Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 14/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITE ȘTI
SECȚIA PENAL ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- SENTINȚA PENAL 14/PI
Ședința public din 22 Februarie 2008
Curtea compus din:
PREȘEDINTE: Dumitru Diaconu
Grefier - -
Parchetul de pe lâng Curtea de Apel Pite ști reprezentat prin procuror.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, dup casare, în prim instanț, plângerea formulat de petiționara " TRANS 2003", cu sediul în comuna, județul A, împotriva rezoluțiilor emise de Parchetul de pe lâng Curtea de Apel Pite ști la data de 23 noiembrie 2006 în dosarul nr. 143/P/2006 și la data de 11 ianuarie 2007 în dosarul nr.7/II/2/2007.
La apelul nominal fcut în ședința public, au lipsit prțile.
Procedura este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier ul de ședinț, dup care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința public din data de 21 februarie 2008, când susținerile prților au fost consemnate în scris în încheierea de ședinț din aceeași dat ce face parte integrant din prezenta sentinț.
CURTEA
Asupra plângerii penale de faț;
Constat urmtoarele:
La data de 27 iunie 2006, " TRANS 2003", cu sediul în comuna, județul A, prin administrator, a solicitat efectuarea de cercetri penale împotriva numiților și, primul agent, iar secundul comisar la Serviciul Circulație din cadrul Poliției Curtea de A, sub aspectul svârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, șantaj și favorizarea infractorului, prevzute de art.246, 194 și 264 Cod penal.
In esenț, petiționara, prin administrator, își motiveaz plângerea prin faptul c atât agentul, cât și comisarul și-au înclcat atribuțiile de serviciu, în sensul c în mod abuziv, în urma unui accident rutier în care a fost implicat și microbuzul firmei, l-a sancționat pe șoferul acestuia, fratele administratorului firmei, întrucât acesta a refuzat s-i prezinte asigurarea obligatorie de rspundere civil, susținând, totodat, c la sediul poliției, comisarul nu i-a înapoiat prții vtmate certificatul de înmatriculare, deși a fcut dovada existenței asigurrii obligatorii, șantajându-l în acest mod și favorizând pe autorul accidentului în care a fost implicat.
Totodat, în plângere, se menționeaz c și procurorul, din cadrul Parchetului de pe lâng Judec toria Curtea d Arge șaf avorizat fptuitorii menționați, adoptând soluții de neîncepere a urmririi penale în cauzele pe care partea vtmat le-a sesizat la nivelul Poliției Curtea de A și Parchetului de pe lâng Judec toria Curtea d Arge ș
Urmare acestei plângeri, Parchetul de pe lâng Curtea de APEL PITE ȘTI, prin rezoluția din 23 noiembrie 2006, dat în dosarul nr.143/P/2006, a dispus neînceperea urmririi penale faț de, și, cercetați pentru infracțiunile prev. de art.194, 246 și 264 Cod penal, întrucât faptele nu exist.
In esenț, parchetul a reținut c lucrtorii de poliție reclamați cât și procurorul și-au exercitat în mod corespunztor atribuțiile de serviciu, iar în msura în care petiționarul ar fi apreciat c sancțiunile contravenționale aplicate sunt nelegale sau neîntemeiate, avea numai posibilitatea atacrii actului la instanța de judecat, care în condițiile legii putea s-l anuleze.
Cu privire la procurorul, în rezoluție se arat c nu exist indicii și cu atât mai mult probe din care s rezulte c acesta a favorizat, în diverse plângeri penale, înaintate de partea vtmat pe fptuitorii reclamați.
Impotriva rezoluției parchetului, petiționara, prin administrator, a formulat plângere, în condițiile art.278 Cod pr.penal, la procurorul general al Parchetului de pe lâng Curtea de APEL PITE ȘTI, iar prin rezoluția nr.7/II/2/2007 din 11 ianuarie 2007, aceasta a fost respins ca neîntemeiat.
Impotriva acestei rezoluții, petiționara, prin administrator, a formulat plângere, în condițiile art.278/1 Cod pr.penal, la instanț, respectiv la Curtea de APEL PITE ȘTI care, prin sentința penal nr.51/F din 8 mai 2007, fost respins ca nefondat.
Sentința a fost atacat cu recurs de ctre petiționar, iar prin decizia nr.4175, dat de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr-, a fost admis recursul declarat, s-a casat sentința penal și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Curții de APEL PITE ȘTI, pe motivul c au fost înclcate dispozițiile art.6 din Codul d e procedur penal, privind dreptul la aprare pe care instanța de fond nu i l-a respectat, în sensul c deși a fost formulat o cerere prin care a solicitat termen pentru lips de aprare, curtea nu s-a pronunțat în nici un mod asupra acestei cereri, pșind la judecarea cauzei pe fond.
