Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 690/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE PENALĂ Nr. 690
Ședința publică de la 18 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ciubotariu
JUDECĂTOR 2: Iulia Elena Ciobanu I - -
JUDECĂTOR 3: Dan Anton
Grefier: - -
Ministerul Publica fost reprezentat prin procuror
Pe rol fiind judecarea recursului penal, având ca obiect " plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată - art.278 ind.1 Cod procedură penală" promovat de petenta recurentă împotriva sentinței penale nr.657 din 06.11.2008 pronunțată de Tribunalul Iași.
Conform disp.art.297 Cod procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților, constatându-se că lipsește petenta recurentă.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare, că este primul termen de judecată, că la dosarul cauzei, s-a depus prin Serviciul de Registratură al instanței, în xerocopie, concluzii scrise ( în 6 exemplare) formulate de petenta, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Curtea, față de soluția de trimitere a cauzei de către Tribunalul Iași la Judecătoria Iași - declinare - soluția fiind definitivă, având în vedere și disp.art.42 alin.4 Cod procedură penală, instanța, din oficiu, invocă inadmisibilitatea recursului promovat de petenta.
Nemaifiind de formulat cereri, Curtea acordă cuvântul pe excepție.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de admitere a excepției și a constata ca fiind inadmisibil recursul promovat de petenta.
Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare și deliberare.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 657 din 6 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, în baza dispozițiilor art. 42 Cod procedură civilă, raportat la art. 278 ind. 1 Cod procedură civilă a fost declinată competența de soluționare a plângerii formulată de petenta în favoarea Judecătoriei Iași.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
În pronunțarea acestei sentințe Tribunalul a reținut următoarele:
Prin plângerea înregistrată sub numărul de mai sus, petenta a formulat plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași în dosarul nr. 3494/P/2007, solicitând desființarea acesteia și începerea urmării penale împotriva funcționarilor publici din cadrul Primăriei
Prin rezoluția emisă la data de 11.01.2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iașia confirmat propunerea organelor de poliție de a nu se începe urmărirea penală în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 Cod penal întrucât fapta nu există.
La data de 13.03.2007, petenta a formulat o plângere la parchet prin care reclama faptul că funcționarii din cadrul Primăriei I au eliberat mai multe acte false, respectiv A 51 din 31.07.2006, 62876 din 7.08.2006 și 62876 din 17.08.2006. Petenta a susținut că aceste acte sunt false întrucât la datele menționate aceasta era plecată din țară.
În urma actelor premergătoare efectuate în cauză s-a stabilit că actele ce fac obiectul prezentei plângeri penale sunt doar comunicări ce cuprind răspunsurile autorităților locale cu privire la cererile adresate de petentă acestora, cum ar fi adresa nr. A 51 din 31.07.2006 prin care Comisia Municipală Iar espins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate și a înaintat dosarul Instituției Prefectului.
Față de fapta pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, respectiv fals intelectual prev. de art. 289 Cod penal, Tribunalul constată că în cauză competența materială de soluționare a prezentei plângeri aparține Judecătoriei Iași.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 278 ind. 1 Cod procedură penală împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile, de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauze în primă instanță.
Cum infracțiunea pentru care s-a făcut plângere în prezenta cauză, respectiv fals intelectual prev. de art. 289 Cod penal se judecă, potrivit art. 25 raportat la art. 27 pct. 1 Cod procedură penală la judecătorie, este evident că și plângerea împotriva rezoluției procurorului este de competența acestei instanțe.
În consecință, în baza art. 42 Cod procedură penală, Tribunalul va declina competența de soluționare a plângerii formulată de petenta, în favoarea Judecătoriei Iași.
Sentința astfel pronunțată a fost recurată de petenta invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.
Prioritar criticilor formulate, Curtea a pus în discuția părților excepția de inadmisibilitate a căii de atac introduse.
Potrivit normelor procesual penale declinarea de competență reprezintă o instituție care funcționează în cadrul verificării propriei competențe pe care o efectuează instanța din oficiu sau la cerere, și care urmează posibilitatea desesizării în favoarea aceleia pe care o apreciază ca fiind competentă indiferent că este vorba despre competența materială teritorială sau după calitatea persoanei.
Potrivit art. 42 alin. 4 din Codul d e procedură penală, hotărârea de declinare a competenței nu este supusă apelului și nici recursului, iar calea de atac ordinară declarată împotriva unei astfel de hotărâri este inadmisibilă.
Pe de altă parte dispozițiile art. 485 ind. 1 alin. 1 Cod procedură penală prevăd categoriile de hotărâri nedefinitive (sentințe, decizii și încheieri) împotriva cărora poate fi exercitată calea de atac a recursului, nefiind incluse și hotărârile de desesizare.
Cum sentința dată în declinarea competenței este definitivă, recursul declarat de petenta este inadmisibil și va fi respins ca atare, conform dispozițiilor art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. a teza a-II-a din Codul d e procedură penală.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul formulat de petenta, împotriva sentinței penale nr. 657 din 06.11.2008, a Tribunalului Iași.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă contestatorul să plătească statului suma de 50 lei, cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
31.12.2008
Tribunalul Iași
Jud.
Președinte:CiubotariuJudecători:Ciubotariu, Iulia Elena Ciobanu, Dan Anton