Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
2194/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Decizia penală nr.1.571/
Ședința publică din data de 6.XI.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR 2: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 3: Magdalena
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI este reprezentat prin PROCUROR.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-petent-persoană vătămată - împotriva Sentinței penale nr.690/31.VII.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns nici recurentul-petent-persoană vătămată și nici intimații-făptuitori -, - și -
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public arată că plângerea este nedovedită, deoarece probele administrate nu au confirmat susținerile petentului-persoană vătămată cu privire la perioada 6.VI.2002 - 21.VI.2002, astfel că pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.690/31.VII.2009, din Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a II-a penală a respins, ca neîntemeiată, plângerea împotriva Rezoluției din data de 18.III.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, din Dosarul nr.633/P/2008, formulată de petentul-persoană vătămată -, pe care l-a obligat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Instanța de fond a reținut, pe situația de fapt, că, prin Ordonanța din data de 27.XI.2007, din Dosarul nr.1355/P/2007, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, în temeiul art.228, alin.6, Cod procedură penală, raportat la art.10, alin.1, literele a și g, Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul, procuror la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, pentru instigare la comiterea infracțiunii de supunere la rele tratamente, prev. de art.25, Cod penal, raportat la art.267, Cod penal, cu disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pentru identificarea lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului B, care au asigurat paza și transportul arestaților preventiv în perioada 24.2002-22.VI.2006, precum și în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, pentru identificarea lucrătorilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, care, pe datele de 6.VI.2002 și de 21.VI.2002, au asigurat transportul arestaților preventiv la Înalta Curte de Casație și Justiție, însă, prin Ordonanța din data de 22.II.2008, din Dosarul nr.2250/P/2007, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe făptuitorii -, -, -G și alții, care nu aveau calitatea de organe ale poliției judiciare, în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, care, prin Ordonanța din data de 18.III.2008, din Dosarul nr.633/P/2008, a dispus, în temeiul art.228, alin.4, Cod procedură penală, raportat la art.10, alin.1, litera g, Cod procedură penală, cu aplicarea art.122, alin.1, litera d, Cod penal, neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii -, -, -G și alții, subofițeri de poliție în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, pentru infracțiunea de supunere la rele tratamente, prev. de art.267, Cod penal, ca efect al prescripției speciale a răspunderii penale, reținându-se că petentul-persoană vătămată, judecător la Tribunalul Bihor, a solicitat tragerea la răspundere penală inclusiv a lucrătorilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, care pe data de 5.VI.2002 au dat-o, cu forța, jos din pat, pentru că dormea la ora vizitei de seară, pe data de 20.VI.2002 au închis-o într-o toaletă, vreme de două ore, cât timp au fost întocmite formalitățile pentru toate persoanele arestate, aduse cu microbuzul de la O, iar pe datele de 6.VI.2002 și de 21.VI.2002 a fost transportată la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție având cătușe la mâini, deși nu este o persoană violentă.
În motivare, instanța de fond a arătat că soluția procurorului este temeinică, deoarece, având în vedere datele la care se arată că ar fi fost comise infracțiunile de supunere la rele tratamente, prev. de art.267, Cod penal, s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, iar apărarea petentului-persoană vătămată, potrivit căreia cursul prescripției a fost întrerupt, prin formularea unor plângeri care trebuiau comunicate intimaților, este infirmată de însuși conținutul plângerilor, care se referă la încălcarea dreptului la apărare, la solicitarea de pachet și vorbitor, prin urmare la alte împrejurări, care nu au legătură cu această cauză.
În termen legal, petentul-persoană vătămată a declarat recurs, pentru netemenicie.
În motivarea în scris a recursului, recurentul-petent-persoană vătămată a arătat că, prin Decizia penală nr.4.177/7.VII.2005, din Dosarul nr.1733/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a dispus, în temeiul art.10, alin.1, litera a, Cod procedură penală, achitarea sa, însă în perioada 24.2002-22.VI.2002, când s-a aflat în stare de arest preventiv, a fost supusă unor tratamente degradante, iar soluțiile plângerilor formulate nu i-au fost comunicate, astfel că, prin Sentința civilă nr.259/CA/2009 din data de 7.IV.2009, din Dosarul nr-, Tribunalul Bihor - Secția Comercială și de contencios Administrativ a obligat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea să-i comunice rezoluțiile prin care au fost soluționate plângerile penale pe care le-a formulat pe datele de 4.VI.2002 și de 11.VI.2002, cu atât mai mult cu cât nu a fost efectuată o cercetare penală efectivă.
