Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 95/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 95/
Ședința publică din data de 10 Februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Raluca Elena Șimonescu Diaconu
JUDECĂTOR 2: Marius Andreescu
Judecător: - -
Grefier: G
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:
- procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de intimatul, domiciliat în municipiul Râmnicu V,- - județul V, împotriva deciziei penale numărul 435/R din data de 20 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimata - petentă, lipsă fiind recurentul - intimat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a procedat la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice, potrivit art.304 alin.1 Cod procedură penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta parchetului și intimata - petentă, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat acordării cuvântului asupra recursului.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea acordă cuvântul asupra recursului.
Din oficiu, curtea pune în discuție admisibilitatea recursului declarat de recurentul-intimat.
Intimata - petentă, solicită respingerea recursului declarat de intimatul, ca inadmisibil, acesta fiind soluționat în mod definitiv de către Tribunalul Vâlcea.
Reprezentanta parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului declarat de intimatul, ca inadmisibil, având în vedere decizia penală numărul 435/R din data de 20 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea cât și dispozițiile art. 281alin.3 din Codul d e procedură penală.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr.125 din 22 februarie 2008 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr-, a fost respinsă plângerea petentei împotriva ordonanței nr.1677/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin care s-a aplicat făptuitoarei sancțiunea amenzii administrative de 1000 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reiese în mod cert faptul că făptuitoarea a prezentat instanței în anul 2003 un act datat 14.04.1970, având mențiuni nereale, în sensul că ar fi fost cumpărător numitul și nu. și că actul a fost depus cu scopul de a produce consecințe juridice.
Împotriva sentinței a declarat recurs petenta întrucât nu a întocmit acel înscris cu conținut nereal, nu s-a stabilit printr-o constatare sau expertiză care este data și cine a întocmit actul respectiv, nu a urmărit producerea de efecte juridice deoarece nu a solicitat introducerea terenului la masa partajabilă. Recurenta-pârâtă a mai arătat că în mod greșit s-a reținut că nu a existat buletinul cu seria L și nr.- pe numele și că nu cunoștea existența altui act privind același teren, în sensul că proprietarii ar fi părinții fostului său soț.
Tribunalul Vâlcea - Secția Penală a pronunțat decizia penală nr.435/R/20.10.2008 prin care a admis recursul, a casat sentința și a admis plângerea petentei, desființând în parte ordonanța din 20.08.2007 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr.1677/P/2006 în sensul schimbării temeiului juridic al scoaterii de sub urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art.290 Cod penal din art.10 lit.1Cod procedură penală în art.10 lit.d Cod procedură penală.
A înlăturat totodată aplicarea sancțiunii administrative de 1000 lei și plata cheltuielilor judiciare de 30 lei.
În fine, a înlăturat obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare către stat și către intimatul.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut următoarele:
Prin ordonanța împotriva căreia s-a formulat plângere s-a reținut că petenta ar fi întocmit în fals un contract de vânzare-cumpărare, datat 14.04.1970, prin care fostul soț dobândea dreptul de proprietate asupra unui teren și că a depus acest act la dosarul nr.803/2002, în condițiile în care terenul fusese dobândit la 14.04.1970 de. și (părinții fostului soț) și că acest act a fost depus cu scopul de a introduce la masa partajabilă terenul respectiv.
Nu se arată pe baza căror probe s-a stabilit că actul respectiv ar fi contrafăcut. Simplul fapt că există și un alt act cu aceeași dată, în baza căruia părinții lui dobândeau dreptul de proprietate, nu înseamnă că celălalt act ar fi contrafăcut, fiind posibil ca în cauză vânzătorul terenului și cumpărătorii să fi recurs la simulație, încheindu-se astfel două acte, unul public și altul secret.
