Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 69/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 69

Ședința publică de la 10 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Iulia Elena Ciobanu I - -

GREFIER - - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror -

S-a luat spre examinare plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției procurorului din 12 martie 2008 dată în dosarul nr. 411/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și, respectiv, a rezoluției nr. 329/II/2/2008 din 18 aprilie 2008 procurorului ierarhic superior a Curții de APEL IAȘI.

Compunerea actuală a completului de judecată s-a stabilit ca urmare a admiterii cererii de abținere formulată de doamna judecător.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul, personal, lipsă fiind persoanele cercetate.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele indicate mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare.

Petentul depune la dosar copia plângerii formulate,înscris primit, datat și vizat de președintele completului de judecată.

Interpelat petentul arată că nu are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra plângerii de față.

Petentul solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulat întrucât soluția dată este nelegală. Solicită condamnarea infractorilor și și obligarea acestora să-i dea, în original titlul de proprietate pentru suprafața de teren indicată în plângere.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul formulează concluzii de respingere a plângerii ca nefondată. În cauză este vorba de o neînțelegere între frați cu privire la un titlu de proprietate.

CURTEA DE APEL

Asupra plângerii penale de față;

La data de 13.06.2008, sub nr. de mai sus, s-a înregistrat plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției procurorului din 12.03.2008 dată în dosarul nr. 411/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și a rezoluției procurorului ierarhic superior nr. 329/4/2/2008 din 18.04.2008 a procurorului ierarhic superior al Curții de APEL IAȘI, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, petentul critică soluția procurorilor motivat de faptul că, în ciuda actelor depuse la dosar - respectiv decizia Curții de APEL IAȘI, recunoașterile făptuitorilor în sensul că au sustras titlul de proprietate, în mod nelegal nu au dispus tragerea la răspundere penală a făptuitorilor și obligarea acestora la restituirea titlului de proprietate în original pe care îl dețin în mod abuziv.

Solicită admiterea plângerii formulate, desființarea rezoluțiilor pronunțate și condamnarea făptuitorilor cu obligația restituirii actului de proprietate.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Petentul și persoanele cercetate - și, sunt frați, fiind moștenitori ai autorului lor comun - defunctul, în favoarea căruia s-a emis titlul de proprietate nr. 87.765/06.06.1995 de Comisia Județeană I de aplicare a Legii nr. 18/1991.

Prin decizia civilă nr. 19907 din 16.11.2001 a Curții de APEL IAȘI, definitivă și irevocabilă, s-a dispus anularea titlului de proprietate menționat pentru suprafața de 3.300. teren intravilan situat în comuna Miroslovești, sat Mitești, județul I și completarea cu această suprafață a titlului de proprietate nr. 87.105 din 06.06.1995 emis pe numele petentului Al..

Însă demersurile pentru punerea în aplicare a acestor dispoziții au fost împiedicate prin refuzul nejustificat al numiților și de a-i înmâna petentului, în original, titlul de proprietate nr. 87.765/06.06.1995.

Aceste aspecte, privind împiedicarea punerii în aplicare a dispozitivului deciziei civile sus-menționate, rezultă din adresele nr. 1925, 1470/27.09.2006 ale Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară I, prin care se precizează că nu pot fi operate modificările dispuse prin hotărârile judecătorești asupra titlului de proprietate decât după depunerea originalului titlului la această instituție.

Având în vedere că petentul nu a intrat în posesia titlului de proprietate solicitat, prin decizia civilă nr. 253 din 04.04.2007, a Tribunalului Iași, irevocabilă prin decizia civilă nr. 393/26.10.2007 a Curții de APEL IAȘI, a fost admisă acțiunea reclamantului și s-a dispus obligarea pârâților și să înmâneze reclamantului originalul titlului de proprietate nr. 87.765 emis la data de 06.06.1995.

Nici în urma acestui demers judiciar petentul nu a intrat în posesia titlului menționat, formulând prezenta plângere împotriva numiților și pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prevăzută de art. 271 Cod penal.

Din actele premergătoare efectuate în cauză de procuror, respectiv: sentința civilă nr. 2151/05.12.2006 a Judecătoriei Pașcani, decizia civilă nr. 253/04.04.2007 a Tribunalului Iași, decizia civilă nr. 393/26.10.2007 a Curții de APEL IAȘI - privind obligarea la restituirea titlului de proprietate din litigiu, hotărârea nr. 1128 din 03.05.2006 a Comisiei Județene I pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, certificat de handicap gradul 2 privind pe, declarațiile date în fața procurorului, ale numiților, titlul de proprietate în copie nr. 87.765/06.06.1995, proces-verbal de confruntare a copiei cu titlul în original prezentat de numita, certificat de moștenitor nr. 69 din 07.03.1996, declarațiile autentificate în fața notarului public și notele explicative ale numiților, și, rezultă că din luna septembrie 2006 titlul de proprietate în litigiu a rămas în posesia numitului G, iar după decesul acestuia a rămas în posesia soției sale,.

Așa fiind, în mod corespunzător și pe baza unui material probator îndestulător și convingător, procurorul de caz a constatat că, în cauză, nu s-a putut demonstra probator existența manifestării de voință, directe sau indirecte, a persoanelor cercetate și de a se împotrivi la executarea hotărârii judecătorești prin care li s-au impus o obligație de a face, câtă vremeobiectul material al acestei obligațiinu se află în posesia lor.

În consecință, nefiind întrunite nici sub aspect obiectiv, nici sub aspect subiectiv condițiile de existență ale infracțiunii prevăzute de art. 271 Cod penal, existând o cauză de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, în mod corespunzător procurorul a făcut aplicarea dispozițiilor art. 228 Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. "a" Cod procedură penală, privind neînceperea urmăririi penale.

Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse, Curtea constată ca fiind legală și temeinică rezoluția procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții și cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 271 Cod penal, cercetarea penală desfășurându-se cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale, precum și rezoluția procurorului general, prin care a fost respinsă plângerea petentului.

În consecință, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. "a" Cod procedură penală, să respingă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul și să mențină rezoluțiile procurorilor.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 278 ind. 1 al. 8 lit. "a" Cod procedură penală respinge, ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției procurorului din 12 martie 2008 dată în dosarul nr. 411/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și, respectiv, a rezoluției nr. 329/II/2/2008 din 18 aprilie 2008 procurorului ierarhic superior a Curții de APEL IAȘI, pe care le menține.

Obligă petentul să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.

Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare pentru petentul recurent și de la comunicare pentru celelalte părți.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 Iunie 2008.-

PREȘEDINTE,

-

Grefier,

Red. -

Tehnored.

18.06.2008

2 ex.-

Președinte:Iulia Elena Ciobanu
Judecători:Iulia Elena Ciobanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 69/2008. Curtea de Apel Iasi