Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 65/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 65/
Ședința publică din data de 21 Aprilie 2008
PREȘEDINTE: Constantin Cârcotă judecător
Grefier -
MINISTERUL PUBLIC a fost reprezentat de
procuror -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea cererii formulată de petentul G, domiciliat în G,-, - 3,. 2, prin care solicită revizuirea Sentinței penale nr. 71/F/10.09.2007 a Curții de APEL GALAȚI.
La apelul nominal a lipsit revizuientul.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii formulată de condamnatul G, ca fiind inadmisibilă, întrucât soluția pronunțată prin sentința penală 71/F/10.09.2007 a Curții de APEL GALAȚI, a cărei revizuire se solicită, nu a presupus o rezolvare a fondului cauzei.
În acest sens, urmează să se aibă în vedere decizia nr. XVII din 19 martie 2007 Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Totodată, solicită obligarea revizuentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
CURTEA
Asupra cauzei penale de față;
Petentul Gaf ormulat cerere de revizuire împotriva Sentinței penale nr.71/109.09.2007 a Curții de APEL GALAȚI.
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI nt.98/P/2007 din 18.06.2007, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul din cadrul Judecătoriei Galați și față de judecătorii și din cadrul Tribunalului Galați pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.246 Cod penal.
Pentru a da această soluție, procurorul a reținut că la data de 3.04.2007, petentul Gaf ormulat pe rolul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚIo plângere penală prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de judecătorul de la Judecătoria Galați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.246 Cod penal.
În motivarea plângerii, petentul a susținut că magistratul și-ar fi îndeplinit în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu cu ocazia soluționării dosarului nr. 2247/C/2005.
De asemenea, petentul a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.246 Cod penal și împotriva magistraților care au pronunțat decizia civilă nr.235/14.06.2006 a Tribunalului Galați, cu ocazia judecării apelului declarat împotriva Sentinței civile,nr.4638/2009.2005 Judecătoriei Galați, susținând că aceștia și-au îndeplinit în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu.
Din verificările efectuate în cauză a rezultat că petentul Gas olicitat pe calea unei acțiuni civile obligarea Consiliului Local G la plata sumei de 2.500.000 lei reprezentând contravaloarea unor reparații ce ar fi trebuit efectuate de acesta.
Prin Sentința civilă nr. 4638/20.09.2005 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr. 2257/C/2005 a fost respinsă acțiunea, motivându-se că aceasta a fost introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Fiind nemulțumit de hotărârea pronunțată, Gad eclarat apel, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Galați sub nr.655/C/2006, iar prin decizia civilă nr. 235/14.06.2006 a fost respins apelul ca nefondat. Completul de judecată a fost compus din magistrații și.
Din verificările efectuate de procuror nu au rezultat indicii privind îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către magistrații menționați.
Împotriva acestei rezoluții, în termen legal a formulat plângere petentul G, iar prin Rezoluția nr. 839/II/2/2007 din 10.07.2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, această plângere a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva Rezoluției nr. 908/P/2007 din 18.06.2007, în termen legal și în conformitate cu prevederile art.2711Cod procedură penală, a formulat plângere petentul
Prin sentința penală nr.71/F din 10.09.2007 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI - Secția Penală a fost respins ca nefondată plângerea formulată de petentul G împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr.98/P/2007 din 18.06.2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, menținând rezoluția atacată.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală a fost obligat petentul la plata sumei de 40 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut că prin decizia penală nr- a Curții de APEL GALAȚI, hotărârile pronunțate de magistrații împotriva cărora petentul a formulat plângere penală se bucură de autoritate de lucru judecat - recursul declarat de petent fiind respins ca nefondat - astfel încât legalitatea și temeinicia acestor hotărâri nu mai poate fi pusă în discuție.
S-a mai arătat că nu se poate concepe existența și funcționarea normală a unui sistem juridic modern, fără aplicarea principiilor prevăzute în art.124 alin.3 din Constituția României și art.2 alin.3 din Legea nr.303/2004 privind statutul magistraților, în legătură cu independența și imparțialitatea judecătorilor, în caz contrar, dacă judecătorul ar soluționa cauzele sub presiunea răspunderii penale pentru deciziile luate, independența acestuia ar fi grav afectată.
S-a constatat că din actele dosarului nu se poate reține că faptele prezentate de petent sunt prevăzute de legea penală, rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de judecătorii, și fiind legală și temeinică.
Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs petentul G, criticând-o prin aceea că nu s-a răspuns la niciunul din capetele de acuzare menționate în plângere și nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.
Recursul declarat de petentul Gaf ost respins ca nefondat prin Decizia nr.5147/31.10.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Petentul Gaf ormulat cerere de revizuire împotriva Sentinței penale nr.71/10.09.2007 a Curții de APEL GALAȚI, invocând motivul că instanța nu a analizat și nu a apreciat în mod corect probele aflate la dosar, încălcând normele care reglementează desfășurarea procesului penal.
Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Cazurile de revizuire a hotărârilor penale definitive sunt expres prevăzute de art.394 Cod procedură penală, iar din analiza acestora rezultă, în mod neechivoc, faptul că pot fi supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, deoarece prin această cale de atac extraordinară se urmărește înlăturarea erorilor de fapt din aceste hotărâri.
Sunt hotărâri judecătorești prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanța s-a pronunțat asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal, soluționând acțiunea penală prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal.
Art.2781alin.8 Cod procedură penală prevede expres care sunt soluțiile care pot fi pronunțate de instanța care soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată.
Acest text nu menționează posibilitatea de a rezolva fondul cauzei, în sensul stabilirii existenței faptei și vinovăției inculpatului, finalizată printr-o soluție prevăzută de art.345 alin.1 Cod procedură penală, respectiv o soluție de condamnare, achitare sau încetarea procesului penal.
Pe de altă parte, extinderea căii extraordinare de atac a revizuirii la hotărârile judecătorești pronunțate în plângerile formulate în temeiul art.2781Cod procedură penală este exclusă și în raport de principiul înscris în art.129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate și MINISTERUL PUBLIC pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.
Ca urmare, neconținând o rezolvare a fondului cauzei, nu pot fi suspuse revizuirii hotărârile pronunțate în procedura reglementată de art.2781Cod procedură penală, această cale de atac fiind inadmisibilă.
În baza acestor argumente, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. XVII din 19.03.2007, a admis recursul în interesul legii, promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și a stabilit că cererea de revizuire formulată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în temeiul artg.2781alin.8 lit.a și b din Codul d e procedură penală, este inadmisibilă.
Pentru aceste considerente urmează a respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul G împotriva Sentinței penale nr. 71/10.09.2007 a Curții de APEL GALAȚI.
Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
RESPINGE, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul G, domiciliat în G,-, - 3,. 2, privind Sentința penală nr. 71/F/10.09.2007 a Curții de APEL GALAȚI.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă revizuientul la plata sumei de 30 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru petentul
Pronunțată în ședință publică azi, 21 aprilie 2008.
PREȘEDINTE,
Grefier,
Red. - 30.04.2008
Tehn ored. - 5.05.2008
2 ex.
Președinte:Constantin CârcotăJudecători:Constantin Cârcotă