Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 141/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 141/
Ședința publică din data de 22 Octombrie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petruș Dumitru Judecător
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de PROCUROR -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra plângerii formulate, potrivit disp.art.2781Cod procedură penală, de petenta ASOCIATIA DE LOCATARI NR. 761, G, împotriva Ordonanței nr.279/P/2007 din 27.12.2007 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 10.10.2008, fiind consemnate în incheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, potrivit disp.art.306 Cod procedură penală, Curtea a amânat pronunțarea la data de 15.10.2008, ulterior la 20.10.2008, la 21.10.2008 și, respectiv 22.10.2008.
Ulterior deliberării
CURTEA
Asupra plângerii formulate:
Prin ordonanța nr.155/II/2/2008 a Prim procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenții Asociația de Locatari nr.761 G, și împotriva ordonanței nr.279/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, reținându-se următoarele:
Prin ordonanța nr. 279/P/2007 din 27.12.2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚIs -a dispus neînceperea urmăririi penale față de comisarii de poliție și și față de ii de poliție și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.246 Cod penal, art.249 Cod penal, art.196 Cod penal, art.264 Cod penal, art.25 raportat la art.215 Cod penal, art.289 Cod penal, art.291 Cod penal și art.323 Cod penal.
Ca temei legal al ordonanței au fost reținute dispozițiile art.228 alin.4 în referire la art.10 lit.a Cod procedură penală, motivându-se, în esență, că faptele sesizate nu s-au confirmat.
Prin aceeași ordonanță s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalului Galați pentru faptele sesizate în ceea ce-i privește pe agenții de poliție, și.
Din actele premergătoare efectuate în cauză s-a reținut următoarea situație de fapt:
- cu prilejul adunării generale a locatarilor din data de 17.12.2006, făptuitorul, agent principal în cadrul Secției nr.4 Poliția G nu a asigurat ordinea și liniștea publică și nu a intervenit în momentul în care reprezentanții legali ai persoanei vătămate Asociația de Locatari nr.761 din G au fost lipsiți de libertate în mod nelegal;
- făptuitorul, agent șef principal de poliție în cadrul Secției nr.4 Poliția G, a încercat să-i determine pe reprezentanții legali ai persoanei vătămate Asociația de Locatari nr.761 G, cu ocazia audierilor din datele de 17.12.2006, 18.12.2006 și 04.01.2007, să declare că nu mai au calitatea de reprezentanți legali ai persoanei vătămate;
- la data de 18.12.2006, agentul șef principal de poliție și agentul șef de poliție, ambii de la Secția 4 Poliție, și ul de Poliție au solicitat administratorului să predea gestiunea Asociației de Locatari nr.761 din G, cu încălcarea prevederilor Legii nr.22/1969;
- ul de poliție din cadrul Secției nr.4 Gaî ncercat la data de 22.12.2006 să o determine pe să declare că nu mai are calitatea de administrator al Asociației de Locatari nr.761 G;
- la data de 03.01.2007, agentul șef principal de poliție de la Secția nr.4 Poliție a pătruns împreună cu alți 5 lucrători de poliție, prin efracție, în sediul Asociației de Locatari nr.761 din G și nu a intervenit, pentru a împiedica pătrunderea fără drept în sediul asociației a unui grup format din 20 de locatari;
- comisarul de poliție, șeful Secției nr.4 de Poliție, a emis adresele nr.453/30.10.2006 și nr.503.296/21.11.2006 care conțineau date din dosarul nr.670/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați iar adresele respective au fost comunicate unor persoane care nu aveau calitatea în cauză;
- agentul șef principal de poliție nu a administrat toate probele solicitate de persoana vătămată în dosarul nr.4862/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați și nu a solicitat plângerile formulate de persoana vătămată, plângeri înregistrate sub nr.-/07.12.2006, -/18.12.2006 și 503.442/22.12.2006.
Verificând actele premergătoare efectuate în dosarul nr.279/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI, s-a constatat că situația de fapt a fost corect reținută de procuror prin ordonanța criticată.
