Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 126/2008. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

SENTINȚA PENALĂ NR.126/

Ședința publică de la 15 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Ispas

Grefier - - -

Cu participarea Ministerului Public prin procuror -

S-a luat în examinare plângerea penală formulată de petenta - cu sediul în C, B- -.- nr.194 - D, împotriva ordonanței din data de 12.12.2007 pronunțată în dosarul nr.213/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și a rezoluției din data de 10.01.2008 pronunțată în dosarul nr.257/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Dezbaterile, au avut loc în ședința publică din data de 2 octombrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 9 octombrie 2008 și 15 octombrie 2008, când a pronunțat următoarea sentință.

- CURTEA -

Asupra acțiunii penale de fața:

La data de 19.07.2007, petenta Cad epus plângere penala împotriva intimaților și G pentru comiterea infracțiunii prev. de art.220 cod penal.

In fapt, petenta a arătat că, în calitate de avocați ai firmei " " D, cei doi intimați s-au deplasat în ziua de 16.07.07, la platforma betonată situată pe str.-, no.6-8 și, susținând că sunt proprietari, au cerut "părăsirea construcțiilor, neasigurarea lor cu încuietori și lacăte, nesigilarea, au amenințat distrugerea cu un buldozer a întregului complex de pe platformă (proprietatea petentei), au proferat jigniri și au lovit cu picioarele în una din porțile metalice pentru intimidare".

Prin ordonanța nr.213/P din 12.12.07, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constantaa dispus, în temeiul art.228 alin.(4) și (6) rap. la art.10 lit.d),c) cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale fața de cei doi intimați, pentru infracțiunea prev. de art.220 alin.(1),(2),(3) cod penal, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii deoarece lipsește latura obiectivă-ocuparea fără drept a mai multor construcții și terenului aferent, respectiv și pentru infracțiunea prev. de art.217 alin.(1) cod penal deoarece aceștia nu au săvârșita fapta;prin aceeași ordonanță, s-a dispus disjungerea cauzei pentru infracțiunea prev. de art.217 alin.(1) cod penal și declinarea competenței la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanta pentru identificarea făptuitorilor și tragerea la răspundere penală. S-a mai constatat că în ziua de 16.07.07, în calitate de avocați, intimații au încercat în numele și pentru " " D să intre în posesia bunurilor cumpărate prin contractul de vânzare-cumpărare nr.1650/2007 de la "Palas" C, fără a adresa injurii sau invective reprezentanților petentei și existența unui litigiu civil cu privire la dreptul de proprietate asupra construcțiilor și terenului aferent din C, str.-, no.6-8.

La data de 25.07.2007, petenta Cat rimis o plângere penală asemănătoare împotriva acelorași intimați și G pentru comiterea infracțiunii prev. de art.220 cod penal Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanta.

Cu adresa nr.2012/VIII/1/2007 din 27.08.07, plângerea a fost înaintată Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanta, formând dosarul nr.257/P/2007.

Prin rezoluția nr.257/P/2007 din 10.01.08, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constantaa dispus, în temeiul art.228 alin.(4) și (6) rap. la art.10 lit.j) cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale fața de cei doi intimați, pentru infracțiunile prev. de art.220 alin.(1),(2),(3) cod penal, art.217 alin.(1) cod penal, faptele făcând obiectul dosarului nr.213/P/2007 soluționat de către procuror.

Prin rezoluția nr.15/II/2/08 din 23.01.08, s-a respins plângerea formulată de petentă conform art.278 cod procedura penală împotriva ordonanței nr.213/P din 12.12.07.

Ca atare, în baza art.2781cod procedura penală, petenta s-a adresat la data de 22.01.08 Curții de Apel Constanța împotriva ordonanței nr.213/P din 12.12.07- dosar nr-, iar la data de 06.02.08, împotriva rezoluției nr.257/P/2007 din 10.01.08 - dosar nr-;prin încheierea din 17.04.08, Curtea a conexat cele două cauze în dosarul nr-.

Cu ocazia examinării actelor dosarului:

Petenta Cad epus plângere penala împotriva intimaților și G pentru comiterea infracțiunii prev. de art.220 cod penal prin aceea că, în ziua de 16.07.07, în calitate de avocați ai firmei " " D, s-au deplasat la platforma betonată situată pe str.-, no.6-8 și, susținând că sunt proprietari, au cerut "părăsirea construcțiilor, neasigurarea lor cu încuietori și lacăte, nesigilarea, au amenințat distrugerea cu un buldozer a întregului complex de pe platformă (proprietatea petentei), au proferat jigniri și au lovit cu picioarele în una din porțile metalice pentru intimidare".

Sub aspectul probatoriului, petenta a criticat soluția procurorului susținând că "nu au fost nici măcar identificate persoanele care au înfăptuit distrugerea sub îndrumarea și sub protecția celor 2 intimați, nu s-au luat declarații, nu au fost solicitate eventuale pontaje și fișe de prezență, nu s-au solicitat de la secția de poliție fotografii cu cei 2 intimați și cu persoanele implicate".

Pe parcursul cercetărilor penale, s-au administrat următoarele probe:audierea intimaților, înscrisuri - copiile contractului de vânzare-cumpărare nr.1650/2007, încheierii de intabulare, planului de amplasament, adresele de notificare și răspuns, acte referitoare la imobilele în litigiu, audierea martorului, probe pe baza cărora s-a stabilit situația de fapt, inexistența temeiurilor pentru tragere la răspundere penală.

