptările realizate de în baza autorizației de interceptare emise de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție sub nr.0054/1999, sub aspectul infracțiunii de subminare a economiei naționale se află în prezent atașate la dosarul nr.20/DP/2006 al DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea. Solicită a se observa că petentul a fost condamnat definitiv iar față de petentul s-au făcut acte de urmărire penală sub aspectul comiterii infracțiunii de subminare a economiei naționale dosarul aflându-se la DIICOT și formează obiectul cercetării cu privire la infracțiunile de spălare de bani și evaziune fiscală.
Cu privire la a doua excepție invocată referitoare la caracterul limitat al plângerii, se susține că, se poate observa atât din rezoluție cât și din ordonanța atacată, că acestea nu au legătură cu cei doi petenți, condiții în care aceștia se pot limita doar cu privire la infracțiunea de arestare nelegală.
Apărătorul petenților depune la dosar copia sentinței penale nr.1256/2004 a Judecătoriei Oradea și copia deciziei penale nr.227/A din 29 mai 2006 Tribunalului Bihor din care rezultă că, la prima instanță s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor din art.297 Cod penal în art.178 din Legea nr.141/1997 față de petentul și care ulterior a și fost achitat, astfel că în prezent nu mai are nici un dosar penal pe rolul instanțelor.
Cu privire la petentul depune la dosar copia rezoluției nr.20/D/P/2006 a DIICOT - Serviciul Teritorial Oradea, copia Ordonanței nr.83/D/P/2005 din 8 mai 2006 și arată că în anul 2007 s-a pronunțat soluție definitivă și irevocabilă față de acesta și arată că nici unul dintre petenți nu au fost trimiși în judecată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active, arată că în materie penală se poate vorbi eventual de lipsa de interes potrivit art.278/1 Cod procedură penală.
Sub aspectul caracterului limitat al plângerii, se pune problema dacă petenții se circumscriu noțiunii de "acele persoane ale căror interese legitime au fost vătămate" sens în care invocă decizia nr.3838/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care determină sfera persoanelor ce se încadrează în dispozițiile art.278/1 alin.1 Cod procedură penală.
Față de cele arătate mai sus, solicită respingerea excepțiilor invocate de intimat.
Procurorul apreciază că ceea ce s-a invocat de către intimatul nu pot fi privite ca excepții ci sunt probleme ce vizează fondul cauzei.
Ridică excepția tardivității plângerii petentului -, cu motivarea că, rezultă din fila de comunicare a rezoluției nr- a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție că s-a făcut comunicarea acestei soluții cu petentul la data de 21 decembrie 2007 la Cabinetul de Avocatură " " din B și că termenul de 20 zile prevăzut de art.278/1 alin.1 Cod procedură penală a fost depășit, ultima zi ce intră în calculul termenului de mai sus ar fi fost 11.01.2008, ori plângerea poartă data poștei 15.01.2008.
Apărătorul petenților av. solicită respingerea excepției invocate ca nefondată, solicitând a se observa că din filele de comunicare de la dosarul cauzei rezultă că s-a făcut comunicarea cu petentul - la data de 27 decembrie 2007.
Procurorul, în replică, susține că acele comunicări ce poartă data de 27.12.2007 nu au mai fost trimise, existând și mențiune făcută în acest sens.
Intimatul lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției invocate. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active indică temeiul de drept, respectiv art.275 alin.1 Cod procedură penală.
Apărătorul petenților av. susține că textul de lege invocat - art.275 Cod procedură penală, este norma generală în materie de plângeri contra oricărui act de urmărire penală, însă în cauza de față se aplică cu prioritate reglementarea specială.
Instanța, se va pronunța asupra excepției tardivității puse în discuție odată cu fondul cauzei și văzând că nu sunt alte cereri sau chestiuni prealabile acordă cuvântul asupra plângerilor.
Apărătorul petenților av. susține plângerile formulate de petenți solicitând a fi admise în sensul reținerii cauzei spre rejudecare apreciind că la dosarul cauzei sunt probe suficiente. În subsidiar, solicită admiterea plângerii, desființarea ordonanței atacate și trimiterea cauzei procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale împotriva făptuitorului.