Urmare unui memoriu depus de, în numele mai multor locatari ai Asociației de Locatari nr.761 din G, la Secția nr.4 de Poliție din G s-a înregistrat lucrarea nr.453/2006, care a fost repartizată spre soluționare ului de poliție.
Prin raportul nr.453/30.10.2006, întocmit de comisarul de poliție, șeful Secției nr.4 Poliție G, s-a propus clasarea memoriului motivându-se că verificările care au fost efectuate de ul de poliție au stabilit că urmare plângerii penale formulate de petentul (la care face referire în memoriu), Secția nr.4 de Poliție sub nr.-/16.08.2006 a înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați (în referire la art.4862/P/2006) referat cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală.
În baza acestui raport, Poliția municipiului G, sub nr.453 din 30.10.2006, a încunoștințat petiționarei despre rezultatul verificărilor, adresa fiind semnată de adjunctul șefului poliției municipiului G, comisarul de poliție.
Ulterior, la data de 20.11.2006, petenta s-a adresat cu o nouă cerere Secției nr.4 de Poliție, solicitând să i se mai comunice dacă la această unitate de poliție se află înregistrate cauze penale privind conducerea Asociației de Locatari nr.761 din Prin adresa nr.503.296/21.11.2006 semnată de adjunctul șefului Secției nr.4 - ul de poliție, s-a comunicat petentei faptul că la Secția nr.4 se află în lucru dosarul penalnr.497.433/2006 privind pe administratorul Asociației de Locatari nr.761 din G - și ceilalți membri ai conducerii.
Nemulțumiți de activitatea desfășurată de conducerea Asociației de Locatari nr.761 din G, o parte din locatari au solicitat convocarea adunării generale a locatarilor. Totodată, s-a solicitat sprijinul Secției nr.4 de poliție pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.
La data de 17.12.2006 a avut loc adunarea generală a locatarilor, ocazie cu care o parte din locatari au solicitat schimbarea conducerii asociației.
Nemulțumiți de acest fapt, membrii conducerii - (președinte), (administrator), și (membri ai comitetului executiv) au declarat ședința închisă și au vrut să părăsească sala.
Ședința a avut loc în prezența agentului principal de poliție, de la Secția nr.4, desemnat în acest sens ca urmare a solicitării înregistrate sub nr.503.400/12.12.2006.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că agentul principal de poliție a consemnat cele constatate intr-un proces-verbal.
În condițiile în care conducerea Asociației de Locatari nr.761 din Gap ărăsit ședința, aceasta a continuat iar adunarea generală a locatarilor a ales o nouă conducere, având ca președinte pe numita.
La data de 19.12.2006, ca urmare a solicitării făcute de numitul, ul de poliție și subinspectorul de poliție s-au deplasat la sediul Asociației de Locatari nr.761 din G, ocazie cu care s-a constatat că ușa de acces în sediu este blocată de noua conducere. Cele constatate au fost consemnate intr-un proces-verbal întocmit la fața locului și semnat, fără obiecțiuni, de numiții și.
La datele de 22.12.2006, 29.12.2006 și 03.01.2007, la solicitarea noii conduceri alese a Asociației de Locatari nr.761 din G, la sediul acesteia au fost desemnați să se deplaseze lucrătorii de poliție și (însoțiți la data de 03.01.2007 și de agenții de poliție și ).
Cu ocazia deplasării din 03.01.2007, lucrătorii de poliție mai sus menționați au întocmit un proces verbal având ca obiect cele constatate în legătură cu inventarierea bunurilor din sediul asociației făcută de noua conducere.
În legătură cu modalitatea în care a fost desemnată noua conducere a Asociației de Locatari nr.761 din G, numiții, și au depus mai multe plângeri la Secția nr.4 de Poliție și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, în perioada 17.12.2006 - 17.01.2007, plângeri care au fost înregistrate sub nr.8985/P/2006, 23/P/2007, 317/P/2007, 530-533/P/2007, 596/P/2007, 599-600/P/2007.
