Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 83/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția penală și pentru cauze cu minori
SENTINȚA PENALĂ NR. 83/ DOSAR NR-
Ședința publică din 6 octombrie 2009
Completul de judecată format din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Țînț JUDECĂTOR 2: Cristina Dănescu
- - - grefier
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra plângerii formulată de petentul, împotriva rezoluției din data de 16 iulie 2009, dată în dosarul penal nr. 677/P/2007, de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S - a făcut referatul cauzei după care;
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din 5 octombrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi și care face parte integrantă din prezenta, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 6 octombrie 2009.
CURTEA
Constată că la data de 21.09.2009, pe rolul acestei instanțe a fost înregistrată plângerea petentului împotriva rezoluției procurorului din data de 26.08.2009, dată în dosar penal nr.677/II/2/2009 și împotriva rezoluției procurorului din data de 16.07.2009, din dosar penal nr.677/P/2009, ambele instrumentate de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, solicitându-se infirmarea celor două rezoluții și continuarea cercetărilor asupra judecătorului privind săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.
În motivare, petentul arătat că ambele rezoluții se bazează pe declarația judecătorului, fără ca aceasta să fie coroborată cu sentința civilă nr.15128/02.12.2002 a Judecătoriei Brașov, depusă la dosarul cauzei, fiind astfel încălcate prevederile art.202 și art.69 Cod procedură penală, care stabilesc rolul activ al organului de urmărire penală.
În vederea soluționării cauzei, au fost atașate plângerea petentului împotriva rezoluției din data de 16.07.2009 dată în dosar penal nr.677/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, rezoluția procurorului general de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV nr.677/II/2/2009, din data de 26.08.2009, prin care a fost rezolvată această plângere, dovada de comunicare a soluției către petent și de primire, precum și dosarul penal nr.677/P/2009 aparținând Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Examinând plângerea formulată în raport de actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, Curtea constată următoarele:
1. La data de 17.02.2009, petentul a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov cu plângere penală împotriva judecătorului, solicitând tragerea acesteia la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, prev. de art.289 Cod penal, cu ocazia pronunțării sentinței civile nr.331/20.01.2009 în dosarul civil nr- al Judecătoriei Brașov.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, faptul că la pagina 4 sentinței mai sus menționată, judecătorul a menționat că, în urma hotărârii de partaj, numitei i-ar fi fost atribuitîntreg etajul ca echivalent al cotei de parte din construcție; în realitate, prin sentința civilă nr.15128/02.12.2002 a Judecătoriei Brașov, a fost atribuită cota de parte din imobil, cu obligarea pârâtei la plata sultei egalizatoare.
Pornind de la definirea noțiunii de imobil, realizată de art.463 Cod civil, precum și de art.1 alin.3 din Legea nr.7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare, precum și de la mențiunile contractului prin care, împreună cu fosta soție, a achiziționat imobilul în litigiu, petentul a apreciat că falsul intelectual săvârșit este evident.
2. Prin rezoluția din data de 16.07.2009, emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, s-a dispus, față de dispozițiile art.228 alin.4 alin.6 rap. la art.10 lit.a Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de, sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 289 alin.1 Cod penal, întrucât fapta nu există.
S-a reținut în motivare că, din actele premergătoare efectuate în cauză, nu poate fi reținută în sarcina magistratului infracțiunea de fals intelectual, întrucât fapta nu există. Potrivit art.2 alin.3 din Legea nr.304/2004, judecătorii sunt independenți, se supun numai legii și trebuie să fie imparțiali, iar conform art.17 din aceeași lege, desființarea unei hotărâri judecătorești poate fi obținută numai prin exercitarea căilor de atac, iar nu ca urmare a stabilirii unei eventuale răspunderi penale a magistratului care a pronunțat- S-a apreciat că a devenit o practică constantă ca justițiabilii să depună plângeri penale atunci când obțin hotărâri nefavorabile. În speță, sentința 331/12.01.2009 a fost pronunțată potrivit convingerii formate în baza probatoriului administrat și nu ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni, răspunderea judecătorului neputând fi angajată pentru exprimarea unei opinii într-o hotărâre judecătorească.
Împotriva acestei rezoluții, a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, iar prin rezoluția din 26.07.2009, procurorul general din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOVa dispus respingerea acesteia, ca nefondată, constatând că soluția dispusă de procuror este legală și temeinică.
