Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 1396/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
1682/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1396/
Ședința publică din data de 9 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 2: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR 3: Magdalena
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-petentă-persoană vătămată împotriva Sentinței penale nr. 618/F/05.VI.2009 a Tribunalului București - Secția I-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-petentă-persoană vătămată, prin apărător ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr. 423.965/09.2009, lipsind intimații-făptuitori G și, pentru care a răspuns apărătorul ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr. 374.344/09.IX.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care apărătorul intimaților - făptuitori solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, din care rezultă modalitatea de soluționare a litigiului civil dintre părți.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu se opune încuviințării probei.
Curtea, după deliberare, încuviințează proba cu înscrisuri formulată de intimații - făptuitori, prin apărătorul ales, apreciindu-o utilă cauzei, și procedează la administrarea acesteia.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al recurentei-petente-persoană vătămată, în temeiul art. 38515pct. 2 Cod procedură penală, solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale și, pe fond, admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor procurorului și trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale, învederând faptul că sentința penală nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, ci numai o constatare și o observație, apreciindu-se, în mod eronat, că litigiul este de natură civilă și nu prezintă elemente de interes penal, făcându-se și precizarea că persoana vătămată și-a exercitat drepturile procesuale cu o oarecare atitudine abuzivă.
În egală măsură, organele de urmărire penală nu au dat dovadă de rol activ și nu au stabilit, în mod clar și complet, situația de fapt anterior încheierii convenției, în timpul încheierii convenției și ulterior, organele judiciare au ignorat înscrisurile depuse în timpul cercetării penale și în fața instanței și nu au administrat niciun fel de probatoriu pe situația de fapt.
Pe fondul plângerii, arată că intimații-făptuitori nu au dorit niciodată să încheie o convenție în mod legal și au acționat în baza unei rezoluții infracționale în scopul înșelării persoanei vătămate, întrucât modalitatea de redactare a convenției face imposibilă executarea ei, precizând că repararea prejudiciului nu este o cauză care să înlăture răspunderea penală, ci o dovadă implicită a săvârșirii unei fapte penale, și că prejudiciul produs persoanei vătămate nu a fost integral reparat.
Apărătorul ales al intimaților-făptuitori solicită respingerea, ca nefondat, a recursului, arătând că sentința penală este legală și temeinică, iar organul de urmărire penală a administrat întreg probatoriul, care a evidențiat că litigiul dintre părți este de natură civilă. De altfel, între părți a existat un litigiu civil, soluționat în mod definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a reținut culpa intimaților-făptuitori, sens în care a depus înscrisurile de la acest termen, precizând că nici în plângerea adresată prim-procurorului, persoana vătămată nu a precizat care este modalitatea prin care a fost indusă în eroare și care ar conduce la concluzia săvârșirii infracțiunii de înșelăciune. Depune la dosar chitanțele nr. 29/10.2009 și nr. 31/09.IX.2009, privind onorariul de avocat, solicitând cheltuieli de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, arătând că sentința penală, deși motivată pe scurt, este legală și temeinică, iar rezoluția de neîncepere a urmăririi penale este corectă, nefiind săvârșită o faptă prevăzută de legea penală, întrucât obiectul antecontractului a fost clar, determinat și nu face imposibilă executarea lui, neexistând elementele de inducere în eroare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată că, prin sentința penală nr. 618/5.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală în dosarul nr-, a fost respinsă plângerea formulată de petenta împotriva rezoluției nr. 3138/P/2007 din 4.11.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București și s-a dispus obligarea acesteia la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că, între părți, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, în baza căruia intimații G și urmau să vândă petentei, după edificarea construcției situate în,-, unități locative distincte din imobil.
Faptul că, după edificarea construcției, părțile nu s-au mai înțeles asupra apartamentelor ce urmau să facă obiectul contractului de vânzare-cumpărare, a fost apreciat de Tribunal ca reprezentând un aspect ce excede sferei justiției penale, ținând de interpretarea clauzelor contractului, care sunt redactate în temeni generali.
