Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 68/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 2781C.P.P.-
R O ÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Sentința penală nr. 68
Ședința publică din 09 iunie 2009
PREȘEDINTE: Acsinte Viorica
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, pronunțarea asupra plângerii formulată de petentul, domiciliat în mun. T,-, județul T, împotriva Ordonanței nr. 404/P/2008 din data de 25 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Ordonanței nr. 1301/II/2/2008 din data de 06 ianuarie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Dezbaterile asupra plângerii au avut loc în ședința publică din 29 mai 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință întocmită separat și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 05 iunie 2009 și apoi pentru data de astăzi, când:
După deliberare,
CURTEA,
Asupra plângerii penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr- din data de 13.01.2009, astfel cum a fost ulterior precizată, petentul a formulat, în conformitate cu disp. art. 2781alin. 1 Cod procedură penală, plângere împotriva ordonanțelor nr. 404/P/2008 din 25.11.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, respectiv nr. 1301/II/2/2008 din 06.01.2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, intimați fiind, (), G și.
În motivarea plângerii, acesta a arătat că soluția pronunțată în actele procedurale mai sus arătate este netemeinică, impunându-se, în urma analizei actelor existente la dosar, fie desființarea lor, cu trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale, fie reținerea cauzei spre judecare, sub aspectul săvârșirii de către intimați a infracțiunilor reclamate.
Astfel, în cauză nu au fost administrate toate probele ce se impuneau, soluția fiind pronunțată exclusiv pe baza declarațiilor făptuitorilor și care ele însele prezintă elemente contradictorii, neanalizate de către organele de urmărire penală.
Cât privește intimatele - notar și () - secretară de notar, acestea nu au respectat dispozițiile legale în materia încheierii actelor notariale. Astfel, fără o cerere valabil întocmită de către, ele s-au deplasat la domiciliul acestuia, cu acte notariale deja pregătite, și, fără a-i aduce la cunoștință consecințele încheierii lor, precum și fără a observa starea sa de sănătate - respectiv lipsa de discernământ - au acceptat să le semneze.
În acest caz, trebuia să menționeze în actul notarial că persoana nu poate să semneze.
Astfel, au săvârșit cel puțin infracțiunea de neglijență în serviciu.
Prin întocmirea în fals a cererii de deplasare a notarei la domiciliul lui, intimata a comis și infracțiunea de fals intelectual și uz de fals.
În ceea ce privește ceilalți intimați, aceștia au urmărit dobândirea în proprietate a patrimoniului defunctului, prin mijloace frauduloase, în condițiile în care acesta a fost indus în eroare, semnând acte notariale în absența discernământului.
În acest sens, există la dosar înregistrări audio relevante în cauză.
În susținerea plângerii, petentul a depus la dosar acte.
Prin încheierea nr. 90/PI din data de 25.03.2009 a Curții de Apel Timișoara, în baza art. 62 alin. 2, 3 Cod procedură penală s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului Curții de APEL SUCEAVA - Secția penală, urmare a admiterii, de către B, a cererii de strămutare formulată de petent.
Cauza a fost înregistrată pe rolul prezentei instanțe sub nr- din data de 01.04.2009.
Analizând plângerea prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că aceasta este nefondată, relativ la intimatele și () și inadmisibilă, relativ la intimații G și.
Astfel, prin ordonanța nr. 404/P/2008 din data de 25.11.2008 pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în temeiul disp. art. 228, în referire la art. 10 lit. d Cod procedură penală, precum și art. 45 în referire la art. 42, art. 38 și art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual, înșelăciune și neglijență în serviciu, prev. de art. 246, 289, 215 și 249 Cod penal, precum și față de numita () sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals în declarații, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice și neglijență în serviciu, prev. de art. 215, 289, 290, 291, 292, 246, 248 și 249 Cod penal.
Totodată s-a dispus disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe, și G, în vederea continuării cercetărilor, în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Pentru a pronunța această soluție, a reținut Parchetul că rin p. ordonanța dată la 19 septembrie 2008, în dosarul penal nr. 8210/P/2006, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoaraa dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe notarul public și pe numiții (), G și, în favoarea acestei unități de parchet.