În dovedire, petentul-persoană vătămată a depus, odată cu recursul, Rezoluția din data de 5.VI.2002 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în Dosarul nr.263/VIII.1/2002, o cerere din data de 13.VI.2002 privind încuviințarea vorbitorului, precum și Sentința civilă nr.259/CA/2009 din data de 7.IV.2009 a Tribunalului Bihor - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, toate în fotocopie.
Analizând actele și lucrările dosarelor, precum și sentința penală recurată, atât din punct de vedere al motivelor de netemeinicie invocate, cât și din oficiu, potrivit art.385/6, alin.3, Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursul este fondat.
Astfel, Curtea reține că petentul-persoană vătămată, prin plângerea penală înregistrată pe data de 3.2007 (filele 14-16, dosar de cercetare penală), a solicitat tragerea la răspundere penală inclusiv a lucrătorilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, pentru comiterea infracțiunii de supunere la rele tratamente, prev. de art.267, Cod penal, întrucât pe data de 5.VI.2002 au dat-o, cu forța, jos din pat, pentru că dormea la ora vizitei de seară, pe data de 20.VI.2002 au închis-o într-o toaletă, vreme de două ore, cât timp au fost întocmite formalitățile pentru toate persoanele arestate, aduse cu microbuzul de la O, iar pe datele de 6.VI.2002 și de 21.VI.2002 au transportat-o la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție având cătușe la mâini, deși nu este o persoană violentă. Reține că, prin Ordonanța din data de 27.XI.2007, din Dosarul nr.1355/P/2007, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, în temeiul art.228, alin.6, Cod procedură penală, raportat la art.10, alin.1, literele a și g, Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul, procuror la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, pentru instigare la comiterea infracțiunii de supunere la rele tratamente, prev. de art.25, Cod penal, raportat la art.267, Cod penal, cu disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pentru identificarea lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului B, care au asigurat paza și transportul arestaților preventiv în perioada 24.2002-22.VI.2006, precum și în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, pentru identificarea lucrătorilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, care, pe datele de 6.VI.2002 și de 21.VI.2002, au asigurat transportul arestaților preventiv la Înalta Curte de Casație și Justiție, apoi, prin Ordonanța din data de 22.II.2008, din Dosarul nr.2250/P/2007, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe făptuitorii -, -, -G și alții, care nu aveau calitatea de organe ale poliției judiciare, în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București. De asemenea, Curtea reține că, prin Rezoluția din data de 9.VII.2008, din Dosarul nr.83/P/2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a dispus, în temeiul art.228, alin.6, Cod procedură penală, raportat la art.10, alin.1, litera d, Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii -, -G, - și, pentru infracțiunea de supunere la rele tratamente, prev. de art.267, Cod penal, întrucât lipsește unul dintre elementele constitutive (filele 85 și 86, dosar instanță de fond).
Prin urmare, Parchetul de pe lângă Tribunalul București avea obligația de a identifica pe făptuitorii din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, și, nicidecum, să se pronunțe cu privire la polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului B, pentru care a efectuat acte de urmărire penală Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Curtea constată că singurul act de cercetare penală în acest dosar constă în solicitarea componenței escortelor, astfel că, prin adresa nr.1.311.969/11.II.2009, Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Cercetări Penale a comunicat faptul că petentul-persoană vătămată a fost transferată din arestul Inspectoratului de Poliție al Județului B în arestul Direcției de Cercetări Penale, unde s-a aflat în perioadele 5.VI.2002, ora 19,00 - 6.VI.2002, ora 9,00, și 20.VI.2002, ora 22,45 - 21.VI.2002, ora 8,30, fiind escortată la Înalta Curte de Casație și Justiție pe data de 6.VI.2002 de plt. - și de sg. major -, iar pe data de 21.VI.2002 de sg. major -, de sg. major și de plt. major -G (fila 8, dosar de cercetare penală), însă cu privire la data de 6.VI.2002, din notele de introducere și de scoatere din arest (fila 11, dosar de cercetare penală), coroborate cu procesul-verbal nr.273/5.VI.2002 (fila 12, dosar de cercetare penală) și cu fișa de evidență a transferărilor (fila 13, dosar de cercetare penală), rezultă că escorta a fost compusă din plt. -, sg. major - și sg. major, în timp ce pe data de 21.VI.2002 escorta a fost alcătuită din sg. major - și plt. major -, astfel după cum atestă notele de introducere și de scoatere din arest (fila 9, dosar de cercetare penală), împreună cu procesul-verbal nr.301/20.VI.2002 (fila 10, dosar de cercetare penală). Cu privire la datele de 5.VI.2002 și de 20.VI.2002 nu a fost efectuat nici un act de cercetare penală. Este adevărat că prescripția specială constituie o cauză de înlăturare a răspunderii penale, însă organele de cercetare penală aveau obligația cel puțin de a identifica făptuitorii, a căror calitate atrage competența materială, și de a stabili situația de fapt, în funcție de care se stabilește încadrarea juridică a faptei penale, care, de asemenea, determină atât competența materială, cât și termenul de prescripție a răspunderii penale, avându-se în vedere faptul că organele judiciare nu sunt ținute de încadrarea juridică făcută de persoana vătămată în plângerea sa penală. În aceste condiții, Curtea apreciază că cercetarea penală este extrem de precară, lipsită de seriozitate și conținutul necesar, astfel că se impune trimiterea cauzei la procuror.
