Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 100/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 100

Ședința publică de la 02 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Iulia Elena Ciobanu I - -

Grefier:- -

Ministerul Publica fost reprezentat prin procuror

Pe rol fiind pronunțarea cauzei penale directe, având ca obiect " plângere împotriva rezoluțiilor s-au ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată prev.de art.278 ind.1 Cod procedură penală " formulată de petentul, deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță I, împotriva rezoluției prim procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad nr.143/II/- din 06.04.2007 și, respectiv, rezoluția din data de 27 februarie 2007 dată în dosarul nr.3434/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 18 septembrie 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință. Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a fi solicitate relații de la Tribunalul Vaslui pentru a vedea prin ce decizie a rămas irevocabilă sentința pronunțată de Judecătoria Bârlad, cauza a fost amânată pentru data de 25 septembrie 2008, și apoi pentru astăzi, 2 octombrie 2008.

Ulterior deliberării,

CURTEA DE APEL:

Asupra plângerii penale de față:

Prin decizia penală nr.123 din 12.03.2008, Tribunalul Vasluia admis recursul formulat de petentul și, casând sentința penală nr.48 din 22.01.2008 a Judecătoriei Bîrlad, a trimis plângerea formulată de petent împotriva rezoluției dată de procuror în dosarul nr.3434/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bîrlad, Curții de Apel Iași pentru soluționarea pe fond a cauzei.

A reținut tribunalul că plângerea formulată de către petent vizează și o persoană cu calitate specială - respectiv executorul judecătoresc, având în vedere modificările legislative intervenite, competența să judece cauza în primă instanță cu privire la infracțiunile comise de executorii judecătorești revine Curții de Apel.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Petentul a formulat plângere împotriva rezoluției procurorului din 27.02.2007, dată în dosarul nr.3434/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bîrlad, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de:

-, privind infracțiunile prevăzute de art.208 alin.1, 209 al.1 lit. "a", art.290, art.288, art.291, art.289, art.192 și art.220 Cod penal;

-, privind infracțiunile prevăzute de art.289 alin.1 și art.246 Cod penal;

-, privind infracțiunile prevăzute de art.208 alin.1, art.288, art.299 și art.291 Cod penal;

-, privind infracțiunile prevăzute de art.288 al.1, art.289 alin.1 și art.266 Cod penal;

-, privind infracțiunile prevăzute de art.288 alin.1, art.299 alin.1 și art.246 Cod penal și

- -, privind infracțiunile prevăzute de art.246 și art.192 Cod penal.

Prin rezoluția nr.143/II/2 din 6.04.2007, prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bîrlad a dispus prin rezoluție, respingerea plângerii petentului împotriva rezoluției procurorului din dosarul nr.3434/P/2006, ca fiind neîntemeiată. S-a apreciat că procurorul s-a conformat celor dispuse prin sentința penală nr.1212/27.06.2006 a Judecătoriei Bîrlad, care a infirmat soluția anterioară a procurorului pentru ca acesta să se pronunțe și cu privire la numiții - și.

Împotriva acestor rezoluții petentul a formulat prezenta plângere, în susținerea căreia motivează următoarele:

- prin sentința penală 1212/2006 a Judecătoriei Bîrlad a fost desființată rezoluția procurorului și cauza a fost restituită acestuia, însă acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, fiind schimbate doar coperțile dosarului, cauza având inițial nr.3498/2005;

- în dovedirea temeiniciei plângerii sale solicită ca probă sentința civilă nr.99/15.01.2008 a Judecătoriei Bîrlad prin care au fost anulate formele de executare - ce fac, în fapt, obiectul prezentei plângeri - și actul de adjudecare, dispunându-se restabilirea situației anterioare.

Cu privire la această sentință petentul a solicitat Curții să facă demersuri pentru a obține hotărârea pronunțată de Tribunalul Vaslui cu privire la recursul formulat împotriva acesteia. Astfel, a fost comunicată instanței decizia civilă nr.1040 din 2.09.2008 a Tribunalului Vaslui, prin care a fost respins recursul formulat de împotriva sentinței civile nr.99 din 15.01.2008 a Judecătoriei Bîrlad, care a devenit, astfel, irevocabilă.

- invocă petentul în susținerea plângerii și decizia penală nr.6645/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care s-a pronunțat în sensul că, atât timp cât prin sentință s-a desființat rezoluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale, procurorul nu poate dispune din nou neînceperea urmăririi penale față de persoanele cercetate;

- susține petentul că nu a fost audiat de către procuror și că, de la dosar au fost sustrase acte, respectiv contractul de împrumut și niște chitanțe.