Notarul public din cadrul BNP cu aceeași denumire din municipiul T este acuzat pentru fapta de a fi redactat și autentificat, în înțelegere cu ceilalți trei făptuitori, prin încheierile nr. 638 și 639, ambele din 24 martie 2004, un testament și un contract de întreținere, în contextul în care avea discernământul abolit și era grav bolnav, ceea ce rezultă cu prisosință și din împrejurarea că a doua zi, 25 martie 2008, a decedat.
Din actele premergătoare efectuate în cauză, rezultă că notarul public nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru comiterea cărora a fost acuzat, respectiv acelea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual, înșelăciune și neglijență în serviciu, prev. de art. 246, 289, 215 și 249 din pen. pe motiv că nu sunt întrunite din punct de vedere subiectiv elementele constitutive ale acestora.
Cu aproximativ două săptămâni anterior datei de 24 martie 2004, G și s-au deplasat la biroul notarului public, ocazie cu care cel dintâi i-a relatat că acordă îngrijiri și întreținere, de mai mulți ani, vărului său și că, a convenit cu acesta din urmă să încheie cu el, un contract de întreținere precum și să îi lase fiului său, G, prin testament, o parte din averea sa.
La cererea de bună credință a notarului public, G procurat toate actele necesare redactării și autentificării testamentului și contractului de întreținere, printre care și un certificat medical, potrivit cărui era netransportabil dar se afla "în deplinătatea facultăților mintale".
Pe baza actelor puse la dispoziție de G, notarul public, cu ajutorul secretarului notarial (), a redactat certificatul de calitate de moștenitor nr. 22/24 martie 2004, testamentul nr. 638/24 martie 2004 și contractul de întreținere nr. 639/24 martie 2004, deplasându-se apoi împreună, la această dată, la domiciliul lui unde, în prezența soților G și, a fiului acestora G și a concubinei sale, a numiților, și a viceprimarului comunei, după ce a purtat unele discuții cu pentru a se asigura de existența discernământului său, i-a adus la cunoștință conținutul celor trei acte notariale.
Apoi, notarul public 1-a întrebat pe dacă a înțeles despre ce era vorba și după ce a primit răspunsul afirmativ, 1-a întrebat dacă poate semna ori dacă intenționa să își pună amprenta pe actele în cauză. a optat să semneze, ceea ce a și făcut.
a fost audiat ca martor în dosarele succesorale. Certificatul medical menționat, purtând nr. 702/18 martie 2004, a fost eliberat de dr. din cadrul Cabinetului Medical, județul T, cu specificația de "a-i servi la notariat".
Prin testamentul autentificat prin încheierea nr. 638, a lăsat lui G, fiul lui G întreaga sa avere mobilă și imobilă ce avea să se găsească la data decesului său, instituindu-1 astfel, legatarul său universal; totodată, ceilalți moștenitori nerezervatari au fost declarați exheredați. Testamentul a fost motivat prin testatorului de a fi îngrijit și întreținut de către legatarul său până la deces, când urma să-1 înmormânteze potrivit obiceiului locului.
Prin contractul de întreținere autentificat prin încheierea nr. 639, același a transmis vărului său și soției acestuia, proprietatea asupra unei case de locuit și asupra mai multor suprafețe de teren aflate în intravilanul și extravilanul comunei, în schimbul prestării îngrijirii și întreținerii sale pe tot timpul vieții precum și al înmormântării după deces conform obiceiului locului; și-a rezervat dreptul de uzufruct viager asupra imobilului constând din casă de locuit și teren înscrise în CF 1259, dobânditorii neavând dreptul de a-1 înstrăina sau greva cu sarcini pe durata vieții sale.
a decedat, conform certificatului constatator al morții nr. 3 emis de dr., așa cum s-a mai arătat, a doua zi, 25 martie 2004, orele 16,00, dată când au fost transcrise noile drepturi de proprietate în cartea funciară.
La data de 27 septembrie 2006, văr al defunctului, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, solicitând tragerea la răspundere penală a numiților G și (), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 215, 289, 290, 291, 292, 246, 248 și 249 Cod penal.
Pe baza actelor premergătoare efectuate, prin rezoluția dată la 28 februarie 2007 în dosarul penal nr. 8210/P/2006, unitatea de parchet menționată a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză conform disp. art. 10 lit. b și d Cod procedură penală.
