Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 122/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA PENALĂ NR. 122
Ședința publică de la 24 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Cenușă
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea cauzei penale directe, avand ca obiect "plangere impotriva rezoluztiei sau ordonantelor procurorului de netrimitere in judecata (art.278 ind.1 Cod procedura penala)" formulata de petentul, prin curator, impotriva rezolutiei din 06.07.2009 a procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel I și respectiv a rezolutiei din 27.05.2009 dată in dosarul nr.28/P/2009 al Parchetului de pe langa Curtea de Apel
La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta avocat - aparator desemnat din oficiu de catre Baroul d e Avocati I, cu delegatie la dosar, care raspunde pentru petentul lipsă la termenul de azi, lipsă fiind si curatorul precum și intimații.
Procedura de citare este legal indeplinită.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, care invedereaza ca, Primăria mun. Had epus, prin registratura, copia Dispozitiei nr.430/23.02.1995, iar petentul precizari scrise și o copie a Dispozitiei nr.430/23.02.1995, inscrisuri care se afla atasate la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, instanta apreciaza cauza in stare de judecata si acorda cuvantul in sustinerea plangerii.
Avocat avand cuvantul, sustine ca, petentul a formulat plangere impotriva rezolutiei procurorului pentru nelegalitatea solutiei pronunțate. Solicita admiterea plangerii asa cum a fost formulata.
Reprezentantul Ministerului Public avand cuvantul, apreciaza ca fiind legala si temeinica rezolutia procurorului. Solicita respingerea plangerii.
Declarand inchise dezbaterile, instanta lasa cauza in pronuntare.
Ulterior deliberarii,
CURTEA DE APEL
Prin rezoluția procurorului din 27.05.2009, dată în dosarul nr. 28/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de apel Iașis -au dispus următoarele:
Neînceperea urmăririi penale față de numiții, și, sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 246 Cod penal și art. 247 Cod penal, deoarece faptele nu există.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut următoarele:
Numitul - persoană lipsită de capacitate de exercițiu, reprezentat de curator a formulat o plângere penală împotriva magistraților judecători, și, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 246 Cod penal și art. 247 Cod penal.
În fapt s-a reclamat că susnumiții, judecători la Tribunalul Vaslui, cu prilejul soluționării dosarului nr-, ar fi pronunțat cu intenție o soluție nelegală, respectiv decizia civilă nr. 691/R/14 mai 2008, arătând că, în cuprinsul expozitivului deciziei civile nr. 691/R din 14 mai 2008 judecătorii au inserat mai multe date care nu sunt conforme cu realitatea. Astfel, persoana vătămată enumără aceste date nereale:
- în loc de "decizia Tribunalului Vaslui " trebuia scris decizia Tribunalului Regional V;
- în loc de "dispoziția nr. 45/1995" trebuia scris "dispoziția nr. 41/25 februarie 1995";
- în loc de "decizia Tribunalului Raion H" trebuia scris "decizia Tribunalului Regional I nr. 2590/15 1955".
De asemenea, în plângerea penală, numitul face aprecieri asupra competențelor profesionale a magistraților judecători, declarându-se nemulțumit de soluția dispusă de către completul de judecată. Astfel, reclamantul a arătat că judecătorii nu au dat dovadă de bună credință în judecarea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 74/11.02.1994 a Tribunalului Vaslui.
Din analiza plângerii lui, formulată de curatorul său, precum și a copiei după decizia civilă nr. 691/R/2008 rezultă că nu se poate reține în sarcina intimaților nici una din infracțiunile sesizate. Astfel, nu există nici un indiciu din care să rezulte că prin faptele menționate de către, judecătorii ar fi cauzat cu rea credință, vreo vătămare a intereselor legitime ale persoanei fizice. În cauză este vorba despre hotărârea unei instanțe judecătorești. De altfel, pentru hotărârile pronunțate, judecătorii sunt inamovibili. Inamovibilitatea judecătorilor poate fi înlăturată doar în cazul relei credințe, iar un asemenea aspect nu rezultă din actele de cercetare penală.
Pe de altă parte, mențiunile eronate arătate mai sus nu constituie cauze ale vreunor vătămări ale intereselor persoanei fizice.
