Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 139/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.139/R/2008
Ședința publică din 20 februarie 2008
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Luminița Hanzer JUDECĂTOR 2: Vasile Goja Ana Covrig
JUDECĂTORI: - -
- -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR:
S-au luat spre examinare - pentru pronuntare - recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj și de intimații, împotriva sentinței penale nr.87 din 04 octombrie 2007 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, având ca obiect plângere împotriva rezoluției procurorului.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13 februarie 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Deliberând reține că prin sentința penală nr. 87/4.10.2007 a Tribunalului Sălaj, n baza art.278/1 alin.8 lit. b Cod procedură penală s-a admis plângerea petenților și SC SRL B, din loc., nr.40, jud.
S-a desființat Ordonanța din 17.01.2007 a Parchetului de lângă Tribunalul Sălaj pronunțată în dosarul nr.462/P/2005 și Ordonanța din 7 iunie 2007 Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj și s-a dispus trimiterea cauzei procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale față de făptuitorii,.
Raportat la această soluție, s-a dispus ca în cauză să fie reaudiați făptuitorii să se procedeze la confruntarea acestora cu martorii, să se administreze noi probe în vederea aflării adevărului, să se soluționeze latura civilă a cauzei și să se pronunțe asupra măsurilor asiguratorii.
Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că prin plângerea adresată instanței de judecată, părțile vătămate și SC SRL, au solicitat desființarea Ordonanței nr.203/II/2/2007 din 07.06.2007 și Ordonanței din 17.01.2007 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj în vederea redeschiderii urmăririi penale pentru continuarea cercetărilor în scopul aflării adevărului, administrarea de probe noi și trimiterea în judecată a făptuitorilor.
În motivarea plângerii se arată, în esență, că procrorul a ignorat probele administrate pe parcursul a 3 ani, nenumăratele declarații ale părților vătămate și ale martorilor, chiar și declarațiile inițiale ale învinuiților, trecând peste concluziile constatări lor tehnico-științifice efectuate în cauză înlăturând toate aceste probe fără nici o motivare și reține drept edificatoare și corespunzând adevărului deși nu se coroborează cu nici o altă probă de la dosar, declarația învinuitului dată în fața organului de urmărire penală la data de 17.01.2007. Intreaga motivare se bazează pe această declarație în care învinuitul acum asistat de apărător, toate aspectele încriminatoare relatate în declarațiile anterioare.
Pe baza acestei ultime declarații a învinuitului, procurorul a dispus în mod nelegal scoaterea de sub urmărire penală a tuturor învinuiților în baza art.ll pct.1 lit.b raportat la art.10 lit.a,d Cod procedură penală.
De asemenea, se susține că, deși asupra bunurilor imobile aparținând învinuitului au fost instituite măsuri asiguratorii respectiv luarea inscripției ipotecare asupra imobilelor înscrise în CF 3769, CF 4374, CF 4360 Z și în CF 6901 Șimleu S, procurorul nu se pronunță cu privire la acestea nesocotindu-se astfel dispozițiile art.245 Cod procedură penală în situația în care procurorul ar fi menținut măsurile asiguratorii pentru părțile vătămate ar fi început să curgă termenul de 30 de zile pentru promovarea unei acțiuni civile.
Se mai reține că făptuitorul a fost cercetat în dosarul nr.0168/2002 al Politiei Municipiului B și s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunile prevăzute de art.215 alin.1 și 3 Cod penal și art.178 din Legea nr.141/ 1997 cu art.33 lit.a Cod penal, procesul verbal fiind confirmat de procuror. Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj și-a declinat competența în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.
Prin rezoluția din 15 mai 2003 s-a început urmărirea penală împotriva făptuitorilor pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.215 alin.1,2,3,5 Cod penal, art.178 din Legea nr.141/1997, art.302 Cod penal cu art.41 a1.2 Cod penal și 33 lit.a Cod penal, și, pentru infracțiunile prevăzute de art.215 alin.1,2,3 Cod penal, art.178 din Legea nr.141/1997 cu art.41 alin.2 și art.33 lit.a Cod penal, iar prin rezoluția din 9 iunie 2004 în dosarul nr.209/2004 al Inspectoratului Poliției Județene S s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva făptuitorului pentru infracțiunile prevăzute de art.215 alin.l,2,3 Cod penal, art.178 din Legea nr.141/1997 cu art.41 alin.2 Cod penal și art.33 lit.a Cod penal, rezoluția fiind confirmată de procurer.
Cele două cauze au fost reunite în dosarul nr.209/2004.
