Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 80/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr-

SENTINȚA PENALĂ NR.80/P/2008

Ședința publică din 8 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Marinela Crișan Monica Matei vicepreședintele instanței

Procuror: - -

Grefier: - -

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit prevederilor art.304 alin.1 Cod procedură penală.

S-a luat în examinare pronunțarea asupra cauzei penale - în primă instanță - privind pe petentul,. în O,-, -.5,.A,.II,.9, județul B, în contradictoriu cu intimatul - executor judecătoresc, având ca obiect plângere împotriva actelor procurorului, prev. de art.278/1 Cod procedură penală.

Se constată că dezbaterea judiciară a cauzei a avut loc la data de 1 octombrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii, ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când în vederea deliberării s-a dispus amânarea pronunțării hotărârii pentru data de 8 octombrie 2008 și 15 octombrie 2008.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Prin plângerea înregistrată la instanță la data de 8 februarie 2008, petentul,domiciliat în O,-- 5 scara A.II,.9 a solicitat desființarea rezoluției din 11 decembrie 2006, pronunțate în dosarul nr.259/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA și menținută prin rezoluția din 21 ianuarie 2008, dată în dosarul nr.31/II/2/2008, de către procurorul general din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA, privind pe intimatul.

În drept invocă prevederile art. 278 pct. 8 lit. b Cod de procedură penală (fila 19 de la dosar).

În motivarea plângerii deduse judecății petentul a învederat instanței că prin rezoluția atacată s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. 4 și 6, art. 10 lit. a Cod de procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 Cod penal.

Apreciază că procurorul în mod greșit a reținut că în calitatea sa de executor făptuitorul nu a comis infracțiunea de abuz în serviciu, câtă vreme cu ocazia organizării licitației imobiliare pentru vânzarea apartamentului proprietatea petentului a luat în considerare raportul de expertiză, respectiv evaluare a apartamentului, efectuat până la aceea dată de expertul.

Pe de altă parte, procurorul a omis a se pronunța cu privire la incidența în speță a dispozițiilor art. 411 alin. 3 Cod de procedură civilă, potrivit cărora executorul judecătoresc este obligat să identifice și să evalueze cu acordul părților bunurile sechestrate și numai în caz contrar să solicite efectuarea unei expertize.

Potrivit aceluiași text de lege, bunurile trebuie evaluate la valoarea lor de circulație și o copie a raportului de expertiză se comunică debitorului.

Având în vedere că licitația s-a desfășurat pornind de la prețul de 90 milioane lei, stabilit în alte condiții decât cele prevăzute de lege, există în speță - apreciază petentul indiciile săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu.

Analizând plângerea formulată, curtea reține următoarele:

Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA, petentul a solicitat efectuarea unor cercetări penale față de mai mulți magistrați: judecători și procurori de la instanțele din Prin ordonanța nr. 143/P/2006 din 20 martie 2006 Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în baza art. 228 alin. 4 art. 10 lit. a și j Cod penal art. 38, art. 48 și art.45 Cod de procedură penală s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrați disjungerea cauzei executorul judecătoresc, sub aspectul infracțiunii prevăzute de art.246 Cod penal și față de expertul, sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 260 Cod penal.

S-a motivat ordonanța că la data de 17 septembrie 2001, executorul judecătoresc a organizat o licitație imobiliară pentru vânzarea apartamentului situat în O,-, - 5,. A,.9.

Din procesul verbal încheiat la data de 17 septembrie 2001, rezultă că imobilul a fost adjudecat la prețul de 72.000.000 lei, în favoarea lui.

Executorul judecătoresc a folosit două expertize pentru stabilirea acestui preț al imobilului. Astfel la dosar există raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul, care a stabilit valoarea de circulație a apartamentului, la prețul de 99.000.000 lei și raportul de expertiză întocmit de, care a stabilit valoarea de circulație la prețul de 180.000.000 lei.