Plângerea formulată contra soluției a fost respinsă de primul procuror al unității, prin rezoluția nr. 821/II/2/28 mai 2007, pe motiv că este neîntemeiată.
Prin sentința penală nr. 1876/21 septembrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Timișoaraa admis plângerea petentului, formulată împotriva celor două rezoluții, pe care le-a desființat și a dispus trimiterea dosarelor la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, în vederea continuării cercetărilor.
Urmare declinării competenței de soluționare a dosarului în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a procedat la reaudierea notarului public, a secretarului notarial () precum și a numiților G, și, ocazie cu care aceștia și-au menținut declarațiile anterioare, potrivit cărora, la momentul semnării celor trei acte notariale, era lucid. nu a putut fi audiată datorită stării precare de sănătate, iar G nu a putut fi audiat datorită faptului că se află la muncă în străinătate.
Fără a contesta câtuși de puțin concluziile raportului de expertiză psihiatrică efectuată în cauză, potrivit căruia, la data de 24 martie 2004, discernământul lui era complet abolit, Parchetul a apreciat totuși că notarul public a acționat cu bună credință, fiind posibil ca, la momentul semnării actelor notariale, prin comportamentul său, susnumitul să îi fi creat impresia unei persoane conștientă de actele sale, dar aflată într-o stare avansată de stres, datorită stării de boală.
Mai mult, dincolo de susținerile soților, certificatul medical eliberat de un medic încadrat la cabinetul medical al comunei, ca de altfel prezența preotului și a viceprimarului, confirmă, până la proba contrară, buna credință a notarului public.
Or, în această situație, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public, precum și față de secretarul notarial (), care a acționat cu bună credință la cererea celui dintâi, în vederea soluționării celor trei dosare notariale.
În ceea ce o privește pe (), acesteia i s-a reproșat și faptul că a scris și semnat în numele lui, cererea de deplasare a notarului public la domiciliul său.
Din actele dosarului rezultă că, într-adevăr, () a întocmit cererea de deplasare, însă a consemnat pe versoul înscrisului, că solicitarea a fost făcută de G, ca persoană interesată, ceea ce exclude existența oricărei intenții infracționale și din acest punct de vedere.
În ceea ce privește capătul de sesizare privind pe, și G, s-a dispus disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Împotriva acestei ordonanțe a formulat, în conformitate cu disp. art. 275 - 278 Cod procedură penală, plângere petentul, respinsă prin Ordonanța nr. 1301/II/2/2008 din data de 06.01.2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
În considerentele acestei ordonanțe s-a reținut că actele premergătoare efectuate în cauză nu au evidențiat indicii sau probe că notarul public și () ar fi comis vreo faptă care să atragă incidența legii penale, astfel că în mod corect procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de acestea.
De asemenea, și disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare a acesteia, în ce-i privește pe ceilalți făptuitori este întemeiată, întrucât competența Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoaraa fost atrasă numai de calitatea de notar a făptuitoarei.
Potrivit disp. art. 2781alin. 1 Cod procedură penală, "după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță".
Aliniatul 7 al aceluiași articol prevede că judecătorul, în soluționarea plângerii, "verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate".
A susținut petentul că intimata, în calitate de notar public, nu și-a îndeplinit cu bună - credință atribuțiile de serviciu.
Astfel, deși nu avea o cerere valabilă formulată pentru a merge la domiciliul lui, a procedat totuși în acest mod. De asemenea, acolo prezentă, nu a conversat cu bolnavul în limitele impuse de lege, în sensul de a-i cere informații cu privire la existența rudelor de sânge, a gradului de rudenie și pe baza răspunsurilor să evalueze prezența sau absența discernământului.
Aceasta cu atât mai mult cu cât "semnătura" nu era a unei persoane normale din punct de vedere al sănătății, caz în care se impunea a se face mențiune în actul notarial că "bolnavul nu poate să semneze".
Or, prin coroborarea materialului probator administrat în cauză de către organele de urmărire penală cu înscrisurile în completare depuse de către petent, situația de fapt reținută de către procuror în ordonanțele atacate se confirmă.