După declinarea competenței de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj în dosarul nr.648/P/2004 în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, cele două cauze au fost conexate, cercetările fiind continuate. de Inspectoratul de Poliție Judetean
Făptuitorii, au fost cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.215 alin.1,2,3,5 Cod penal cu art.41 alin.2 Cod penal, art.178 din Legea nr.141/1997 cu art.41 alin.2 Cod penal, art.302 Cod penal cu art.33 lit.a - și infracțiunile prevăzute de art.215 alin.1,2,3 Cod penal cu art.41 alin.2 Cod penal și art.178 din Legea nr.141/1997 cu art.33 lit.a Cod penal pentru ceilalți făptuitori, iar la data de 03.03.2006 Inspectoratul de Poliție Județean Sap ropus trimiterea în judecată asusnumiților pentru faptele săvârșite și pentru care au fost cercetati.
În urma stabilirii competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, prin Ordonanța din 17.01.2007 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a făptuitorilor în baza art. ll pct.1 lit. b raportat la art.10 lit.a,d Cod procedură penală.
Plângerea formulată de petentul împotriva acestei ordonanțe a fost respinsă ca tardivă prin Ordonanța din 7 iunie 2007 Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.
Petenții au formulat plângere împotriva acestor ordonanțe la instanța de judecată în baza art.2781Cod procedură penală.
Din probele existente la dosar rezultă că în perioada 2001 - iulie 2002 învinuiții au pus la dispoziția mai multor persoane din județele S, A, B, un număr de 67 contracte de leasing întocmite în numele firmei germane " " pentru autoturismele achizitionate din Germania și valorificate în România. În realitate această firmă nu exista, iar documentele vamale de transport și comerciale falsificate au fost folosite la autoritățile vamale din județele amintite în scopul sustragerii de la plata taxelor vamale datorate statului. Învinuiții au dus în eroare mai multe părți vătămate care au fost obligate să plătească taxe vamale suplimentare.
Din probe rezultă că făptuitorul, fiind administrator al SC SRL a achizitionat în interesul acestei firme mai multe autoturisme din Germania, în scopul vânzării către diferite persoane în sistem de leasing extern sau intern. În acest scop, a luat legătura cu administratorul SC Transport SRL BMn umitul pentru a închiria vehicule cu platformă în vederea transportării mai multor autoturisme din Germania.
Martorul care a condus autovehiculul cu platformă în mai multe rânduri, a declarat că se întâlnea cu în Germania pe autostradă de unde era condus de către într-o parcare unde se încărcau autoturismele pe platformă, timp în care completa Carnetul, scrisoarea de trăsură internațională și celelalte documente aferente operațiunii de transport. În același mod au fost aduse zeci de autoturisme în țară și comercializate ulterior pe raza județelor S, C,
Toate documentele erau puse la dispoziția cumpărătorilor de către făptuitorul care le completa și în unele situații le depunea personal la birourile vamale locale. Banii erau încasați de susnumitul făptuitor pentru autoturismele vândute și majoritatea chitanțelor care atestau plata ratelor de leasing sau a prețului erau întocmite chiar la sediul firmei acestuia de către contabila firmei.
Numitul a stabilit o relație de colaborare cu firma germană " " din prin reprezentantul său "", firmă care s-a dovedit ulterior că nu există.
Această stare de fapt rezultă din declarațiile inițiale ale învinuiților coroborate cu declarațiile martorilor și cu celelalte probe administrate.
Rezultă de asemenea că, ceilalți învinuiți l-au ajutat pe să găsească cumpărători pentru autoturisme sau să le comercializeze în sistem de leasing.
Prin urmare, nu corespunde adevărului că a adus mașini din Germania la cererea unor prieteni și rude, cele mai multe părți vătămate necunoscându-l pe învinuit.
S-a reținut că ultima declarație a făptuitorului este în contradicție cu celelalte declarații date de acesta și cu declarațiile celorlalți făptuitori și martori. Cu toate acestea prin ordonanța atacată s-a reținut că ultima declarație a învinuitului corespunde adevărului și că acesta și învinuitul nu știau că actele sunt false și firma germană nu există.
Având în vedere declarațiile contradictorii, precum și celelalte probe administrate era necesar ca procurorul să procedeze la confruntarea făptuitorilor între ei, a acestora cu martorii, precum și să administreze toate probele necesare aflării adevărului. Nu s-a stabilit cu exactitate identitatea reprezentantului firmei germane cu toate că învinuitul a declarat că a fost împutemicit de firma germană să o reprezinte în România în ce privește găsirea unor utilizatori, transportul documentelor, întocmirea formalităților la autoritățile vamale române, încasarea sumelor aferente contractelor de leasing (declarația din 07.01.2003 12-13 vol.I).
Nu s-a verificat cum a fost împuternicit de reprezentantul firmei germane dacă el nici nu a verificat documentele firmei sau măcar numele real al persoanei cu care a stabilit relații contractuale și nici în ce condiții s-au întocmit documentele de transport de către făptuitor fără a solicita măcar actul de înregistrare al firmei germane.
