Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 795/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR. -
979/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I -A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.795
Ședința publică din data de 02 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mihai Oprescu
JUDECĂTOR 2: Viorel Adrian Podar
JUDECĂTOR 3: Antoaneta
GREFIER -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - este reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea recursului declarat de petentul împotriva Sentinței penale nr.163/F/13.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentul-petent și intimatul, reprezentat juridic de apărător substituent, în baza delegației de substituire nr.49/11.05.2009, depusă la fila 9 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat depunerea la dosar de către recurentul-petent a motivelor de recurs, după care:
Nemaifiind cereri prealabile, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul intimatului, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, considerând că instanța de fond în mod legal a respins plângerea formulată de către petent.
CURTEA
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr.162/F/13.02.2009 Tribunalul București Secția I-a Penală, în baza art.2781alin.8 lit.a Cod procedură penală a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul, în contradictoriu cu intimatul, împotriva Ordonanței nr. 1915/II-2/2008 din data de 30.07.2008 a Prim Procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul București și rezoluției nr.3879/P/2006 din data de 25.06.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București și a menținut soluțiile atacate.
A fost respinsă, ca nefondată, cererea petentului de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1200 lei, reprezentând onorariu apărător-redactare note scrise.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală a fost obligat petentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut că, prin cererea înregistrată sub numărul -, la data de 28.08.2008, petentul a formulat plângere împotriva rezoluției nr.3879/P/2006 din data de 25.06.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 din Cod penal, art. 247 din Cod penal, art. 249 din Cod penal și art.264 din Cod penal pe motiv că faptele nu există, precum și împotriva ordonanței nr.1915/II-2/2008 din data de 30.07.2008 a Primului Procuror Adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, prin care a fost respinsă plângerea petentului împotriva soluției procurorului de caz.
În motivare, s-a arătat că, la data de 20.10.2004, intimatul nu făcea parte din structurile poliției judiciare, așa cum rezultă din adresa nr. 345.333/28.02.2006 eliberată de IPJ I, neavând competența necesară să întocmească și să semneze acel act, că intimatul a primit avizul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr.1030/C/11.04.2005, că nici procurorul de caz și nici procurorul ierarhic superior nu au acordat atenția cuvenită actelor din dosar și nu au observat adresa menționată din care rezultă că intimatul nu făcea parte din structurile poliției judiciare la data de 20.10.2004, că prima sa plângere împotriva rezoluțiilor pronunțate în același dosar a fost admisă și dosarul trimis procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de intimat, aspecte care au fost ignorate de către procurorii care au instrumentat cauza.
A fost atașat dosarul nr.3879/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, la care s-a atașat și dosarul nr- al Tribunalului București Secția a II a Penală.
A fost administrată proba cu următoarele înscrisuri: adresele nr. - din data de 24.11.2008 și nr. -/14.01.2009 ale IPJ I - Serviciul Management Resurse Umane și fișa postului intimatului.
Din analiza probelor administrate în cauză, instanța a constatat că prin sentința penală nr.431/22.03.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București Secția a II-a Penală a admis plângerea petentului, a desființat rezoluția nr. 3879/P/2006 din data de 06.10.2006 și nr.2997/VIII-l/2006 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul București și a trimis cauza în vederea începerii urmăririi penale. Instanța a arătat că ancheta nu a stabilit, în raport de conținutul adresei nr.-/07.03.2007 a IPJ I dacă intimatul avea competența la data de 20.10.2004 să efectueze cercetări și să întocmească referatul cu propunere de neîncepere a urmăririi penale în dosarul nr.-/2004 ca urmare a intrării în vigoare a noii legi, precum și că, din analiza dosarului înaintat instanței nu a rezultat dacă procurorul de caz a procedat la analiza efectivă a lucrărilor efectuate în dosarele nr.-/2004 și nr.-/2005 acestea nefiind atașate, considerând instanța că soluția procurorului s-a întemeiat numai pe declarațiile părților date în cauză și referatul cu propunere de neîncepere a urmăririi penale față de.
