Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 100/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

sentința Nr. 100/ Dosar nr-

Ședința publică de la 13 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Manuela Barbu

Grefier: - -

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public

- procuror -

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV

Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de persoana vătămată SC 45 SRL împotriva rezoluției din 11 iunie 2008 confirmată prin rezoluția din 25 iunie 2008 dată de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul nr. 332/P/2007.

Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru persoana vătămată SC 45 SRL,apărătorul ales, avocat și pentru făptuitorul, apărătorul ales, avocat.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, în baza art. 340 Cod procedură penală constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat, apărător ales al persoane vătămate SC 45 SRL, în baza art. 2781pct.8 lit.b Cod procedură penală, solicită admiterea plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmării penale, adoptată la data de 11 iunie 2008 în dosarul nr. 332/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.

Făptuitorul în calitate de avocat a încheiat un contract de asistență juridică cu SC Distribuțion SRL, ulterior după ce a încheiat acest contract a mers la firma SC 45 SRL unde a încheiat "convenție de furnizare servicii", convenția ce consta în procurarea de bilete de călătorie și cazări în țară și străinătate.

De menționat că firma SC Distribuțion SRL, este o firmă de "apartament" fără angajați, singurul reprezentant al acestei firme este administratorul, care curs de 5 luni cât a durat activitatea infracțională a făptuitorului, s-a schimbat de 2 ori.

În baza acestei convenții au fost procurate bilete de avion pe ruta B -, Milano, precum și alte capitale ale Europei și cazări la hotel de cinci stele.

Arată că, cu toate că procurorul a avut la dispoziție aproape un an de zile să finalizeze acest dosar din cele 22 de persoane care au făcut deplasării în străinătate și au beneficiat de aceste cazării nu au fost audiat decât trei persoane.

Aceste persoane au făcut deplasări și s-au cazat în străinătate, aceștia nefiind angajați ai firmei SC Distribuțion SRL și nici nu au avut contracte de colaborare cu acestă firmă.

În acest sens a învederat organelor de urmărire penală să-l audieze pe, acesta fiind un urmărit general, care cu ajutorul unui bilet de avion primit de la făptuitor, a încercat să părăsească țara, fiind reținut la aeroportul din

Un alt caz este cel al lui G care de asemenea nu avea nici un fel de relații de afaceri cu firma SC Distribuțion SRL.

Totodată a mai solicitat să fie audiați și și soția acestuia care doreau să se deplaseze pe bilete procurate de la agenție, dar spre deziluzia lor, agenția a reușit să oprească această călătorie și să-și mai diminueze din prejudiciu.

Având în vedere cele expuse, consideră că toate acestea au fost fără să aibă nici un fel de legătură cu firma SC Distribuțion SRL, lucru susținut și de cei doi administratori, care au spus că nu cunosc aceste persoane.

Astfel că, solicită admiterea plângerii și să se dispună audierea tuturor acestor persoane, reaudierea celor doi administratori precum și a contabilului firmei pentru ca acesta să dea explicații, cu privire la faptul că, aceste deplasări și cazări în străinătate nu se putea opera în contabilitatea firmei întrucât nu există nici o relație între persoanele care au făcut deplasarea și firma SC Distribuțion SRL.

Avocat, apărător ales al făptuitorului apreciază că problema esențială în această cauză este a se găsi răspunsul la trei întrebări, respectiv care sunt atributele unui avocat în relația cu clientul său, care este natura juridică a raportului dintre avocat și clientul său și ce efecte produc aceste raporturi în patrimonial clientului său, respectiv ce efecte produc asupra avocatului chemat să asiste pe clientul său.

Apreciază că, dacă se va găsi răspunsul la aceste întrebării, se va observa că nici una dintre acuzațiile care i se aduc de SC 45 SRL nu are legătură cu activitatea de avocat, fiind vorba despre nerespectarea obligațiilor contractuale între două societății comerciale.

A se observa că atribuția unui avocat în relațiile cu clientul său este aceea de a asista sau reprezenta atunci când este solicitat de clientul său în baza contractului de asistență juridică, existent în această cauză și aflat la dosarul cauzei, contract înregistrat conform dispozițiilor legale în Registrul de Evidență a Contractelor Juridice ale avocatului în discuție.