Prin ordonanța din 01.02.2007, agent șef principal, din cadrul Secției nr.4 de Poliție au dispus conexarea acestora la dosarul nr.8985/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați (nr.497.795/2006 al Poliției Municipiului G - Secția nr.4) și a întocmit referat cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală.
Prin Rezoluția nr.8985/P/2006 din 22.01.2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galația confirmat propunerea organelor de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală.
În cursul efectuării actelor premergătoare în lucrarea nr.497.795/2006 cu ocazia audierii numitei, lucrătorii de poliție, și și-au exprimat opinia conform căreia pentru aplanarea conflictului și dată fiind alegerea de către adunarea generală a locatarilor a unei noi conduceri, să se procedeze la predarea gestiunii cu respectarea dispozițiilor legale.
În mod corect, având în vedere dispozițiile art.27 alin.3 lit.a din Legea nr.218/2002, privind organizarea și funcționarea Poliției Române, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.281/2003, s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, în ceea ce privește infracțiunile sesizate a fi săvârșite de făptuitorii, și.
Împotriva acestei ordonanțe au formulat plângere în baza art.2781Cod procedură penală petenții Asociația de Locatari nr.761 G, și, care apreciază ordonanța ca fiind nelegală deoarece intimații, comisarii de poliție și precum și ii de poliție, au divulgat date care aveau calitatea de secret profesional prin eliberarea unor acte unor persoane care nu aveau calitatea de reprezentanți legali ai Asociației de Locatari nr.761 G, și, de asemenea, au dispus în mod abuziv deplasarea polițiștilor din subordine la Adunarea Generală a din 17.12.2006 la solicitarea unor persoane care nu aveau calitatea de reprezentanți legali ai asociației.
Verificând actele administrate în cauză, raportat strict la comisarii și ii mai sus menționați, pentru care Curtea a fost învestită, se reține următoarea situație de fapt:
Urmare unui memoriu depus de, în numele mai multor locatari ai Asociației de Locatari nr.761 din G, la Secția nr.4 de Poliție din G s-a înregistrat lucrarea nr.453/2006, care a fost repartizată spre soluționare ului de poliție.
Prin raportul nr.453/30.10.2006, întocmit de comisarul de poliție, șeful Secției nr.4 Poliție G, s-a propus clasarea memoriului motivându-se că verificările care au fost efectuate de ul de poliție au stabilit că urmare plângerii penale formulate de petentul (la care face referire în memoriu), Secția nr.4 de Poliție sub nr.-/16.08.2006 a înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați (în referire la art.4862/P/2006) referat cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală.
În baza acestui raport, Poliția municipiului G, sub nr.453 din 30.10.2006, a încunoștințat petiționarei despre rezultatul verificărilor, adresa fiind semnată de adjunctul șefului poliției municipiului G, comisarul de poliție.
Ulterior, la data de 20.11.2006, petenta s-a adresat cu o nouă cerere Secției nr.4 de Poliție, solicitând să i se mai comunice dacă la această unitate de poliție se află înregistrate cauze penale privind conducerea Asociației de Locatari nr.761 din Prin adresa nr.503.296/21.11.2006 semnată de adjunctul șefului Secției nr.4 - ul de poliție, s-a comunicat petentei faptul că la Secția nr.4 se află în lucru dosarul penalnr.497.433/2006 privind pe administratorul Asociației de Locatari nr.761 din G - și ceilalți membri ai conducerii.
Nemulțumiți de activitatea desfășurată de conducerea Asociației de Locatari nr.761 din G, o parte din locatari au solicitat convocarea adunării generale a locatarilor. Totodată, s-a solicitat sprijinul Secției nr.4 de poliție pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.
La data de 17.12.2006 a avut loc adunarea generală a locatarilor, ocazie cu care o parte din locatari au solicitat schimbarea conducerii asociației.
Nemulțumiți de acest fapt, membrii conducerii - (președinte), (administrator), și (membri ai comitetului executiv) au declarat ședința închisă și au vrut să părăsească sala.
