Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 72/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
CURTEA DE APEL BACAU
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR.72/2009
ȘEDINȚA PĂ DIN 7 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adrian Bogdan JUDECĂTOR 2: Elena Năstase
- - - grefier
*********************
Ministerul Public: PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACAU
-reprezentat legal prin procuror
La ordine a venit spre soluționare plângerea formulată de petentul, împotriva rezoluțiilor nr.137/II/2/2009 din 03.03.2009 și nr.1147/P/2008 din 26.01.2009 pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Reprezentantul parchetului, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cauză fiind administrate acte și probatorii.
CURTEA
- deliberând -
Sub numărul - s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău plângerea formulata de petentul împotriva. rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din data de 26.01.2009 dispusă de procurorul de la parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul 1147/P/2008
În conținutul plângerii adresată instanței, petentul reclamă faptul că actele de cercetare efectuate de procuror au un caracter superficial și incomplet, nefiind de natură a conduce la aflarea adevărului judiciar.
Așa fiind, apreciind că ancheta efectuată de procuror este defectuoasă, petentul solicită pe calea prezentei plângeri trimiterea cauzei procurorului vederea începerii urmăririi penale împotriva intimatei notar public și suplimentarea actelor de cercetare.
Examinând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Prin rezoluția din data de 26.01.2009 dispusă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul 1147/P/2008, s-a dispus de neînceperea urmăririi penale față de notarul public sub aspectul săvârșirii infracțiunii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanei prev. de art.246 Cp.
Pentru a pronunța această soluție procurorul a reținut:
Petentul din B,-, a formulat o plângere față de notarul public, pentru faptul că i-ar fi încheiat niște acte notariale în mod ilegal și în fapt și în drept solicitând rezolvarea problemei judiciare ivite în cauză.
Din actele premergătoare efectuate, a rezultat că numitul a depus o cerere la data de 5.08.2008, cu nr.293 la notarul public, prin care a arătat faptul că nu a primit certificatul de moștenitor, cu implicații în faptul că solicită un drept de servitute.
Același petent a făcut ulterior unele afirmații, adresând amenințări și injurii la adresa notarului public.
În acele condiții au fost sesizate organele de poliție de către notarul public.
La data de 24.09.2008, s-a solicitat și de avocat o comunicare la cererea adresată de și prin care solicita restituirea unor date.
Biroul Notarului Public, cu nr.377 din 10.10.2008 a comunicat că nu pot fi date relații, atâta timp cât petentul nu și-a formulat clar obiectul solicitării sale.
În acele condiții așa zisul conflict s-a considerat închis.
Așa fiind, a rezultat că în cauză nu este vorba de săvârșirea unor fapte penale, motiv pentru care s-a dispune neînceperea urmăririi penale în cauză.
Soluția atacată a fost menținută prin Rezoluția Procurorului General al Parchetului de pe Curtea de Apel Bacău nr.137/II/2/2009 din 3.03.2009, care a respins plângerea formulată de petentul.
Verificând, soluția procurorului de netrimitere in judecata, atacata cu plângere de petentul, instanța constată că actul de dispoziție al procurorului este legal si temeinic.
În mod corect procurorul, în urma efectuării actelor premergătoare în prezenta cauză, a stabilit că fapta imputate intimatei notar public nu există.
Actele premergătoare efectuată în cauză nu confirmă susținerile petentului referitoare la modalitatea abuzivă de exercitare a atribuțiilor de serviciu de către intimata notar public cu prilejul autentificării la data de 30.07.2008, a unui contract de vânzare cumpărare intervenit între în calitate de vânzătoare și petentul,în calitate de cumpărător(fila 6 dosar).
În mod corect s-a constatat că intimata notar public și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu cu ocazia redactării și autentificării convenției amintite mai sus, în sensul identificării părților contractante, constatării voinței reale și luarea consimțământului acestora de a încheia actul juridic.
Nefondate sunt și criticile petentului referitoare la neaudierea de către procuror a petentului în calitate de persoană vătămată.
Potrivit dispoz. art.200 Cpp, "urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este, sau nu, cazul să se dispună trimiterea în judecată".
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 224 Cpp, în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare în vederea verificării existenței sau inexistenței vreuneia dintre cazurile prev. în art.10 Cpp, care ar împiedica începerea urmăririi penale.Aceste acte premergătoare servesc la luarea hotărârii de a începe, sau nu,urmărirea penală.
Rezultă, din analiza textelor de lege invocate, că organele de cercetare și de urmărire penală au obligația de a efectua investigațiile prealabile pentru a nu se dispune începerea urmăririi penale acolo unde nu există nici un indiciu din care să rezulte existența vreunei fapte penale.
Așadar, dreptul de a dispune atât în privința investigațiilor premergătoare cât și a limitelor acestora(cum ar fi probele administrate),este atributul exclusiv al organelor de urmărire penală, nefiind ținute nici de încadrarea dată de petiționar în plângerea penală și nici de probele indicate de acesta ca fiind necesar a fi administrate.
Pentru cele ce preced, constatând că soluția de netrimitere în judecată dispusă de procuror, este legală și temeinică, instanța va respinge ca nefondată plângerea formulată în cauză.
Va menține rezoluția atacată.
Văzând si dispozițiile art. 192 al.2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 278/1 al.8 lit. a Cpp, respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din data de 26.01.2009 dispusă de procurorul de la parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul 1147/P/2008, menținută prin Rezoluția Procurorului General al Parchetului de pe Curtea de Apel Bacău nr.137/II/2/2009 din 3.03.2009.
Menține rezoluția atacată.
În baza art. 192 al.2 Cpp obligă petentul să plătească statului suma de 130 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu recurs in 10 zile de la comunicare.
Pronunțată in ședință publică azi 7.05.2009.
PREȘEDINTE
- - GREFIER,
- -
red.
tehnored. - ex.2
13.05.2009
Președinte:Adrian BogdanJudecători:Adrian Bogdan, Elena Năstase