Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 8/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
SENTINȚA PENALĂ NR. 8/2009
Ședința publică din 26 ianuarie 2008
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Morar judecător
GREFIER: - --
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ este reprezentat prin PROCUROR -
S-a luat în examinare plângerea formulată de către petentul împotriva Rezoluției din 10.11.2008 a procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ de neîncepere a urmăririi penale în dosarul nr. 273/P/2008 pe care o menține împreună cu Rezoluția din 05.12.2008 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, în dosarul nr. 1037/II/2/2008.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petentul, lipsă fiind intimații și.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, petentul arată că își menține plângerea formulată, nu are are cereri de formulat și depune la dosar concluzii scrise.
Reprezentantul Parchetului arată că nu are cereri de formulat.
Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea cauzei.
Petentul solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, desființarea rezoluțiilor atacate ca fiind nelegale și netemeinice și trimiterea cauzei la Parchet pentru începerea urmăririi penale.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea plângerii formulată de petent ca fiind nefondată, considerând că rezoluția dată de procuror este temeinică și legală. Arată că petentul a formulat plângere împotriva unui judecător și a unui grefier de la Judecătoria Turda pentru că la termenul de judecată din data de 8.11.2006 ar fi întocmit în fals un proces-verbal în care s-a consemnat o declarație a petentului, însă din actele dosarului rezultă că la acel termen de judecată petentul s-a prezentat în fața instanței unde a fost identificat, și-a dat codul numeric personal care este identic cu cel din buletinul de identitate al petentului și că a avut domiciliul în com., jud. A, însă ulterior și-a schimbat domiciliul în com. nr.126. Mai arată că, din încheierea din data de 8.11.2006 rezultă că petentul a fost prezent la dezbaterea cauzei, că a depus o adresă către instanță, precum și faptul că a fost audiat de către instanță, însă acesta a refuzat să citească și să semneze declarația.
CURTEA:
Deliberând reține că prin plângerea formulată de către petentul se solicită admiterea plângerii împotriva Rezoluției din 10.11.2008 a procurorului de la Parchetul de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ de neîncepere a urmăririi penale în dosarul nr. 273/P/2008 care a fost menținută împreună cu Rezoluția din 05.12.2008 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, în dosarul nr. 1037/II/2/2008, și în consecință desființarea rezoluțiilor atacate ca fiind nelegale și netemeinice și trimiterea cauzei la Parchet pentru începerea urmăririi penale.
În motivarea plângerii se arată că în cauză sunt probe care confirmă vinovăția intimaților, astfel că în mod abuziv i s-a atribuit petentului un domiciliu în județul A pe care nu îl are de 37 de ani așa cum rezulta din buletinul de identitate care l-a prezentat președintelui completului de judecată în data de 08.11.2006 în dosarul nr- al Judecătoriei Turda unde s-a prezentat în calitate de petent.
Examinând probele dosarului Curtea va constata că plângerea formulată este nefondată.
Prin rezoluția din 10 noiembrie 2008 emisă de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de - și, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev de art. 288, 289 și 291 Cod penal.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut că, la data de 18 ianuarie 2008 numitul a depus o plângere prin care a solicitat tragerea la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunilor prev de art. 288, 289 și 291 din Codul penal a autorului necunoscut, care a întocmit în fals în dosarul nr- procesul verbal declarația petentului din 8 noiembrie 2006.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat următoarele:
Numitul în data de 8 noiembrie 2006, în dosarul nr- al Judecătoriei Turdas -a prezentat în fața completului format din judecător - și grefier în calitate de petent.
Obiectul dosarului era o plângere formulată de numitul împotriva unei ordonanțe adoptate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda.
Numitul arată că la acest termen a fost audiat de către instanță însă nu a semnat nici un proces verbal de consemnare a unei declarații, depunând concluzii scrise la termenul respectiv.
Acesta arată că ulterior, studiind dosarul în arhiva instanței de recurs, a constatat că în data de 8 noiembrie 2006 fost audiată o persoană cu numele de în dosarul sus amintit, dar acela avea adresa în com județul A și nu în comuna județul C unde locuiește el.
Prin urmare numitul consideră că acel proces-verbal în care s-a consemnat o declarație a numitului din comuna este fals.
În cursul efectuării actelor premergătoare s-a solicitat Judecătoriei Turda să înainteze Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ copii certificate ale încheierii din 8 noiembrie 2006 și ale procesului verbal-declarația petentului, în măsura în care acestea au fost semnate de judecătoarea și grefiera.
Prin adresa nr- din 28 octombrie 2008 Judecătoria Turdaa răspuns afirmativ înaintând copiile certificate ale celor două documente.
Din încheierea din 8 noiembrie 2006 Judecătoriei Turda rezultă că a fost audiat petentul care în ziua respectivă a depus și o adresă formulată către instanță.
Din procesul verbal "declarația petentului" din 8 noiembrie 2006 rezultă că petentul, care a refuzat să citească și să semneze declarația, avea codul numeric personal de - și domiciliul în comuna județul
Din copia buletinului de identitate a numitului rezultă că acesta are același cod numeric personal, -, a avut domiciliul în comuna, județul A, însă și-a schimbat domiciliul ulterior în comuna nr. 126.
Ca atare la data de 10 noiembrie 2008, procurorul prin rezoluția dată în dosarul nr. 283/P/2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză, întrucât nu este vorba de nici o infracțiune, declarația din 8 noiembrie 2006 aparține numitului, dar a refuzat să o semneze.
Prin rezoluția din 5 decembrie 2008 emisă de procurorul general al PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJs -a respins plângerea formulată de numitul.
