Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 1532/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

2152/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 1532

Ședința publică din data de 28 octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Cîrstoiu Veronica

JUDECĂTOR 2: Găgescu Risantea

JUDECĂTOR 3: Bădescu Liliana

GREFIER: G -

*****************

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.

Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de către recurentul-inculpat și de către recurenta-parte-civilă împotriva deciziei penale nr. 35 din data de 28.05.2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Penală Cauze Generale.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, care face parte integrantă din această decizie penală, când Curtea, în temeiul art. 306 Cod procedură penală, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 28.2009 când în aceeași compunere,

CURTEA

Asupra recursurilor penale de față:

Prin sentința penală nr. 2140 din 12.12.2008 Judecătoria Giurgiu, în bazaart.215 alin. 1 și 3.pen. cu aplicarea 74 alin. 1 lit. a pen. rap. la art. 76 lit. c pen. a condamnat pe inculpatul, la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, față de partea vătămată, cu domiciliul în G,-, jud..

În baza art. 71 alin. 1.pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută la art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81.pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni, potrivit art. 82.pen. și în temeiul art. 71 alin. 4.pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

Potrivit art. 359.proc.pen. a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83.pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

În temeiul art. 14 și art. 346.C.P.P. rap. la art. 998.civ. a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă și a obligat inculpatul la plata sumei de 59.695 lei despăgubiri către partea civilă.

Conform art. 191 alin. 1.proc.pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Potrivit art. 193 alin. 1.proc.pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 1800 lei către partea civilă reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că la data de 02.06.2005 intre partea vătămata - reprezentant al SC SRL si inculpatul - reprezentant al SC Trans SRL s-a încheiat o convenție de vânzare - cumpărare a unui atelier auto, întocmindu-se factura fiscala nr. -/02.06.2005 (fila 24 dosar de urmărire penala), pentru suma de 47.600 lei din care 7.600 reprezentând TVA, urmând ca partea vătămata sa plătească inculpatului în rate această suma.

Din declarațiile martorilor audiați si cuprinsul chitanțele depuse in dosarul de urmărire penală (filele 22 - 23), rezultă faptul că partea vătămata a achitat prețul in întregime, respectiv 40.000 lei, deși chitanțele au fost emise numai pentru suma de 32.500 lei.

Astfel, martorele audiate in cauza au confirmat susținerea parții vătămate potrivit căreia a fost achitată suma de 40.000 lei, însă ultima chitanță a fost emisa la data de 25.07.2005, urmând ca inculpatul să mai emită chitanță si pentru suma de 7.500 lei, însa acest lucru nu s-a mai întâmplat întrucât partea vătămata nu a mai putut lua legătura cu inculpatul.

De asemenea, în momentul in care partea vătămată a dorit să intre in posesia activului ce a făcut obiectul convenției, a constatat că atelierul auto a fost adjudecat de SC SRL B, în vederea recuperării unui debit mai vechi.

Prima instanță a mai reținut că prin sentința civilă nr. 35/21.01.2005 a Tribunalului Buzău,debitoarea SC Trans SRL, a fost somată să plătească creditoarei SC SRL B suma de 1.316.541.011 lei debit principal plus 60.887.745 lei penalități de întârziere, si cu toate acestea inculpatul in calitate de reprezentant al SC Trans SRL a încheiat convenția de vânzare-cumpărare a atelierului auto cu firma reprezentată de partea vătămata, fără să aducă la cunoștința acesteia situația sa patrimoniala.

Este adevărat ca la momentul încheierii convenției dintre inculpat și partea vătămată nu începuse executarea silită împotriva debitoarei SC Trans SRL al cărei reprezentant legal era inculpatul, însă deși avea cunoștință de imposibilitatea de plata în care acesta se afla și că era inevitabilă o începere a executării silite împotriva sa, inculpatul s-a angajat intr-o noua relație contractuală ce nu ii permitea să își respecte obligația asumată.