Astfel, cu circa 2 săptămâni anterior datei de 24.03.2004 - data încheierii actelor notariale contestate - intimații G și s-au deplasat la Biroul notarului public, solicitând deplasarea sa la domiciliul numitului, în vederea întocmirii acestora.
Cererea în acest sens a fost întocmită de către intimata (), fără aos emna însă, ea fiind încheiată în numele lui ( 126 dosar fond). Pe verso-ul cererii, aceasta face o mențiune în sensul că cererea a fost formulată de către G, "ca persoană interesată".
Se observă așadar că intimata () nu a semnat această cerere, nici în nume propriu și nici pentru altul, și nici nu a consemnat situații nereale, ci doar a consemnat în scris o manifestare de voință a numitului G, pe care a înregistrat-o ca atare.
Decizia de a se deplasa la domiciliul numitului a aparținut intimatei, căreia i s-au pus la dispoziție înscrisurile necesare încheierii actelor notariale contestate de petent, dar și o adeverință medicală emisă la data de 18.03.2004 de către dr. ( 22 dosar ), în care se evidenția că cel dintâi suferă de pneumopatie acută și hipertermie, fiind în deplinătatea facultăților mintale, fără însă a se putea deplasa.
Potrivit art. 43 din Legea nr. 36/1995 ce reglementează activitatea notarială, toate actele notariale se întocmesc la cerere, în art. 57 din Ordinul nr. 710/C/1995, la alin. 1 făcându-se precizarea: "la cererea persoanelor care justifică un interes".
Or, consecințele depunerii unor astfel de cereri nu au nicio eficiență în plan juridic, ea făcând doar posibilă deplasarea notarului la domiciliul părții interesate în întocmirea actelor.
Ceea ce produce efecte juridice este exclusiv manifestarea de voință a părților în vederea încheierii unei convenții.
Deci, chiar și în condițiile în care cererea prezintă vicii de redactare, neproducând astfel de efecte, nu se poate reține săvârșirea, de către vreuna dintre intimate, a infracțiunilor de fals.
Potrivit art. 45 alin. ultim din Legea nr. 36/1995, notarul public nu poate refuza îndeplinirea actului notarial decât în condițiile arătate la art. 6 (dacă el cuprinde clauze contrare legii și bunelor moravuri).
De asemenea, potrivit art. 59 din același act normativ, când notarul are îndoieli cu privire la deplinătatea facultăților mintale, procedează la autentificare numai dacă un medic specialist atestă în scris că partea poate să-și exprime în mod valabil consimțământul în momentul încheierii actului.
Art. 60 din aceeași lege statuează că pentru a lua consimțământul părților, notarul le va întreba dacă au înțeles conținutul celor cuprinse în act și dacă acestea reprezintă voința lor.
Este real că, potrivit raportului de expertiză psihiatrică - legală nr. 682 din 03.04 - 11.05.2006 întocmit de T, cu completări și avizat de către Comisia Superioară de Medicină Legală a Minovici B, reiese că la data încheierii contractului de întreținere și testamentului, numitul avea discernământul abolit.
Or, după cum rezultă din declarațiile persoanelor aflate la domiciliul acestuia la data critică, prin atitudinea manifestată, nu a creat această convingere notarului public, întrucât s-a ridicat sprijinit de perne și chiar a dorit să semneze personal actele, după ce i-au fost citite, purtând discuții cu cei prezenți.
Având în vedere și diagnosticul reținut în actul medical din 18 martie, nu se poate exclude faptul că, prin comportamentul său, numitul să-i fi creat intimatei impresia unei persoane care, deși lipsită de forță fizică datorită stării de boală, avea conștiența faptelor sale.
Trebuie avută aici în vedere conduita pe care un om prudent și diligent trebuie să o manifeste într-o astfel de situație, orice îndoială profitând în acest caz făptuitorului.
După cum corect s-a reținut în ordonanța atacată, prezența viceprimarului și a preotului la domiciliul lui confirmă, până la proba contrarie, buna conduită a notarului public
Or, astfel de probă contrară, până în prezent, nu s-a făcut în cauză.