Pentru a se dispune astfel, s-a reținut că, numitul, la data de 18 ianuarie 2008, depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda împotriva persoanelor care au falsificat declarația dată în dosarul Judecătoriei Turda nr-, din 8 noiembrie 2006. Acesta susține că la dosar apare declarația din data de 8 noiembrie 2006 care poartă numele domiciliat în comuna județul A, iar această declarație îi este atribuită lui, cu toate că el locuiește în comuna,- județul
Plângerea a fost înregistrată sub nr. 148/P/2008, iar prin ordonanța din 17 iulie 2008, dosarul a fost declinat la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, întrucât declarația din 8 noiembrie 2006, pe numele, este semnată de către un judecător și un grefier de la Judecătoria Turda.
În cursul cercetărilor s-a stabilit că numitul a fost audiat la data de 8 noiembrie 2006, în dosarul nr-, al Judecătoriei Turda, fiindu-i trecută adresa din buletin, respectiv, județul A și CNP-ul -.
Având în vedere că numitul a refuzat semnarea declarației, aceasta a fost semnată doar de către judecător și grefier, iar la petent s-a făcut mențiunea: "Petentul refuză să citească declarația și să o semneze".
La data de 10 noiembrie 2008, prin rezoluția dată în dosarul nr. 283/P/2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză, întrucât nu este vorba de nici o infracțiune, declarația din 8 noiembrie 2006 aparține numitului, dar a refuzat să o semneze.
, cu domiciliul în, județul A, având CNP - este una și aceeași persoană cu, domiciliat în comuna - județul C așa cum rezultă din copia buletinului de identitate al acestuia.
Împotriva soluției a formulat plângere numitul, plângerea fiind înregistrată la data de 2 decembrie 2008 sub nr. 1037/II/2008.
Analizând actele dosarului și rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 10 noiembrie 2008 dată în dosarul nr. 273/P/2008, al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, procurorul general a constatat că soluția este legală și temeinică având în vedere că numitul a fost audiat în data de 10 noiembrie 2008, în dosarul nr- al Judecătoriei Turda, iar acesta depune o plângere penală, spunând că declarația este falsă, recurgând la un subterfugiu aproape banal, lăsând să se înțeleagă că nu ar fi vorba despre una și aceeași persoană-, plângerea acestuia apare ca o exercitare abuzivă a dreptului la petiție, aceasta fiind în vecinătatea denunțului calomnios.
Petentul nu a indicat în plângerea sa ce alte probe ar fi necesare în continuarea să fie administrate,cu excepția dosarului - al Judecătoriei Turda -care însă este atașat în copie la dosarul parchetului, și nici instanța din oficiu în baza rolului activ nu apreciază oportunitatea altor probe.
Raportat la probele existente la dosarul cauzei Curtea a constatat că în procurorul a efectuat o analiză obiectivă a acestora și a pronunțat o soluție în consecință.
Astfel, petentul a fost audiat la data de 8 noiembrie 2006, în dosarul nr-, al Judecătoriei Turda, de către președinta completului de judecată-judecător, fiindu-i menționată pe declarația luată în calitate de petent adresa din buletin, respectiv, județul A și CNP-ul -.
Deoarece petentul a refuzat semnarea declarației, aceasta a fost semnată doar de către președinta completului de judecată-judecător, și grefiera. iar la petent s-a făcut mențiunea: "Petentul refuză să citească declarația și să o semneze".
Din practicaua încheierii din data de 08.11.2006 rezultă că la apelul nominal s-au prezentat petentul și făptuitorul, ambii fiind audiați conform proceselor verbale atașate la dosar.
, cu domiciliul în, județul A, având CNP - este una și aceeași persoană cu, domiciliat în comuna - județul C așa cum rezultă din copia buletinului de identitate al acestuia.
Oricum deoarece părțile se cunoșteau era imposibil să se fi substituit în locul petentului o altă persoană care să fie audiată și să își decline identitatea petentului, care de altfel nu că s-ar fi prezentat în instanță la acel termen de judecată.
Ca atare, este evident că declarația din 8 noiembrie 2006 din dosarul nr-, al Judecătoriei Turda, aparține numitului, dar acesta a refuzat să o semneze.
În contextul celor expuse mai sus,este clar că faptele reclamate de către petent nu există și este inoportună trimiterea cauzei la parchet, astfel că rezoluțiile procurorilor prin care s-au dispus neînceperea urmăririi penale față de - și, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev de art. 288, 289 și 291 Cod penal sunt legale și temeinice.
Ca atare, Curtea în baza art. 2781al.8 lit.a Cod proc.penală, va respinge ca nefondată plângerea formulată de către petentul împotriva Rezoluției din 10.11.2008 a procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ de neîncepere a urmăririi penale în dosarul nr. 273/P/2008 pe care va o menține împreună cu Rezoluția din 05.12.2008 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, in dosarul nr. 1037/II/2/2008.
În baza art. 192 al.2 Cod proc.penală va obligă pe petent la plata sumei de 30 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 2781al.8 lit.a Cod proc.penală, respinge ca nefondată plângerea formulată de către petentul împotriva Rezoluției din 10.11.2008 a procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ de neîncepere a urmăririi penale în dosarul nr. 273/P/2008 pe care o menține împreună cu Rezoluția din 05.12.2008 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, in dosarul nr. 1037/II/2/2008.
In baza art. 192 al.2 Cod proc.penală obligă pe petent la plata sumei de 30 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare cu petentul si de la comunicare cu intimații.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 26 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - - --
Red./
4 ex.
Președinte:Ioana Cristina MorarJudecători:Ioana Cristina Morar