În aceste condiții rezultă că fapta prev. de art. 246 Cod penal nu există. Astfel, infracțiunile presupun, pe de o parte, ca subiectul infracțiunii să nu-și îndeplinească, cu știință, atribuțiile de serviciu sau să le îndeplinească în mod necorespunzător. Nici una din aceste situații nu rezultă din actele de cercetare penală efectuate. De altfel, chiar din analiza plângerii formulate se constată că motivele invocate nu constituie o încălcare a atribuțiilor de serviciu. Pe de altă parte, mențiunile eronate arătate mai sus nu constituie cauze ale vreunor vătămări ale intereselor persoanei fizice.
În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 247 Cod penal, se constată că nici aceasta nu există. Infracțiunea prev. de art. 247 Cod penal presupune pe de o parte îngrădire a folosinței sau a exercițiului drepturilor unei persoane ori crearea pentru aceasta a unei situații de inferioritate. Pe de altă parte această îngrădire sau creare a stării de inferioritate trebuie să fie datorată unor temeiuri de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenență politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție /. Nici una din aceste condiții nu este îndeplinită.
Trebuie precizat și faptul că aceiași judecători au mai fost reclamați de către petent, cu privire la pronunțarea aceleiași decizii civile. Cauza a făcut obiectul dosarului nr. 268/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, deosebirea constând în motivele invocate de către reclamant. În acest dosar, prin rezoluția nr. 268/P/2008 din data de 20.11.2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii, și.
Rezoluția a fost comunicată petentului la data de 29.05.2009.
Nemulțumit de soluție, la data de 16.06.2009,petentul, prin curatorul său formulează plângere împotriva rezoluția sus-menționate la procurorul ierarhic superior.
Prin rezoluția din 06.07.2009, procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iașia respins ca neîntemeiată plângerea, reținând că rezoluția atacată îndeplinește condițiile de legalitate și temeinicie pentru a fi menținută.
Copie de pe această rezoluție i-a fost comunicată petentului, la adresa precizată în plângere, la data de 10.07.2009.
Împotriva acestei rezoluții petentul a formulat plângere, înregistrată pe rolul Curții de apel la data de 04 august 2009.
Petentului i-a fost desemnat un apărător din oficiu. Legal citat, curatorul petentului, persoana care a formulat plângerea, nu s-a prezentat în instanță.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
În contextul reglementării plângerii contra actelor procurorului, prin art. 278 alin. 3 din Codul d e procedură penală se prevede că "în cazul rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanței ori, după caz, al rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanță sau rezoluție, persoanelor interesate".
Tot astfel, în cadrul art. 2781alin. 1 din Codul d e procedură penală, prin care este reglementată plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, se precizează că o asemenea plângere se poate face "în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278", pentru ca în alin. 2 al aceluiași articol să se precizeze că în cazul în care procurorul ierarhic superior "nu a soluționat plângerea în termenul prev. în art. 277, termenul prev. în alin. 1 curge de la data expirării termenului inițial de 20 de zile". În speță, termenul se socotește de la data de 16.06.2009 și se împlinea la 27.07.2009.
Or, în aceste condiții, fiind evident că termenele reglementate în cuprinsul art. 278 alin. 3 și în art. 2781alin. 2 din Codul d e procedură penală, pentru exercitarea căii de atac a plângerii împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, sunt termene procedurale peremptorii, iar nerespectarea lor atrage decăderea din dreptul la acea cale de atac și respingerea plângerii ca tardivă, potrivit art. 2781alin. 8 lit. "a" Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală ce reglementează cheltuielile judiciare,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca tardivă plângerea formulată de petentul, reprezentat prin curator, domiciliat in H,-, bloc 14,. A,. 2,. 12, jud. V, împotriva rezoluției din 06.07.2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și respectiv a rezoluției din 27.05.2009, dată in dosarul nr. 28/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.
Obligă petentul să plătească statului 300 lei cheltuieli judiciare, din care, 200 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, avansat din fondurile
Cu recurs in 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 24.11.2009.
PREȘEDINTE,
- -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
17.12.2009
2 ex.
Președinte:Maria CenușăJudecători:Maria Cenușă