Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 75/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 75/2009
Ședința publică de la 26 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Oana Maria Călian
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin
- procuror
Pe rol se află soluționarea în rejudecare după casare a plângerii formulate de petenta SC SA AIî mpotriva rezoluției din 25 mai 2007 adoptată în dosarul nr. 180/P/2007 de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, menținută prin rezoluția din 6 februarie 2008 adoptată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr. 117/II/2/2008.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 19.05.2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei penale de față
Prin sentința penală nr. 32/6.03.2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul penal nr- s-a respins ca nefondată plângerea formulată de SC SA A împotriva rezoluției din 6.02.2008 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar penal nr. 117/II/2/2008.
În motivare, instanța a arătat că la data de 13 februarie 2008 s-a înregistrat la această instanță sub nr- plângerea formulată de petenta SC SA împotriva rezoluției din 06 februarie 2008 Procurorului general la Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr. 117/II/2/2008.
În motivarea acestei plângeri se arată că se impune începerea urmăririi penale față de numitul, executor judecătoresc, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 246 cod penal pentru că în mod abuziv a făcut executarea și asupra terenului de sub linia ferată fără ca acesta să fie evaluat.
Examinând plângerea formulată în raport de probele aflate la dosar instanța a reținut următoarele:
Prin rezoluția atacată se reține în mod corect că nu s-a comis de executorul judecătoresc infracțiunea prev. de art. 246 cod penal întrucât acesta, procedând la executarea silită, conform procesului verbal de licitație imobiliară, după efectuarea publicațiilor de vânzare, a vândut calea ferată ce aparținea debitoarei petente, fără a se vinde și terenul de sub aceasta.
Chiar prin decizia civilă nr. 321/24 februarie 2008 Tribunalului Alba, pronunțată după executare, și după introducerea prezentei plângeri, s-a reținut că vânzarea la licitație nu a vizat și terenul.
Împotriva sentinței a declarat recurs petenta SC SA care a solicitat casarea hotărârii atacate și pe fond admiterea plângerii formulate împotriva rezoluției nr. 180/P/2007 din 28 decembrie 2007 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror pentru continuarea cercetărilor.
A susținut recurenta, prin apărător ales, că fapta de abuz în serviciu imputată intimatului constă în îndeplinirea defectuoasă a actelor efectuate anterior publicațiilor de vânzare, respectiv lipsa unei evaluări a terenului pe care se află calea ferată și care ar fi fost vândut împreună cu aceasta, situație care a prejudiciat grav societatea petiționară, proprietară a terenului înstrăinat fără plată.
Prin decizia nr. 2295/24.06.2008 pronunțată în dosarul nr- ICCJ a admis recursul declarat de petiționare SC SA împotriva sentinței penale nr. 32/2008 din 6.03.2008 a Curții de APEL ALBA IULIA, a casat sentința și a trimis cauza la Curtea de APEL ALBA IULIA, spre rejudecare.
În motivare, instanța a reținut că, potrivit art. 278/1 alin. 1 Cod pr. pen. obiectul plângerii adresate instanței îl constituie rezoluția de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanța ori, supă caz, rezoluția de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale dată de procuror.
În cauză, plângerea petiționarei a vizat soluția de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror la 28 decembrie 2007, instanța referindu-se însă în mod greșit la desființarea rezoluției din 6 februarie 2008 Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA dispusă în dosarul nr. 117/II/2/2008.
Cum obligația impusă de legiuitor petiționarului, în procedura prevăzută de art. 278/1 Cod pr. pen. de a se adresa procurorului ierarhic superior înainte de a formula plângere la instanță, nu schimbă obiectul plângerii în fața instanței, care rămâne, potrivit art. 278/1 alin. 1 Cod pr. pen. rezoluția de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanța ori, după caz, rezoluția de clasare de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale dată de procuror, hotărârea primei instanțe care s-a pronunțat în dispozitivul sentinței față de rezoluția procurorului ierarhic superior apare ca fiind greșită.
Procedând la rejudecarea cauzei, instanța constată că plângerea este nefondată, pentru următoarele considerente:
Petenta apreciază că intimatul a procedat la executarea silită a unor imobile care îi aparțineau, fără evaluarea completă a acestora (fiind evaluate doar edificatele nu și terenul pe care sunt acestea amplasate), și i-a provocat astfel un prejudiciu.
Apreciem că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal.
Petenta susține că executorul judecătoresc a vândut terenul pe care sunt amplasate liniile de cale ferată fără a-l evalua.
Sentința civilă nr. 387/2006 a Judecătoriei Aiud definitivă și irevocabilă, a reținut că au fost evaluate numai construcțiile, nu și terenurile.
Având în vedere acest aspect, și faptul că din conținutul publicațiilor de licitație și din modalitatea în care sunt descrise imobilele construcții supuse vânzării, Tribunalul Alba prin decizia penală nr. 321/24.04.2007 pronunțată în dosarul penal nr- a anulat publicațiile de vânzare emise pentru termenul de licitație din 30.08.2006 și refacerea formelor de publicitate imobiliară.
Deci, în urma deciziei 321/2007 a Tribunalului Alba procedura executării silite a fost reluată, fără ca terenul aferent liniei de cale ferată să fi ieșit din patrimoniul petentei debitoare cu titlu definitiv, astfel că aceasta nu a fost prejudiciată.
Pe de altă parte, din modul în care au fost întocmite publicațiile de vânzare nu rezultă intenția executorului de vinde și terenul aferent, deși nu a fost evaluat, astfel că lipsește intenția ca element constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 246 Cod penal.
În consecință, în baza art. 278/1 al. 8 lit. a Cod pr. pen, instanța va respinge ca nefondată plângerea formulată de SC SA A împotriva rezoluției din 28 decembrie 2007 dispusă dosar penal nr. 180/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA menținută prin rezoluția din 6 febr. 2008 Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA dispusă în dosarul nr. 117/II/2/2008.
Va obliga petenta să plătească statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată plângerea formulată de SC SA A împotriva rezoluției din 28 decembrie 2007 dispusă dosar penal nr. 180/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA menținută prin rezoluția din 6 febr. 2008 Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA dispusă în dosarul nr. 117/II/2/2008.
Obligă petenta să plătească statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26.05.2009.
Președinte, Grefier
- - - - -
Red.
Dact. SL/2 ex./01.06.2009
Președinte:Oana Maria CălianJudecători:Oana Maria Călian