În motivarea plângerilor, în esență, se arată că cei doi petenți au fost arestați nelegal, că nu s-a făcut o cercetare corespunzătoare a faptelor săvârșite, nefiind administrate suficiente probe pentru aflarea adevărului, soluția dispusă fiind neîntemeiată și nelegală potrivit considerentelor expuse în scris pe larg în conținutul plângerii formulate.
Petentul - având cuvântul, învederează faptul că la data arestării sale nu a fost citat în prealabil, că a primit doar un telefon de la un polițist, că nu a fost trimis niciodată în judecată și apreciază că nu prezenta pericol public la acea vreme și că nu s-a sustras de la urmărirea penală.
Petentul având cuvântul, arată că a fost răpit de pe stradă și arestat și solicită admiterea plângerii astfel cum a fost susținută de apărătorul său.
Intimatul face trimitere la Ordonanța atacată în care se arată detaliat fiecare act procedural făcut în dosar, arătând că dosarul i-a fost repartizat prin rezoluție de procurorul șef spre soluționare și consideră că a pronunțat o soluție legală. Susține că nu există probe la dosar care să dovedească vinovăția sa pentru arestarea nelegală a celor doi petenți, plângerea bazându-se pe motive subiective și că în lipsa unor probe certe, se impune respingerea plângerilor formulate ca fiind nefondate, menținerea ordonanței atacate ca legală și temeinică.
Apărătorul petenților av., în replică, susține că nu au fost avute în vedere de procurori înscrisurile noi la data pronunțării ordonanței, că nu s-au făcut confruntările necesare în cauză și că petenții nu au fost citați în mod legal cu ocazia arestării.
Procurorul, conform art.278/1 alin.8 lit.a Cod procedură penală, pune concluzii de respingere a plângerii formulată de petentul - ca tardivă și a plângerii formulată de petentul ca nefondată, menținerea rezoluțiilor atacate ca legale și temeinice.
În ce privește lipsa calității procesuale active invocată de intimat, se apreciază că este nefondată deoarece în sarcina acestuia s-a reținut fapta de arestare nelegală.
Cu privire la excepția caracterului limitat al plângerii, se apreciază că este fondată petenții având posibilitatea de a formula plângere numai cu privire la faptele care îi vizau iar decizia nr.3838/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este aplicabilă în speță.
Pe fond, se susține că soluția de netrimitere în judecată sau de achitare nu poate conduce la ideea că ar fi avut loc o arestare abuzivă. Consideră că, din actele efectuate în cauză și din starea de fapt reținută, arestarea celor doi petenți a respectat cerințele legale, faptele reținute în sarcina acestora fiind infracțiuni grave cu un grad ridicat de pericol social.
Apărătorul inculpaților av. solicită a se avea în vedere faptul că petenții nu au avut antecedente penale și că aceștia erau căsătoriți și aveau familii.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că, prin plângerea înregistrată la instanță la data de 18.01.2008 petentul - a solicitat instanței în contradictoriu cu făptuitorul admiterea plângerii formulate prin încheiere, desființarea Ordonanței dată la 9.11.2007 în dosar nr.147/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a făptuitorului, reținerea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea plângerii prin sentință, desființarea ordonanței atacate și trimiterea cauzei procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale împotriva făptuitorului.
În motivarea plângerii formulată petentul - a arătat că nu s-a făcut o cercetare corespunzătoare a faptelor săvârșite, nefiind administrate suficiente probe pentru aflarea adevărului, soluția dispusă fiind neîntemeiată și nelegală.
Astfel, cu privire la infracțiunea prevăzută de art.264 Cod penal pentru care a fost cercetat făptuitorul s-au arătat următoarele:
În dosarul privind pe învinuitul trebuia să se observe că, dacă s-a apreciat de către învinuitul că există probe suficiente pentru a se putea dispune arestarea, chiar în lipsă a învinuitului, în principiu trebuia să urmeze și trimiterea în judecată a acestuia, cercetările putând continua și în lipsa acestuia. S-a arătat că, învinuitul putea să dispună trimiterea în judecată a lui pentru tăinuire la furt, dacă nu avea probe pentru trimiterea acestuia în judecată pentru furt, însă acesta nu a continuat cercetările în cauză spre a da o soluție, nefăcând nimic în dosar timp de aproape 6 ani.
