Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 626/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂN I
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 626/R/2008
Ședința publică din 28 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Virgil Viorel Andreieș
Președintele Curții de Apel Cluj
JUDECĂTORI: Virgil Viorel Andreieș, Iuliana Moldovan Maria
-
GREFIER:
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, reprezentat prin PROCUROR -.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către petenta împotriva sentinței penale nr. 499/D din data de 9 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, având ca obiect plângere împotriva rezoluției procurorului de netrimitere în judecată.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de petentă împotriva sentinței penale pronunțată de Tribunalul Maramureș prin care s-a respins plângerea împotriva soluției date în dosar. Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului plângerea era îndreptată împotriva primei soluții date. Având în vedere sentința penală nr. 204/2008 a Tribunalului Maramureș prin care s-a dispus restituirea rechizitoriului la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, instanța de fond în mod corect a respins plângerea. Solicită respingerea recursului formulat urmând ca petenta să formuleze o nouă plângere.
CURTEA
Prin sentința penală nr.499 din 9 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în temeiul art. 2781alin. 8 lit. a Cod pr. penală s-a respins plângerea formulată de petenta - domiciliată în A,-, județul A, în numele și interesul fiicei sale minore - cu domiciliul ales în B M, bd. - nr. 2. județul M - împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale față de sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 264 Cod penal dispusă în. nr. 29/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, pe care a menținut-
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin rechizitoriul dat la 11 martie 2008 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș în dosarul nr. 29/P/2008, s-a dispus, printre altele, neînceperea urmăririi penale față de, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 Cod penal.
Prin sentința penală nr. 204 din 8.04.2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș - Secția Penală în dosarul nr-, s-a dispus restituirea dosarului Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș în vederea refacerii urmăririi penale deoarece, în cauză, au fost încălcate dispozițiile art. 209 alin. 3 Cod procedură penală ce instituie obligativitatea efectuării urmăririi penale de către procuror, fiind vizată, printre alte infracțiuni, și cea prevăzută la art. 254 Cod penal. Cu privire la aceste aspecte, soluția a rămas definitivă prin decizia penală nr. 273/R/2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj - Secția Penală și de Minori.
Ulterior, în același dosar, 29/P/2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș întocmește un nou rechizitoriu prin care, față de petenta din prezenta cauză, se dă o soluție identică cu cea din rechizitoriul anterior, aceea de neîncepere a urmăririi penale.
Potrivit art. 2781alin. 1 Cod procedură penală, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau o ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetarea urmăririi penale dată de procuror, persoana vătămată, precum și orice altă persoană ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere. Potrivit acelorași dispoziții legale, plângerea poate fi făcute și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu. Într-o asemenea situație ne aflăm, având în vedere că plângerea vizează o dispoziție din rechizitoriu. De esență este calitatea persoanei care poate formula o asemenea plângere, respectiv persoana vătămată și orice altă persoană ale căror interese legitime sunt vătămate. Or, în cauza de față, a recurs la această instituție reglementată de dispozițiile art. 2781Cod procedură penală o persoană ce nu are interes. Față de s-a dispus neînceperea urmăririi penale, soluție ce nu este în măsură a vătăma interesele acesteia.
Lipsa de interes în promovarea unei asemenea plângeri a determinat respingerea acesteia, conform dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petenta,solicitând casarea acesteia ca nelegală și netemeinică,fără însă a arăta care sunt motivele de recurs.
Analizând sentința atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului,Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș întocmit la data de 24 iulie 2008 în dos.nr.29/P/2008 s-a dispus printre altele și neînceperea urmăririi penale față de numita pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.264 pen., intervenind cauza de nepedepsire prev. de art.264 al.3 pen. Această dispoziție este atacată prin plângerea ce face obiectul prezentului dosar, de către petenta, mama numitei.
Conform prevederilor art.278/1 pr.pen. împotriva rezoluției de neînceperea urmăririi penale, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la instanță.
Sub acest aspect interesul pentru introducerea unei asemenea plângeri îl are în principal persoana vătămată prin infracțiune, care a sesizat organul de urmărire penală în vederea trimiterii învinuitului sau inculpatului în judecată, pusă în fața unei soluții de netrimitere în judecată. Deși plângerea se poate face și de alte persoane, pentru sesizarea instanței cu judecarea infracțiunii săvârșite și cercetate anterior de organul de urmărire penală, plângerea trebuie să emane de la persoana vătămată prin infracțiune. Astfel, această plângere are două obiective: în primul rând, se cere desființarea rezoluției sau ordonanței de netrimitere în judecată (în speță dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu ) și, în al doilea rând, condiționat de existența unor probe suficiente din care rezultă că judecarea cauzei este justificată,să se rețină cauza spre judecare de către instanță. Evident că în această ordine de idei, nu există nici un interes din partea petentei de a ataca dispoziția de netrimitere în judecată a fiicei sale cuprinsă în rechizitoriu.
În concluzie, nefiind dovedit care interes legitim al petentei a fost vătămat prin dispoziția cuprinsă în rechizitoriu de netrimitere în judecată a fiicei sale, numita, prima instanță în mod corect a respins plângerea acesteia.
alte motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu de către instanță, Curtea în baza art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen. va respinge ca nefondat recursul petentei.
În baza art.192 alin.2 pr.pen. va obliga petenta la 100 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de petenta domiciliată în A- jud.A împotriva sentinței penale nr. 499 din 9 septembrie 2008 Tribunalului Maramureș.
Obligă pe petentă să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 28 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - -
Red.IM
12.11.2008
Dact./2ex.
Judecători:Virgil Viorel Andreieș, Iuliana Moldovan Maria