Rejudecând aceast cauz, curtea apreciaz c se impune respingerea plângerii introdus de petiționara " Trans 2003", împotriva rezoluției din 23 noiembrie 2006, dat de Parchetul de pe lâng Curtea de APEL PITE ȘTI, în dosarul nr.143/P/2006, pentru urmtoarele considerente:
Astfel, analizând susținerile petiționarei, în raport de toate actele și lucrrile din aceast cauz - petiționara nu a fost prezent în instanț - rezult c agentul de poliție, comisarul - șeful biroului Poliției Rutiere din cadrul Poliției municipiului Curtea de A - precum și - procuror la Parchetul de pe lâng Judec toria Curtea d Arge ș, și-au exercitat în mod legal atribuțiile ce le revin, neexistând indicii sau probe care s conduc la svârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, șantaj și favorizarea infractorului prevzute de art.246, 194 și 264 Cod penal, așa cum reclam petiționara " Trans 2003", reprezentat de, în calitate de administrator.
Este adevrat, îns, c, la data de 2 iunie 2006, pe raza municipiului Curtea de A, microbuzul marca Iveco, condus de, fratele administratorului petiționarei, înmatriculat cu nr.B-77891, intrat în coliziune cu un autoturism cu numrul de înmatriculare -, marca Break, dar agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, în mod legal l-a sancționat pe cu suma de 750.000 lei ROL, în baza Hotrârii Guvernului nr.85/2003, întrucât nu a prezentat dovada de plat a asigurrii obligatorii de rspundere civil auto, așa cum rezult din procesul verbal seria - nr.-, încheiat la data de 2 iunie 2006, de ctre acest agent.
De asemenea, în mod legal certificatul de înmatriculare, urmare acestui refuz, i-a fost reținut, potrivit prevederilor nr.HG85/2003, și, deși s-a prezentat la sediul poliției pentru a-l ridica, șeful biroului Poliției Rutiere - comisarul, în mod just nu i l-a înapoiat.
Mai mult, lucrtorii de poliție audiați și în alte cauze, respectiv în dosarul nr.214/P/2006 (43, 47 dosar urmrire penal), ca urmare a plângerii introduse de aceeași persoan vtmat, în calitate de administrator la " Trans 2003" împotriva comisarului de poliție, susțin c persoana vtmat nu are toate licențele impuse de lege pentru a desfșura cu firma pe care o administreaz activitți de transport de persoane, motiv pentru care au fost formulate și plângeri penale împotriva acesteia și a conductorilor auto care au fost depistați în traseu conducând autoturismele firmei sale, formându-se dosare penale, în care s-a dispus trimiterea în judecat (66-77 dosar urmrire penal).
De precizat, totuși, c în msura în care persoana vtmat ar considera c astfel de procese verbale de sancționare a contravențiilor ar fi fost întocmite necorespunztor, aceasta ar fi avut posibilitatea, dac sancțiunile sunt nelegale, s le atace, în condițiile legii, la instanț, care avea posibilitatea s le anuleze.
Cum astfel de procese verbale încheiate de lucrtorii de poliție, potrivit constatrilor proprii ale acestora, nu sunt anulate în exercițiul cilor de atac și cum nu s-a fcut nici o dovad a înscrierii în fals, cu privire la conținutul lor, rezult c ele au fost întocmite cu respectarea legii, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, fr s se poat reține în sarcina celor reclamați infracțiunile de abuz în serviciu, șantaj sau favorizarea celui care a provocat accidentul, așa cum susține petiționara.
De asemenea, faptul c procurorul ar fi pronunțat soluții nefavorabile petiționarei de neîncepere a urmririi penale pentru fapte reclamate, nu poate constitui, sub acest aspect, vreun indiciu sau vreo prob c ar fi svârșit infracțiunea de abuz în serviciu sau alte infracțiuni, aceasta fiind aprecierea procurorului cu privire la soluționarea cauzei cu care a fost investit, petiționara având posibilitatea s exercite cile legale, în msura în care ar fi considerat c o atare soluție este nelegal și netemeinic la procurorul ierarhic superior sau la instanț, în condițiile legii.
Așa fiind, pe considerentele mai sus exprimate, în baza art.278/1 alin.8 lit.a pr.penal, curtea va respinge plângerea ca nefondat, menținând rezoluția atacat.
In baza art.192 alin.2 Cod pr.penal, curtea va obliga pe petiționar la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare ctre stat, efectuate atât în primul ciclu procesual cât și în rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOT R ȘTE
Respinge ca nefondat plângerea formulat de petiționara TRANS 2003, cu sediul în comuna, judetul A împotriva rezoluției din 23 noiembrie 2006 dat de Parchetul de pe lâng Curtea de APEL PITE ȘTI în dosarul cu numrul 143/P/2006.
Menține rezoluția atacat.
Oblig petiționara la 400 lei cheltuieli judiciare statului.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru petiționar.
Pronunțat în ședinț public azi 22 februarie 2008 la Curtea de APEL PITE ȘTI - Secția penal și pentru cauze cu minori și de familie.
PREȘEDINTE,
- -
Grefier,
Red.-
Tehnored./ex.2
4 martie 2008
Președinte:Dumitru DiaconuJudecători:Dumitru Diaconu