Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 12/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

SENTINȚA PENALĂ NR.12/2008

Ședința publică din 21 ianuarie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Monica Rodina judecător

GREFIER: - -

Parchetul de pe lângă de Apel Cluj reprezentat de PROCUROR: -.

S-a luat spre examinare cauza penală având ca obiect plângere împotriva ordonanței procurorului formulată de petentul.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 14 ianuarie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Prin plângerea înregistrată la data de 6 decembrie 2007 petentul a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună admiterea plângerii formulate împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr.71/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și ca urmare dispunerea începerii urmăririi penale în cauză și trimiterea înapoi la parchet în vederea continuării cercetării penale.

În motivarea plângerii sale, petentul a învederat faptul că este nemulțumit de actele de cercetare întocmite în dosar, întrucât consideră că erau necesare mai multe investigații, trebuiau audiați făptuitorii și administrate și alte probe, ori în cauză s-a tratat cu superficialitate plângerile formulate de petent.

Din actele și lucrările dosarului, raportat la dispozițiile legale în materie, curtea reține următoarele:

Prin rezoluția nr.71/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Clujs -a dispus neînceperea urmăririi penale efectuată față de de, comisari șefi de poliție, - subcomisar de poliție, toți din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean C, - agent șef de poliție în cadrul Poliției Municipiului T și - agent șef principal de poliție în cadrul Postului de Poliție al Comunei, județul C, pentru infracțiunile de purtare abuzivă și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. și ped. de ar. 250 alin. 2 Cod penal și art. 246 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod, penal.

Această rezoluție a fost menținută prin rezoluția nr.1159/II/2/13.11.2007 a procurorului general adjunct de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin care s-a respins plângerea formulată de petent împotriva rezoluției inițiale.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut că, persoana vătămată a formulat o plângere penală, solicitând tragerea la răspundere penală a polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție C, după cum urmează:

- față de și, pentru infracțiunile de purtare abuzivă și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. și ped. de arte 250 alin. 2 Cod penal și arte 246 Cod penal, comise prin aceea că, în calitate de comisar șef de poliție la Serviciul de Investigații Criminale a Inspectoratului de Poliție Județean C, cu ocazia cercetărilor penale efectuate de Postul de Poliție al Comunei în dosarul penal 1988/P/2005 al Parchetului de pe langa Judecătoria Turda în care a fost sancționat conform art. 181Cod penal cu amendă administrativă în sumă de 400 lei pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, prev. și ped. de art. 180 alin. 2 Cod penal, telephonic, l-ar fi amenințat pe acesta cu luarea măsurii preventive a reținerii dacă, în viitor, nu va permite persoanelor fizice să pescuiască în luciul de apă pe terenurile în suprafață de 97,6 ha aparținând Societății Agricole "", județul C, iar, în calitate de comisar șef și locțiitor al șefului Inspectoratului de Poliție Județean C, cu ocazia primirii în audiență a persoanei vătămate la 27 iunie 2006, ar fi amenințat-o pe aceasta și în mod abuziva refuzat să-i primească copiile xerox ale unor plângeri penale pe care le-a formulat la Postul de Poliție al Comunei și prin care a solicitat efectuarea de cercetări penale față de persoane fizice pentru infracțiuni contra patrimoniului și de amenințare.

- față de și pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. și prev. de arte 246 Cod penal, comise prin aceea că, în calitate de comisar șef de poliție și respectiv subcomisar de poliție la Inspectoratul de Poliție Județean C, prin abuzul funcției, au dat aviz favorabil ca să efectueze paza terenurilor aparțipând Societății Agricole "", județul

- față de agentul șef de poliție și agentul șef principal de poliție din cadrul Poliției Municipiului T și respectiv Postul de Poliție al Comunei, județul C, pentru- infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. și prev. de art. 246 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, comise prin aceea că, în perioada 2006-2007, fiind investiți cu soluționarea unor plângeri penale formulate de persoana vătămată împotriva unor persoane fizice prin care sesiza comiterea unor infracțiuni contra patrimoniului, de amenințare și nerespectarea hotărârii judecătorești, cu știință, nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu, neadministrând probe suficiente în dovedirea faptelor reclamate și întocmind referate cu propunerea de neînceperea urmăririi penale care au fost confirmate de Parchetul de pe langa Judecătoria Turda.

S-a constatat însă, că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. a Cod procedură penală întrucât nu există fapte penale în cauză.

Referitor la comisarii șefi de poliție și din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean C este de menționat că simplele afirmații ale persoanei vătămate referitor la eventuale purtări abuzive și neîndeplinirea sarcinilor de serviciu din partea polițiștilor, nu se coroborează cu alte fapte și împrejurări așa cum prevede art. 75 din Codul d e procedură penală.

In altă ordine de idei este de menționat că cercetările penale efectuate în dosarul penal 1988/P/2005 al Parchetului de pe langa Judecătoria Turda au fost efectuate de polițiștii din cadrul Postului de Poliție al Comunei și nu de polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție C, structură unde este încadrat și comisarul șef de poliție.

