Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 713/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 713/
Ședința publică din 26 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elena Minodora Rusu
Judecător:dr. - -
JUDECĂTOR 2: Dumitru Diaconu
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, reprezentat prin procuror.
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile penale declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA și intimatul, domiciliat în Râmnicu V,-, bloc 126, scara C,.12, județul V, împotriva sentinței penale nr.75 din 24 iunie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL VÂLCEA - secția penală, în dosarul nr-.
S-a înregistrat ședința de judecată potrivit art.304 al.1 Cod procedură penală.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a fost prezent pentru recurentul-intimat, lipsă la acest termen,avocat ales în baza delegației de la dosar, iar pentru intimata-petentă, lipsă la acest termen, avocat ales, în baza delegației de la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorii părților și reprezentantul parchetului, arată că nu mai au cereri prealabile de formulat în cauză.
Curtea constantă recursurile în stare de judecată și acordă părților cuvântul asupra acestora.
Reprezentantul parchetului având cuvântul asupra recursului său, solicită admiterea recursului, așa cum a fost motivat, casarea hotărârii și pe fond respingerea plângerii ca nefondată. În mod greșit instanța de judecată a admis plângerea petentei, dispunând trimiterea cauzei la parchet în vederea redeschiderii urmăririi penale, de vreme ce soluția adoptată de procuror este legală și temeinică, astfel încât se impunea menținerea soluției. Potrivit art.305 alin.1 lit.h) Cod procedură penală, încheierea de ședință trebuie să cuprindă și concluziile procurorului, deoarece lipsa acestora echivalează cu neparticiparea procurorului la judecată, ceea ce atrage nulitatea absolută a hotărârii.
Avocat, pentru recurentul-intimat, solicită admiterea recursului și modificarea în sensul respingerii pe fond a recursului părții civile, respectiv a mamei victimei. S-a solicitat restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale, motivându-se că actele medico-legale sunt incorecte și nu s-a stăruit în confruntarea învinuitului cu martorului Astfel se poate observa că între declarațiile martorilor audiați nu există contradicții, acestea completându-se, toate ducând la aceeași concluzie și anume că victima a fost cea care a atacat cu cuțitul, iar inculpatul s-a aflat în legitimă apărare. Consideră că nu se poate afirma în nici un caz că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.44 alin.3 Cod penal.
Cât privește recursul declarat de parchet, solicită admiterea acestuia.
Avocat, având cuvântul solicită respingerea recursului formulat de intimatul și a recursului formulat de parchet, ca nefondate. Se solicită admiterea plângerii, desființarea ordonanțelor atacate și în principal trimiterea cauzei la parchet în vederea redeschiderii urmăririi penale, iar în subsidiar solicită reținerea cauzei spre rejudecare, dacă se apreciază că probele existente la dosar sunt suficiente. În ceea ce privește actele medico-legale întocmite în cauză, apreciază că acestea sunt nule, fiind întocmite de același medic legist, respectiv dr. întrucât acesta a emis atât concluziile provizorii privind decesul victimei cât și raportul de constatare medico-legală autopsie și raportul de expertiză medico-legală.
Cu privire la recursul parchetului, solicită admiterea acestuia și respingerea recursului formulat de intimatul .
Reprezentantul parchetului, având cuvântul pe recursul formulat de recurentul-intimat, pune concluzii de admitere a acestuia
CURTEA
Asupra recursurilor penale formulate, deliberând, constată:
Prin sentința penală nr.75 din 24 iunie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL VÂLCEA, n baza art.2781alin.8 lit.b Cod pr.penală, s-a admis plângerea formulată de, împotriva rezoluțiilor nr.366/P/2008 din 15.01.2008 și nr.103/II/2/2009 din 04.02.2009, date de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA, s-a desființat ordonanța nr.366/P/2008 din 15.01.2008 și ordonanța nr.103/II/2/2009 din 04.02.2009 ale Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA și s-a trimis cauza procurorului, în vederea redeschiderii urmăririi penale și completării cercetărilor.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, la data de 13.09.2009, a fost înregistrată plângerea formulată de petenta, împotriva ordonanțelor nr.366/P/2008 din 15.01.2009 și nr.103/II/2/2009 din 04.02.2009 ale Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA.
Motivându-se plângerea, cu ocazia dezbaterilor, s-a arătat că modul în care s-au desfășurat cercetările și administrarea probelor prezintă numeroase deficiențe, ceea ce a condus la exonerarea de răspundere penală a intimatului, pentru infracțiunea de omor, ceea ce impune, în principal, trimiterea cauzei la procuror, în vederea redeschiderii urmăririi penale.