Arată că natura raporturilor juridice dintre avocat și clientul său se cantonează în limitele contractului, condiții în care toate drepturile și obligațiile pe care avocatul le duce la îndeplinire în numele clientului său se în mod firesc conform reguli mandatului, în patrimoniul clientului său, cel care l-a împuternicit în acest scop.

Precizează că este evidentă împrejurarea că acest contract dintre SC 45 SRL și SC Distribuțion SRL s-a încheiat între reprezentanții a celor două companii, sens în care administratorul a confirmat că el însuși a semnat contractul de furnizare de service cu SC 45 SRL, contract ce a fost ulterior menținut.

A se observa că în contractul respectiv s-a menționat un termen de plată a serviciilor turistice prestate, în termenul de 15 zile la începutul luni următoare de când s-au prestat serviciile, însă mulțumită fiind agenția de turism de condițiile colaborării, nici un moment nu a înțeles să înceteze această colaborare, decât undeva în luna mai 2007, în condițiile în care convenția inițială s-a încheiat în ianuarie 2007.

Arată că martori audiați în cauză au confirmat împrejurarea că a existat unele discuții cu administratorul firmei din perioada, respectiv cu domnul, cu solicitarea din partea acestuia manifestată față de ei, în sensul de ai facilita diferite contracte cu persoane din străinătate, mai mult de atât reprezentantul legal al beneficiarului serviciilor turistice, martorul, a efectuat el însuși o deplasare pe baza serviciilor furnizate de societatea SC 45 SRL.

Precizează că unele dintre mențiunile făcute în tabelul anexat plângerii, cu privire la persoanele care au beneficiat de serviciile turistice, sunt inexacte în sensul că, martorul, audiat în cauză, precizează expres că nu a efectuat decât o deplasare din lista de vreo trei deplasări despre care se susține că ar fi beneficiat.

Consideră că esențial în această cauză este cine a încheiat contractul cu SC 45 SRL și răspunsul este administratorul acestei firme,cine trebuie să plătească aceste beneficii de care beneficiat societatea, cu alte cuvinte apreciază că ne aflăm în prezența unui cel mult strict delict civil, în sensul că nu s-au plătit niște obligații asumate contractuale.

Consideră că nici unele dintre cele cinci obiective prezentate în plângere, ca fiind necesare a fi lămurite, nu au legătură cu această cauză, unde esența este natura juridică a raportului dintre avocat și reprezentatul său, respectiv raportul de mandat.

Precizează că acest avocat a acționat în numele și pentru clientul său conform dispozițiilor legale, respectiv Legea nr. 51/1995- privind exercitarea activități de avocat.

Consideră că nu se poate reține în sarcina făptuitorului nici un fel de culpă, apreciind soluția procurorului care a fost i menținută de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, ca fiind legală și temeinică.

Solicită respingerea plângeri formulate, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondată, a plângerii formulată în cauză și menținerea soluției adoptată de procuror, ca fiind legală și temeinică.

Apreciază că atât soluția de neînceperea urmării penale cât și temeiul neînceperii urmării penale, în opinia sa, sunt legale și temeinice.

În primul rând, plângerea este greșit îndreptată, convenția a intervenit între cele două societăți, aceea convenție a fost semnată de reprezentantul societății SC Distribuțion SRL, apărătorul acestora nefăcând decât să acorde asistență juridică sau să reprezinte acea societate.

Deci soluția este legală și temeinică, și s-a pronunțat în baza art.10 lit. b Cod procedură penală, fapta fiind de natură civilă.

Avocatul arată că această firmă SC Distribuțion SRL a aparținut familiei, care au concesionat-o, cu două luni înainte, lui cu datorii de 200 000 000 lei. Precizează că, este adevărat că s-a încheiat o convenție legală între cele două societăți, dar apreciază că beneficiarul acestei convenție este făptuitorul.

Arată că, cei doi administratori au declarat că " habar nu aveau de activitatea pe care a desfășurat-o în cadrul firmei ", apreciind că "adevăratul" administrator al firmei era.

Avocat solicită a se avea în vedere natura juridică a raportului dintre client și avocat.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că apărarea este în eroare nu are nici un fel de importanță că societatea a aparținut cu mult timp înainte altei persoane, interesează acel raport juridic între societății, nici de cum altceva.