Așadar, nu se poate reține că intimata, cu intenție sau din culpă, nu și-ar fi exercitat sau ar fi exercitat cu rea-credință atribuțiile de serviciu prin întocmirea defectuoasă a unui act producător de consecințe juridice prin care să fi cauzat o vătămare a intereselor legale ale petentului.
Din nici un mijloc de dovadă aflat la dosarul de urmărire penală sau depus de petent nu rezultă că cele două intimate ar fi încercat, prin mijloace dolosive, lipsirea petentului de bunurile ce i s-ar cuvenit în calitate de moștenitor legal al lui, dacă înscrisurile contestate nu s-ar fi încheiat la data critică.
Nici existența unei înțelegeri prealabile între intimatele și (), pe de o parte și intimații și G, pe de altă parte, în scopul de a-i ajuta pe aceștia din urmă să devină, pe căi aparent legale, beneficiari ai bunurilor defunctului nu a fost probată în cauză.
Este real că s-a procedat exclusiv la audierea persoanelor prezente la domiciliul defunctului la data încheierii actelor, însă alți martori oculari nu au mai existat, iar până în prezent aceste declarații nu au fost constatate ca necorespunzătoare adevărului, sub aspectul relatărilor vizând starea de sănătate a transmițătorului bunurilor.
Unele inadvertențe existente între relatările celor acolo prezenți pot fi explicate prin prisma timpului scurs de la data încheierii înscrisurilor notariale și până la data audierii lor, care a condus la ștergerea din memorie a unor elemente de amănunt vizând cele atunci percepute sau interpretarea nuanțată a lor.
Deși petentul a susținut că urmărirea penală este necompletă, nu a precizat care sunt probele ce se mai impun a fi administrate și eventuala teză probatorie, pentru ca o restituirea a dosarului la parchet în vederea începerii urmăririi penale să fie dispusă în cauză.
Așadar, față de întreg materialul probator administrat, prin reținerea, alături de argumentele de mai sus, a celor analizate pe larg în ordonanța atacată, soluția pronunțată de către parchet, de neîncepere a urmăririi penale în baza dispozițiilor art. 10 lit. d Cod procedură penală, este legală și temeinică în ceea ce privește pe petentele și (), lipsind latura subiectivă a infracțiunilor reclamate de către petent, și anume vinovăția în forma cerută de lege pentru existența lor.
Cât privește intimații și G, cum față de aceștia s-a dispus disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei în vederea continuării cercetărilor, în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, sub acest aspect ordonanța nu poate fi cenzurată, întrucât soluția nu este nu este una de neîncepere a urmăririi penale, de scoatere de sub urmărire penală, de clasare sau de încetare a urmăririi penale, pentru ca dispozițiile art. 2781alin. 1 Cod procedură penală să devină aplicabile în cauză.
Pentru considerentele arătate, Curtea, constatând, în contradictoriu cu intimatele și (), că ordonanțele atacate sunt legale și temeinice, conform cu dispozițiile art. 2781alin. 8 lit. a teza finală, va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petent sub acest aspect.
În conformitate cu dispozițiile art. 2781alin. 8 lit. a teza II a Cod procedură penală, va respinge ca inadmisibilă plângerea formulată de petent în contradictoriu cu intimații și
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2, 193 alin. 6 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 278/1 alin. 8 lit. a teza a II-a Cod procedură penală, respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul, domiciliat în mun. T,-, județul T, în contradictoriu cu intimații, domiciliat în com. Parta, nr. 222, jud. și G, domiciliat în com. Parta, nr. 405, jud.
În temeiul art. 278/1 alin. 8 lit. a teza finală Cod procedură penală, respinge plângerea formulată de petentul în contradictoriu cu intimatele și (), ca nefondată.
Menține Ordonanța nr. 1301/II/2/2008 din data de 06.01.2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Ordonanța nr. 404/P/2008 din data de 25.11.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă petentul la plata către stat a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În temeiul art. 193 alin.6 Cod procedură penală, respinge cererea petentului de obligare a intimaților la plata cheltuielilor judiciare, ca nefondată.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru petent și de la comunicare pentru celelalte părți.
Pronunțată în ședință publică azi 09.06.2009.
Președinte, Grefier,
Red.
Dact.
Ex. 2/24.06.2009
Președinte:Acsinte VioricaJudecători:Acsinte Viorica
