Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 92/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția penală și pentru cauze cu minori

SENTINȚA PENALĂ NR. 92/ DOSAR NR-

Ședința publică din 26 octombrie 2009

Completul de judecată CF 6 compus din:

PREȘEDINTE: Aurelia Munteanu judecător

- - - grefier

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV

Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petentul, împotriva rezoluției nr. 343/P/2008 din 9 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.

Dezbaterile în cauza penală de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul în stare de arest, lipsă fiind făptuitoarea.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care;

Întrebate fiind, părțile arată că nu au alte cereri de formulat, declarație în raport cu care, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra plângerii.

Petentul solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată, arătând în esență că făptuitoarea a săvârșit infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 246 Cod penal, întrucât aceasta, deși a luat act de renunțarea la judecată, a solicitat conducerii Penitenciarului Codlea, sancționarea sa disciplinară, pe motiv că acțiunea civilă ce a făcut obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Brașov, reprezintă o afacere judiciară. Urmare adresei comunicată, Penitenciarul Codleai -a întocmit raportul de incident, însă nu a fost declanșată procedura disciplinară. În opinia sa, făptuitoarea a procedat în mod abuziv, câtă vreme acțiunea pe care a formulat-o nu a reprezentat o afacere fictivă, iar renunțarea la judecată s-a datorat faptului că în cursul procesului, telefonul revendicat a fost găsit și predat ofițerului de serviciu.

Pe cale de consecință, solicită restituirea cauzei la procuror în vederea continuării cercetărilor și tragerii la răspundere a magistratului sub aspectul săvârșirii infracțiunii reclamate.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea plângerii formulată de petent, iar pe cale de consecință, menținerea rezoluției atacate, susținând că actele premergătoare efectuate în cauză au confirmat faptul că adresa a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale, astfel că infracțiunea reclamată nu poate fi reținută în sarcina acesteia.

CURTEA,

Asupra cauzei penale de față, constată:

La data de 15 septembrie 2009, pe rolul acestei instanțe a fost înregistrată plângerea petentului împotriva rezoluției procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Cutea de APEL BRAȘOV, dată în dosar nr. 343/P/2008 din 9 martie 2009, solicitând desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăriri penale față de făptuitoarea pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 Cod procedură penală.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că făptuitoarea, ca și judecător al cauzei sale civile nr- al Judecătoriei Brașov, deși a luat act de manifestarea de voință a reclamantului (petent în prezenta speță), a solicitat conducerii Penitenciarului Codlea sancționarea sa disciplinară pe motivul că aceasta este o afacere judiciară.

Cum făptuitoarea a procedat în mod abuziv, întrucât acțiunea formulată nu a reprezentat o afacere fictivă, iar renunțarea la judecată s-a datorat faptului că telefonul revendicat a fost găsit și predat ofițerului de serviciu, se impune trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor.

A fost atașat dosarul penal nr. 393/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.

Examinând plângerea formulată în raport de actele și lucrările dosarului, curtea constată următoarele:

1.La data de 12 decembrie 2008, petentul a formulat plângere penală împotriva judecătorului de la Judecătoria Brașov pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal, plângere înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV sub nr. 343/P/2008.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că, judecătorul a solicitat conducerii Penitenciarului Codlea sancționarea sa, deoarece a inițiat o cauză civilă fictivă.

2.Prin rezoluția procurorului din data de 9 martie 2009, emisă în dosarul menționat, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, în temeiul art. 228 alin. 1, 4 Cod procedură penală, raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală a dispus neînceperea urmăririi penale față de doamna judecător de la Judecătoria Brașov pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal.

Pentru a dispune în acest sens, în esență, procurorul a reținut că, pe rolul Judecătoriei Brașovs -a aflat dosarul nr- având ca obiect "revendicare - pretenții" privind pe reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul, dosar soluționat prin renunțarea la judecată a primului.

La 27 noiembrie 2008, la Penitenciarul Codleaa fost înregistrată adresa nr- a Judecătoriei Brașov, prin care judecătorul supunea atenției oportunitatea efectuării unei cercetări prealabile față de pentru săvârșirea de abateri disciplinare constând în inițierea unei cauze civile fictive.

Cum demersul doamnei judecător este pe deplin justificat, s-a dispus neînceperea urmăriri penale.

3.La data de 23 aprilie 2009, petentul a formulat plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăriri penale față de făptuitoarea, plângere înregistrată sub nr. 341/II/2/2009 la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.

Prin rezoluția din 11 mai 2009, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOVa respins, ca neîntemeiată, plângerea petentului.

4.În raport de actele aflate la dosarul cauzei, Curtea constată că modul în care judecătorul și-a îndeplinit obligațiile de serviciu este în conformitate cu dispozițiile legale, neputându-se reține comiterea unei fapte de natură penală.

Potrivit art. 149 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1897/21 decembrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penale, constituie abateri disciplinare, între altele, eludarea regimului de executare de către persoanele private de libertate, care prin inițierea unor cauze penale sau civile pentru ele sau pentru altele, urmăresc menținerea într-un anule loc de deținere ori transferarea în alte locuri de deținere.

Cum judecătorul cauzei civile nr- de la Judecătoria Brașova apreciat că a inițiat o acțiune fictivă, deși telefonul mobil în litigiu fusese găsit și predat ofițerului de serviciu, s-a prezentat la trei termene de judecată și a insistat în soluționarea dosarului.

Având în vedere temeiul legal menționat, prin demersurile efectuate către conducerea Penitenciarului Codlea, judecătorul nu a făcut altceva decât și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu și nu a urmărit vătămarea intereselor legale ale petentului.

Așa fiind, constatând că în mod legal și temeinic s-a stabilit că nu poate fi reținută săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal în sarcina judecătorului menționat, în baza art. 278/1 alin. 8 lit. a Cod procedură penală, se va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției nr. 343/P/2009 din 9 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, pe care o menține.

Cheltuielile judiciare către stat vor fi suportate conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

Pentru aceste motive

În nunele legii

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul, deținut în Penitenciarul Codlea, împotriva rezoluției nr. 343/P/2008 din 9 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petentul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26 octombrie 2009.

PREȘEDINTE: Aurelia Munteanu

GREFIER,

Red. /11.11.2009

Dact./12.11.2009

2 ex.

Președinte:Aurelia Munteanu
Judecători:Aurelia Munteanu, Cristina Dănescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 92/2009. Curtea de Apel Brasov