Constatând că litigiul dintre părți este unul de natură civilă, fără nici un element de interes penal, instanța de fond a apreciat plângerea formulată de petentă ca fiind abuzivă, aceasta invocând, practic, propria sa culpă, și anume faptul că a semnat un contract fără a identifica cu exactitate obiectul acestuia.
Împotriva sentinței pronunțate de Tribunal, în termen legal, petenta a declarat recurs, nemotivat în scris.
S-a arătat în motivarea orală a recursului, că hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția.
De asemenea, s-a susținut că judecătorul fondului a apreciat în mod eronat că litigiul dintre părți este unul de natură civilă și nu prezintă niciun element de interes penal, întrucât însăși modalitatea de redactare a clauzelor contractului - în termeni foarte generali - demonstrează rezoluția infracțională a intimaților - făptuitori în scopul inducerii în eroare a petentei.
S-a mai arătat că organele de urmărire penală nu au dat dovadă de rol activ și nu au stabilit în mod clar și complet situația de fapt, ignorând înscrisurile depuse de petentă pe parcursul cercetărilor efectuate în cauză.
În opinia recurentei, s-a apreciat că repararea de către intimați a prejudiciului produs de aceștia nu reprezintă o cauză care să înlăture răspunderea penală, ci o dovadă implicită că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de petentă ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Din actele dosarului, rezultă că, la data de 21.03.2006, între părți s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1675/2006, prin care intimații G și, în calitate de promitenți vânzători, s-au obligat să vândă petentei, în calitate de promitentă cumpărătoare, unități locative distincte ce vor fi cuprinse în imobilul construcție cu destinația de locuință, aflat în curs de edificare pe terenul în suprafață totală de 500 mp situat în,-, județul P, urmând ca numărul unităților locative și descrierea lor, ca și cota indiviză din părțile comune ale imobilului și din terenul aferent fiecărei unități locative, să fie stabilite ulterior, pe baza unui act adițional, sau direct cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
După edificarea construcției, intimații nu și-au mai îndeplinit obligațiile asumate prin antecontract, promitenții vânzători solicitând încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la trei dintre unitățile locative ale imobilului, identificate cu nr. 4, 5 și 8, iar promitenta cumpărătoare refuzând să perfecteze convenția în aceste condiții, arătând că, potrivit clauzelor antecontractului, nu se stabilise în sarcina sa obligația de a cumpăra un anumit număr de unități locative și nici nu fuseseră individualizate unitățile locative pe care urma să le achiziționeze.
Deși recurenta - petentă susține că a fost indusă în eroare de intimați cu ocazia încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, arătând că intenția făptuitorilor nu a fost aceea de a-i vinde apartamentele după edificarea imobilului, ci de a obține de la ea suma de bani necesară ridicării construcției, în cauză nu rezultă și nici nu s-a probat că intimații ar fi folosit manopere dolosive față de aceasta cu ocazia încheierii antecontractului sau că ar fi uzitat de mijloace amăgitoare pentru aoc onvinge să plătească o anumită sumă de bani, fără a avea intenția de a-și respecta obligațiile asumate prin convenție.
Dimpotrivă, sumele de bani achitate cu titlu de avans intimaților de către petentă au fost consemnate în cuprinsul înscrisurilor întocmite și semnate de către aceștia, promitenții vânzători au finalizat construirea imobilului în termenul stabilit, au îndeplinit o parte din formalitățile prealabile necesare încheierii contractului de vânzare-cumpărare și au notificat-o pe petentă să-și respecte promisiunea de cumpărare, însă aceasta i-a refuzat întrucât nu au fost respectate clauzele antecontractului încheiat inițial, care prevedeau ca numărul unităților locative ce urmau a fi cumpărate să fie stabilit de comun acord de părți, și nu unilateral de către intimați.
