Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 100/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

SENTINȚA PENALĂ NR.100/D/2008

Ședința publică de la 6 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Monica Rodina

GREFIER: - --

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin PROCUROR: -

Pe rol fiind cauza penală având ca obiect plângerea formulată de petenta, împotriva rezoluției nr.412/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa petentei și a intimaților G,.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea cauzei.

Reprezentanta Parchetului, raportat la actele existente la dosar, solicită respingerea ca nefondată a plângerii și menținerea ca legale și temeinice a soluțiilor adoptate de procuror, apreciind că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăriri penale.

CURTEA

Prin plângerea înregistrată la data de 22.07.2008, petenta a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună admiterea plângerii împotriva rezoluției nr.412/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ din 20.05 2008 și începerea urmăririi penale față de făptuitoriiG, judecător si, grefier,ambii de la Judecătoria Vișeu d S u s, cercetați pentru comiterea infracțiunii de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor prev. si ped. de art.246 din Codul penal.

În motivarea plângerii sale, petenta a învederat că în mod nelegal s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi făptuitori, întrucât existe date că aceștia au comis faptele descrise de petentă și anume că aceștia au validat printr-o hotărâre judecătorească un contract de vânzare - cumpărare cu privire la un imobil, act considerat de către petentă ca fiind fals.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin rezoluția nr.412/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJs -a dispus, în baza art. 228 alin.1 și act.10 lit.d din Codul d e procedura penala neînceperea urmăririi penale pentru infracțiune a de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor prev. si ped. de art.246 din Codul penal, fata deG, judecator si, grefier,ambii de la Judecatoria Viseu de, soluția a fost menținută prin respingerea plângerii de către procurorul general al Curții de Apel, prin rezoluția nr. 535/II/2/2008 a aceluiași parchet.

Pentru a pronunța această rezoluție, procurorul a apreciat că ca in sarcina judecătorului si a grefierei nu poate fi reținută săvârșirea infracțiunii de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor având in vedere ca aceștia au participat la judecarea cauzei civile, având ca obiect validarea contractului,in deplin in du-si obligațiile stabilite prin lege, respectând normele procedurale care reglementează desfășurarea procesului.

Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că, inițial in dosarul nr.667/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu d S u s, petenta a formulat o plângere penala împotriva numitei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art.290, art.29 si art.215 Cod penal, comise prin aceea ca a întocmit și semnat, in fals, in numele petentei ( parte vătămata in acel dosar) un contract de vânzare-cumpărare cu privire la un imobil.

Soluția de neîncepere a urmăririi penale, dispuse de procuror in cauza, a fost menținută de către procurorul ierarhic superior si de către instanțele de judecata, in condițiile art.278-278/1 din Codul d e procedura penala.

Ulterior la data de 2 noiembrie 2007 petenta a formulat o plângere penala impotriva judecatorului G si a grefierei, ambii de la Judecatoria Viseu de, plângere ce a fost înaintata spre competenta solutionare Parchetului de pe lângă C a de APEL CLUJ, formând obiectul dosarului 412/P/2007.

Văzând sentința civilă nr.855 din data de 5 iulie 2000, pronunțată în dosarul civil nr.1177/2000 al Judecătoriei Vișeu d e, se constată că petenta că nu numai că a fost prezentă în instanță dar i s-a și acordat cuvântul în fond, ocazie cu care a învederat faptul că este de acord cu admiterea acțiunii și validarea contractului de vânzare - cumpărare, arătând de asemenea că terenul în litigiu i-a fost dat acesteia de către părinții săi, cu titlu de zestre și l-a folosit neconturbată mai mult de 35 de ani.

Petenta, deși contestă prezența sa în instanța nu a putut face dovada unei situații de fapt contrare celei expuse în încheierea ce face parte integrantă din sentința civilă amintită, actele medicale depuse nefiind relevante în cauză.

De asemenea, instanța apreciază că, în cauza civilă din dosarul civil mai amintit, instanța și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin lege, respectând normele procedurale în vigoare, petenta beneficiind de căile de atac prevăzute de lege, prin intermediul cărora putea cere reverificarea dosarului de către instanțele ierarhic superioare, însă petenta nu a înțeles să atace cu recurs hotărârea civilă și pe cale consecință aceasta a rămas definitivă și irevocabilă.

În aceasta situatie nefacandu-se dovada ca mentiunile inscrise in incheierea instantei sunt false, in mod corect procurorul a apreciat ca faptele imputate judecatorului si grefierei nu intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, fapta care, raportat la data formularii plangerii penale este oricum prescrisa.

Față de cele de mai, în baza art.278 ind.1 alin.8 lit.a va C.P.P. respinge plângerea formulată de petenta, domiciliată în localitatea Vișeu de nr.2. împotriva rezoluției nr.412/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, menținând această rezoluție.

Va obliga petenta la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

În baza art.278 ind.1 alin.8 lit.a respinge C.P.P. plângerea formulată de petenta, domiciliată în localitatea Vișeu de nr.2. împotriva rezoluției nr.412/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, menținând această rezoluție.

Obligă petenta la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 06.10.2008.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - --

Președinte:Monica Rodina
Judecători:Monica Rodina

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 100/2008. Curtea de Apel Cluj