În speță se impunea ca, înainte de a se dispune scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului, procurorul care a instrumentat cauza să analizeze oportunitatea schimbării încadrării juridice a faptei pentru care era cercetat din infracțiunea de favorizare a infractorului prev. de art.264 Cod penal în aceea de abuz sau neglijență în serviciu.
schimbării încadrării juridice a faptei din infracțiunea de favorizare a infractorului în cea de abuz sau neglijență în serviciu trebuia luată în considerare și în spețele referitoare la învinuitul Diebel, și unde se poate observa cu ușurință că organele de poliție respectau principiul celerități, în schimb învinuitul aștepta ani de zile pentru a da o soluție în cauză, nu are relevanță faptul că la momentul sesizării instanței termenul de prescripție nu era împlinit, câtă vreme dosarul a stat în nelucrare ani de zile ( 3-4 ani ), iar acești ani au contribuit decisiv la împlinirea prescripției răspunderii penale.
Referitor la dosarul în care a fost cercetat învinuitul s-a arătat că era de notorietate legătura strânsă dintre învinuitul și, iar pentru analizarea acestei legături se impunea audierea prim procurorului militar prin intermediul căruia îl anunța pe unde să se întâlnească, a avocatei prin intermediul căreia s-a ținut legătura și a lui omul de încredere al făptuitorului.
În legătură cu fapta prev. de art.266 alin.1 Cod penal în dosarul privind pe s-a arătat că învinuitul a dispus față de acesta măsura arestării preventive fără a avea vreun temei legal, motiv pentru care plângerea acestuia a și fost admisă de Tribunalul Bihor care a revocat măsura; de asemenea, ulterior a și obținut azil politic în SUA tocmai datorită arestării sale nelegale de către.
Referitor la măsura arestării preventive dispusă față de petentul - s-a arătat că, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.266 Cod procedură penală, atragerea responsabilității penale este evidentă și expres reglementată inverbum regensal infracțiunii, respectiv "reținerea sau arestarea nelegalăîn alt mod decât cel prevăzut prin dispozițiile legale". S-a arătat că în cauză nu s-au realizat o serie de activități de urmărire penală imperios necesare în vederea completării probațiunii, nefiind audiați polițiștii cărora li s-a pus în vedere să îndeplinească mandatul de aducere emis fără ca petentul să fi fost citat în prealabil, nu a fost audiat apărătorul din oficiu chemat de învinuitul la momentul dispunerii măsurii arestării, nu s-a consultat cererea de recuzare făcută de petenții - și la momentul respectiv și nici nu s-a avut în vedere că în mai puțin de 2 luni s-a infirmat procesul-verbal de începere a urmăririi penale împotriva sa iar după 7 luni s-a dispus încetarea urmăririi penale față de.
Cu privire la infracțiunea prev. de art.242 alin.1 și 3 Cod penal s-a învederat că soluția nu este motivată, argumentarea fiind neclară, înțelegându-se doar că, ridicându-se copii după înscrisuri, sustragerea copiei n-ar constitui infracțiune, contrar dispozițiilor art.89 Cod penal și art.242 Cod penal care nu condiționează existența infracțiunii de caracterul original al înscrisului ci doar de împrejurarea că acesta se poată fi folosit în probațiune.
La data de 21.01.2008 s-a înregistrat pe rolul Curții de APEL ORADEAo nouă plângere formulată de petentul precum și de petentul - împotriva Ordonanței din 9.11.2007 dată în dosar nr.147/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului, plângere ce a format obiectul dosarului nr.-.
În drept au fost invocate dispozițiile art.278/1 Cod procedură penală, plângerea nefiind motivată în fapt.