În acest sens, s-a susținut că nu s-a stabilit cărei grupe sangvine aparțin urmele de sânge găsite în apartament, nu s-au prelevat urme papilare de pe cuțitul identificat și ridicat cu prilejul cercetării la fața locului și nici nu s-a stabilit unde se afla cuțitul utilizat de învinuit la bucătărie, după cum nu a fost clarificat aspectul legat de cuțitul folosit la uciderea victimei.
Mergând mai departe, s-a făcut trimitere la contradicțiile existente între declarațiile învinuitului și cele ale martorilor audiați, fiind necesară confruntarea numitului A cu făptuitorul.
În ceea ce privește actele medico-legale depuse la dosar, s-a apreciat că sunt lovite de nulitate absolută, întrucât atât cele inițiale, cât și cele ulterioare, au fost întocmite de aceeași medici legiști, fiind încălcate prevederile legale în materie.
În cauză, prin ordonanța din 15.01.2009, dată de parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA, în dosarul nr. 366/P/2008, în baza art.249, art.11 pct.1 lit.b, art.10 lit.e Cod pr.penală, rap. la art.44 alin.2 Cod penal, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului, pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.174 alin.1 Cod penal.
S-a stabilit, că în dimineața zilei de 27.07.2008, în jurul orei 09:30, urmare a unui conflict spontan între învinuit și numitul, care se aflau într-un apartament din municipiul Râmnicu V, cel din urmă a fost înjunghiat cu un cuțit, decedând mai târziu la spital.
Coroborându-se probele administrate, s-a reținut că victima este cea care l-a agresat pe învinuit cu un cuțit, având de-a face cu un atac susținut, ce a început în bucătărie și s-a epuizat în dormitorul imobilului, cu numeroase lovituri, care nu s-au soldat cu leziuni grave, datorită opoziției energice a învinuitului, corelată cu faptul că victima avea în sânge o concentrație de alcool de 1,45 gr. %
De asemenea, același probe (acte medico-legale, declarațiile martorilor și ale învinuitului) au demonstrat, că acesta din urmă s-a apărat tot timpul cu mâinile goale încercând să înlăture atacul declanșat de victimă, unul material, direct, imediat și injust, care i-ar fi putut pune în pericol viața, mai ales că victima era superioară din punct de vedere fizic - mult mai înalt și solid decât învinuitul -, cât și al obiectului utilizat - un cuțit de înjunghiat porcine.
A rezultat că atacul victimei s-a finalizat în dormitorul apartamentului, moment în care cei doi încă se luptau, fiecare încercând să-și atingă scopul: victima de a-l suprima pe învinuit, iar acesta de a se apăra, când s-a produs înjunghierea lui.
Aceasta s-a realizat nu prin dezarmarea victimei, ci atunci când învinuitul s-a apărat, a încercat să imobilizeze brațele acesteia și, ulterior, prin acțiunea sa directă, fără a intra în posesia cuțitului, a determinat înjunghierea victimei, prin devierea conștientă a traseului loviturilor de cuțit, una dintre ele finalizându-se cu secționarea cordului victimei.
Apărarea învinuitului a apărut ca o acțiune necesară, care pe toată durata atacului nu a depășit limitele necesității, fiind proporțională cu atacul, îndreptată numai împotriva agresorului și în intervalul de timp de când atacul a fost imediat și în momentul când acesta s-a consumat.
Ipoteza este confirmată de raportul de expertiză medico-legală nr. 1070/E/899/2008, ce indică mecanismul de producere, respectiv succesiunea leziunilor constatate pe corpul victimei: inițial plăgile superficiale de pe mâna dreaptă și flanco-abdominal drept și în ultimă instanță plaga înjunghiată a cordului, aspect ce demonstrează că între cei doi, în dormitorul apartamentului a continuat lupta, că traseele loviturilor de cuțit au fost deviate de opoziția activă prin încercarea de imobilizare a victimei, producându-se acesteia cele două leziuni superficiale, de la mâna dreaptă și cea de la flancul abdominal drept (leziuni ce nu sunt de autoapărare), pentru ca ulterior, una dintre ele să-și atingă ținta, în sensul că a secționat cordul victimei, determinând încetarea conflictului.
Această ipoteză a fost susținută și de procesul verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșa fotografică, în care se prezintă aspecte din dormitor, unde obiectele erau răvășite, iar pe pereți, podea și lenjeria patului se vedeau urme de sânge, ceea ce confirmă ideea că aici s-a consumat actul final al conflictului dintre părți.