În sentința judecătoriei se arată că actul este evident contrafăcut deoarece datele lui corespund unui buletin de identitate emis abia în 1975, iar seria și numărul sunt inexistente. Nici această împrejurare nu este reală în condițiile în care făptuitoarea a depus un contract de împrumut de la CEC din care rezultă că buletinul de identitate al numitului avea seria L și nr.-, ca și în actul pretins contrafăcut și că fusese emis la 21.02.1965.
Faptul că pe înscrisul prezentat s-a menționat ca an al emiterii anul 1975 poate fi o simplă greșeală de dactilografiere, în condițiile în care ambele acte depuse prezintă numeroase astfel de greșeli.
Din acest punct de vedere al formei, dimpotrivă, actul pretins real ridică mai multe suspiciuni întrucât se referă la doi cumpărători, însă există o singură semnătură.
Nu s-a efectuat niciun mijloc de probă (constatare tehnico-științifică sau expertiză) privind semnăturile de pe acest înscris pentru a se stabili că, într-adevăr, nu a fost semnat de.
În aceste condiții, s-a reținut că nu există practic nicio dovadă că înscrisul respectiv este contrafăcut sau a fost obținut prin alterarea unui înscris preexistent, dimpotrivă, semnătura de la rubrica cumpărător coincide vizibil cu semnătura utilizată pe celelalte acte depuse la dosar de numitul.
Chiar dacă înscrisul ar fi totuși contrafăcut sau alterat, nu s-a dovedit în cauză nici că făptuitoarea ar fi autoarea acestei contrafaceri sau alterări, iar în cazul în care nu ea ar fi autoarea, că ar fi cunoscut caracterul nereal al înscrisului, situație în care, oricum ar lipsi latura subiectivă.
În legătură cu folosirea înscrisului pentru producerea de consecințe juridice, tribunalul a constatat că în mod greșit s-a reținut că făptuitoarea ar fi urmărit introducerea terenului în cauză la masa partajabilă, ca fiind bun comun al soțului său, cât timp chiar în cererea de introducere a bunurilor la această masă, acest teren nu se regăsește.
Mai mult, din sentința nr.792/C/20.12.2005 a Tribunalului Vâlcea, rezultă că actul respectiv ar fi fost depus de numita (mama persoanei vătămate din cauză) și nu de făptuitoarea.
S-a considerat, prin urmare, că atât parchetul, cât și prima instanță au reținut o stare de fapt greșită și au constatat în mod neîntemeiat că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.290 Cod penal.
Împotriva deciziei a declarat recurs intimatul, motivele fiind arătate într-un memoriu depus la dosar ulterior.
Arată recurentul că în hotărârea tribunalului nu se regăsește o apreciere a probelor propuse de parte, cum de altfel nu se face referire la unele dintre probele administrate.
Nu au fost verificate semnăturile de pe înscrisul cercetat spre a se lămuri cui aparțin acestea.
cu analiza detaliată și argumentată efectuată în primă instanță, hotărârea instanței de recurs este nemotivată.
În fine, se susține, în mod greșit a fost schimbat temeiul juridic al scoaterii petentei de sub urmărire penală.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art.3859pct.9, 10 și 17 Cod procedură penală.
Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac, Curtea constată că aceasta este îndreptată împotriva unei decizii pronunțată de tribunal ca instanță de recurs.
Decizia atacată nu se regăsește printre hotărârile enumerate limitativ de dispozițiile art.3851alin.(1) Cod procedură penală, care pot fi supuse recursului.
În aplicarea principiului legalității căii de atac consacrat de dispozițiile art.2 alin.1 și în baza art.3851pct.1 lit.a Cod procedură penală, instanța urmează să respingă prezenta cerere de recurs ca inadmisibilă.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de intimatul, împotriva deciziei penale nr.435/R din data de 20 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția penală, în dosarul nr-.
Obligă pe recurent să plătească 200 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 februarie 2009 la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Penală și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, dr.,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./23.02.2009
Jud.recurs: //
Președinte:Raluca Elena Șimonescu DiaconuJudecători:Raluca Elena Șimonescu Diaconu, Marius Andreescu