Sentința a rămas definitivă, prin respingerea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și intimatul prin decizia penală nr.1227/22.08.2007 a Curții de Apel București Secția a I-a Penală.
Dosarul a fost reînregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București la data de 19.11.2007.
Prin rezoluția nr.3879/P/2006 din data de 25.06.2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 din Cod penal, art.247 din Cod penal, art.249 din Cod penal și art. 264 din Cod penal, pe temeiul prev.de art.10 lit.a din Cod procedură penală, respectiv faptele nu există.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut că, din prevederile Legii nr.364/2004, rezultă că din poliția judiciară fac parte și agenții de poliție specializați în efectuarea activităților de constatare a infracțiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale și de cercetare penală, că aceștia au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare și că activitatea lor de cercetare penală este condusă și supravegheată de parchete. S-a mai arătat că verificările și cercetările efectuate în cauză, precum și analiza lucrării privind plângerea petentului înregistrată inițial la postul de poliție și ulterior la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea - acte atașate dosarului - nu au fost de natură să confirme susținerile petentului, din acestea rezultând că intimatul a acționat în limitele atribuțiilor de serviciu și ale prevederilor legale și cu respectarea normelor de procedură.
Prin ordonanța nr.1915/II-2/2008 din data de 30.07.2008 Prim Procurorul Adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul București a respins ca nefondată plângerea petentului împotriva rezoluției de mai sus, considerând că intimatul a acționat în limitele atribuțiilor de serviciu și ale prevederilor legale și cu respectarea normelor de procedură.
Din analiza actelor dosarului de anchetă atașat, instanța a reținut că, la data de 06.12.2005, la IPJ I Biroul de Poliție a fost înregistrată plângerea penală a petentului împotriva intimatului pentru comiterea infr. prev. de art.246,247, 249 și 264 din Codul penal.
S-a arătat că, la data de 10.11.2005, intimatul în calitate de al Postului de Poliție a semnat răspunsul cu nr. -/10.11.2005 în care i se aduce la cunoștință faptul că "aspectele sesizate de dvs. sunt de competența Judecătoriei Buftea ", prin acest răspuns petentul considerând că intimatul a încălcat disp.art.276, art.285 și art.210 din Codul d e procedură penală. A mai arătat că, la data de 15.10.2005, a depus la Postul de Poliție, o plângere prealabilă îndreptată împotriva numitei (), înregistrată sub nr.-, pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 193, 194, 205, 213 și 215 din Codul penal. A mai arătat că - întrucât intimatul nu a procedat conform prevederilor codului d e procedură penală - petentul a suferit un prejudiciu de 12.386.500 lei (vechi), pe lângă prejudiciul în sumă de 193,58 lei (RON) conform facturii - și 120,83 lei (RON) conform facturii nr. -. A menționat că ultimele două facturi au făcut obiectul plângerii prealabile nr.-/15.10.2005, căreia intimatul nu i-ar fi acordat importanța cuvenită, motiv pentru care se consideră îndreptățit să procedeze în acest mod.
A mai arătat petentul, în cuprinsul acestei plângeri penale că, în calitate de șef al Postului de Poliție, prin referatul din data de 20.10.2004, intimatul a propus neînceperea urmăririi penale în cauza care a făcut obiectul plângerii penale nr.-/2004, deși nu avea competenta necesară.
În declarația dată de petent la data de 08.02.2006, acesta a dezvoltat motivele plângerii în referire la lucrarea nr.-/2004, respectiv că -din punctul său de vedere- ar fi trebuit ca intimatul, în calitatea sa de șef al postului de poliție, să aibă o discuție cu numita și să îi explice acesteia că dacă nu îi plătește facturile restante petentului va face în cele din urmă închisoare pe lângă plata acestora.
În ce privește primul motiv enunțat de petent în plângerea sa adresată instanței referitor la împrejurarea că intimatul nu ar fi avut calitatea de organ al poliției judiciare la momentul întocmirii referatului cu propunere de neîncepere a urmăririi penale în lucrarea nr. -/2004, instanța a reținut următoarele.