Faptul că învinuitul a declarat că a aruncat cuțitul din dormitor în debaraua de pe hol nu ar conduce la ideea că acesta ar fi dezarmat victima, după care, în momentul următor ar fi înjunghiat-
Instanța de fond a apreciat că niciunul dintre martori nu a văzut momentul înjunghierii victimei, ceea ce a creat un dubiu asupra acestei împrejurări, care profită învinuitului.
De asemenea, în opinia organului de urmărire penală s-a considerat că în această variantă, învinuitul în situația în care se afla, nu ar fi aplicat o singură lovitură, vizând pieptul victimei, ci practic mai multe lovituri, dată fiind starea de tensiune psihică în care se afla.
Chiar dacă s-ar fi acceptat această variantă, s-a considerat că în cauză nu ar fi fost eliminată situația prevăzută de art.44 alin.3 Cod penal, în care se menționează că este în legitimă apărare și acela care din cauza tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul.
Având în vedere întregul probator administrat, s-a concluzionat că învinuitul s-a aflat în situația prevăzută de art. 44 alin. 2 Cod penal, astfel că fapta sa nu constituie infracțiune, fiind săvârșită în stare de legitimă apărare.
Plângerea formulată de petentă împotriva ordonanței din 15.01.2009, a fost respinsă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA ca neîntemeiată.
Plângerea adresată instanței de judecată, în condițiile art.2781Cod pr. penală, a fost apreciată de instanța de fond ca întemeiată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit legii, este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia, sau împotriva unui interes obștesc și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesului obștesc.
Circumstanțele în care s-a petrecut altercația dintre părți, succesiunea fazelor acesteia și reacțiile persoanelor implicate, așa cum au fost reținute de organele de urmărire penală, au condus la adoptarea unei soluții de netrimitere în judecată față de, apreciindu-se că operează această cauză ce înlătură caracterul penal al faptei.
Verificând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că starea de fapt nu a fost pe deplin lămurită, pentru a se putea trage concluzia certă că sunt incidente aceste prevederi.
Este neîndoielnic, a apreciat instanța, faptul că victima a fost cea care a declanșat conflictul dintre părți, lovindu-l pe intimat cu un cuțit, care a fost, astfel, nevoit să se apere împotriva acestei agresiuni, sub acest aspect, probele administrate - cu referire la declarațiile intimatului și ale martorilor - fiind concordante.
Intimatul s-a aflat, prin urmare, în fața unui atac material, direct și injust, rămânând de stabilit dacă, la momentul la care a survenit înjunghierea victimei, acesta mai era în curs de desfășurare ori se epuizase, prin dezarmarea agresorului (victimei) și, implicit dacă era îndeplinită și cerința esențială privitoare la apărare, respectiv ca aceasta să fie necesară pentru respingerea atacului, pentru că, de vreme ce nu ar mai subzista pericolul ce poate decurge dintr-un atac iminent sau actual, nu se mai pune nici problema necesității înlăturării lui.
Or, tocmai această împrejurare esențială nu a fost întrutotul clarificată în cursul urmăririi penale, în bună măsură și din cauza insuficienței probelor administrate.
S-a susținut în ordonanța de scoatere de sub urmărire penală, că suprimarea vieții victimei nu a fost precedată de dezarmarea acesteia, ci, atunci când învinuitul s-a apărat a încercat să imobilizeze brațele victimei și, ulterior, prin acțiunea sa directă, fără a intra în posesia cuțitului, a determinat înjunghierea, prin devierea conștientă a traseului loviturilor de cuțit.
Cu privire la această fază a disputei dintre părți, instanța a reținut, că trebuie remarcate contradicțiile vădite întâlnite între declarațiile intimatului, destul de evazive, și cele ale martorilor.
Intimatul, fără a face nicio referire la modul în care numitul a fost înjunghiat, amintește numai că victima "s-a lăsat încet pe podea" și, în timp ce aceasta era întinsă pe jos, i-a luat din mâna dreaptă cuțitul, pe care l-a aruncat mai apoi în holul locuinței, fără ca acest din urmă aspect să reiasă și din depozițiile martorilor.
În aceste condiții, pentru a se verifica dacă intimatul s-a aflat în posesia cuțitului, era indispensabil a se proceda la prelevarea urmelor palmare ori papilare ce se găseau pe acel obiect și identificarea persoanei care le-a creat - dacă rezulta că aparțineau (numai) victimei, era confirmată varianta reținută în ordonanța contestată, pe când, în situația în care aparțineau (numai) intimatului, era serios pusă sub semnul îndoielii această ipoteză -, ceea ce nu s-a întâmplat având de a face cu o omisiune majoră în activitatea de urmărire penală.