CURTEA

Pornindu-se de la cele inserate în art. 278/1 Cod procedură penală, potrivit cărora persoana vătămată căreia i s-a respins plângerea de către procurorul ierarhic superior celui care a pronunțat soluția ce a nemulțumit-o are latitudinea de a se adresa instanței căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, în speță s-a formulat plângere împotriva rezoluției din 11.06.2008 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, dată în dosarul nr. 332/P/2007. cu motivația subzistenței unor probe suficiente pentru pronunțarea unei soluții de trimitere în judecată.

Mai exact dacă petenta - a sesizat organul de urmărire penală în vederea trimiterii făptuitorului -, avocat în cadrul Baroului B, în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art.215 alin. 1 și 3 Cod penal, susținând că acesta prezentându-se ca avocat al Distribution Lar idicat personal ori prin mandatar bilete de avion și de cazare a căror contravaloare nu a mai fost achitată, făcând să se creadă ca existentă o împrejurare inexistentă - solvabilitatea firmei, prin rezoluția din 11.06.2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitor, pe considerentul că plățile invocate urmau a se efectua în temeiul unei convenții intervenite între cele două societăți, semnată de reprezentanții legali ai acestora, făptuitorul neparticipând la perfectarea acestui acord de voințe, neavând drept de semnătură socială, nefiindu-i conferite puterile unui administrator.

Mai exact, prin intermediul reprezentanților legali ai celor două societăți, îndreptățiți să le reprezinte în raporturile juridice s-a încheiat un contract de prestări servicii în virtutea căruia petenta a recurs la rezervarea /livrarea biletelor de avion pe rute internaționale, la rezervarea de locuri de cazare și masă în hoteluri din străinătate, în beneficiul partenerului său contractual, fără a-i fi decontată contravaloarea acestor prestații. Or, făptuitorul a încheiat cu beneficiarul acestor servicii un contract de asistență juridică ce are un regim juridic diferit de convenția sus-amintită, lui neputându-i-se imputa neonorarea unor clauze contractuale la perfectarea cărora nu a participat.

Prin rezoluția din 25.06.2008 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOVa respins plângerea promovată de petentă că motivația că eventualele pretenții civile își pot găsi valorificarea prin intermediul unei acțiuni civile întrucât nerespectarea obligațiilor benevol asumate constituie o faptă de natură civilă și nu o infracțiune.

Curtea, raportând rezoluția atacată la probatoriul existent la dosar, sesizând că în discuție se pune problema unui contract comercial încheiat cu clauzele pe care părțile le-au convenit, generator de obligații comerciale ce pot fi dovedite cu mijloacele de probă admise în dreptul civil, semnat de reprezentanții legali ai societăților implicate, că la realizarea acestui acord de voințe făptuitorul nu a asistat ori participat ci doar ulterior acestui moment a acționat în calitate de apărător al unuia dintre cocotractanți, apreciază că nu-i poată fi imputată neonorarea obligațiilor căzute în sarcina părții căreia îi acordă asistență juridică, parte ce are un reprezentant legal abilitat aor eprezenta în societate, altul decât făptuitorul. Ținând cont că decizia semnării convenției a aparținut reprezentanților legali ai celor două firme iar ipotetica neexecutare ulterioară a obligațiilor poate fi invocată prin declanșarea unui proces civil, Curtea, apreciind că în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 215 alin 1 și 3 Cod penal, neprobându-se acea intenție calificată a făptuitorului de inducere în eroare cu prilejul încheierii convenției în care nu figurează ca și parte, respinge prezenta plângere, făcând astfel aplicațiunea dispozițiilor art. 278/1(8) lit. a Cod procedură penală.

pentru aceste motive

în numele legii

HOTărăște

Respinge plângerea formulată de petenta 45 împotriva rezoluției din 11.06.2008 pronunțată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul nr. 332/P/2007, menținută prin rezoluția din 25.06.2008 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, dată în dosarul nr.535/II/2/2008 pe care o menține.

Obligă petenta la plata către stat a sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 13.10.2008

președinte grefier

- - - -

red. /13.10.2008

dact./17.10.2008/2 ex

Președinte:Manuela Barbu
Judecători:Manuela Barbu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 100/2008. Curtea de Apel Brasov