Așadar, în cauză, astfel cum a stabilit și Tribunalul, nu rezultă indicii că petenta ar fi fost indusă în eroare de intimați cu ocazia încheierii sau executării antecontractului de vânzare-cumpărare, neînțelegerile dintre părți, rezultate din neexecutarea convenției de către una dintre acestea, în speță de către promitenții vânzători, dând naștere unui litigiu de natură civilă și neputând constitui o faptă prevăzută de legea penală, așa cum a susținut recurenta.
Ca urmare, Curtea apreciază ca fiind legală și temeinică soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de intimații G și prin rezoluția procurorului nr. 3138/P/2007 din data de 4.11.2008, în baza dispozițiilor art. 228 alin. 6 raportat la art. 10 lit. b) Cod procedură penală, soluție menținută atât de prim - procurorul parchetului de pe lângă Tribunalul București, cât și de către instanța de fond, prin hotărârea recurată.
Contrar susținerilor recurentei, Curtea constată că sentința pronunțată de Tribunal cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, prezentarea succintă a argumentelor avute în vedere de judecătorul fondului neputând fi asimilată cu lipsa motivării, atâta timp cât prima instanță a expus în mod clar, corect și suficient considerentele pentru care a apreciat că plângerea formulată de petentă este nefondată, iar soluția procurorului, de neîncepere a urmăririi penale față de intimați, este legală și temeinică.
Totodată, Curtea nu poate reține nici critica formulată de recurentă cu privire la lipsa de rol activ a organelor de cercetare penală, acestea procedând la efectuarea tuturor actelor premergătoare necesare pentru verificarea aspectelor sesizate de petentă în cuprinsul plângerii penale și stabilirea corectă a situației de fapt, în vederea desprinderii unor concluzii corespunzătoare și a formării unei convingeri întemeiate în sensul începerii sau neînceperii urmăririi penale.
În ceea ce privește susținerea recurentei în sensul că achitarea de către intimați a sumelor de 318.550 euro și 42.980,23 lei constituie o dovadă că aceștia au comis infracțiunea de înșelăciune reclamată, Curtea, de asemenea, o apreciază ca fiind nefondată și, ca urmare, o va înlătura, având în vedere că achitarea respectivei sume de bani reprezintă, de fapt, executarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat, respectiv a sentinței civile nr. 1587/2007 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, irevocabilă prin decizia nr. 6360/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Curtea apreciază sentința pronunțată de Tribunal ca fiind legală și temeinică și ca nefondat recursul declarat de petentă, motiv pentru care, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, îl va respinge ca atare.
Față de faptul că recurenta - petentă este cea care se află în culpă procesuală, Curtea, în temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, o va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Totodată, pentru aceleași considerente anterior expuse, în temeiul art. 193 alin. ultim Cod procedură penală, Curtea o va obliga pe recurentă și la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat efectuate de către intimatul - făptuitor G și dovedite cu chitanțele depuse la dosar (filele 20-21). Curtea va reduce, însă, cuantumul cheltuielilor solicitate de intimat, ținând seama de apărarea efectivă acordată de avocatul ales, în funcție de complexitatea cauzei și faptul că s-a prezentat și a pus concluzii la un singur termen de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art. 38515, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul - petent - persoană vătămată împotriva Sentinței penale nr. 618/5.VI.2009 a Tribunalului București - Secția I-a penală, din Dosarul nr-.
În temeiul art. 193, alin. ultim, Cod procedură penală, obligă pe recurentul - petent - persoană vătămată la plata sumei de 300 lei, cheltuieli de judecată, către intimatul - făptuitor
În temeiul art. 192, alin. 2, Cod procedură penală, obligă pe recurentul - petent - persoană vătămată la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 9.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
-
Red.și dact.: jud.
- Secția I-a penală:
2 ex./21.10.2009
Președinte:Daniela PaniogluJudecători:Daniela Panioglu, Ioana Alina Ilie, Magdalena
