Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 648/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - art. 2781Cod procedură penală -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

IINSTANȚA DE RECURS

DECIZIE PENALĂ Nr. 648

Ședința publică de la 18 Iunie 2009

PREȘEDINTE: Ștefan Făurar JUDECĂTOR 2: Gheorghe Vintilă

G - - JUDECĂTOR 3: Constantin Mereanu

- - - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.

.

Pe rol, soluționarea recursului declarat de petentul împotriva sentinței penale nr. 106 din 14 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul cu nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - petent, lipsind intimatul.

Procedura completă.

Constatându-se dosarul în stare de judecată, instanța a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Recurentul - petent, având cuvântul, solicită admiterea plângerii, desființarea referatului nr. 5019/VIII/8/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj și să se trimită dosarul la procuror în vederea trimiterii în judecată a persoanelor reclamate.

Reprezentantul Parchetului solicită să se pronunțe respingerea recursului formulat de petent, ca fiind inadmisibil, întrucât, cauza a fost soluționată prin sentința penală nr. 323/2006 a Tribunalului Gorj, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 16/2007.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 106 din 14 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul cu nr-, s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a plângerii formulată de petentul - fiul lui și, domiciliat în - J,-, jud. G, CNP - - în contradictoriu cu intimatul-făptuitor, împotriva rezoluției nr. 7/P/2004 din 04.02.2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Totodată, a fost respinsă, ca fiind inadmisibilă, plângerea formulată de petentul împotriva referatului nr. 5019/VIII/I/2004 din 5.10. 2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

A fost obligat petentul la 50 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență că, prin adresa nr. 1483/II/2/2008 din 30.09.2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorja înaintat referatul cu nr. 1147/VIII/I/2008, împreună cu plângerea formulată de spre competentă soluționare, potrivit art. 2781.pr.pen. Prin această plângere, petiționarul a solicitat instanței să dispună desființarea rezoluției nr. 7/P/2004 din 04.02.2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, privind pe intimatul cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246.pen. intimatul având calitatea de agent de poliție.

Din conținutul plângerii, a rezultat că petiționarul este nemulțumit de soluția adoptată de către procuror, susținând că, deși a formulat mai multe plângeri împotriva numitului, intimatul-făptuitor care a instrumentat aceste cauze ca agent de poliție în cadrul Poliției - Jae fectuat cercetări necorespunzătoare, neîndeplinindu-și atribuțiunile de serviciu și neâmânând petentului copiile referatelor întocmite.

Instanța de fond, analizând actele și lucrările dosarului, a constatat că o plângere având același obiect, formulată de către același petent, a fost judecată de către Tribunalul Gorj -Secția Penală care, prin sentința nr. 332 din 11.07.2006 pronunțată în dosarul nr. 1019/2006, a dispus respingerea ei ca neîntemeiată, hotărârea rămânând definitivă prin decizia penală nr. 16 din 15.01.2007 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-.

Ori, în conformitate cu dispozițiile art. 2781alin. 11.pr.pen. persoana în privința căruia judecătorul, prin hotărâre definitivă a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală, nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală; petiționarul nu a produs la dosar acte și nu a invocat instanței că s-ar fi descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală cu ocazia instrumentării cauzei.

În ceea ce privește referatul nr. 5019/VIII/1/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, examinând conținutul acestuia de la fila 31, instanța de fond a constatat că nu privește o soluție de netrimitere în judecată, ci privește o plângere a petentului - în care a arătat că a avut mai multe dosare penale și civile în care a fost implicată familia sa - iar din verificările efectuate de către procuror a rezultat că aspectele învederate de către petent au făcut obiectul a numeroase verificări din partea organelor de justiție și parchet și au fost pronunțate hotărâri și soluții care au rămas definitive.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petentul, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și, pe fond, desființarea referatului nr. 5019/VIII/8/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj și să se trimită dosarul la procuror în vederea trimiterii în judecată a persoanelor reclamate.

Recursul formulat de petent este inadmisibil.

Avându-se în vedere că, prin sentința penală nr. 106 din 14 aprilie 2009 Tribunalului Gorja fost respinsă plângerea petentului împotriva referatului nr. 5019/VIII/I/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj și recursul formulat împotriva acestei sentințe de către petent apare ca fiind tot inadmisibil urmând astfel să fie respins, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, ce se apreciază la 50 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibil, recursul declarat de petentul împotriva sentinței penale nr. 106 din 14 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul cu nr-.

Obligă recurentul la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Iunie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - G - - -

Grefier,

Red. jud.: Șt. -

Jud. fond:

Dact. 2 ex./ - 15 Iulie 2009

Președinte:Ștefan Făurar
Judecători:Ștefan Făurar, Gheorghe Vintilă, Constantin Mereanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 648/2009. Curtea de Apel Craiova