Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 75/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
Ședința publică de la 24 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iulia Elena Ciobanu I - -
Grefier - - -
SENTINȚA PENALĂ NR.75
Ministerul Public reprezentat de procuror-
Pe rol judecarea plângerii formulate de petenta " " V împotriva rezoluției Procurorului general Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de apel Iași nr. 331/II/2/2008 din 20.04.2008 și, respectiv, rezoluția din 03.03.2008 dată în dosarul nr. 99/bis/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din 17 iunie 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, parte integrantă a prezentei hotărâri, când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru azi 24.06.2008:
INSTANȚA
Asupra plângerii penale de față:
La data de 19.05.2008 sub nr. de mai sus, s-a înregistrat la instanță plângerea formulată de petenta "" SA V, prin reprezentantul său legal, împotriva rezoluției din 3.03. 2008 dată în dosar nr. 99/bis/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, și, respectiv, a rezoluției prim procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași nr. 331/II/2/2008 din 20.04.2008, criticându-le ca fiind nelegale și netemeinice.
În motivele depuse în scris, petenta critică soluțiile procurorilor sub următoarele aspecte:
-plângerea formulată împotriva rezoluției procurorului de caz trebuia soluționată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și nu de către procurorul general adjunct, potrivit disp. art. 278 Cod procedură penală;
-în mod nelegal a fost respinsă solicitarea privind audierea făptuitorului și a reprezentanților societății SRL;
-este nelegală soluția procurorului de a constata prescrierea unei fapte care nu există, nefiind motivată plângerea formulată cu privire la aceste aspecte.
Solicită petenta admiterea plângerii, trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de numitul și efectuarea probelor solicitate (audierea făptuitorului, expertiza tehnică etc.).
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele.
Prin rezoluția din 3.03.2008 dată în dosarul nr. 99 bis/P/2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu (faptă prescrisă) prev. de art. 246 Cod penal și abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art. 248 ind. 1 Cod penal.
Din actele premergătoare efectuate în cauză și completate ca urmare a soluțiilor de infirmare a unor rezoluții anterioare, procurorul a reținut că:
Între petenta SC " " SA și "" SRL H au existat pe rolul instanțelor judecătorești mai multe litigii generate de existența unei obligații a petentei către SC "" SRL Societatea petentă a fost preluată prin licitație la APAPS în cursul anului 2002 cu datorii la bugetul de stat în cuantum de circa 15 miliarde lei și de asemenea datorii comerciale către circa 10 creditori.
La data de 22.01.2002, urmare a cererii formulate de SC "" SRL H, prin încheierea 591/2002, președinte al Judecătoriei Hușia investit cu formulă executorie contractul de vânzare -cumpărare nr. 16.05.2001 privind debitoarea SC " " SA V și anexa 1 la contractul de vânzare -cumpărare.
Ulterior, avându-se în vedere cererea de executare silită nr. 115 din 31.01.2002 formulată de "" SRL H, judecător la Judecătoria Vaslui, a admis cererea creditorului și a încuviințat executarea silită împotriva debitoarei societate petente.
În cadrul procedurii de executare silită au fost inițiate multiple demersuri judiciare atât de creditor cât și de debitor, unele din acțiunile debitorului fiind respinse prin neexercitarea în termen a drepturilor procesuale (în acest sens decizia 47/R/2004 a Tribunalului Vaslui ).
Petenta a contestat permanent inaplicabilitatea dispozițiilor art. 372 și 376 Cod procedură civilă în sensul că nu putea fi investit cu formulă executorie un contract de vânzare -cumpărare care nu se înscrie în dispozițiile Legii bancare, contractul care face obiectul cauzei neavând valoarea un ui titlu executoriu.
Relațiile atașate cauzei după ultima soluție de infirmare confirmă în continuare împrejurările de fapt și de drept reținute de magistratul procuror care a emis rezoluțiile din 23.07.2007 și 10.12.2007.
Încheierea prin care s-a dispus investirea cu formulă executorie a contractului de vânzare -cumpărare nr. 16 din 10.05.2001 nu prezintă rezultatul unei acțiuni abuzive a judecătorului magistrat investit cu soluționarea unei astfel de cereri. Chiar dacă s-ar admite ca interpretarea dispozițiilor legale într-o cauză dată de către magistratul judecător este eronată, situația juridică poate fi îndreptată prin căile de atac ordinare și extraordinare prevăzute de lege, explicație a raționamentului legiuitorului în sensul că singura autoritate competentă în verificarea legalității și temeiniciei unei hotărâri judecătorești este doar instanța de judecată (de apel, de recurs, etc.).
Mai mult decât atât interpretarea legii în cazul contractului de vânzare -cumpărare nu a fost izolată nici ca speță, nici ca limita teritorială restrânsă unei instanțe judecătorești. La nivelul anilor 1999 -2004 existat în raza de competență materială și teritorială a Tribunalului Vaslui (deci și Judecătoriei Huși ) o practică unitară în sensul posibilității investirii cu formulă executorie a unui contract de vânzare -cumpărare interpretat ca ubî nscris sub semnătură privată. În acest sens stau mărturie copiile xerox ale încheierilor instanțelor de judecată din cadrul Judecătoriei Huși și Judecătoriei Vaslui atașate ulterior ultimei infirmări. Limitarea înscrisurilor la sfera de incidența Legii bancare 58 din 05,03.1998 și în special în dispozițiile art. 56 alin. 2 din lege a făcut obiectul instanțelor de judecată după nivelul anului 2004, moment de la care înscrisurile sub semnătură privată cărora nu le sunt aplicabile dispozițiile legale citate mai sus nu au mai putut fi investite cu formulă executorie.
de aceeași argumentație concluzionăm și asupra lipsei elementului intențional al infracțiunilor cercetate.