La data de 25.06.2008 s-a dispus reunirea plângerilor formulate, reunire impusă pentru a se realiza o bună înfăptuire a justiției, cele 2 dosare cuprinzând plângerile formulate împotriva aceleași ordonanțe de petenții - și în contradictoriu cu intimatul
Examinând actele și lucrările dosarului Curtea va reține următoarele:
1.Cu privire la plângerea formulată de petentul -:
Prin Ordonanța dată la data de 9.11.2007 în dosar nr.147/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului sub aspectul săvârșirii a 6 infracțiuni de favorizare a infractorului prev. de art.246 Cod penal, a trei infracțiuni de arestare nelegală prev. de art.266 alin.1 Cod penal și a infracțiunii de sustragere de sub înscrisuri prev. de art.242 alin.1 și 3 Cod penal.
Împotriva ordonanței mai sus arătate a formulat plângere petentul -, plângerea fiind expediată la data de 7.12.2007 prin poștă, după cum rezultă din Nota de inventar a conținutului scrisorii cu valoare aflată la fila 27 volumului II/2 a dosarului - al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; la data de 11.12.2007 plângerea petentului a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. de dosar mai sus arătat, dosar care a fost conexat la dosar - al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție având ca obiect plângerea formulată de petentul împotriva aceleași ordonanțe, înregistrată la data de 10.12.2007.
Plângerile celor 2 petenți au fost respinse ca neîntemeiate prin Rezoluția Procurorului al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 20.12.2007 în dosar -.
Deși petentul - a arătat în plângerea înregistrată la instanță că nu i-a fost comunicată nici o soluție sau măsură dispusă în privința plângerii sale formulată împotriva Ordonanței din 9.11.2007 dată în dosar nr.147/P/2006, la fila 1 dosarului - vol.II/2 se află procesul verbal încheiat de agentul poștal la data de 21.12.2007 din care rezultă fără echivoc că la această dată - 21.12.2007 copia rezoluției dată la 20.12.2007 în dosar - a fost afișată pe ușa principală a locuinței destinatarului întrucât nici o persoană nu a fost găsită.
Referitor la locul și modalitatea de comunicare a Rezoluției, Curtea va reține următoarele:
În plângerea împotriva ordonanței din 9.11.2007 formulată și semnată de petentul -, acesta a solicitat ca toate comunicările sale sau alte asemenea să-i parvină la următoarea adresă: B,-, corp B, parter, sector 1, la sediul Cabinetului de Avocatură, prezenta solicitare având semnificația atribuită de dispozițiile art.177 alin.2 din Codul d e procedură penală.
Potrivit art.177 alin.2 Cod procedură penală, dacă printr-o declarație dată în cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat, iar potrivit alin.9 al aceluiași articol citarea altor persoane decât învinuitul sau inculpatul se face conform dispozițiilor prezentului articol; din cuprinsul art.179 alin.4 Cod procedură penală rezultă că dacă nu se găsesc persoanele arătate în alin.1 și 2 cărora ei să poată înmâna citația, agentul afișează citația pe ușa locuinței persoanei citate, încheind proces-verbal.
Conform art.182 Cod procedură penală, comunicarea celorlalte acte de procedură se face potrivit dispozițiilor prevăzute în Capitolul II - Titlul V - Acte procesuale și procedurale comune - Cod procedură penală.
Raportat la dispozițiile legale și la starea de fapt mai sus arătate, Curtea constată că rezoluția dată la data de 20.12.2007 a fost comunicată petentului - la data de 21.12.2007 la locul indicat de acesta în plângerea formulată - în localitatea B,-, corp B, parter, sector 1, fiind afișată pe ușa principală a locuinței.
Susținerea petentului formulată în fața instanței potrivit căreia rezoluția i-a fost comunicată la data de 27.12.2007 este neîntemeiată, întrucât dovada de comunicare ( aflată la fila 3 dosarului - vol.II/2 ) datată 27.12.2007 nu a fost trimisă efectiv petentului, aceasta nepurtând ștampila poștei și necuprinzând vreo mențiune referitoare la predarea rezoluției.
