Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 146/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 146/

Ședința publică de la 31 Octombrie 2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Petruș Dumitru judecător

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de PROCUROR -

Procuror-șef Secție judiciară

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate, potrivit disp.art.2781Cod procedură penală, de petentul împotriva rezoluției nr.83/P/2008 din 28.03.2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, menținută prin Rezoluția nr.511/II/2/2008 din 16.05.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, personal și asistat de avocat A, apărător ales în baza împuternicirii avocațiale emise de Baroul Vrancea -Cabinet de avocatură Av.la data de 26.06.2008. Au lipsit: intimata, intimata și intimata.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință arătându-se că acest termen a fost acordat pentru lipsă de procedură, după care;

Petentul, prin apărător, arată că nu are alte cereri de formulat.

Reprezentantul Ministerului Public nu are alte cereri de formulat.

Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, constată plângerea în stare de judecată și, potrivit disp.art.2781alin.6 Cod procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea acesteia.

Petentul, prin apărător ales, avocat A, solicită, în temeiul art.2781alin.8 lit.b Cod procedură penală, să fie admisă plângerea formulată, să se desființeze Rezoluția și ordonanța atacată și să se dispună retrimiterea dosarului spre cercetare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați cu obligația acestuia de a începe urmărirea penală.

Plângerea inițială a fost făcută împotriva altor judecători și avocați, motiv pentru care, în concluziile formulate în scris, a solicitat organelor de urmărire penală să extindă cercetările.

Depune la dosar concluzii scrise.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că plângerea formulată de petentul este nefondată, solicită respingerea acesteia și menținerea rezoluției nr. 83/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați și, respectiv, a rezoluției nr.511/II/2/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Apreciază că actele premergătoare au fost efectuate în mod corect în cauză cu privire la cei trei intimați:, și, pe care ii privesc rezoluțiile date în cauză. Din coroborarea acestor acte premergătoare complete s-a apreciat în mod corect că faptele reclamate în privința intimaților nu se confirmă.

Pe larg, procurorul și procurorul general au arătat ce înseamnă infracțiunile reclamate de petent și din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat clar că nu s-a confirmat și nu a existat o intenție de inducere în eroare a instanței de judecată.

Atât timp cât intimata a avut calitatea de apărător al reclamantei din respectiva cauză civilă, potrivit dispozițiilor care guvernează procesul civil, partea care susține sau solicită un anumit lucru instanței de judecată are doar facultatea,și nu obligația, de a-și susține cu probe acest lucru. În funcție de ceea ce solicită, de actele ce le depune instanței se pronunță o hotărâre judecătorească.

Făptuitoarea a participat, așa cum s-a reținut de către procuror în rezoluție, doar la două termene de judecată, când s-au acordat termene: o dată pentru lipsă de apărare iar al doilea termen pentru a se depune acte și pentru că s-a formulat cerere de recuzare, astfel, în mod corect s-a constatat că în cauză nu există săvârșirea infracțiunii prev. de art.246 Cod penal.

Apreciază că rezoluțiile sunt legale și temeinice, solicită respingerea plângerii cu obligarea la cheltuieli.

Petentul, personal având ultimul cuvânt, învederează că intimata a încercat o împăcare insă i-a precizat, la momentul la care a recuzat-o, că potrivit art.614, 602, 611, că sunt numai falsuri în concluziile depuse de.

Arată că a depus la parchet memorii. Apreciază că cel mai bine a concluzionat judecătorul, care a spus că sunt interese certe în această cauză. A fost trimisă o adresă falsă. Solicită respectarea legii și a Constituției României.

Declarând închise dezbaterile, Curtea rămâne in pronunțare.

Ulterior deliberării

CURTEA

Asupra plângerii de față;

Prin rezoluția nr.511/II/2/2008 a Prim procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galațis -a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul, reținându-se următoarele:

La data de 04.03.2008, a sesizat organele de urmărire penală că judecătorii și și-au exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu în dosarul nr- al Judecătoriei Focșani, în care avea calitatea de pârât, dosarul având ca obiect acțiunea de divorț formulată de soția sa,.

De asemenea, petentul a sesizat și faptul că, în același dosar, avocata a comis infracțiunea de înșelăciune.