Prin referatul întocmit la data de 20.10.2004 în lucrarea nr.-/2004, intimatul a propus neînceperea urmăririi penale față de, pe temeiul prev. de art. 10 lit. e din Cod procedură penală, respectiv eroarea de fapt.
Din adresa nr.-/14.01.2009 a IPJ I, rezultă că intimatul face parte din organele poliției judiciare, începând cu data de 11.04.2005, fiind numit prin dispoziția IGPR nr.4140/2005 în baza avizului Procurorului General al PÎCCJ nr. 1030/C/2005. S-a mai arătat că, în conformitate cu prevederile art.201 din Cod procedură penală, a fost emis Ordinul MAI nr.617/19.12.2003 privind desemnarea organelor de cercetare penală ale poliției judiciare, care nominalizează la art.1 alin.1 lit. e "polițiștii de la posturile de poliție care efectuează acte premergătoare și cercetări în lucrările și cauzele penale date în competență. S-a precizat că ordinul menționat a intrat în vigoare la data de 01.01.2004. S-a mai arătat că, în acest context, având în vedere că la acea dată agentul șef principal de poliție ocupa funcția de șef de post la Postul de Poliție, acesta avea calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare. Pentru analiza acestui aspect, instanța a considerat necesară redarea în ordine cronologică a modificărilor legislative relevante.
Astfel, art.201 din Cod procedură penală în temeiul căruia a fost emis Ordinul MAI nr.617/19.12.2003, a fost modificat prin Legea nr.281/2003, aplicabilă cu privire la acest aspect la data de 01.01.2004 potrivit art.XI pct.2, se prevedea că "Urmărirea penală se efectuează de către procurori și de către organele de cercetare penală. Organele de cercetare penală sunt: a) organele de cercetare ale poliției judiciare; b) organele de cercetare speciale. Ca organe de cercetare ale poliției judiciare funcționează lucrători specializați din Ministerul d e Interne anume desemnați de ministrul de interne, cu avizul favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, și își desfășoară activitatea sub autoritatea procurorului general al Parchetului de pe Lângă Curtea Supremă de Justiție sau sunt desemnați și funcționează în alt mod, potrivit unor legi speciale".
De asemenea, modul de desfășurare a activității organelor poliției judiciare este reglementat în art. III din Legea nr. 281/2003. Potrivit art.2 alin.3 din Legea nr. 64/2004 în vigoare din data de 26.09.2004, "Ca organe de cercetare ale poliției judiciare funcționează lucrători specializați din Ministerul Administrației și Internelor anume desemnați de ministrul administrației și internelor, cu avizul favorabil al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și își desfășoară activitatea sub autoritatea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau sunt desemnați și funcționează în alt mod, potrivit unor legi speciale"
După cum se poate remarca din cele de mai sus textele legale incidente, în forma în vigoare la data de 20.10.2004, sunt identice cu privire la desemnare, respectiv "anume desemnați de ministerul d e interne cu avizul favorabil al (. )".
Textele de mai sus au fost ulterior modificate în sensul că această desemnare să fie făcută nominal,aspect ce interesează analiza numai cu privire la interpretarea teleologică a textului care se impune în cauză.
Astfel, instanța a reținut că dispozițiile legale menționate mai sus nu obligau, în varianta inițială, ministerul să desemneze lucrătorii din cadrul poliției judiciare nominal, acest lucru putând fi realizat și pe categorii de polițiști, ceea ce, de altfel, s-a și realizat prin Ordinul MAI nr.617/19.12.2003, care a menționat categoria lucrătorilor specializați ce fac parte din cadrul poliției judiciare, respectiv polițiștii de la posturile de poliție care efectuează acte premergătoare și cercetări în lucrările și cauzele penale date în competentă.
