Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 79/2008. Curtea de Apel Pitesti

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

SENTINȚA PENALĂ NR.79/

Ședința publică din 23 septembrie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Marius Gabriel Săndulescu judecător

Grefier: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin

procuror:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, în primă instanță, plângerea formulată de petentul I, domiciliat în comuna M, sat, județul V, împotriva ordonanței nr. 490/P/2007 din 26 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul, lipsind petentul.

Procedura este legal îndeplinită.

În baza dispozițiilor art. 304 alin.1 Cod procedură penală, se procedează la înregistrarea cu mijloace tehnice audio.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, în raport de actele si lucrările existente la dosar, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri de fond.

Intimatul solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a plângerii formulate de petentul și menținerea ca legale si temeinice a rezoluțiilor date de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI.

CURTEA:

Din actele dosarului reține că, la data de 6 iunie 2008 petentul, s- adresat cu plângere instanței, contestând Ordonanța

490/P/2007 din 26 iunie 2007, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Râmnicu Vâlcea, care în opinia sa este netemeinică, deoarece sancțiunea aplicată învinuitului, agent șef adjunct la Poliția Circulație din localitatea Bălcești nu este proporțională gravității faptelor comise de acesta, fiind mult prea blândă.

Acest lucru se datorează după părerea petentului faptului că procurorii nu au studiat actele din dosar, ajungând la această sancțiune blândă în necunoștință de cauză.

Curtea reține că împotriva ordonanței precizate mai sus, petiționarul a formulat plângere conform art.278 Cod procedură penală, care a fost respinsă ca neîntemeiată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, prin ordonanța nr.423/II/2/16.05.2008.

A fost atașat dosarul de urmărire penală nr.490/P/2007, din examinarea căruia se observă că la 10.07.2007 numitul, domiciliat în localitatea M, județul V, se plânge împotriva polițistului, arătând că acesta a acumulat o avere considerabilă ce nu poate fi justificată cu veniturile familiei sale, dar care nu se reflectă în declarațiile de avere.

Într-adevăr, așa cum au reținut organele de anchetă și cum de altfel și făptuitorul a recunoscut, în declarația sa de avere dată înainte de 3.04.2007, acesta a omis să precizeze un teren în suprafață de 462,67

Declararea necorespunzătoare a adevărului făcută unui organ sau instituții de stat, ori unei alte unități dintre cele la care se referă art.145 Cod penal în scopul producerii unor consecințe juridice constituie infracțiunea de fals în declarații incriminată de art.292 Cod penal.

Așa cum se desprinde din ordonanța atacată, în baza art.91 lit.a Cod penal, învinuitul a fost sancționat cu sancțiunea administrativă a mustrării, fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, reținându-se că acesta și-a recunoscut fapta, nu a mai primit niciodată sancțiuni pe linie profesională, iar din punct de vedere al efectelor, bunul nedeclarat nu putea influența sub aspect valoric în mod esențial declarația de avere.

Acest lucru presupune că fapta reclamată de petent există, a fost comisă de către învinuit, însă, datorită atingerii minime aduse valorilor sociale ocrotite de legea penală și conținutului ei concret este în mod vădit lipsită de importanță, și nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Curtea apreciază justă soluția parchetului, considerând că la evaluarea gradului concret de pericol social au fost respectate întocmai dispozițiile art.18/1 păct.2 Cod penal, ținându-se seama de modul și mijloacele de comiterea faptei, scopul urmărit, circumstanțele în care fapta a fost comisă, urmarea produsă, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Practica judiciară a confirmat de-lungul timpului în cazuri similare s-au aplicat sancțiuni cu caracter administrativ, considerându-se în mod constant că asemenea gen de fapte nu prezintă în concret gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Împrejurarea că învinuitul a acumulat averi ce nu pot fi justificate, nu constituie obiectul prezentei cauze, dar ar putea atrage incidența dispozițiilor art.7 și urm. din Legea nr.115/16.10.1996, modificată, rămânând la aprecierea oricărei persoane să declanșeze procedura de control a averilor, prin urmare, inclusiv a petentului.

Curtea apreciază în concluzie, temeinică și legală ordonanța atacată, urmând ca având în vedere dispozițiile art.2781pct.8 lit.a Cod procedură penală să respingă plângerea petentului, menținând ordonanța atacată.

De asemenea, conform art.192 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina petentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționarul I împotriva ordonanței nr.490/P/2007/26 iunie 2007, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Obligă pe petiționarul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în 10 zile.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

PREȘEDINTE,

Grefier,

Red.:

Tehn.

2 ex.

13.10.2008.

Președinte:Marius Gabriel Săndulescu
Judecători:Marius Gabriel Săndulescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 79/2008. Curtea de Apel Pitesti