Referitor la situația de fapt, instanța reține că aceasta se prezintă, în esență, astfel:

În anul 2002 - administrator la Asociația Agricolă "" a împrumutat 1000 dolari de la, întocmind un înscris sub semnătură privată, stabilind data rambursării și dobânda de 1% pe zi, începând cu 10.06.2002. Deși a solicitat restituirea sumei în mai multe rânduri, acesta nu i-a restituit, în schimb i-a eliberat un bilet la ordin drept garanție, semnat și ștampilat de.

Între timp, a fost încarcerat, după care a introdus biletul la ordin la plată, dar a fost refuzată decontarea, pe considerentul că numitul nu avea disponibil în cont.

În aceste condiții a investit acel bilet la ordin cu formulă executorie și s-a emis actul de adjudecare 339/2003, întocmit pe baza procesului-verbal de licitație de către executorul judecătoresc.

Documentele au fost înaintate la Primăria și înregistrate sub nr.767/07.04.2005 de către, care îndeplinea funcția de agent agricol. Acesta a făcut mențiuni în registrul agricol la pagina 40 din vol. II.

S-a stabilit că primarul comunei -, cât și secretara nu au efectuat nici un act.

Numitul nu a făcut decât mențiunea că imobilul a fost adjudecat de.

Pe baza acestui act de adjudecare, la 19.2005 executorul judecătoresc - s-a deplasat la fața locului și a pus în executare actul, întocmind un proces-verbal în dosarul nr.342/2005.

O serie de bunuri - respectiv un recamier, o butelie de aragaz, un aragaz și 60 kg. lână au fost înmânate lui - tatăl lui.

Moara de porumb, pompa centrală, presa de ulei cu 2 motoare au fost lăsate în custodie lui.

Prin întocmirea procesului-verbal în fapt a avut loc evacuarea Asociației Agricole "", în prezența martorilor și.

S-a stabilit că în curte nu se afla un tractor cu disc și plug, stupi de albine, cazane de inox sau cherestea. Martorii audiați în cauză arată că nu a existat nici un tractor.

La data de 16.10.2003, a formulat cerere către executorul judecătoresc pentru a-si valorifica creanța rezultata din biletul la ordin emis de Asociația Agricola. Prin încheierea din 22.10.2003 data de Judecătoria Bîrlad s-a încuviințat executarea, dosarul de executare nr. 5145/2003. Biletul la ordin a fost investit cu formula executorie cu nr. 4866/2003.

S-au emis somații atât către debitoarea Asociația Agricolă cât si către terți la care aceasta avea drepturi bănești BRD- BANK.

S-a comunicat ca la aceste bănci debitoarea nu avea conturi disponibile. S-a procedat la executarea silita imobiliara asupra bunurilor imobile ale debitoarei. S-a încheiat procesul-verbal de situație nr. 339/2003 si procesul-verbal s-a comunicat debitoarei. S-a respectat procedura prevăzută de art. 497, 500 Cod procedura civila.

Întrucât nu s-au prezentat licitatori, imobilul a fost adjudecat de in contul creanței prin actul de adjudecare nr. 339/2003.

La data de 19.10.2005, executorul judecătoresc s-a deplasat la sediul debitoarei Asociația Agricola împreună cu creditorul, cu organele de poliție si martori.

S-a declarat evacuarea debitoarei Asociația Agricolă din imobilul situat in comuna. Este de precizat ca Asociația Agricolă a încheiat un contract de împrumut cu pentru 1000 dolari cu termen fix de rambursare.

Nu s-a achitat împrumutul la termen si in calitatea sa de administrator a emis un bilet la ordin - fila 26 dosar urmărire penala. Petentul a susținut ca la biletul de ordin a fost dat drept garanție persoanei cercetate -, a mai susținut ca acesta a fost sustras.

S-au făcut cercetări in acest sens și in dosarul nr. 2639/P/2003, s-a dat rezoluție de neîncepere a urmăririi penale fata de si soluția s-a menținut prin sentința civila nr. 463/01.04.2004, definitiva.

Prin urmare, prezenta persoanei cercetate in imobilul ce aparține Asociației Agricole nu a fost nejustificata, pătrunderea in imobil s-a făcut in raport cu dispozițiile legale de executare atât in cazul persoanei cercetate cat si. Actul de adjudecare are drept consecință transferul de proprietate de la debitorul urmărit la adjudecatar.

Latura obiectiva a infracțiunii de violare de domiciliu se refera la pătrunderea fără drept, in orice mod intr-o locuință, dependințe. Or, in cauza nu s-a dovedit existenta vreunei acțiuni de acest gen. Nu s-a dovedit ca persoana cercetata a încălcat obligațiile ce-i reveneau cu privire la procedura executării. Infracțiunea prevăzută de art. 246 Cod penal se referea la fapta funcționarului public in exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește defectuos, prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.