Probatoriul este complet, nefiind necesară administrarea altor probe deoarece ascultarea unuia dintre cei trei martori oculari, respectiv a dlui., ce aveau și calitatea de reprezentanți ai petentei nu justifică și ascultarea celorlalți martori pentru a relata aceleași aspecte;câtă vreme toți martorii sunt angajați ai petentei, este corectă poziția procurorului de a se limita asupra unuia date fiind rezervele firești asupra obiectivității lor din cauza relațiilor cu petenta. Cum petenta a susținut, în ceea ce privește infracțiunea de "distrugere", că intimații nu "au urcat pe buldozere ca să distrugă hala și nici nu au folosit aparatul de sudură pentru a tăia elementele metalice ale halei", ci "ar fi îndrumat și protejat" persoane neidentificate (pentru care procurorul a declinat cauza în favoarea organului judiciar competent) să distrugă hala, fără a indica acțiunile concrete efectuate de intimați în acest sens și nici eventualele relații între autorii încă neidentificați (pentru care organul competent nici nu a stabilit ilegalitatea activității) și intimați, nu este necesară administrarea celorlalte probe-pontaje și fișe de prezență, fotografii cu cei 2 intimați (mai ales că aceștia nu au negat prezența la data precizată de petentă).

Petenta a solicitat cercetarea intimaților pentru comiterea infracțiunii de "tulburare de posesie" prev. de art.220 cod penal. Ulterior, cu ocazia audierii dlui, contabil șef la C, s-a susținut și comiterea infracțiunii de "distrugere" prev. de art.217 cod penal. Totodată, în aceeași declarație (de la filele 22-23 din dosarul de urmărire penală nr213/P/2007), s-a arătat că este "neadevărat și fals" contractul de vânzare-cumpărare nr.1650/2007, dar fără a fi acuzați intimații așa încât procurorul, în lipsa sesizării legale, a unor indicii care să fi rezultat din ancheta efectuată față de intimați, nu a procedat șa extinderea cercetărilor și pentru eventuale infracțiuni de fals.

Pe fond, infracțiunea de "tulburare de posesie" prev. de art.220 cod penal constă în "cuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimțământul acestuia sau fără aprobare prealabilă primită în condițiile legii, ori refuzul de a elibera imobilul".Ori, din declarația martorului, cu care se coroborează declarațiile intimaților, rezultă că în ziua de 16.07.07, în calitate de avocați ai firmei " " D, intimații au solicitat comisiei desemnată de către petentă, în a cărei componență se afla și martorul, "părăsirea construcțiilor, neasigurarea lor cu încuietori și lacăte, nesigilarea", petenta nefiind proprietară, însă fără a realiza vreun act efectiv de ocupare a imobilelor în litigiu;nici eventuale "injurii la adresa petentei, amenințări sau violențe aplicate porților metalice"- neconfirmate de probe obiective, aspecte învederate de altfel doar de membrii comisiei petentei, unii dintre membrii fiind și în conducerea acesteia sau semnând plângerea penală - nu constituie acțiuni de ocupare a imobilului specifice elementului material al infracțiunii. Prin urmare, lipsind latura obiectivă, intimații nu pot fi trași la răspundere penală pentru infracțiunea prev. de art.220 cod penal.

În ceea ce privește infracțiunea de "distrugere" prev. de art.217 cod penal, chiar petenta a arătat că persoane neidentificate au procedat la distrugerea unor bunuri ale imobilului proprietatea sa, fiind aplicabile dispozițiile art.228 alin.(4) și (6) rap. la art.10 lit.c) cod procedură penală față de intimații și G, în condițiile în care nicio probă nu demonstrează vreo implicare a acestora în acțiunea de demolare.

În concluzie, pentru considerentele expuse, negăsindu-se nici vreun caz de nulitate a rezoluțiilor procurorului, plângerea este nefondată motiv pentru care, în baza art.2781alin.8 lit.a) cod procedură penală modif. va fi respinsă.

Conform art.192 alin.2 cod procedură penală, petenta va fi obligată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRÂȘTE:

În baza art.2781alin.(8) lit.a) cod procedură penală, modif. respinge plângerea penală formulată de petenta - cu sediul în C, B- -.- nr.194 - D, împotriva ordonanței din data de 12.12.2007 pronunțată în dosarul nr.213/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și a rezoluției din data de 10.01.2008 pronunțată în dosarul nr.257/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, ca nefondată, menținând rezoluția atacată.

Conform art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă petenta C la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Conform art.309 alin. ultim Cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 exemplare.

Cu recurs, în termen de 10 zile de pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.hot.jud.: -

Tehnored.gref./2 ex./03.11.08

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

- SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar penal nr-

Data: 21 octombrie 2008

CĂTRE,

TRIBUNALUL CONSTANȚA

Urmare adresei dumneavoastră nr-, vă restituim alăturat dosarul penal nr-, privind pe C, în calitate de petentă și, în calitate de intimată.

La acesta se află atașate următoarele dosare: - al Judecătoriei Constanța și dosarul de urmărire penală nr.1684/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța - 2 volume.

PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,

- - - -

Președinte:Adriana Ispas
Judecători:Adriana Ispas

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 126/2008. Curtea de Apel Constanta