Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 7/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - Art.278 Cod pr.penală -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ
INSTANTA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR.7
Ședința publică de la 09 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Sorina Petria Mitran JUDECĂTOR 2: Liana Balaci
- - JUDECĂTOR 3: Mircea
- - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului formulat de petentul, împotriva sentinței nr.187 din 1 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a lipsit recurentul.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Constată că prin sentința nr.187 din 1 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, s-a respins plângerea formulată de petentul, împotriva soluției de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni administrative în cuantum de 1.000 lei, adoptată prin rechizitoriul nr.24/P/2006 din 5 februarie 2007al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova - Biroul Teritorial Târgu J i u, confirmată prin ordonanța nr.113/II/2/2007 din 9 martie 2007 a procurorului șef al Serviciului Teritorial Craiova din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.
A fost obligat petentul la 20 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin rechizitoriul nr.24/P/2006 din 5 februarie 2007al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova - Biroul Teritorial Târgu J i u, s-a dispus, printre altele și scoaterea de sub urmărire penală a numitului și aplicarea față de acesta a sancțiunii administrative constând în amendă în sumă de 1.000 lei pentru fapta prev.de art.248 Cod penal, combinat cu art.2481Cod penal, rap.la art.132din Legea 78/2000, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, cu motivarea că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, întrucât învinuitul a participat sporadic la întocmirea și redactarea unor documente care au stat la baza încheierii unor contracte comerciale, nu a dispus de toate datele necesare pentru o analiză corectă a acțiunii pe care a desfășurat-o, acționând pe baza relațiilor de subordonare în care se afla față de conducerea executivă a SC Energetic SA.
În fapt, s-a reținut că respingerea ofertelor SC SRL și SC SRL, depuse pentru ședința de licitație organizată de SC Energetic SA la data de 30 noiembrie 2005, oferte respinse pentru motivul că nu dețineau o dotare tehnică corespunzătoare, a fost fundamentată pe aprecierea subiectivă a comisiei de evaluare din care a făcut parte și învinuitul, scopul real al anulării licitației fiind cel al prelungirii unor contracte atribuite anterior prin negociere directă altor societăți comerciale.
Tribunalul a constatat că starea de fapt reținută în rechizitoriu a fost întemeiată pe probatoriile administrate în cauză, reținându-se în acest sens concluziile raportului întocmit de către specialiștii, dar mai ales declarațiile învinuiților, cele ale martorilor, și G, coroborate cu declarația învinuitului, potrivit căreia deși nu a participat la licitația în discuție a semnat hotărârea după prezentarea acesteia în birou de către învinuita.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul, arătând în motivare că instanța de fond nu a cercetat nici unul din motivele invocate prin plângerea formulată, iar soluția adoptată în dosarul nr.24/P/2006 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova - Biroul Teritorial Târgu J i u, este netemeinică și nelegală.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și din oficiu în limitele prevăzute de lege, Curtea apreciază că este fondat.
Verificând toate filele existente în dosarul de fond, nu rezultă faptul că a fost atașat spre observare dosarul de urmărire penală în care s-a dat soluția împotriva căreia petentul a formulat plângere, potrivit art.2781Cod pr.penală.
Ori, potrivit art.2781alin.7 Cod pr.penală, "judecătorul soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate".
În consecință, instanța de fond s-a limitat doar a examina rechizitoriul nr.24/P/2006 din 5 februarie 2007 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova - Biroul Teritorial Târgu J i u, fără a avea în vedere celelalte acte existente în dosarul de urmărire penală.
Deși în sentința recurată se invocă anumite probatorii, respectiv raportul întocmit de către specialiștii DNA, declarațiile altor învinuiți, declarații de martori și declarația petentului, nu există copii de pe aceste acte.
Ori, în condițiile în care dosarul de urmărire penală ar fi fost atașat, dar nu a putut fi reținut de instanța de fond era necesară efectuarea de copii de pe lucrările și materialul din acel dosar pentru judecarea plângerii formulate de petent.
În aceste condiții, Curtea apreciază că nu s-a făcut o verificare propriu-zisă a soluției contestate de petent, astfel încât ținând cont și de principiul unui proces echitabil, consacrat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în baza art.38515alin.1 pct.2 lit.c Cod pr.penală, recursul va fi admis și se va trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond - Tribunalul Gorj.
Cu ocazia rejudecării, se va solicita fie înaintarea dosarului de urmărire penală, fie copii de pe actele acestui dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de petentul, împotriva sentinței nr.187 din 1 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.
Casează sentința penală și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond - Tribunalul Gorj.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 9 ianuarie 2008.
- - - - - - -
Grefier,
Red.jud.
Fl.
PS/18.01.2008
Președinte:Sorina Petria MitranJudecători:Sorina Petria Mitran, Liana Balaci, Mircea