Nu s-a verificat nici modalitatea de preluare a mașinilor de către utilizatori și locul preluării acestora.
În ultima declarație nu recunoaște să fi avut vreo relație contractuală sau înțelegere cu reprezentanții firmelor de leasing, fapt contrazis de ceilalți învinuiți. Astfel, și pentru acest motiv era necesară o confruntare între aceștia.
Din probele existente, rezultă că a avut inițiativa derulării operațiunilor de leasing și a propus o colaborare în acest sens cu ceilalți învinuiți reprezentanți ai firmelor de leasing. a organizat aducerea mașinilor prin intermediul firmei a cărui administrator era și a întocmit documentele de transport, contravaloarea sau ratele pentru mașini le-a încasat prin intermediul firmei sale iar cumpărătorii aveau convingerea că operațiunile sunt legale.
Prin ordonanța atacată s-a reținut însă o altă stare de fapt în baza ultimei declarații a învinuitului.
Nu a fost verificată afirmația învinuitului în sensul că sumele de bani reprezentând contravaloarea autoturismelor au fost predate reprezentantului firmei germane.
Faptul că majoritatea cumpărătorilor nu s-au constituit părți civile nu înseamnă că nu au suferit pagube, sumele reprezentând taxe vamale fiindu-Ie imputate utilizatorilor de bună-credintă de către birourile vamale.
Pe de altă parte prin ordonanța atacată nu s-a dispus nimic în privința măsurilor asiguratorii luate în cursul urmăririi penale și nu s-a soluționat nici latura civilă a cauzei.
În ceea ce privește respingerea plângerii de către Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, ca tardivă, s-a constatat că aceasta a fost formulată în termen, fapt ce rezultă din actele depuse de petenți prin care fac dovada primirii Ordonanței din 17.01.2007 (10-14).
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj și făptuitorii și, criticându-se hotărârea recurată pentru netemeinicie și nelegalitate.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaja motivat recursul arătând că în cauză s-a administrat un vast probatoriu care confirmă starea de fapt reținută prin ordonanțele atacate, iar administrarea altor probe este inutilă cauzei. Se mai arată că pe baza probelor existente la dosarul cauzei nu se confirmă comiterea de către făptuitori a infracțiunilor reclamate de petenți, făcundu-se referire la depozițiile martorului și a făptuitorului, ambii arătând că personal au fost în Germania și au achziționat autoturismele proprii direct de la firma în discuție, ceea ce conduce la concluzia că făptuitorii nu puteau să aibă cunoștință despre împrejurarea că această firmă nu este înregistrată și că au acționat cu intenția de a înșela autoritățile vamale și pe utilizatorii contractelor.
Făptuitorii au arătat, de asemenea, că probele din dosar susțin soluția adoptată prin ordonanțele parchetului, iar continuarea cercetărilor nu este în măsură să aducă elelemte noi, de natură a schimba starea de fapt și concluzia procurorului.
Procedând la soluționarea recursurilor prin prisma motivelor invocate și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că sunt nefondate deoarece concluzia instanței de fond potrivit căreia urmărirea penală nu este finalizată și nu a lămurit toate aspectele cauzei este întemeiată atât pentru argumentele enunțate în hotărârea atacată, cât și pentru considerentele ce urmează:
În primul rand, verificările cu privire la firma " " sunt superficiale, iar răspunsul comunicat prin Interpol este total neconcludent.
Se observă că aceste verificări nu au avut în vedere intervalul de timp înlăuntrul căruia s-au derulat operațiunile de achiziționare a autoturismelor, informațiile comunicate de către autoritățile germane fiind rezultatul verificărilor de la data primirii solicitării ( 150 vol. I dos. ). Această chestiune prezintă importanță deosebită deoarece este posibil ca societatea în discuție să se fi dizolvat, să fi fuzionat sau să fi fost radiată.
De asemenea, nu rezultă că aceste verificări s-au făcut la Registrul Comerțului sau la Camera de Comert Regională având în vedere că în contractele de leasing încheiate este menționat un cod de înregistrare al societății în discuție ( cod swift -) și un Cod fiscal ( D 260/28864).
Tot în sensul identificării acestei societății, trebuiau să se fi efectuat verificări la banca indicată în aceleași contracte, respectiv Bank și dacă contul nr. - indicat ca fiind deschis la această bancă aparține societății în discuție, iar în caz afirmativ, dacă în acest cont au fost depuse ori virate sumele plătite de părțile vătămate cu titlu de rate leasing.
În final, nu s-a verificat dacă formularele completate la firma făptuitorului, afirmativ provenind din Germania de la firma " " și care atestă plata ratelor de leasing, sunt formulare tipizate, recunoscute în circuitul comercial și bancar din această țară ( 127-274 vol. I dos. ).