Potrivit art.278/1 alin.1 Cod procedură penală, împotriva rezoluției de scoatere de sub urmărire penală, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii competența să judece cauza în primă instanță.
În acest sens, se constată că petentul - avea posibilitatea de a formula plângere la instanță în termen de 20 zile de la data de 21.12.2007, când i-a fost comunicată rezoluția, adică până în data de joi 11.01.2008, însă plângerea de aceasta a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 18.01.2008 și respectiv 21.01.2008, fiind trimisă prin poștă la data de 15.01.2008 după cum rezultă din data înscrisă pe plicul cu care a fost trimisă ( fila 12 dosar ), deci după 3 zile de la expirarea termenului legal.
Potrivit art.185 Cod procedură penală, când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.
Ca atare, neexercitarea de către petentul - a dreptului său procesual, conform sancțiunii menționate, duce la pierderea acestuia, împrejurare față de care se constată că excepția invocată de reprezentantul parchetului este întemeiată sens în care în baza art.278/1 alin.8 lit.a Cod procedură penală, Curtea va respinge ca tardivă plângerea formulată de acesta împotriva Rezoluției Procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dată la data de 20.12.2007 în dosar - prin care a fost menținută Ordonanța din 9.11.2007 dată în dosar nr.147/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală față de învinuitul.
2.Cu privire la plângerea formulată de petentul.
Plângerea formulată de petentul a fost înregistrată la instanță la data de 21.01.2008, în termenul de 20 zile de la data comunicării Rezoluției din 20.12.2008 a Procurorului al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dată în dosar -, respectiv 3.01.2008 ( fila 2 dosarului - vol.II/2 ).
Referitor la susținerile privind lipsa calității procesuale a petentului invocată de învinuitul, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, câtă vreme din examinarea prevederilor legale ale art.278/1 alin.1 Cod procedură penală, rezultă că titularul plângerii este persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate.
În acest sens sunt dispozițiile art.275 alin.1 Cod procedură penală, referitoare la "dreptul de a face plângere" potrivit cărora "orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin aceasta s-a adus o vătămare intereselor sale legitime".
Prin Ordonanța din 9.11.2007 dată în dosarul nr.147/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului în baza art.10 lit.a Cod procedură penală pentru infracțiunea de arestare nelegală prev. de art.266 alin.1 Cod penal dispusă față de petentul în dosar nr.138/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, situație în care este evident că petentul are calitatea de persoană vătămată în sensul art.278/1 alin.1 Cod procedură penală.
Raportat la cele mai sus arătate, Curtea va proceda la examinarea plângerii formulate de petentul numai în ceea ce privește dispoziția de scoatere de sub urmărire penală a intimatului pentru comiterea infracțiunii de arestare nelegală prev. de art.266 alin.1 Cod penal, constând în aceea că ar fi dispus arestarea preventivă cu încălcarea dispozițiilor legale a lui, persoană cercetată în dosar nr.138/P/2001 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, reținând că celelalte dispoziții de scoatere de sub urmărire penală a intimatului privesc fapte și persoane care nu au legătură cu petentul.
Se va reține astfel că în dosar 23/P/1999 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA, petentul a fost cercetat pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu privire la calitatea mărfurilor și evaziune fiscală, constând în aceea că în perioada ianuarie - aprilie 1998, în calitate de administrator al SC SRL Oai mportat din Slovacia 1496,5 tone benzină de aviație pe care a valorificat-o pe piața internă ca benzină auto, încasând în mod nejustificat taxa pentru fondul special al drumurilor publice în valoare de 676.709.926 lei și a desființat în condiții nelegale operațiuni de import și desfacere a produselor petroliere, cauza fiind soluționată prin rechizitoriu, dispunându-se trimiterea în judecată a acestuia pentru infracțiunile prev. de art.297 Cod penal, art.290 Cod penal, art.10, 12, 13 din Legea nr.87/1994.
