Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 80/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 80/2008
Ședința publică din 03 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Covaciu
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA este reprezentat prin
Procuror -
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate de petiționarii și împotriva rezoluției adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul nr. 220/P/2007.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea pronunțată în ședința publică din 26 iunie 2008, care face parte integrantă din prezenta sentință.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei penale de față:
În deliberare, constată că prin plângerea formulată și înregistrată la această C sub dosar penal nr-, petiționarii și au solicitat desființarea rezoluției adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr. 220/P/2007 la 28.06.2007 și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva făptuitorilor, subcomisar de poliție judiciară și, agent de poliție judiciară, sub aspectul săvârșirii de către aceștia a infracțiunii prevăzute de art. 246 Cod penal.
În expunerea scrisă a motivelor plângerii lor, cât și cu ocazia susținerii, petenții relevă, în esență următoarele (fila 174):
1. În cauză nu rezultă cu claritate modul în care a fost sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, întrucât această sesizare nu a fost efectuată de petenți, ci de DNA.
2. În cuprinsul rezoluției se arată că au fost efectuate acte premergătoare de cercetare fără a se arăta cel puțin enumerativ aceste acte.
3. Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA nu a înștiințat petiționarii că efectuează cercetării în acest dosar.
4. Petiționarii nu au fost audiați în dosarul nr. 220/P/2007, în nici o calitate.
5. În cauză există elemente suficiente pentru dispunerea începerii urmăririi penale împotriva intimaților:
5.1. Cu privire la subcomisarul:
- acesta a refuzat înregistrarea plângerii cu privire la incident, condiționând-o de examinarea medico-legală;
- deși plângerea a fost depusă sâmbătă, 11.12.2004, aceasta poartă data de înregistrare de luni, 12.12.2004;
- plângerea a fost înregistrată ca o reclamație scrisă;
- petiția a fost înregistrată ca plângere penală în 06.01.2005, deci după 3 săptămâni, timp în care petenții au fost audiați fără să li se comunice în ce calitate, încălcându-li-se dreptul prevăzut de art. 6 din Convenție.
5.2. Cu privire la agentul.
- acesta a efectuat cercetări cu privire la denunțul formulat de socrul lui împotriva petiționarilor, audiind martorii propuși de petiționari în raport cu acel denunț și nu referitor la aspectele reclamante de aceștia;
- intimatul nu a conexat cele două sesizări aflate, în mod indubitabil, în interdependență;
- intimatul nu a răspuns solicitărilor formulate de petiționari de a comunica actul de scoatere din cauză a numiților și;
- ambii intimați au refuzat în mod constant să efectueze acte minime de cercetare la locul săvârșirii faptei.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
1. Prin rezoluția adoptată de către Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA la data de 28 iunie 2007 în dosar nr. 220/P/2007, s-a dispus în baza art. 228 al. 4 și art. 10 lit. d Cod procedură penală neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 Cod penal față de, subcomisar de poliție judiciară și, agent de poliție judiciară, ambii din cadrul Poliției Municipiului
Pentru a dispune astfel, Parchetul a reținut în esență următoarele:
Din conținutul materialului probator administrat în dosarul cauzei rezultă că urmărirea penală nu poate fi începută împotriva făptuitorilor, pentru săvârșirea de către aceștia a infracțiunii prevăzute de art. 246 din Codul penal, fiind incidente sub aspectul procesual dispozițiile art. 10 lit. d din Codul d e procedură penală, deoarece:
Nici măcar din conținutul plângerii formulate de către petenți nu rezultă o atitudine abuzivă a celor doi făptuitori, plângerea făcând referire la aspecte de ordin procedural, în administrarea probațiunii într-o cauză penală, fără a exista vreun element care să conducă la concluzia că lucrătorii de poliție ar fi încercat să influențeze probațiunea sau pe cei care au relatat în legătură cu faptele cercetate.
Raportat la cele de mai sus, rezultă că în sarcina făptuitorilor nu s-a putut reține săvârșirea de către aceștia a vreunei fapte prevăzute de legea penală.
2. Prin rezoluția adoptată în dosar nr. 571/II/2/2007, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA a dispus respingerea plângerii formulată de petiționarii și împotriva rezoluției emise în dosar nr. 220/P/2007 de către Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA.
În expunerea motivelor soluției s-au adus următoarele argumente:
Argumentele invocate de către petenți nu sunt de natura celor care ar conduce la concluzia că atitudinea procedurală a lucrătorilor de poliție care au instrumentat dosarul nr. 1014/P/2004 ar reprezenta o atitudine abuzivă a celor doi făptuitori, plângerea făcând referire la aspecte de ordin procedural, în administrarea probațiunii într-o cauză penală, fără a exista vreun element care să conducă la concluzia că lucrătorii de poliție ar fi avut vreun interes în emiterea unei anumite soluții.
3. Curtea, verificând rezoluția atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor noi depuse la dosar (dosar nr- al Tribunalului Hunedoara ) constată că plângerea este întemeiată pentru următoarele considerente:
3.1. Procurorul nu a efectuat nici un act premergător care să justifice formarea unei convingeri clare asupra soluției adoptate.
3.2. Dosarul nr. 220/P/2007 conține plângerea promovată de petiționari și rezoluția atacată, ceea ce conduce la concluzia că Parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale doar în considerarea aprecierilor făcute prin prisma elementelor cuprinse în plângerea inițială.
3.3. În aceste circumstanțe, raportat la complexitatea cauzei, Curtea reține că soluția nu poate fi argumentată, atâta timp cât nu se sprijină pe probe care să conducă indubitabil la concluzia reținută în rezoluție.
3.4. Curtea constată că în cauză lipsesc cu desăvârșire actele premergătoare, imperios necesare în adoptarea unor soluții, și anume: dosarul cauzei la care petenții fac referire, declarațiile petiționarilor, declarațiile intimaților, etc.
4. Față de cele ce preced, Curtea, fără a stabili că în cauză este justificată începerea urmăririi penale împotriva intimaților, în lipsa oricăror acte care să conducă la o asemenea concluzie, apreciază că se impune desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror, în vederea efectuării actelor premergătoare necesare adoptării unei soluții legale și temeinice.
5. Ca atare, conform art. 278/1 (8) Cod procedură penală, Curtea va desființa rezoluția atacată cu consecința trimiterii cauzei la procuror în vederea efectuării de acte premergătoare în cauză.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petiționarii și împotriva rezoluției adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr. 220/P/2007.
În baza art. 278/1 (8) lit. b Cod procedură penală desființează rezoluția atacată și trimite cauza Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA în vederea efectuării actelor premergătoare necesare adoptării unei soluții legale și temeinice.
În baza art. 192 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare cu petiționarul și comunicare cu celelalte părți.
Pronunțată în ședința publică din 3.07.2008.
Președinte, Grefier,
- - - -
Red.
Tehnored.
2 ex./07.07.2008
Președinte:Maria CovaciuJudecători:Maria Covaciu