De altfel, a apreciat instanța de fond, soluția procurorului este deficitară și în ceea ce privește descrierea (analizarea) tuturor momentelor conflictului, întrucât nu se menționează dacă leziunea letală a fost provocată victimei în timp ce părțile se aflau în picioare - bunăoară, nu s-a verificat cui aparținea urma de sânge identificată pe un perete al dormitorului - ori când acestea se găseau căzute pe podeau încăperii, după cum lipsesc explicațiile de rigoare referitoare la felul în care s-a realizat extracția cuțitului din rana produsă, dacă uciderea numitului a avut loc în modalitatea descrisă în cuprinsul ordonanței.
Este evident că, la acest moment procesual, nu mai este posibilă valorificarea diferitelor urme găsite la locul faptei, însă aceste omisiuni, cel puțin parțial, ar putea fi suplinite prin reaudierea intimatului și a martorilor oculari, inclusiv confruntarea acestora, și, eventual, completarea actelor medico-legale dacă apar elemente noi, pentru a se stabili, în principal, dacă numitul s-a aflat în posesia cuțitului identificat a fi corp delict în cauză și, în caz afirmativ, momentul și modalitatea în care a intervenit acest lucru, și bineînțeles, folosirea acestuia la uciderea victimei.
Aceste chestiuni sunt importante, întrucât, așa cum s-a arătat, în cazul în care victima fusese dezarmată, fapta intimatului își păstrează caracterul penal, căci s-a produs după consumarea atacului, reacția acestuia constituindu-se într-o ripostă, și nu într-o apărare necesară, situându-se în afara legitimei apărări.
În ceea ce privește nulitatea absolută a unora dintre actele medico-legale întocmite în cauză, instanța de fond a apreciat, că nu poate fi primit punctul de vedere exprimat de petentă, deoarece nu ne găsim în situația reglementată de actul normativ la care se face trimitere (art. 35 alin. 1 din nr.HG 774/2000).
Textul de lege invocat consacră numai incompatibilitatea medicului legist care a eliberat un certificat medico-legal, de a participa la redactarea unui raport de expertiză sau la efectuarea unei noi expertize medico-legale în același caz, fără a putea fi extinsă, în absența unei norme exprese, și la alte ipoteze, cum ar fi cele ale întocmirii unui raport de constatare medico-legală sau a altor documente medico-legale (concluzii provizorii, precizări, etc.).
În schimb, deși s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale în cazul vătămărilor suferite de intimat și fără a se fi renunțat la acest mijloc de probă, totuși, nu s-a dat curs solicitării organului de urmărire penală, fiind întocmit numai un raport de constatare medico-legală.
Având în vedere necesitatea unei asemenea probe, a cărei administrare a fost cerută și de apărare, instanța de fond a apreciat că se impune efectuarea expertizei medico-legale care să răspundă obiectivelor fixate în faza de urmărire penală în privința leziunilor prezentate de.
Drept urmare, în baza art. 2781alin. 8 lit. b Cod pr.penală, a fost admisă plângerea introdusă de petentă, desființate ordonanțele ce fac obiectul său și trimis dosarul procurorului, în vedere redeschiderii urmăririi penale și completării cercetărilor, în sensul celor expuse anterior.
Impotriva sentinței au declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA, precum și intimatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, în recursul parchetului, s-a arătat că în mod greșit instanța a considerat că este necesară reaudierea intimatului și a martorilor oculari, inclusiv confruntarea acestora și, eventual, completarea actelor medico-legale, câtă vreme urmărirea penală este completă, iar concluziile actelor medicale sunt precise și se coroborează cu depozițiile martorilor, în sensul că în cauză a operat legitima apărare în beneficiul învinuitului.
S-a susținut, de asemenea, că potrivit dispozițiilor art.305 alin.1 lit.b Cod pr.penală, încheierea de amânare a pronunțării trebuie să cuprindă și concluziile procurorului la judecata recursului, iar lipsa acestora din conținutul hotărârii trebuie sancționată cu nulitate absolută, conform art.197 alin.2 Cod pr.penală.
De asemenea, recurentul-intimat a formulat critici împotriva hotărârii, în sensul că victima era o persoană violentă, a determinat incidentul, iar intimatul a fost nevoit să se apere, fiind în efectivă apărare.
Curtea, examinând hotărârea atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosar, față de motivele de recurs comune invocate de procuror și intimat, reține următoarele:
In concret, în cauză, se impune trimiterea cauzei la procuror în vederea administrării de noi probe, pentru considerentele judicios expuse în cuprinsul hotărârii atacate cu recurs, întrucât situația de fapt nu a fost lămurită și nu a format convingerea instanței cu privire la aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art.44 alin.2 Cod penal.