Obiectul prezentei cauze nu îl constituie modul de soluționare a cauzei deduse în fața magistratului judecător (așa cum am arătat mai sus această chestiune rămâne tot de competența instanțelor judecătorești) ci verificarea și identificarea indiciilor unui(unor) abuzuri pretins săvârșite în legătură cu respectiva cauză. Sigur că în acest demers este necesar a analiza la nivelul suficienței raționamentului juridic și fondul problemei, respectiv a corelației dispozițiilor legale cu actele și temeiul juridic al acțiunii deduse judecății. Însă, dacă am admis ca soluția magistratului judecător este parte integrantă într-o practică judiciară dovedită la nivelul instanței, orice altă speculație cu privire la elementele laturii subiective ale infracțiunilor analizate devine superfluă.
Concluzionând asupra inexistenței infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 246, apreciem inutilă repetiția argumentației în privința inexistenței infracțiunii de abuz în serviciu în forma calificată prev. de art. 248 ind. 1 Cod penal.
Ultima chestiune pe care o apreciem incidentă cauzei doar cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 246 Cod penal, se referă la dispozițiile legale referitoare la prescripția răspunderii penale.
Limitele de pedeapsă pentru infracțiunea incriminată de art. 246 Cod penal sunt de 6 luni la 3 ani. Potrivit art. 122 alin. 1 lit. d Cod penal termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani. nicio interpretare a cursului acestui termen potrivit art. 123 Cod penal și având în vedere data încheierii 591 din 22.01.2002, constat că a intervenit prescripția răspunderii penale pentru infracțiunea prev. de art. 246 Cod penal până la 22.01.2007.
Având în vedere însă și dispozițiile art. 248 ind. 1 Cod penal argumentația soluției prezente include și analiza elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal.
Urmare a plângerii formulate împotriva acestei rezoluții, s-a dispus prin rezoluția nr. 331/II/2/2008 din 20.04.2008 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, admiterea în parte a plângerii formulate de petentă și infirmarea rezoluției din 3.03.2008 cu privire la corecta încadrare juridică a faptei, în raport de careprocurorul urmează a se pronunțași cu privire la îndeplinirea termenului de prescripție.
A reținut procurorul ierarhic superior, cu privire la cele dispuse că rezoluția dată de procuror nu este legală dintr-un singur motiv, respectiv, că în mod greșit s-a reținut că răspunderea penală este prescrisă, deși încadrarea juridică a faptei este de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prevăzută de art. 246 Cod penal raportată la art. 2481Cod penal, având în vedere consecințele deosebit de grave conform dispozițiilor art. 146 Cod penal, prejudiciul fiind, conform precizărilor petentului 10.010.810.000 ROL.
Pe cale de consecință, pentru acest motiv se va admite în parte plângerea formulată de SC SA
În ceea ce privește celelalte motive de nelegalitate invocate de petentă nu se confirmă.
Plângerea formulată de petentă este inadmisibilă.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 278 ind. 1 Cod procedură penală, plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată se poate facedupă respingereaplângerii făcute conform art. 275 -278 Cod procedură penală.
Or, în condițiile în care plângerea formulată de petentă potrivit procedurii prevăzute de art. 275 -278 Cod procedură penală a fost admisă, iar rezoluția procurorului de caz a fost infirmată, deci desființată, plângerea la instanță, care vizează, în fond, tocmai rezoluția desființată a procurorului de caz, apare ca inadmisibilă, neputând fi exercitat un control asupra a ceea ce nu mai există.
De altfel, în cauză, urmare a desființării rezoluției procurorului din 3.03.2008, s-a pronunțat o nouă rezoluție de neîncepere a urmăririi penale, din 24.04.2008, dar față de care petenta nu a înțeles să formuleze plângere în prezenta cauză.
Așa fiind, în temeiul disp. art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. "a" Cod procerdură penală, instanța urmează să respingă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta " SA, prin reprezentantul său legal, împotriva rezoluției procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași nr. 331/II/2/2008 din 20.04.2008 și respectiv, rezoluția din 03.02.2008 dată în dosar nr. 99/bis/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, ce vor fi menținute.
Văzând și dispozițiile articolului 192 al. 2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul disp. art. 278 ind.1 al.8 lit. a Cod procedură penală respinge plângerea formulată de petenta SC SA, prin reprezentantul său legal, împotriva rezoluției procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași nr. 331/II/2/2008 din 20.04.2008 și, respectiv, rezoluția din 03.03.2008 dată în dosarul nr. 99/bis/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, pe care le menține.
Obligă petenta să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.o6.2008.
PREȘEDINTE
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
01.07.2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
Sentința penală nr. 75 Dosar nr-
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul disp. art. 278 ind.1 al.8 lit. a respinge C.P.P. plângerea formulată de petenta SC SA, prin reprezentantul său legal, împotriva rezoluției procurorului general adjunct al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași nr. 331/II/2/2008 din 20.04.2008 și, respectiv, rezoluția din 03.03.2008 dată în dosarul nr. 99/bis/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, pe care le menține.
Obligă petenta să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 Iunie 2008
Pentru conformitate
Grefier
Președinte:Iulia Elena CiobanuJudecători:Iulia Elena Ciobanu