În ordonanță s-a motivat că, întrucât executorul judecătoresc a luat în considerare raportul de expertiză întocmit de, în care a fost stabilit un preț mai mic și anume 90.000.000 lei și nu a ținut cont de raportul de expertiză în care a fost stabilit un preț mai mare, există indicii, că a fost săvârșită infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 Cod penal.

Se reține în ordonanță că din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă următoarele:

Executorul judecătoresc a organizat licitația imobiliară la data de 17 septembrie 2001 și a folosit un raport de expertiză efectuat în cauză de.

Raportul de expertiză întocmit de expertul este datat 14 iulie 2004, deci este întocmit mult mai târziu decât data organizării licitației, motiv pentru care, în sarcina sa nu poate fi reținută săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 Cod penal.

În consecință, prin rezoluția din 11 decembrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 259/P/2007, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEAa dispus neînceperea urmării penale privind pe executorul judecătoresc.

Pentru aceleași considerente prin rezoluția din 21 ianuarie 2008, pronunțată în dosarul nr. 31/II.21/2008 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEAa menținut soluția de neîncepere a urmăririi penale, urmare plângerii care i-a fost adresată de petentul.

În cursul judecării cauzei, la fiecare termen de judecată, petentul a depus memorii făcând referire la încălcarea de către executorul a prevederilor art. 208 Cod de procedură civilă, art. 411 alin. 3 Cod civil, astfel săvârșindu-se infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 Cod penal.

Totodată, a făcut referire la prevederile constituționale: art. 16-22, art.26,44,49-52,art.130-131, la prevederile Legii nr. 48/2002 privind formele de discriminare și Legea nr. 116/2002 pentru defavorizare și marginalizare socială.

Pe de altă parte, a depus la dosar certificatul de încadrare în grad de handicap din 5 decembrie 2005, sentința civilă nr. 6851/2005, proces verbal de licitație, încheierea nr. 30/2006, decizia penală nr. 225 din 30 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, sentința civilă nr. 1616 din 27 februarie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr-, decizia civilă nr. 483 din 15 aprilie 2002 pronunțată în dosarul nr. 763/2002 de Curtea de APEL ORADEA, decizia civilă nr. 2127 din 17 decembrie 2001 pronunțată în dosarul nr. 5282/2001 de Tribunalul Bihor, sentința civilă nr. 4954 din 15 mai 2001 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr.1041/2001, decizia civilă nr. 143 din 31 ianuarie 2008 pronunțată în dosarul nr- de Curtea de APEL ORADEA, alte hotărâri judecătorești, acte, articole de presă etc. considerate de petent relevante în soluționarea prezentei plângeri, unele neavând legătură cu cauza.

În considerarea celor de mai sus, curtea apreciază că în prezenta cauză executorul a încălcat dispozițiile art. 411 alin. 3 raportat la art. 500 Cod de procedură civilă privind identificarea și evaluarea cu acordul părților a bunurilor sechestrate.

Pe de altă parte, conform art. 500 Cod de procedură civilă dacă în termen de 15 zile de la primirea somației debitorul nu plătește datoria, executorul judecătoresc va începe procedura de vânzare. În acest sens executorul va stabili de îndată prețul imobilului, iar în cazul în care este necesar va cere părerea unui expert, urmând în această situație a fi aplicabile prevederile art. 411 alin. 3 Cod de procedură civilă privitoare la obligația încunoștințării debitorului privind prețul imobilului în speță, ca rezultat al evaluării într-un din modalitățile susmenționate.

În speță somația a fost făcută la data de 6 iunie 2003, iar la 17 iunie 2003, peste 9 zile s-a procedat la executarea silită ( fila 16 dosar Parchet).

