Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 96/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția penală și pentru cauze cu minori
SENTINȚA PENALĂ NR. 96/ DOSAR NR-
Ședința publică din2 noiembrie 2009
Completul de judecată format din:
PREȘEDINTE: Elena Barbu JUDECĂTOR 2: Cristina Dănescu
- -- grefier
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petentul, împotriva rezoluției nr. 1652/P/2009 din data de 27 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.
Dezbaterile în cauza penală de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa petentului și a făptuitorilor și.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care;
Constată că la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanței, petentul a depuso cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, iar făptuitorul notă de ședință prin care se solicită respingerea plângerii ca nefondate și menținerea rezoluției atacate.
Reprezentanta Ministerului Public declară că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra plângerii.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea plângerii formulată de petent, iar pe cale de consecință menținerea rezoluției atacate, apreciind că în mod corect s-a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 10 lit. a și c Cod procedură penală
CURTEA
Constată că, prin plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sf. G, petentul a solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitorului pentru falsificarea semnăturii lui în fața organelor de poliție din cadrul IPJ C la data de 19.07.2005. Întrucât s-a stabilit faptul că declarația lui a fost consemnată de ofițerul de poliție din cadrul IPJ C, care făcea parte din poliția judiciară, cauza a fost declinată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov. Petentul a luat la cunoștință despre faptul că declarația considerată falsificată a fost consemnată de organele de poliție, împrejurare față de care a solicitat cercetarea persoanei care a consemnat declarația, retrăgându-și sesizarea față de.
Prin rezoluția nr. 1652/P/2009 din data de 27.07.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașovs -a dispus neînceperea urmăriri penale față de numitul, relativ la săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal și art. 290 Cod penal, precum și neînceperea urmăririi penale față de numitul pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 290 Cod penal.
Pentru a dispune astfel procurorul a constatat în urma actelor premergătoare efectuate că aspectele sesizate în cuprinsul denunțului nu s-au confirmat, făptuitorul neexercitând nicio acțiune de contrafacere a declarației.
Prin rezoluția nr. 749/II/2/2009 din data de 17.09.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, a fost respinsă ca nefondată plângerea petentului împotriva soluției anterior indicată și menținerea acesteia în integralitatea sa.
Pentru a dispune astfel, procurorul general a reținut că nu se impune audierea avocaților indicați de petent, deoarece nu au participat la audierea lui din data de 19.07.2005 și nu este concludentă, utilă și pertinentă soluționării cauzei efectuarea expertizei grafice, declarația fiind consemnată de către ofițerul de poliție, iar conținutul acesteia a fost însușit de.
Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăriri penale petentul a formulat plângere la instanța de judecată, conform dispozițiilor art. 278/1 Cod procedură penală, solicitând trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov pentru continuarea cercetărilor, audierea martorilor indicați de petent și efectuarea expertizei grafice.
Examinând actele și lucrările dosarului, curtea constată că plângerea este nefondată.
Petentul a formulat în cursul anului 2005 plângere penală împotriva numitei pentru faptul că aceasta îl supune pe, fratele petentului și soțul făptuitoarei, unui tratament medicamentos necorespunzător și îi îngrădește libertatea. Prin rezoluția nr. 1174/P/2005 din data de 11.10.2005, Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasnaa fost confirmată propunerea organelor de urmărire penală de a nu se începe urmărirea penală față de numita, arătându-se că cele reclamate de către petent nu se confirmă, din declarațiile vecinilor și ale soților și rezultând că relația este una de normală de sprijin reciproc.
Petentul prin prezenta plângere reclamă tocmai declarația lui, faptul că aceasta nu a fost scrisă de către acesta.
Fiind audiați ofițerul care a instrumentat cauza în anul 2005, făptuitorul și, în data de 13.03.2009, aceștia au arătat că cele consemnate în declarația din 19.07.2005 corespund adevărului, declarația fiind scrisă de ofițerul de cercetare penală datorită stării de sănătate a lui. Fiul lui, junior nu a fost prezent cu ocazia consemnării acelei declarații.
Astfel, în mod întemeiat au fost respinse cererile petentului privind audierea a doi avocați care nu au participat la consemnarea declarației lui în data de 19.07.2009, și aceea privind efectuarea unei expertize grafice. În raport de împrejurarea că nu a putut scrie personal declarația, datorită stării de sănătate în care se afla, declarația fiind consemnată de către ofițerul de poliție, nu se impune audierea altor persoane și nici efectuarea unei expertize grafice. Atât persoana audiată, cât și ofițerul de poliție au confirmat că declarația în cauză a fost conformă cu aspectele declarate.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 278/1 alin. 8 lit. a Cod procedură penală, curtea va respinge ca nefondată plângerea formulată de către petent și va menține rezoluția atacată ca fiind legală și temeinică.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, petentul va fi obligat să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare.
Pentru aceste motive
În numele legii
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petentul, împotriva rezoluției nr. 1652/P/2009 din data de 27 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, confirmată prin rezoluția nr. 749/II/2/2009 din data de 17 septembrie 2009 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, pe care o menține.
Obligă petentul să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 2 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
Red. 25.11.2009
Dact.C-/2.12.2009
2 ex.
Președinte:Elena BarbuJudecători:Elena Barbu, Cristina Dănescu