În ceea ce privește temeiul de drept al trimiterii la procuror, Curtea apreciază că soluția limitativă prevăzută de art.278/1, alin.8, litera b, Cod procedură penală, privind trimiterea cauzei la procuror, doar pentru începerea urmăririi penale, nu și pentru efectuarea unor acte de cercetare penală, încalcă atât dreptul fundamental al accesului liber la justiție, care include dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art.21 din Constituția României, cât și dreptul la o cale de atac efectivă, reglementat de art.13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căruia orice persoană ale cărei drepturi și libertăți au fost încălcate are dreptul de a se adresa judecătorului. Dreptul la un proces echitabil, consacrat de art.6, alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, presupune, în mod firesc, inclusiv pronunțarea unei soluții echitabile, care nu poate fi denaturată de reglementări restrictive, precum dispozițiile art.278/1, alin.8, Cod procedură penală, care limitează soluțiile judecătorului. Astfel, instanța de judecată nu poate fi constrânsă să pronunțe o soluție abstractă, neadaptată la specificul cauzei cu care a fost învestită, doar pentru că legea procedurală oferă soluții șablon, depășite de realitate. În speță, Curtea nu poate trimite cauza la procuror pentru începerea urmăririi penale, pentru simplul motiv că nu există nici măcar activitate de cercetare penală, care înseamnă mai puțin decât urmărire penală, când deja există probe. Pentru aceste considerente, Curtea nu poate lăsa nesancționată pasivitatea organelor de cercetare penală, ipoteză pe care legiuitorul nu a avut-o în vedere.
Ca atare, în temeiul art.385/15, punctul 2, litera d, Cod procedură penală, va admite recursul formulat de recurentul-petent-persoană vătămată - împotriva Sentinței penale nr.690/31.VII.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a penală, din Dosarul nr-, pe care o va casa, în totalitate, și, rejudecând pe fond, în temeiul art.278/1, alin.8, litera b, Cod procedură penală, va admite plângerea formulată de petentul-persoană vătămată - împotriva Rezoluției din data de 18.III.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, din Dosarul nr.633/P/2008, și a Rezoluției din data de 25.IV.2008 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul București, din Dosarul nr.701/II-2/2008, pe care le va desființa, și va dispune trimiterea la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în vederea completării cercetării penale, prin identificarea polițiștilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției și a sergentului major din cadrul Inspectoratului de poliție al Județului B, urmând ca, n temeiul art.192, alin.3, Cod procedură penală, să constate că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta în fond și în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.385/15, punctul 2, litera d, Cod procedură penală, admite recursul formulat de recurentul-petent-persoană vătămată - împotriva Sentinței penale nr.690/31.VII.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a penală, din Dosarul nr-.
Casează, în totalitate, sentința penală și, rejudecând pe fond:
În temeiul art.278/1, alin.8, litera b, Cod procedură penală, admite plângerea formulată de petentul-persoană vătămată - împotriva Rezoluției din data de 18.III.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, din Dosarul nr.633/P/2008, și a Rezoluției din data de 25.IV.2008 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul București, din Dosarul nr.701/II-2/2008, pe care le desființează, și dispune trimiterea la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în vederea completării cercetării penale, prin identificarea polițiștilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției și a sergentului major din cadrul Inspectoratului de poliție al Județului
În temeiul art.192, alin.3, Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în fond și în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 6.XI.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
-
GREFIER,
-
Red. și dact.: jud.
-Secția a II-a penală: jud...
2 ex.
Președinte:Ioana Alina IlieJudecători:Ioana Alina Ilie, Daniela Panioglu, Magdalena