De observat este că a fost organizată licitația ( fila 13 dosar Parchet ) la data de 17 septembrie 2001 imobilul fiind adjudecat în favoarea lui la prețul de strigare de 72 milioane lei, în condițiile în care exista la aceea dată o expertiză întocmită de expertul la 15 iulie 2001, care a stabilit valoarea de circulație a apartamentului în discuție la 90 milioane lei, în publicația de vânzare nu se face referire la această sumă deși art. 504 alin. 1 pct. 7 face referire la prețul la care a fost evaluat imobilul.

Stabilindu-se termenul pentru vânzare la data de 17 septembrie 2001, raportat la data publicației de vânzare 29 august 2001, apreciem că a fost încălcată și prevederea din art. 504 ani.2 Cod de procedură civilă, care prevede că termenul stabilit pentru vânzare nu va fi mai scurt de 30 zile și nici mai de 60 de zile de la data publicației de vânzare la locul unde va avea loc licitația.

Nici procesul verbal întocmit despre desfășurarea licitației nu cuprinde toate elementele prev. de art. 511 Cod de procedură civilă, nu rezultă că debitorul care ar fi trebuit să semneze procesul verbal a refuzat semnarea.

În literatura de specialitate se apreciază că, deși textul nu prevede refuzul uneia dintre persoanele menționate în art. 511 Cod de procedură civilă, a semna nu va fi de natura să afecteze valabilitatea acestuia, dacă executorul a făcut mențiune despre aceasta. Din acest punct de vedere procesul verbal în discuție are o doar o mențiune " lipsă". Pe de altă parte, procesul-verbal nu face nici o mențiune la rubrica debitor.

Nu în ultimul rând este de subliniat că actul de adjudecare urmare procesului verbal de licitație din 17 septembrie 2001 fost emis de executorul judecătoresc la data de 2 februarie 2006 pe seama numitului, evacuarea petentului făcându-se în lipsa acestui act de adjudecare care constituie titlu executoriu la data de 17 iunie 2003, de același executor judecătoresc ( fila 16 din dosarul Parchetului ).

În subsidiar, este de menționat că la data de 12 ianuarie 2006, deci anterior emiterii actului de adjudecare susmenționat, conform procesului verbal încheiat de executorul judecătoresc G în considerarea sentinței civile nr. 6851/21 decembrie 2005, și au fost evacuați din imobilul în discuție, iar prezenți fiind au refuzat să semneze procesul verbal de executare ( file 17 de la dosar).

În atare condiții, curtea apreciază că subzistă indiciile săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 Cod penal, de către executorul judecătoresc.

Astfel fiind, în baza art. 278 inice 1 alin. 8 lit. b Cod de procedură penală admite plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției din 11 decembrie 2007 și menținută prin rezoluția dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă curtea de APEL ORADEA, privind pe intimatul făptuitor.

Pe cale de consecință, desființează rezoluția atacată dispunând trimiterea cauzei procurorului din cadrul curții de APEL ORADEA, în vederea începerii urmăririi penale privind pe făptuitorul, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 Cod penal, ținând seama de considerentele prezentei sentințe.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art.278/1 alin.8 lit.b Cod procedură penală,

ADMITE plângerea formulată de petentul, domiciliat în O,-, -.5,.A,.II,.9, județul B, împotriva rezoluției din 11 decembrie 2007, emisă în dosarul nr.259/P/2007 al parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA și menținută prin rezoluția din 21 ianuarie 2008, dată în dosarul nr.31/II.2/2008, de către procurorul general din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA, privind pe intimatul.

Desființează rezoluția atacată și dispune trimiterea cauzei procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA, în vederea începerii urmăririi penale privind pe făptuitorul, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art.246 Cod penal, ținând seama de considerentele prezentei sentințe.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare cu petentul și de la comunicare cu intimatul.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.10.2008.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

hotărâre - judecător - -

În concept - 5.11.2008

- - -

3 ex./6.11.2008

Președinte:Marinela Crișan Monica Matei
Judecători:Marinela Crișan Monica Matei

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 80/2008. Curtea de Apel Oradea