În concret, petentul a susținut că:

- la primul termen de judecată, judecătorul a admis ca avocata reclamantei, să fie substituită de avocat, în condițiile în care la dosar nu exista o împuternicire avocațială pentru; la același termen, judecătorul a constatat că cererea de chemare în judecată nu era întocmită conform dispozițiilor proceduralte, dar a dispus ca cererea să fie semnată de reclamantă în fața instanței și a pus în vedere acesteia să depună la dosar certificatul de căsătorie; la termenul din 20.02.2008, în lipsa reclamantei, avocata a făcut cunoscut instanței de judecată că aceasta a renunțat la judecată, iar judecătorul a lăsat cauza în pronunțare, apoi a repus-o pe rol, ca urmare a cererii sale; judecătorul i-a permis avocatei să nu depună la dosar toate actele necesare soluționării cauzei, l-a obligat să se împace cu soția sa, deși aceasta nici nu era prezentă, nu a consemnat în încheierea de ședință toate cererile sale și i-a permis să își exprime doar parțial punctul de vedere cu privire la proces.

- la termenul din 30.01.2008, avocatul a substituit-o, în condiții neprocedurale, pe avocata, fapt acceptat de judecătorul, care a acordat și un nou termen de judecată în cauză, deși cererea apărătorului reclamantei nu era întemeiată;

- avocata nu a prezentat instanței de judecată procura prin care reclamanta o împuternicise să o reprezinte în procesul de divorț; nu s-a prezentat decât la un singur termen de judecată; a indus în eroare instanța de judecată afirmând că va depune la dosar o serie de acte care nu au mai fost depuse, apoi a reziliat contractul de asistență juridică cu reclamanta.

Din actele premergătoare efectuate în dosarul nr.83/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați rezultă următoarele:

Dosarul nr- al Judecătoriei Focșani are ca obiect acțiunea de divorț formulată de în contradictoriu cu petentul.

Numita a fost prezentă doar la primul termen de judecată, din 19.12.2007, asistată de avocatul în substituirea avocatei, când și-a însușit cererea de chemare în judecată formulată de apărătorul său și a semnat-o, apoi a lipsit la celelalte termene și a fost reprezentată de avocat.

La termenul de judecată din 30.01.2008, avocatul, care o substituia pe avocata, a depus la dosar o procură judiciară de reprezentare a numitei și certificatul de căsătorie în original.

La termenul din 20.02.2008, care a reprezentat pe, a precizat în fața instanței de judecată că renunță la judecată. Apărătorul petentului a solicitat instanței să ia act de renunțarea la judecată a reclamantei.

Instanța a lăsat cauza în pronunțare.

Petentul învederat instanței că nu există la dosar o procură specială de reprezentare pentru soția sa, și instanța a repus cauza pe rol solicitând avocatei să depună la dosar o procură specială de renunțare la judecată din partea reclamantei.

La termenele de judecată din 19.12.2007 și 20.02.2008, președintele completului de judecată a fost judecătorul, iar la termenul din 30.01.2008, judecătorul.

Având în vedere situația de fapt prezentată anterior, s-a apreciat că în mod corect procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi judecători și față de avocata.

Aspectele invocate de petent în plângerea penală, respectiv modalitatea în care a fost reprezentată în procesul civil și modalitatea de substituire a avocatei acesteia la două termene de judecată, modalitatea în care reclamanta și-a însușit cererea de chemare în judecată și a semnat-o, formularea cererilor de către apărătorul reclamantului, admiterea sau respingerea unor probe solicitate de părți, modalitatea de administrare a probelor solicitate, acordarea termenelor de judecată, repunerea cauzei pe rol sunt aspecte care se referă la procedura judecării cauzei și nu fapte penale.

Eventuala nelegalitate a unei hotărâri judecătorești (în speță, încheiere de ședință) sau eventuala încălcare a unor norme de procedură în desfășurarea unui proces nu atrag răspunderea penală a judecătorului, hotărârile judecătorești fiind supuse căilor legale de atac.

Neprezentarea avocatului unei părți la toate termenele de judecată nu constituie faptă penală.

În cadrul unui proces civil reclamantul are posibilitatea și nu obligația să probeze acțiunea, lipsa probelor fiind sancționată procedural.

Prin urmare, s-a apreciat că faptele sesizate de petent privesc procedura de desfășurare a unui proces civil și nu constituie fapte penale în sarcina avocatei sau a judecătorilor și.

Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere, în baza art.2781Cod procedură penală petentul, care apreciază hotărârea prim procurorului ca fiind nelegală din probele administrate rezultând pentru intimații judecători și săvârșirea infracțiunii prev. de art.246 Cod penal și intimata-avocat săvârșirea infracțiunii prev. de art.215 Cod penal.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Persoana vătămată este nemulțumită că judecătorii și, care au judecat dosarul nr-, au permis avocatului menționat să nu depună actele care trebuiau depuse și pentru că la termenul din data de 20.02.2008 instanță nu i-a permis să își expună poziția în proces.

