Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 75/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 75/2008

Ședința publică de la 20 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Tiberiu Peter

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin

- procuror

Pe rol se află pronunțarea asupra plângerii formulate de petentul împotriva rezoluției din 25 ianuarie 2008 emisă în dosarul nr. 31/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA.

dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 17 iunie 2008 prin care s-a dispus amânarea pronunțării asupra plângerii formulate de petent, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.

CURTEA DE APEL

Asupra cauzei penale de față:

Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr- petentul a solicitat desființarea rezoluției procurorului din 25 ianuarie 2008 dată în dosar nr.31/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA și trimiterea cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimatului - executor judecătoresc - pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

În esență, în motivarea plângerii se arată că în mod greșit a fost dispusă neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc de vreme ce prin somațiile nr.325/30 august 2007, respectiv 325/14 ianuarie 2008, acesta l-a somat pe petent și soția acestuia să lase în pașnică posesie și folosință imobilul casă situat în AI, -, jud. A, imobil înscris în nr.10300 A I, nr.top 3107/1/1 și 1706/1 dobândită de către creditorul .

Petentul susține că imobilul identificat în somația emisă de către executorul judecătoresc nu este același cu imobilul identificat în titlul executor care stă la baza executării silite, executorul judecătoresc urmărind în mod nelegal evacuarea petentului dintr-un imobil care este proprietatea acestuia și a soției sale.

De altfel, greșita identificare topografică imobilului a fost constatată printr- sentință civilă irevocabilă.

Examinând actele și lucrările dosarului precum și actele și lucrările dosarului nr. 31/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, Curtea reține următoarele:

Prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA petentul a solicitat începerea urmăririi penale și trimiterea în judecată a executorului judecătoresc pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor motivând că acesta în mod abuziv i-a somat să evacueze imobilul înscris în nr.10.300 A I, fără identificare topografică prealabilă.

Prin sentința penală nr.769/2004 a Judecătoriei Alba Iulia rămasă definitivă și constituind titlu executor, petentul împreună cu soția sa în calitate de inculpați au fost obligați să lase în pașnică posesie și folosință părții vătămate imobilul situat în A I,-,

În vederea punerii în executare a acestei hotărâri judecătorești intimatul executor judecătoresc i-a somat pe petent și soția acestuia să evacueze și să lase în pașnică posesie și folosință casa situată în A I,- jud. A, imobil înscris în 10300 A I, nr. top. 3017/1/1 și 1706/1, fără a efectua vreun act de executare silită.

Eventualele neconcordanțe privind identificarea topografică sau adresa administrativă a imobilului în litigiu se pot rezolva pe calea contestației la executare.

Din starea de fapt nu rezultă că executorul a acționat credință și că ar fi cauzat petentului vreo vătămare de vreme ce acesta a emis doar somațiile, fără a efectua acte de executare silită propriu zise.

În mod corect procurorul a reținut că fapta executorului nu întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii prev. și ped. de art.246 Cod penal sub aspectul laturii subiective, dispunând neînceperea urmăririi penale.

Față de aceste considerente, în baza art.278/1 al.8 lit.a Cod procedură penală plângerea petentului va fi respinsă ca nefondată.

În baza art.192 CPP petentul va fi obligat să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare.

Pentru aceste motive,

În numele legii

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției procurorului din 25.01.2008 dată în dosar nr.31/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA și rezoluției Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia din 13.02.2008 -nr.147/II/2/2008.

Obligă pe petent să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.

Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare cu petentul și de la comunicare cu intimatul.

Pronunțată în ședința publică din 20.06.2008.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - concediu - -

Semn. vicepreședintele Curții de Apel

Red.

Dact. 2 ex/10.07.2008

Președinte:Tiberiu Peter
Judecători:Tiberiu Peter

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 75/2008. Curtea de Apel Alba Iulia