Prin sentința penală nr.2082/24.11.2000 Judecătoria Oradeaa dispus condamnarea petentului pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, soluția instanței fiind examinată la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea în ședința de analiză a soluțiilor desfășurată la 30.11.2000 la care a participat și intimatul, în calitate de procuror șef al Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, unde s-a hotărât că se impune declararea apelului în cauză pe motiv de nelegalitate.
Procurorul de ședință s-a consultat cu intimatul, ocazie cu care acesta din urmă a luat la cunoștință despre actele dosarului, considerând că în cauză s-au comis și alte infracțiuni atât de către cât și de alte persoane, la data de 18.04.2001 a întocmit un proces-verbal de sesizare din oficiu prin care a propus, printre altele, constituirea unui alt dosar la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor având ca obiect infracțiunea de contrabandă cu produse petroliere comise de în complicitate cu alte persoane, propunerea fiind avizată de prim procurorul parchetului prin rezoluție olografă, dispunând totodată ca urmărirea penală în cauza nou constituită să fie efectuată de învinuitul sub nr. de dosar 138/P/2001.
Investit cu soluționarea cauzei, la 18.04.2001 a întocmit proces-verbal de efectuare a unor acte premergătoare, iar la data de 19.04.2001 a dispus începerea urmăririi penale în cauză împotriva lui, - și - pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art.178-179 din Legea nr.141/1997, emițând totodată mandate de aducere a învinuiților pentru audiere la data de 20.04.2001.
După audierea învinuitului în 20.04.2001, intimatul a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 5 zile în temeiul art.148 lit.h Cod procedură penală ( actual art.148 lit.f Cod procedură penală ), petentul formulând plângere împotriva acestei măsuri în baza art.140/1 Cod procedură penală, care a fost admisă prin Încheierea 153/24.04.2001 a Judecătoriei Oradea prin care s-a dispus revocarea măsurii și punerea sa în libertate.
Prin Ordonanța 23/P/30.01.2001 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA ( unde a fost preluată cauza în supraveghere la 25.04.2001 ) s-a dispus încetarea urmăririi penale față de pentru infracțiunile prev. și ped. de art.178-179 din Legea nr.141/1997 reținându-se aplicabilitatea dispozițiilor art.10 lit.j Cod procedură penală, motivat de faptul că instanța de judecată fusese investită anterior cu soluționarea situației de fapt în întregul său, indiferent de încadrarea juridică dată faptelor deduse judecății, soluție infirmată ulterior prin Ordonanța 4666/20.05.2002 a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, cercetările reluându-se de către Parchetul de pe lângă fosta C Supremă de Justiție.
Prin Ordonanța nr.254/P/2002 dată la 5.08.2004 s-a dispus încetarea urmăririi penale față de învinuitul reținându-se că, între timp, fusese promovat un recurs în anulare prin care s-a dispus rejudecarea fondului, iar Judecătoria Oradeaa schimbat încadrarea juridică a faptei și l-a condamnat pe acesta și pentru infracțiunea de contrabandă - sentința penală 1256/2.06.2004 a Judecătoriei Oradea.
Decizia penală nr.227/A din 29 mai 2006 Tribunalului Bihora înlăturat dispoziția de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea prev. și ped. de art.178 din Legea nr.141/1997 precum și dispoziția de condamnare a acestuia la pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenție pentru această infracțiune.
Prin decizia penală nr.584/7.12.204 a Curții de APEL ORADEA au fost admise recursurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor și a inculpatului recurent, fiind casate cele două hotărâri mai sus arătate în sensul că s-a dispus achitarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii prev. de art.297 Cod penal, fiind majorată pedeapsa aplicată acestuia pentru comiterea infracțiunii prev. de art.12 din Legea nr.87/1994 și modificată modalitatea de executare a pedepsei, dispunându-se suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Raportat la situația de fapt mai sus expusă se va reține că plângerea petentului este nefondată având în vedere următoarele motive:
Potrivit art.266 alin.1 Cod penal, arestarea nelegală constă în reținerea sau arestarea nelegală, ori supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranță sau educative, în alt mod decât cel prevăzut prin dispozițiile legale.