În motivarea acestei rezoluții se arată că procurorul care a instrumentat cauza a exercitat rol activ, atașând la dosar înscrisurile necesare pentru clarificarea stării de fapt și verificarea aspectelor sesizate, procedând la audierea persoanelor ce au legătură cu fapta; neconcordanța existentă în conținutul sentinței poate fi remediată potrivit art.281 Cod procedură penală; mențiunea procurorului potrivit căreia desființarea unei hotărâri judecătorești se poate realiza doar prin exercitarea unei căi de atac se regăsește în dispozițiile legale în materie.
3. Curtea constată că în mod corect s-a reținut în speță că menționarea greșită a termenului "construcție" în loc de "imobil" este rezultatul unei erori materiale.
Astfel, în considerentele sentinței civile nr.331/20.01.2009, pronunțată de Judecătoria Brașov, în dosar civil nr-, judecătorul cauzei, analizând cererea de revizuire a sentinței civile nr.15128/01.12.2002, a menționat că instanța acestei din urmă hotărâri ar fi dispus ca "întreg etajul, ca echivalent al cotei de parte din construcție, să-i fie atribuit intimatei".
Verificând sentința civilă nr.15128/01.12.2002, se constată că ceea ce s-a atribuit a fost cota de parte din imobil și nu din construcție.
Referirea anterior precizată s-a făcut în contextul în care judecătorul cauzei a analizat dacă înscrisul invocat de revizuient îndeplinește condițiile prevăzute de art.322 pct.5 Cod procedură civilă, respectiv, înscris nou, determinant, care, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării pricinii, ar fi putut determina o altă soluție decât cea pronunțată.
Trimiterea menționată s-a făcut punctual, judecătorul cauzei, indicând expres fila din dosar nr- în care este consemnat aspectul menționat. Această împrejurare este de natură să confirme faptul că utilizarea termenului "construcție" în loc de "imobil" este rezultatul unei erori materiale, care poate fi îndreptată, din oficiu sau la cerere, prin intermediul procedurii prevăzute de art.281 Cod procedură civilă.
Totodată, Curtea reține că hotărârea despre care petentul afirmă că ar conține un fals intelectual este supusă căilor de atac. De altfel, chiar a fost cel care a promovat apel împotriva sentinței civile nr.331/20.01.2009. Din verificările efectuate din oficiu, a rezultat că, prin decizia civilă nr.153/A/22.05.2009, Tribunalul Brașova decis respingerea apelului; în prezent, dosarul civil nr- se află pe rolul Curții de APEL BRAȘOV - Secția civilă, pentru judecarea recursului declarat de petent împotriva hotărârii instanței de apel, cauza având termen de judecată în data de 19.10.2009.
Cât privește modul în care procurorul care a pronunțat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale a instrumentat cauza, Curtea constată că pentru verificarea celor susținute de petent au fost examinate hotărârile judecătorești la care acesta a făcut referire, procedându-se totodată și la audierea persoanei vătămate, precum și a persoanei la care se referă plângerea penală; actele efectuate au permis procurorului să formuleze o concluzie, materializată și motivată în rezoluția adoptată în data de 16.07.2009.
Așa fiind, constatând legalitatea și temeinicia rezoluției de neîncepere a urmăririi penale (care, de altfel, a fost verificată și de procurorul general de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV în procedura prev. de art.278 Cod procedură penală), în temeiul art.2781alin.8 lit. a Cod procedură penală, urmează să fie respinsă, ca nefondată, plângerea formulată petentul împotriva rezoluției din data de 16.07.2009, dată în dosar penal nr.677/P/2009, de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, pe care o va menține.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, petentul va fi obligat să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta.
Pentru aceste motive
În numele legii
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției din data de 16.07.2009, dată în dosar penal nr.677/P/2007, de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, pe care o menține.
Obligă petentul să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare avansate de acesta.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru petent și de la comunicare pentru făptuitoarea.
Pronunțată în ședință publică azi, 06 octombrie 2009.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
Red. /7.10.2009
Dact./8.10.2009 - 2 ex.
Președinte:Nicoleta ȚînțJudecători:Nicoleta Țînț, Cristina Dănescu