Ședința a avut loc în prezența agentului principal de poliție, de la Secția nr.4, desemnat în acest sens ca urmare a solicitării înregistrate sub nr.503.400/12.12.2006.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că agentul principal de poliție a consemnat cele constatate intr-un proces-verbal.
În condițiile în care conducerea Asociației de Locatari nr.761 din Gap ărăsit ședința, aceasta a continuat iar adunarea generală a locatarilor a ales o nouă conducere, având ca președinte pe numita.
La data de 19.12.2006, ca urmare a solicitării făcute de numitul, ul de poliție și subinspectorul de poliție s-au deplasat la sediul Asociației de Locatari nr.761 din G, ocazie cu care s-a constatat că ușa de acces în sediu este blocată de noua conducere. Cele constatate au fost consemnate intr-un proces-verbal întocmit la fața locului și semnat, fără obiecțiuni, de numiții și.
În raport de această situație de fapt, care rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, urmează a se constata faptul că intimații nu au săvârșit nicio infracțiune, respectiv nici infracțiunea prev. de art.246 Cod penal, art.249 Cod penal, art.196 Cod penal, și art.264 Cod penal.
Intimații au acționat strict în limita atribuțiilor funcționale respectiv au răspuns unui memoriu depus de numita în numele mai multor locatari ai Asociației de Locatari nr.761 G legate de niște sesizări ale locatarilor față de activitatea administratorului Asociației de Locatari nr.761 G,.
De asemenea, intimații au răspuns unor solicitări a unor locatari care au cerut ca pentru păstrarea ordinii sprijinul organelor de poliție la Adunarea Generală a Asociației de Locatari care a avut loc la 17.12.2006.
În acest context, urmează a se constata faptul că organele de poliție au obligația să răspundă tuturor sesizărilor și plângerilor pe care le formulează cetățenii.
De asemenea, urmează a se constata faptul că în condițiile în care o parte din locatarii ce formează asociația de locatari au solicitat organelor de poliție relații legate de stadiul desfășurării dosarelor privind pe administratorul societății, precum și faptul că au desemnat un agent de poliție la cererea unor locatari ai asociației pentru a asigura ordinea desfășurării adunării generale, nu înseamnă că și-au încălcat atribuțiunile funcționale sau că ar dispus măsuri abuzive, aceștia acționând în conformitate cu dispozițiile legale și răspunzând unor solicitări ai unor cetățeni, membri ai asociației de locatari.
Față de aceste considerente, în condițiile în care și hotărârea de disjungere a cauzei față de ceilalți intimați este legală, având în vedere calitatea persoanei, urmează a se respinge ca nefondată plângerea formulată de Asociația de Locatari, prin reprezentanți, și.
Văzând și disp.art.189, 191 Cod procedură penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta ASOCIAȚIA DE LOCATARI NR.761, cu sediul în G,-, - 4, scara 1, parter, apartament 3, județul G, prin reprezentanți legali:, și, împotriva ordonanței de respingere a plângerii nr.155/II/2/2008 a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI.
În baza art.189 Cod procedură penală obligă petenta la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 10 zilede la pronunțarepentru petenta Asociația de Locatari nr.761 G, șide la comunicare: pentru intimatul, comisar de poliție, la Inspectoratul de Poliție al Județului G - prin Serviciul Management Resurse Umane, județul G, pentru intimatul, comisar de poliție, la Inspectoratul de Poliție al Județului G - prin Serviciul Management Resurse Umane, județul G, pentru intimatul, de poliție, la Inspectoratul de Poliție al Județului G - prin Serviciul Management Resurse Umane, județul G, și pentru intimatul, la Inspectoratul de Poliție al Județului G - prin Serviciul Management Resurse Umane, județul
Pronunțată în ședință publică azi, 22 octombrie 2008.
PREȘEDINTE,
- -
Grefier,
- -
Red. /28.10.2008
. -/ 2 ex./07.11.2008
Președinte:Petruș DumitruJudecători:Petruș Dumitru