Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 105/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- SENTINȚA PENALĂ NR.105/

Ședința publică din 10 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Raluca Elena Șimonescu Diaconu

Grefier: -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin

- procuror

S-a luat în examinare, pentru soluționare, plângerea formulată de petiționarul I G, domiciliat în comuna, satul Urechești, județul A, cu reședința în orașul Curtea de A,-, -.A, etaj IV, apart.12, județul A, împotriva ordonanței din data de 02 iulie 2009, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul numărul 69/P/2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează completului de judecată că petiționarul a formulat cerere de strămutare având termen de judecată la ÎCCJ la data de 16 2009.

Curtea, având în vedere că formularea acestei cereri nu împiedică judecarea cauzei, nemaifiind cereri prealabile de formulat acordă cuvântul asupra plângerii.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere, ca nefondată, a plângerii formulată de petiționarul G, împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI dată în dosarul numărul 69/P/2009. Solicită a se avea în vedere că, pe baza probelor administrate, s-a constatat de către procuror că, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu de către intimații - magistrați în cauză, întrucât aceștia și-au îndeplinit atribuțiunile de serviciu în raport de Legea 304/2004.

CURTEA:

Asupra procesului penal de față:

La data de 09.09.2009, a fost înregistrată la Curtea de APEL PITEȘTI, plângerea formulată de petentul G împotriva ordonanței nr.69/P/02.07.2009, a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI și a Rezoluției din 18.08.2009 dată în dosarul nr.643/II/2/2009 a Procurorului General al aceleiași unități de parchet.

În motivarea plângerii se invocă nelegalitatea și netemeinicia soluției de neîncepere a urmăririi penale, susținând că magistrații, cu ocazia soluționării cauzei sale, au săvârșit infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanei și de abuz în serviciu contra intereselor publice în sensul că, prin hotărârile pronunțate i-au încălcat acestuia drepturile fundamentale consacrate prin Constituție, Convenția Europeană a Drepturilor omului.

Verificând ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, în sensul dispozițiilor art.278/1 alin.7 Cod procedură penală, curtea constată că plângerea este nefondată și va fi respinsă ca atare.

Astfel, rezultă că magistratul a soluționat dosarul nr- al Judecătoriei Curtea d Argeș prin sentința civilă nr.1362/5.12.2007, prin care a admis, în parte, cererea formulată de creditor ( petent) validând poprirea înființată de către executorul judecătoresc până la concurența sumei de 724,80 lei, sumă cu care petentul nu este de acord.

Apelul declarat de petent împotriva hotărârii primei instanțe, a fost judecat la Tribunalul Argeș, de magistrații și, prin decizia civilă nr.115/27.05.2008, acesta respingându-se ca nefondat.

În altă ordine de idei, dincolo de soluțiile adoptate asupra fondului cauzei și în apel, nemulțumirea petentului mai vizează și administrarea unor probe și anume expertiza contabilă, care, în opinia acestuia, nu era utilă și concludentă soluționării cauzei.

În acest mod, în baza expertizei, consideră petentul, magistratul care a judecat cauza în fond, precum și magistrații care au verificat legalitatea hotărârii primei instanțe (în apel) prin hotărâre pronunțată i-au vătămat drepturile și interesele legitime.

Așa cum corect a reținut organul de urmărire penală, în cauză, chiar dacă a fost pronunțată o sentință nefavorabilă petiționarului I G, atât timp cât nu au fost relevate aspecte de natură infracțională, în sensul disp.art.246 Cod penal, magistratului nu-i poate fi imputată soluția pronunțată nici chiar în situația când hotărârea a fost desființată în căile de atac prevăzute de lege.

Aceasta, deoarece numai instanța de control judiciar are competența să analizeze legalitatea și temeinicia unei hotărâri judecătorești.

Tot astfel, în conformitate cu dispozițiile art.46 alin.2 din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară, în exercitarea funcției sale magistratul este independent și se supune numai legii. O atare dispoziție se regăsește și în legea fundamentală, respectiv Constituția României, care consacră in terminus principiul dependenței judecătorului.

A proceda altfel, în sensul antamării răspunderii magistratului de fiecare dată când acesta pronunță o hotărâre defavorabilă uneia dintre părți ar însemna o gravă atingere adusă principiilor enunțate anterior.

In raport de considerentele expuse, se va respinge ca nefondată plângerea, în temeiul dispozițiilor art.278/1 alin.8 lit.a din Codul d e pr.penală și se va menține ordonanța atacată.

Pe cale de consecință, va fi obligat petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispozițiile art.192 alin.2 Cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul G, împotriva ordonanței din data de 02 iulie 2009, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul numărul 69/P/2009 și menține ordonanța atacată.

Obligă petiționarul la 200 lei cheltuielile judiciare avansate de stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică azi 10 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

PREȘEDINTE,

- -

Grefier,

Red.:

Tehnored.:

2 ex./27.11.2009.

Președinte:Raluca Elena Șimonescu Diaconu
Judecători:Raluca Elena Șimonescu Diaconu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 105/2009. Curtea de Apel Pitesti