Persoana cercetata, in calitate de agent agricol a menționat in registrul agricol potrivit atribuțiilor sale, in acest sens transferul de proprietate de la debitoarea Asociația Agricola la noul proprietar devenit prin actul de adjudecare. Nu a executat operațiuni ce se încadrează in conținutul infracțiunii de abuz in serviciu - prevăzută de art. 246 Cod penal sau fals in înscrisuri oficiale - prevăzută de art. 288 Cod penal. Persoana cercetata - in calitate de primar al comunei, nu a avut nici o contribuție in a determina sau evidenția in registrul agricol transferul de proprietate de la un proprietar la altul. Aceeași situație si in cazul persoanei cercetate - secretar al Primăriei.

În ceea ce privește infracțiunile reclamate de către petent împotriva executorului judecătoresc - executarea silită asupra imobilului și modalitatea de efectuare a acestei executări fiind, în fapt,chintesențanemulțumirii petentului și cauza care a angrenat declanșarea plângerii penale, instanța va reține că activitatea desfășurată de către acesta în sfera atribuțiilor ce-i reveneau în calitatea sa de executor judecătoresc, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor ce reglementează materia executării silite, prevăzută de Codul d e procedură civilă.

Potrivit art.372 Cod procedură civilă "executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori a unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu". Astfel, având în vedere încheierea din 22.10.2003 a Judecătoriei Bîrlad prin care s-a încuviințat executarea, formându-se dosarul de executare nr.5145/2003, s-a procedat la punerea în executare a biletului la ordin investit cu formulă executorie cu nr.4866/2003, urmându-se procedura prevăzută, respectiv executarea silită asupra bunurilor imobile ale debitorului, cu întocmirea tuturor formalităților impuse de lege.

Este de prisos reluarea actelor întreprinse de executor în cronologia prevăzută de procedura executării silite, câtă vreme conformitatea acestora cu dispozițiile incidente în materie reiese cu evidență din întreg probatoriul administrat în cauză, respectiv: bilet la ordin emis de Asociația Agricolă "" pe numele lui, proces-verbal din 19.10.2005 întocmit de executorul judecătoresc în dosarul 342/2005 pentru evacuare, și în care se consemnează că a fost întocmit în 4 exemplare, din care unul a fost trimis președintelui Asociației în Penitenciarul Vaslui, proces-verbal de licitație publică imobiliară nr.339/2003 din 10.06.2004, act de adjudecare nr.339/10.06.2004 privind adjudecarea în contul creanței de 115.040.500 lei de către creditorul a imobilului situat în, comuna, proces-verbal din 22.01.2004 în dosar nr.339/2003 de punere sub sechestru asigurător a unor bunuri mobile - proces-verbal comunicat prin poștă debitorului așa cum se consemnează, proces-verbal din 20.2005 de predare-primire a bunurilor puse sub sechestru, contract de împrumut încheiat între Asociația Agricolă "" și cu privire la suma de 1000 dolari, contract de vânzare-cumpărare a imobilului casă de locuit pe numele lui și, acte bancare, sentințe civile cu privire la contestațiile la executare formulate de petent și anulate ca insuficient timbrate, raport de expertiză judiciară contabilă pentru evaluarea imobilului executat silit, acte cadastrale: autorizație de construcție, aviz de amplasare, certificat de urbanism etc. sentințe penale ale Judecătoriei Bîrlad cu privire la plângerile formulate împotriva rezoluțiilor procurorilor, rezoluțiile procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bîrlad privind neînceperea urmăririi penale față de pentru art.242 Cod penal, art.208 al.1 Cod penal etc. încheierea din 22.10.2002 în dosarul nr.5145/2003 al Judecătoriei Bîrlad prin care a fost admisă cererea formulată de și s-a dispus încuviințarea executării silite împotriva debitorului Asociația Agricolă "", declarații ale persoanelor cercetate, - cu privire la toate faptele reclamate, declarații ale petentului etc.

În cadrul procedurii de executare silită au fost inițiate demersuri judiciare de către debitor (contestații de executare, acțiuni în anulare, căi de atac etc.) însă toate au fost respinse pentru neîndeplinirea obligațiilor procesuale (în special cele privind timbrarea cererilor formulate).

În acest context, se impune și precizarea că petentul a avut posibilitatea întreruperii cursului procedurii executării silite, astfel că nu se poate invoca propria turpitudine pentru a acuza diverse persoane de comiterea unor fapte penale.

Din perspectiva celor constatate nu se poate reține că, în cauză, ar fi incidente dispozițiile legii penale, din următoarele considerente:

Infracțiunea de abuz în serviciu presupune, sub aspectul elementului material, neîndeplinirea cu știință a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, ceea ce înseamnă că subiectul activ al infracțiunii își exercită atribuțiile de serviciu în mod necorespunzător și abuziv. O altă condiție este aceea ca fapta comisă sau omisivă abuzivă să cauzeze o "vătămare intereselor legale ale unei persoane".

