Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 60/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 60/PI
Ședința publică de la 17 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Ionescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea plângerii formulată de către petenta, împotriva rezoluției din 20.11.2007, pronunțată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 997/II/2/2007 și a rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara din 20.10.2007, pronunțată în dosarul nr. 575/P/2007.
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petenta și intimata.
Procedura legal îndeplinită.
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că a fost atașat dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, și depunerea unei cereri scrise de către petentă, prin registratura instanței.
Instanța văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Procurorul pune concluzii de respingere a plângerii formulate de către petenta, soluțiile date de parchet fiind temeinice și legale.
CURTEA,
Deliberând asupra plângerii de față, constată următoarele:
Pe rolul Curții de Apel Timișoara, sub numărul 1641/59/05.12.2007, s-a înregistrat plângerea formulată de petenta, împotriva rezoluției din 20.11.2007, pronunțată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr.997/II/2/2007 și a rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara din 20.10.2007, pronunțată în dosarul nr. 575/P/2007.
La dosarul cauzei s-au atașat dosarele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în care s-au pronunțat rezoluțiile menționate. De asemenea, a fost atașat și dosarul nr-, al Tribunalului Timiș.
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, petenta a solicitat efectuarea de cercetări față de judecătorul, cu privire la săvârșirea de către aceasta a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev.de art.246 Cod Penal, solicitând și suspendarea dosarului nr-, aflat pe rolul Tribunalului Timiș.
În esență s-a reclamat faptul că judecătorul, care intră în compunerea completului de judecată, a refuzat să constate că este falsă licitația prin care s-a înstrăinat imobilul din litigiu și expertizele efectuate la prima instanță de judecător.
Din verificările efectuate a rezultat faptul că împotriva SC nr. 143/22.01.2007 a Judecătoriei Lugoj, a declarat apel petenta în calitate de intervenientă.
Cauza s-a înregistrat la Tribunalul Timiș la data de 26.02.2007, sub nr- și până la rezolvarea plângerii cauza nu a fost soluționată.
S-a constatat că activitatea judecătorului în legătură cu soluționarea cauzei nu poate fi pusă în discuție, deoarece s-ar ajunge la înlocuirea căilor de atac reglementate de lege.
Din datele existente, în sarcina judecătorului, nu se poate reține săvârșirea vreunei fapte de natură penală, motiv pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la infracțiunea prev.de art.246
Cod PenalÎmpotriva acestei rezoluții petenta a formulat plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin rezoluția din data de 20.11.2007, pronunțată în dosarul nr. 997/II/2/2007, reanalizând datele din dosarul nr. 575/P/2007, a constatat că nu sunt elemente care să conducă la infirmarea soluției pronunțate de procuror.
În consecință, prin rezoluția menționată, a respins plângerea petentei, ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestor rezoluții, petenta a formulat plângere la Curtea de Apel Timișoara, arătând că este nemulțumită de modul în care judecătorul a judecat cauza, modul fiind părtinitor iar expertizele efectuate în cauză fiind false.
Din analiza probatoriului existent la dosar, Curtea apreciază că în cauză nu se conturează existența vreunei fapte sau activități ale judecătoarei care să aibă natură penală. În situația în care petenta este nemulțumită de modul de soluționare, de soluțiile pronunțate în cauză, are la îndemână căile de atac reglementate de lege.
Prin alte cereri depuse în scris la dosar, s-a solicitat anularea unor amenzi și numirea unui apărător. Anularea unor amenzi nu se poate face prin plângerea penală formulată, ci acestea trebuie rezolvate de instanța care le-a dispus.
În privința numirii unui apărător, instanța apreciază că nu ne aflăm în situațiile reglementate de art.171 alin. 2, 3.C.P.P. pentru ca instanța să numească un apărător din oficiu.
Așa fiind, instanța apreciază că plângerea formulată de petenta împotriva rezoluțiilor pronunțate de către parchet este neîntemeiată, urmând ca aceste rezoluții să fie menținute.
În consecință, în baza art.2781, alin.8, lit.a C.P.P. plângerea petentei va fi respinsă ca nefondată, urmând a fi menținută rezoluția atacată.
În baza art.192 alin.2 C.P.P. petenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petenta, împotriva rezoluției din 20.11.2007, pronunțată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 997/II/2/2007 și a rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara din 20.10.2007, pronunțată în dosarul nr. 575/P/2007, ca neîntemeiată.
Obligă petenta la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 150 lei
Cu recurs în 10 zile de la comunicare cu părțile.
Pronunțată în ședință publică azi 17 martie 2008.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
RED. VI/02.04.08.
Dact 2 exempl/ 24 Martie 2008
Președinte:Victor IonescuJudecători:Victor Ionescu