Este neîndoielnic faptul că, victima aflată sub influența alcoolului a fost cea care a declanșat conflictul dintre părți, lovindu-l pe intimat cu cuțitul într-un moment în care se aflau în bucătărie, după care agresiunea a continuat în dormitor.
Aici a avut loc o luptă crâncenă între cei doi, fiecare dintre ei încercând să-și atingă scopul scontat, acela de a-i suprima viața celuilalt.
S-a susținut în ordonanța procurorului, că suprimarea vieții victimei nu a fost precedată de dezarmarea acesteia, ci atunci învinuitul s-a apărat, a încercat să imobilizeze brațele victimei și, ulterior, prin acțiunea sa directă, fără a intra în posesia cuțitului, a determinat înjunghierea prin devierea conștientă a traseului loviturilor de cuțit.
Sub acest aspect, însă, probele dosarului nu sunt concludente, iar motivarea din ordonanță, în sensul că intimatul în încercarea sa de a se apăra, fără a intra în posesia cuțitului, a determinat înjunghierea (prin devierea conștientă a traseului loviturilor de cuțit) este eliptică și confuză.
Curtea constată că este imperios necesar a se stabili, prin probele ce se vor administra, dacă intimatul s-a aflat sau nu într-un moment decisiv în posesia cuțitului, acesta fiind un element cu relevanță deosebită în cauză, cu atât mai mult cu cât a recunoscut că i-a luat din mână cuțitul pe care l-a aruncat pe holul locuinței.
Pentru a se clarifica acest aspect, este necesar a se proceda la prelevarea urmelor palmare ori papilare ce se găseau pe obiectul contondent și identificarea persoanei care le-a creat, căci ipoteza în care acestea aparțineau numai victimei se putea confirma varianta descrisă în ordonanța procurorului.
De asemenea, soluția procurorului este deficitară în privința analizării în profunzime a fiecărui moment al conflictului, întrucât nu se menționează modul de desfășurare a incidentului în concret, dacă leziunea letală a fost provocată victimei în timp ce părțile se aflau în picioare, nu s-a verificat cui aparținea urma de sânge identificată pe un perete al dormitorului, modalitatea în care victima a fost dezarmată, chestiuni cu relevanță juridică deosebită, care fără a fi elucidate nu se poate reține legitima apărare în favoarea inculpatului, ci, cel mult, provocarea părții vătămate, astfel cum este prevăzută de art.73 lit.b) din Codul penal.
Pentru existența legitimei apărări, legea, respectiv art.44 din Codul penal, nu prevede doar că atacul să fie material, direct, imediat și injust (aspecte care nu au fost dezvoltate pe larg în cuprinsul ordonanței date de procuror), ci prevede ca fapta să fie necesară pentru înlăturarea atacului (apărarea este legitimă numai în măsura în care este îndreptată împotriva actului agresiv și urmărește înlăturarea acestuia și a pericolului pe care îl generează) și să fie de o gravitate aproximativ egală cu gravitatea atacului, adică să corespundă nevoii de apărare pe care o crează atacul. Or, în cauză, probatoriul nu a fost în măsură să convingă asupra exactității situației de fapt și a modului în care a avut loc decesul victimei.
Chiar dacă în prezent nu mai este posibilă valorificarea urmelor găsite la locul faptei, aceste omisiuni se pot complini prin reaudierea intimatului și a martorilor oculari, pentru a se constata dacă victima a fost sau nu dezarmată, precum și prin efectuarea unei expertize medico-legale care să răspundă efectiv obiectivelor fixate în faza de urmărire penală, cu referire exactă la leziunile avute de intimatul.
Celelalte aspecte invocate, referitoare la faptul că sentința atacată este lovită de nulitate absolută pentru faptul omisiunii din conținutul practicalei a concluziilor procurorului, sunt de asemenea nefondate, câtă vreme din înscrisurile atașate (notele grefierului și transcrierea înregistrării ședinței de judecată din 10 iunie 2009) rezultă contrariul.
Față de considerente expuse, Curtea, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA și de intimatul.
In baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, îl va obliga pe recurentul-intimat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA și de intimatul, domiciliat în Râmnicu V,-, bloc 126, scara C, apartament 12, județul A, împotriva sentinței penale nr. 75 din data de 24 iunie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL VÂLCEA, în dosarul nr-.
Obligă pe recurentul intimat la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Corina
- -
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond
14 decembrie 2009
Președinte:Elena Minodora RusuJudecători:Elena Minodora Rusu, Dumitru Diaconu, Corina