Aceste verificări se impuneau deoarece prezenta cauză are la origine informația autorităților germane potrivit cărora firma " " nu există, lămurirea acestui aspect fiind esențial atât cu privire la temeiul legal reținut în soluționarea laturii penale, cât și cu privire la soluția dată laturii civile.
În al doilea rand, au fost omise a fi verificate o serie de aspecte invederate de către martori și care vin în contradicție flagrantă cu depozițiile făptuitorilor, aspecte de natură a clarifica latura subiectivă a infracțiunii pentru care aceștia sunt cercetați.
Astfel, martora ( 421 vol.II dos.p) arată că mașinile erau procurate de către făptuitorul prin intermediul unei persoane pe nume "", persoană cunoscută în localitatea Șimleu pentru că este căsătorit cu o româncă din această localitate.
Depoziția acestei martore este completată de declarația martorului ( 434 vol. II ), acest martor arătând că se cunoștea că firma aparține numitului, dar și de declarația martorului ( 162 verso vol.I dos.) care, fiind șofer angajat să transporte mașinile în țară, arată că a preluat automobilele dintr-o parcare, iar făptuitorul trata cu o persoană cu care vorbea în limba română.
În cauză nu s-a încercat identificarea acestei persoane pe nume "", după cum făptuitorii nu au fost chestionați cu privire la acesta și a raporturilor avute cu susnumitul, având în vedere că datele dosarului converg către acesta ca fiind persoana cu care făptuitorii tratau și care procura masinile, deși din contractele de leasing existente la dosar rezultă că o altă persoană este reprezentantul firmei.
Totodată, martorul ( 642 vol. II dos. ) arată că personal a fost la sediul firmei și a achiziționat un autoturism, dar nu a fost chestionat asupra locației, asupra persoanelor cu care a tratat și nici nu a dat vreo explicație asupra faptului că făptuitorul a achitat pe loc pentru martor suma de 2000 DM în vederea achiziționării autoturismului, pentru ca mai apoi să încheie cu același făptuitor contract de leasing pentru același autoturism.
Această declarație vine însă în contradicție cu depoziția făptuitorului care a arătat că personal nu a fost niciodată la sediul firmei în discuție, aspect asupra căruia făptuitorul trebuie să prezinte lămuriri.
De asemenea, nu s-au lămurit unele aspecte ale derulării contractelor de leasing, aspecte de natură a clarifica susținerea făptuitorilor potrivit cărora nu au avut cunoștință despre situația firmei.
Rezultă din actele dosarului că foarte multe dintre persoanele care au achiziționat autoturime au achitat ratele la firma făptuitorului, acesta afirmând că personal le ducea în Germania ( 395, 408 vol. II dos.), însă nu s-a lămurit dacă aceste sume erau virate firmei și, în caz afirmativ, locația și persoana care prelua aceste sume ori banca și contul unde erau virate.
Totodată, mai multe persoane au achitat prețul mașinii integral, dar au încheiat contracte de leasing ( ex. martorul - 493 vol. II dos.,martorul - 508 vol. II dos., martorul - 539 vol. II dos., martorul - 718 vol. III dos., martora - 799 vol. III dos., etc.). Având în vedere natura contractului de leasing care este, în esență, una de creditare, se pune întrebarea cine a suportat dobânzile percepute de finanțatorul firma menționat în contractele fictive ca fiind de leasing, susnumiții martori nefăcând vorbire despre plata altor sume decât cele achitate la achiziționarea mașinii.
Existența acestei din urmă situații este de natură a ridica întrebări asupra existenței finanțatorului deoarece aceste contracte trebuiau înregistrate în contabilitatea firmei, iar neexecutarea contractului era supusă clauzelor expres prevăzute în fiecare dintre acestea.
Lămurirea aspectelor enumerate de instanța de fond, precum și a celor arătate mai sus se impun cu necesitate pentru justa soluționare a cauzei, motiv pentru care Curtea concluzionează că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare potrivit art. 385/15 pct. 1 lit. b proc.pen.
În temeiul art. 192 al. 3.proc.pen. făptuitorii recurenți vor fi obligați să achite fiecare câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj și făptuitorii, domiciliat în Z, str.-.- nr.62, -.62,.A,.1,.4 jud.S și domiciliat în Șimleul S-/A jud.S, împotriva sentinței penale nr.87/4.10.2007 a Tribunalului Sălaj.
Obligă făptuitorii recurenți să achite câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 20 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red./H/
2 ex. / 03.03.2008
Jud.fond.
Președinte:Luminița HanzerJudecători:Luminița Hanzer, Vasile Goja Ana Covrig