Prin urmare, pentru existența laturii obiective a infracțiunii este necesar să existe o legătură de cauzalitate între activitatea prin care s-a realizat elementul material și vătămarea suferită de victimă.

Nu în ultimul rând, pentru existența infracțiunii prevăzute de art.246 trebuie îndeplinită și cerința laturii subiective sub forma intenției, directe sau indirecte.

În speță, nici una dintre condițiile evocate nu este îndeplinită.

Astfel, actele încheiate de executor și contestate de către petent nu pot fi calificate ca fiind rezultatul unei acțiuni abuzive a acestuia, însărcinat cu punerea în executare a unei hotărâri judecătorești, titlu în temeiul căruia și-a legitimat și, exercitat totodată, activitățile specifice atribuțiilor sale de serviciu.

Nici sentința civilă nr.99/15.01.2008 a Judecătoriei Bîrlad - irevocabilă, prin care s-a dispus anularea actului de adjudecare și repunerea părților în situația anterioară, nu este de natură să califice intervenția executorului - la solicitarea creditorului, ca fiind ilicită, câtă vreme, așa cum am arătat, la momentul efectuării activităților contestate acestea s-au întemeiat pe un titlu legitim, conform art.372 Cod procedură civilă, cu respectarea tuturor procedurilor prevăzute în dispozițiile următoare.

Sentința civilă menționată nu este în măsură decât să confirme natura civilă a litigiului dintre petent și persoana cercetată.

Pe cale de consecință, câtă vreme pătrunderea în imobilul petentului s-a făcut în temeiul unui titlu legitim și în vederea punerii în executare a dispozițiilor cuprinse în acesta - conform procedurii reglementate cu privire la executarea silită, și cu privire la infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art.192 Cod penal, față de, sunt incidente dispozițiile art.10 lit. "a" Cod procedură penală, astfel cum s-a reținut și în rezoluția procurorului.

Potrivit art.278 ind.1 alin.1 Cod procedură penală, obiectul plângerii adresate instanței îl constituie legalitatea și temeinicia rezoluției de neîncepere a urmăririi penale date de procuror și nu existența sau inexistența faptelor reclamate de către petiționar în plângerea adresată acestuia.

instanței privește respectarea dispozițiilor art.228 Cod procedură penală, cu privire la administrarea acelui minim de informații - probe - care să justifice începerea sau nu a urmăririi penale.

Or, față de probatoriul enumerat anterior administrat de către procuror în cadrul cercetării penale efectuate, rezidă cu suficiență că, în cauză, există unul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale - prevăzut de art.10 lit. "a" Cod procedură penală, respectiv faptele nu există -, soluția pronunțată în cauză fiind susținută de probele administrate.

Instanța consideră că, în cauză, nu sunt evidențiate aspecte de natură penală împotriva persoanelor cercetate, iar actele premergătoare administrate sunt suficiente pentru a confirma această împrejurare, astfel că rezoluțiile procurorilor sunt legale și temeinice.

Cu privire la decizia invocată de petent în susținerea plângerii, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că, odată desființată rezoluția procurorului și trimisă cauza conform art.278 ind.1 alin.8 lit. "b" Cod procedură penală nu se mai poate dispune, din nou, neînceperea urmăririi penale, deosebit de împrejurarea că nu își găsește aplicabilitate în cauză, instanța reține că, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție într-o decizie de speță, respectiv decizia penală nr.206 din 22.01.2008, "potrivit art.273 alin.1 ind.1 Cod procedură penală, partea finală, ceea ce este obligatoriu a fi respectat de procuror sunt dispozițiile instanței sub aspectul faptelor și împrejurărilor ce urmează a fi constatate și a mijloacelor de probă indicate".

Așa fiind, raportat considerentelor expuse, Curtea urmează ca, în temeiul dispozițiilor art.278 ind.1 alin.8 lit. "a" Cod procedură penală, să respingă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul și să mențină, ca legale și temeinice, rezoluțiile procurorilor.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul dispozițiilor art.278 ind.1 alin.8 lit. "a" Cod procedură penală respinge plângerea formulată de petentul, deținut în Penitenciarul Iași, împotriva rezoluției prim procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bîrlad nr.143/II/2/2007 din 06.04.2007 și, respectiv, rezoluția din 27.02.2007 dată în dosarul nr.3434/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bîrlad, pe care le menține.

Obligă petentul să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare.

Onorariul avocat oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi suportat și avansat din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.10.2008.

PREȘEDINTE,

Grefier,

Red.

Tehnored.

06.2008.-

2 ex.-

Președinte:Iulia Elena Ciobanu
Judecători:Iulia Elena Ciobanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 100/2008. Curtea de Apel Iasi