Într-adevăr, ordinul mai sus arătat a fost dat, potrivit adresei oficiale transmise instanței, în temeiul art. 201 din Cod procedură penală, însă acest aspect nu modifică soluția pronunțată, având în vedere identitatea de reglementare dintre art. 201 alin. 3 sus citat și art. 2 alin. 3 din Legea nr. 364/2004 sus citat.
De asemenea, în cuprinsul aceleiași adrese, se menționează că, intimatul avea calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare încă de la momentul intrării în vigoare a respectivului ordin având în vedere calitatea sa de șef de post al Postului de Poliție.
Pe de altă parte, instanța a reținut că, fiind vorba despre un ordin al, privind desemnarea profesională, intimatul avea obligația a se supune acestuia potrivit legii.
Instanța a mai reținut că lucrarea nr.-/2004 a fost înregistrată cu numărul unic la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea sub nr.8830/P/2004, că prin rezoluția nr.8830/P/2004 din data de 17.01.2005 a fost confirmată propunerea intimatului de neîncepere a urmăririi penale față de numitul, că plângerea formulată împotriva acestei rezoluții a fost respinsă prin rezoluția nr.323/VIII-l/2005 că petentul s-a plâns instanței în procedura prevăzută de art.2781din Cod procedură penală și că prin sentința penală nr.218/20.01.2006, Judecătoria Bufteaa luat act de renunțarea petentului la judecarea acestei plângeri.
Având în vedere cele de mai sus, instanța a reținut că - și dacă s-ar accepta că ordinul respectiv nu își putea produce efectele decât de la data primirii avizului nr.4140/2005 din data de 11.04.2005 - nu este întrunit unul dintre elementele constitutive ale infracțiunilor alegate de către petent, având în vedere că simpla afirmație a petentului în sensul că actele premergătoare ar fi fost efectuate de un organ necompetent în lipsa enunțării măcar a vătămării produse prin acest mod de soluționare în condițiile în care activitatea intimatului este supravegheată de către procuror și în condițiile în care petentul a fost cel care a renunțat la plângerea introdusă în fața instanței, cu privire la care nu există nicio mențiune în cauză, nu pot conduce la presupunerea existenței vreunei vătămări al unui interes legal al acestuia.
În ce privește cea de-a doua lucrare, respectiv nr.-/2005, instanța a reținut că, atât din plângerea penală depusă, cât și din declarația dată de petent cu privire la acest aspect în fața organelor de anchetă, petentul a afirmat că i-ar fi spus dlui agent că nu el nu dorește propriu zis să se judece cu numita, ci ar fi dorit că intimatul să o atenționeze personal pe aceasta din urmă cu privire la faptul că dacă nu își va plăti pretinsele datorii, va face și închisoare pentru acest lucru pe lângă faptul ca va fi nevoită să le plătească, ceea ce intimatul - în mod greșit - în opinia petentului nu a făcut, ba chiar și-a permis să îi comunice prin adresă că pretinsele fapte sunt de competența Judecătoriei Buftea.
Instanța a reținut că cercetările nu au fost efectuate direct de către intimat, ci de către un subordonat al acestuia, că din declarația intimatului rezultă că acesta a verificat dacă toate persoanele implicate în cauză au fost audiate și că au fost administrate probele necesare și a considerat, în final, că se impune întocmirea unei propuneri de declinare a competenței în favoarea Judecătoriei Buftea, soluție comunicată și petentului.
Instanța a reținut că pretențiile concrete ale petentului, în sensul că șeful de post ar fi fost obligat el însuși să o atenționeze pe numita cu privire la consecințele nerespectării unei pretinse înțelegeri între aceasta și petent, nu se încadrează în atribuțiile de serviciu ale unui organ al poliției judiciare care nu are un rol de intimidare a persoanelor față de care se fac plângeri penale.
Prin urmare, instanța a reținut că intimatul a procedat în mod corect și cu respectarea normelor legale în ce privește această lucrare.
În ce privește împrejurarea că instanța ar fi dispus trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale, s-a arătat în primul rând că - nici din cuprinsul dispozitivului și nici din cel al considerentelor - nu rezultă pentru care anume infracțiuni să se dispună o atare măsură.
