Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 98/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr. -

SENTINȚA PENALĂ NR.98/P/2008

Ședința publică din 26 noiembrie 2008

PREȘEDINTE: Soane Laura JUDECĂTOR 2: Sferle Adrian

Procuror: - -

Grefier: - -

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit art. 304 Cod procedură penală.

S-a luat în examinare cauza penală - în primă instanță - privind pe petenta,. în O,-, -.6,.II,.10, jud.B în contradictoriu cu intimații, având ca obiect plângere împotriva actelor procurorului, potrivit art.278/1 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat petenta, pentru intimata lipsă, apărătorul său avocat, în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Bihor - Cabinet de Avocat, lipsă fiind intimații, și.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:

Petenta învederează instanței că plângerea formulată nu este îndreptată împotriva procurorului ci vizează rezoluția pronunțată în dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA nr.98/P/2008 data la 14.08.2008.

Apărătorul intimatei avocat depune la dosar copia sentinței penale nr.2557/2004 prin care s-a respins plângerea formulată împotriva rezoluției dată în dosar nr.1272/P/1999.

Nefiind alte cereri sau chestiuni prealabile, curtea acordă cuvântul asupra plângerii.

Petenta solicită admiterea plângerii formulate, în sensul de a i se elibera titlul de proprietate cu nr.topografice conform actelor depuse la dosar. În subsidiar, solicită a se trimite dosarul la Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.

Apărătorul intimatei avocat solicită respingerea plângerii ca nefondată, a se menține rezoluțiile atacate ca legale și temeinice, arătând că petenta este nemulțumită de anumite aspecte ce țin de aplicarea Legii fondului funciar.

Procurorul pune concluzii de respingere a plângerii ca neîntemeiată, menținerea rezoluțiilor atacate ca legale și temeinice. Arată că obiectul plângerii este cercetarea penală a notarilor publici, însă în urma cercetărilor efectuate în cauză nu s-a constatat vreo încălcare a legii notarilor, iar în ceea ce-i privește pe ceilalți intimați față de aceștia s-a disjuns cauza.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că, prin plângerea înregistrată la instanță la data de 12.10.2008, petenta a solicitat desființarea Rezoluției nr.475/II.2/29.09.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA prin care s-a menținut Rezoluția 98/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA de neîncepere a urmăririi penale față de intimații și.

În motivarea plângerii formulate petenta a arătat că solicită a i se elibera titlu de proprietate cu nr.topografice noi, iar în subsidiar solicită trimiterea dosarului la Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța va reține următoarele:

La data de 26.04.2007 petenta a formulat plângere penală împotriva făptuitorilor, și pentru comiterea infracțiunilor prev. și ped. de art.246 Cod penal și art-.289 Cod penal, arătând că, din cauza notarului public nu a putut prezenta o coală de carte funciară instanței într-o cauză civilă.

Prin Rezoluția din 14 august 2008 dată în dosar nr.98/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEAa fost dispusă neînceperea urmăririi penale față de notarii publici și, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art.246 Cod penal cu motivarea că faptele reclamate nu există, iar față de ceilalți făptuitori s-a dispus disjungerea cauzei și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea în vederea continuării cercetărilor penale sub aspectul comiterii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. și ped. de art.289 alin.1 Cod penal.

Împotriva acestei soluții a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA susținând că soluția este netemeinică întrucât cei doi notari publici și și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul că au reținut cărțile funciare nr.36 și 736, iar a falsificat titlul de proprietate și a ocupat abuziv o suprafață de teren în.

Plângerea petentei a fost respinsă prin Rezoluția din 29.09.2008 dată în dosar nr.475/II.2/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA, reținându-se faptul că, Comisia Județeană pentru Stabilirea dreptului de proprietate Bae mis titlul de proprietate pentru petenta și alte persoane în calitate de moștenitori ai defunctului G, iar prin Sentința civilă nr.2007/20.03.2007 a Judecătoriei Oradeaa fost respinsă cererea formulată de petentă privind anularea acestui titlu de proprietate și radierea din CF a numitei.

În cursul proceselor civile desfășurate instanțele au verificat titlurile de proprietate invocate de petentă precum și actele care au stat la baza emiterii lor; s-a mai reținut că făptuitorii și, în calitate de notari publici puteau să facă acele prelucrări ale cărților funciare care au fost verificate de instanțele de judecată, constatându-se că extrasele CF nu au fost falsificate.

Raportat la starea de fapt reținută mai sus, Curtea constată că plângerea formulată de petenta împotriva rezoluțiilor mai sus arătate este neîntemeiată.

Astfel, în ceea ce-i privește pe intimații și, notari publici, se va reține că în mod corect s-a arătat de către organele de urmărire penală că aceștia în calitate de notari publici puteau să facă acele prelucrări ale cărților funciare, aceste fiind verificate de instanțele civile de judecată în cadrul proceselor civile inițiate de către petentă pentru anularea titlului de proprietate, ocazie cu care s-a stabilit că extrasele CF nu au fost falsificate.

În aceste condiții, câtă vreme la dosarul cauzei nu există alte probe din care să rezulte că cei 2 intimați ar fi comis infracțiunea de abuz în serviciu, soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de aceștia în baza art.10 lit.c Cod procedură penală este legală și temeinică.

În plângerea formulată la instanță petenta a arătat că plângerea sa vizează și alte persoane în afara celor 2 notari publici, respectiv, și. Cu privire la aceștia se constată că față e și s-a dispus disjungerea cauzei și trimiterea acesteia la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea pentru continuarea cercetărilor, nepronunțându-se nici o soluția de neîncepere a urmăririi penale sau scoatere de sub urmărire penală care să poată fi atacată în condițiile prev. de art.278/1 Cod procedură penală, iar față de și petenta nu a formulat inițial plângere la organele de urmărire penală.

De altfel, în ședința publică din 26.11.2008 petenta a menționat expres că plângerea adresată instanței vizează rezoluția din 14.08.2008 dată în dosar nr.98/P/2008 de procurorul și nu persoana acestuia.

În consecință, Curtea în baza art.278/1 alin.8 lit.a Cod procedură penală, va respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta împotriva rezoluțiilor penale mai sus arătate pe care le va menține ca legale și temeinice.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, petenta va fi obligată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art.278/1 alin.8 lit.a Cod procedură penală, respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta,. în O,-, -.6,.A,.2,.10, județul B împotriva rezoluției Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA dată la 29.09.2008 în dosar nr.475/II.2/2008 prin care s-a menținut Rezoluția dată la 14.08.2008 în dosar nr.98/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații și.

Menține ca legale și temeinice rezoluțiile atacate.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă petenta la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare cu petenta și comunicare cu intimații.

Pronunțată în ședința publică din 26.11.2008.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Red.hot./

În concept - 16.12.2008

Tehnored.hot./

2 ex./16.12.2008

Președinte:Soane Laura
Judecători:Soane Laura, Sferle Adrian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 98/2008. Curtea de Apel Oradea