Referitor la comisarul șef de poliție și subcomisarul de poliție, ambii din cadrul Serviciului de Ordine Publică al Inspectoratului de Poliție Județean C este de menționat că plângerea formulată de a făcut obiectul dosarului 266/P/2006 al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Cluj în care prin rezoluția din 5 decembrie 2006 s-a dispus neînceperea urmăririi penale deoarece are ca obiect principal de activitate investigații și protecția bunurilor și a persoanelor, a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe langa Tribunalul Cluj la 16 ianuarie 2006 și a primit licența de funcționare nr. 0869/P/19 ianuarie 2006, emisă de Direcția Poliției de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, iar planul de pază a obiectivelor Societății Agricole din localitatea, județul C, a fost avizat de șeful Postului de Poliție al Comunei, județul

Referitor la polițiștii și este de menționat că plângerile penale formulate de împotriva unor persoane fizice prin care acesta sesiza comiterea unor infracțiuni contra patrimoniului de amenințare și nerespectarea hotărârii judecătorești, au fost instrumentate în faza actelor premergătoare de polițiștii din cadrul Postului de Poliție al Comunei, județul C, și, în mod temeinic și legal, s-au întocmit referate cu propunerea de neînceperea urmăririi penale care au fost confirmate de procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Judecătoria Turda.

Nu a existat rea credință și încălcări, cu știință sau din culpă, a îndatoririlor de serviciu de către polițiștii din cadrul Postului de Poliție al Comunei în efectuarea actelor premergătoare începerii urmăririi penale neaducându-se o vătămare intereselor legitime a persoanei vătămate, iar rezoluțiile procurorilor au fost atacate cu plângere de către persoana vătămată conform art. 275 și art. 2781Cod procedură penală.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că la data de 4 iunie 1998, foștii reprezentanți ai Societății Agricole "" au încheiat contractul nr.581 cu, prin care se arendau acestei societăți comeriale lacurile pentru creșterea peștelui în suprafață de 97,6 ha apă, până în anul 2012.

La 13 iunie 1999, a încheiat un act de cedare al contractului de arendare nr. 581/1998 în favoarea Import-Export, reprezentată de.

Prin sentinta civilă 897/C/28 iunie 2005 al Tribunalului Comercial Cluj, s-a admis în parte acțiunea formulată de rec1amanta Societatea Agricolă "" împotriva pârâtei Import-Export, în sensul că s-a dispus evacuarea pârâtei de pe terenurile obținute în baza contractului de cedare a contractului de arendare nr. 581/4 iunie 1998, întrucât cesiunea contractului de arendare s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor Legii 16/1994, deoarece cesiunea s-a făcut între două societăți și nu persoane fizice, astfel că cesiunea este lovită de nulitate absolută.

a fost dizolvată de drept în baza art. 30 din Legea nr. 359/2004.

Sentința civilă 897/C/28 iunie 2005 al Tribunalului Comercial Cluja rămas irevocabilă prin decizia civilă 3202/26 octombrie 2006 pronunțată în dosarul - a Secției Comerciale din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justitie.

Prin sentința civilă 897/C/2005 al Tribunalului Comercial Clujs -a dispus evacuarea Import-Export de pe terenurile dobândite în baza contractului de cedare a contractului de arendă nr. 581/4 iunie 1998, iar contestația la executare formulată de ca reprezentant al societății comerciale împotriva Societății Agricole "" a fost respinsă de Tribunalul Comercial Cluj ea rămânând irevocabilă prin decizia civilă 3549/10 noiembrie 2006 pronunțată în dosarul - al Secției Comerciale din cadrul Inaltei Curți de Casație și Justiție.

Raportat la datele de mai sus, se constată că, de fapt petentul este nemulțumit de situația juridică a lacurilor și a unor terenuri din comuna, iar prin nenumăratele plângeri depuse de acesta atât la Parchet cât și la poliție nu a făcut decât să-și manifeste nemulțumirea arătată.

Cele susținute de petent cu privire la făptuuitori nu au fost confirmate de alte probe, iar din actele de la dosar rezultă că faptuitorii nu au făcut decât să-și exercite în mod legal atribuțiile de serviciu ce le reveneau.

Așa fiind față de cele de mai sus, în baza art.278 ind.1 alin.8 lit.a va C.P.P. respinge ca nefondată plângerea formulată de petent împotriva rezoluției nr.71/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, menținând rezoluția atacată.

Va obliga petentul la plata în favoarea statului a sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art.278 ind.1 alin.8 lit.a respinge C.P.P. ca nefondată plângerea formulată de petentul, domiciliat în com. sat nr.73, jud. C împotriva rezoluției nr.71/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, menținând rezoluția atacată.

Obligă petentul la plata în favoarea statului a sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare.

Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare cu făptuitorii I și și de la comunicare cu restul părților.

Pronunțată în ședința publică din 21.01.2008.

PREȘEDINTE GREFIER

- -

-

Președinte:Monica Rodina
Judecători:Monica Rodina

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 12/2008. Curtea de Apel Cluj