S-a reținut că, potrivit art.273 alin.11din Codul d e procedură penală, în cazul în care instanța, potrivit art.2781, a admis plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale, acesta dispune începerea urmăririi penale, în condițiile prevăzute de lege.
Condițiile prevăzute de lege pentru începerea urmăririi penale sunt cele prevăzute în art.228 din Cod procedură penală, respectiv această măsură poate fi dispusă numai în măsura în care din conținutul actelor premergătoare nu rezultă vreuna din cauzele de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale.
Din cuprinsul sentinței menționate mai sus prin care a fost admisă plângerea petentului împotriva primei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale fată de intimat nu rezultă ce elemente a considerat această instanță că ar întruni la nivelul cerut de lege, de indicii, pretinsele infracțiuni. Mai mult, din considerentele sentinței rezultă că instanța a dorit completarea actelor premergătoare efectuate în cauză.
Având în vedere că instanța de judecată nu a arătat cu privire la care dintre infracțiunile alegate de către petent s-ar justifica începerea urmăririi penale, că din considerentele acestei sentințe rezultă că s-a cerut procurorului completarea actelor premergătoare, în mod corect procurorul de caz a dispus - după completare - tot o soluție de neîncepere a urmăririi penale. Un alt argument de text, în sprijinul concluziei teoretice de mai sus, este și faptul că art.273 alin.11teza ultimă arată că sunt obligatorii pentru organul de anchetă dispozițiile instanței referitoare la faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și a mijloacelor de probă, cu privire la începerea urmăririi penale, legiuitorul menționând că aceasta se va face în condițiile legii.
Împotriva sentinței penale, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei respingeri a cererii sale.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.3856alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele cauzei, Curtea constată că recursul petentului este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Contrar celor afirmate de recurent, instanța de fond, în mod corect a respins plângerea formulată de petentul.
În ceea ce privește calitatea intimatului, în rezolvarea lucrării nr.-/2004, din adresele depuse la dosar de către instituțiile competente, acesta (intimatul) avea calitatea de organ de cercetare al poliției judiciare și, în plus, acea lucrare a fost confirmată de Parchet, dar și faptul că - mai mult - petentul s-a plâns instanței în procedura prevăzută de art.2781din Cod procedură penală, iar prin sentința penală nr.218/20.01.2006, Judecătoria Bufteaa luat act de renunțarea petentului la judecarea acestei plângeri, aceasta echivalând - practic - cu o recunoaștere.
Referitor la cea de-a doua lucrare cu nr.-/2005, Curtea constată că cercetările nu au fost efectuate direct de către intimat, ci de către un subordonat al acestuia, că din declarația intimatului rezultă că acesta a verificat dacă toate persoanele implicate în cauză au fost audiate și că au fost administrate probele necesare și a considerat, în final, că se impune întocmirea unei propuneri de declinare a competenței în favoarea Judecătoriei Buftea, soluție comunicată și petentului.
Coroborând toate aceste aspecte, Curtea constată, asemenea instanței de fond, că nu se identifică probe și nici măcar indicii din care să rezulte că intimatul, în desfășurarea activității sale, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu sau le-ar fi îndeplinit în mod defectuos, ca acte ce reprezintă însuși elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art.246 din Codul penal, ale art.247, art.249 și art.264 din Codul penal (imputate de petent în prezenta cauză), astfel că soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimat, pe temeiul art.10 lit.a din Codul d e procedură penală, este legală și temeinică.
În raport cu aceste considerente, Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul.
Față de soluția ce urmează a se pronunța, în temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul împotriva sentinței penale nr.163/F/13.02.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția I-a Penală, în dosarul nr-.
Obligă recurentul la 150 lei, cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică,azi 2 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
Ex.2/22.06.2009
Red.---
Președinte:Mihai OprescuJudecători:Mihai Oprescu, Viorel Adrian Podar, Antoaneta