Persoana vătămată este nemulțumită și de faptul că judecătorul ar fi dat la 30.01.2008 un alt termen de judecată, cu toate că partea adversă nu justificase o astfel de amânare.

Din actele premergătoare aflate la dosar s-a stabilit că persoana vătămată este în proces de divorț cu soția sa, la Judecătoria Focșani în dosarul nr-. În acest proces, a fost reprezentată de avocat, de la Baroul Vrancea. La termenul din data de 30.01.2008, avocatul lui a depus o procură judiciară de reprezentare a clientei sale.

La termenele din 19.12.2007 și 30.01.2008, avocat a fost substituită de alți colegi, respectiv și.

Fiind audiată, a afirmat că în luna ianuarie 2008 fost contactată telefonic din Italia de, care i-ar fi comunicat că renunță la judecată. Avocatul a adus la cunoștința instanței aceste aspecte la termenul din 20.02.2008, consemnându-se în încheiere.

Astfel, din actele premergătoare aflate la dosar rezultă că avocatul nu a indus în eroare nicio persoană, pe parcursul desfășurării procesului în dosarul nr-, iar actele depuse la dosar au fost cele care i-au fost date de partea pe care o reprezenta.

Susținerea persoanei vătămate că avocatul nu ar fi vrut să depună toate actele la dosar despre care ar fi făcut vorbire în proces, nu constituie o inducere în eroare, din moment ce părțile nu au obligația să depună acte ci au doar facultatea de a-și susține cu probe unele afirmații în fața instanței.

În ceea ce privește pe magistrații judecători și de la Judecătoria Focșani, aceștia au judecat succesiv cauza, astfel că la termenele din 19.12.2007 și 20.02.2007, judecător a fost, iar la termenele din 30.01.2008 și 19.03.2008, cauza a fost judecată de.

În plângere și în declarația sa, persoana vătămată a precizat că este nemulțumită de faptul că cei doi magistrați au permis avocatului "să nu depună actele necesare", că la termenul din 20.02.2008, nu a fost lăsată să își precizeze punctul de vedere și că la termenul din 30.01.2008 s-a acordat un nou termen în mod nejustificat.

Toate aceste nemulțumiri ale persoanei vătămate se referă la aspecte care privesc judecata în cauza civilă menționată, iar aspectele de nemulțumire sesizate nu sunt prevăzute de legea penală.

Astfel, conform art.2 alin.3 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, "judecătorii sunt independenți, se supus numai legii și trebuie să fie imparțiali".

În aceste condiții, aspectele sesizate de persoana vătămată pot fi invocate în căile de atac și nu într-o plângere penală îndreptată împotriva judecătorilor.

Față de aceste considerente, în condițiile în care petentul este nemulțumit de modul în care intimații au făcut aplicarea normelor de procedură penală privind judecarea cauzei în care este implicat, aceste fapte nu sunt prevăzute de legea penală, petentul având posibilitatea în cazul în care este nemulțumit de modul în care a fost respectată procedura de judecată, să semnaleze acest lucru, în cazul în care interesele i-au fost afectate, în căile de atac.

La dosarul cauzei, din actele premergătoare efectuate în cauză, nu există nici un indiciu din care să rezulte că intimații ar fi săvârșit vreo faptă prevăzută de legea penală, situație în care se va respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul.

Văzând și dsp.art.189 și 191 Cod procedură penală

Pentru aceste motive

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul (fiul lui și, născut la data de 21.04.1956 în localitatea Noi, comuna Nănești, județul V, domiciliat în F, str. - de la nr.5, bloc 5, apart.10, județul V) împotriva rezoluției de respingere a plângerii nr.511/II/2/2008 a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

În baza art.189-191 Cod procedură penală obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în termen de 10 zilede la pronunțarepentru petentul și de la comunicare pentru: intimata, judecător, la Judecătoria Focșani, prin Serviciul Personal, F, județul V, pentru intimata, judecător, la Judecătoria Focșani, prin Serviciul Personal, F, județul V, și pentru intimata, avocat, la Baroul Vrancea, F,-, județul

Pronunțată în ședință publică azi, 31 octombrie 2008.

PREȘEDINTE,

- -

Grefier,

- -

Red. /04.11.2008

Tehnored. /2 ex.718.11.2008

Președinte:Petruș Dumitru
Judecători:Petruș Dumitru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 146/2008. Curtea de Apel Galati