A aresta o persoană înseamnă a se lua față de aceasta măsura arestării preventive, a pune în executare sau a executa această măsură ori a emite sau a aduce la îndeplinire mandatul de executare a pedepsei închisorii. Arestarea este nelegală și realizează elementul material al infracțiunii atunci când măsura este luată, pusă în executare sau executată în alte cazuri decât cele prevăzute de lege sau fără îndeplinirea formalităților impuse de lege.
În speță, arestarea preventivă a fost dispusă cu îndeplinirea formalităților impuse de lege și pentru existența cazului prev. de art.148 lit.h Cod procedură penală, în mod corect apreciindu-se că la momentul respectiv la dosarul cauzei existau indicii privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penal,ă, acestea rezultând din actele de urmărire penală efectuate în dosar nr.23/P/1999 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA, actele transmise prin comisie rogatorie din Republica Slovacia, note ale și acte de urmărire penală efectuate în cauza nou constituită în perioada 18-20.04.2001.
luării măsurii arestării preventive are un caracter subiectiv la data respectivă procurorul fiind cel care era competent să dispună luarea acestei măsuri în condițiile prev. de art.148 lit.h raportat la art.143 Cod procedură penală, ținând cont de toate împrejurările cauzei și dacă considera că în interesul urmăririi penale este necesară privarea de libertate a învinuitului - art.146 Cod procedură penală.
Împrejurarea că, la finalizarea cercetărilor a fost adoptată o soluție de încetare a urmăririi penale față de petent sau că prin hotărârile penale mai sus arătate nu s-a dispus condamnarea sa pentru infracțiunea prev. și ped. de art.178-179 din Legea nr.141/1997 nu semnifică automat că învinuitul a săvârșit infracțiunea prev. de art.266 Cod penal.
În condițiile în care arestarea preventivă s-a bazat pe datele și indiciile existent la acel moment, nu rezultă că învinuitul ar fi comis o infracțiune în legătură cu îndeplinirea unui act de jurisdicție sau că și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu.
De altfel, soluția în încetare a urmăririi penale dispusă față de petentul prin Ordonanța nr.254/P/9.07.2004 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție a fost confirmată ulterior la 5.08.2004 de conducerea Secției de urmărire penală și criminalistică tocmai în virtutea faptul că, prin sentința penală nr.154/2.06.2004 a Judecătoriei Oradea, acesta fusese condamnat și pentru infracțiunea de contrabandă.
Se va reține totodată că măsura arestării a fost confirmată de primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
Față de considerentele expuse mai sus arătate, în baza art.278/1 alin.8 lit.a Cod procedură penală, curtea va respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva Rezoluției Procurorului al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dată la 20.12.2007 în dosar nr.- prin care s-a menținut Ordonanța din 9.11.2007 dată în dosar nr.147/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Instanța va menține ca legale și temeinice rezoluțiile atacate.
Fiind în culpă procesuală, în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, petenții vor fi obligați la plata a câte 250 lei fiecare cheltuieli judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.278/1 alin.8 lit.a Cod procedură penală, respinge ca tardivă plângerea formulată de petentul,. în O,-, împotriva Rezoluției Procurorului al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dată la 20.12.2007 în dosar nr.- prin care s-a menținut Ordonanța dată la data de 9.11.2007 în dosar nr.147/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală față de intimatul,. în O,-,.2.
În baza art.278/1 alin.8 lit.a Cod procedură penală, respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul,. în O,-, -.2,.1,.5, împotriva Rezoluției Procurorului al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dată la 20.12.2007 în dosar - prin care s-a menținut Ordonanța dată la data de 9.11.2007 în dosar nr.147/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală față de intimatul,. în O,-,.2.
Menține ca legale și temeinice rezoluțiile atacate.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă petenții la plata a câte 250 lei fiecare cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare cu petenții și intimatul.
Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2008.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - - -
Red.hot./-
În concept - 4.07.2008
Tehnored.hot./
2 ex./4.07.2008
Președinte:Soane Laura MihaelaJudecători:Soane Laura Mihaela, Sferle Adrian