Mai mult, partea vătămată a achitat inculpatului anumite sume de bani in contul atelierului auto cumpărat, conform chitanțelor aflate in dosarul de urmărire penala (filele 23 -23), unele dintre aceste sume fiind primite de inculpat și după ce acesta a primit somația cu privire la scoaterea la licitație a atelierului in caz de neplata a debitului către creditoarea SC SRL

Astfel, la data de 05.07.2005 Biroul Executorului Judecătoresc, a emis somația în dosarul nr. 96/2005 prin care era somată SC Trans SRL să achite debitul către creditoarea SC SRL B, in caz de neconformare urmând a se proceda la executarea silită, adică la scoaterea la licitație publică activului ce a format obiectul tranzacției între societatea reprezentată de partea vătămată și cea reprezentată de inculpat, însă cu toate acestea, și după această dată inculpatul a continuat să încaseze de la partea vătămată sume de bani în contul activului înstrăinat, respectiv suma de 3000 lei conform chitanței nr. -/08.07.2005, suma de 3000 lei conform chitanței -/09.07.2005, suma de 3.500 lei conform chitanței nr. -/25.07.2005, inducând și menținând astfel în eroare cu prilejul executării contractului, societatea cocontractantă reprezentată de partea vătămată.

Potrivit art. 215 alin. 3.pen. constituie infracțiunea de înșelăciune, inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract săvârșită în așa fel încât fără această eroare cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate.

Or, în speță, este evident că în condițiile în care partea vătămată ar fi cunoscut faptul că inculpatul urmează a fi supus executării silite la licitație, urmând a se scoate la vânzare și atelierul pe care aceasta a înțeles să-l cumpere, inculpatul primind deja somația din data de 05.07.2005, partea vătămată nu ar mai fi achitat in continuare sume de bani cu titlu de preț pentru atelier în datele de 08.07.2005, 09.07.2005, 07.07.2005, 25.07.2005.

Instanța de fond a mai reținut că eroarea în care s-a aflat partea vătămată a fost determinantă la încheierea convenției de vânzare-cumpărare a atelierului auto, în speță, această împrejurare rezultând din întregul material probator administrat (declarația inculpatului, declarația parții vătămate, a martorilor date in fata instanței).

Astfel, inculpatul, prin omisiunea de a-i aduce la cunoștință părții vătămate situația sa patrimonială reală și faptul că avea datorii către alți creditori, a indus-o în eroare în momentul încheierii convenției și a menținut-o in eroare pe parcursul executării contractului, neaducându-i la cunoștință faptul că s-a procedat la executarea silită, urmând a se scoate la licitație publică activul ce a format obiectul tranzacției, continuând să încaseze de la partea vătămată sume de bani în contul activului înstrăinat, care dacă ar fi cunoscut situația reală nu ar mai fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare și nu ar mai fi plătit în continuare prețul stipulat.

In ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că natura faptei săvârșite conduce la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. teza a II-a, lit. b și c pen. însă nu a interzis inculpatului dreptul de a alege, ci doar pe cel de a fi ales, având in vedere exigentele CEDO reflectate in hotărârea din 06.10.2005 în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord în care, Curtea a apreciat, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuind să fie dispusă în funcție de natura faptei sau de gravitatea deosebită a acesteia. Or, fapta care a făcut obiectul prezentei cauze nu are conotație electorală sau vreo gravitate speciala, astfel că instanța de fond a apreciat că nu se impune interzicerea dreptului de a alege,în acest sens fiind și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. LXXIV/05.11.2007, obligatorie pentru instanțele judecătorești care a statuat că "dispozițiile art. 71 din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I - c din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal.

Sub aspectul laturii civile, prima instanța a reținut că partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 59.695 lei reprezentând despăgubiri civile, respectiv prețul activului cumpărat și 19.695 lei penalități, prejudiciul suferit de partea vătămată fiind dovedit, astfel încât având în vedere dispozițiile art. 14 raportat la art. 346.proc.pen. si art. 998.civ. a dispus obligarea inculpatului la acoperirea acestui prejudiciu.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel partea civilă și inculpatul, partea civilă motivându-și în scris apelul, criticând sentința instanței de fond ca nelegală și netemeinică, susținând că prima instanță a aplicat greșit prevederile art. 72 Cod penal, precum și prevederile art. 74 lit.a Cod penal și art. 76 lit.d Cod penal.

Prin decizia penală nr. 35/28.05.2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de partea civilă și inculpatul.

Pentru a decide astfel Tribunalul a reținut următoarele:

În ceea ce privește apelul declarat de partea civilă, tribunalul a constatat că este nefondat, prima instanță făcând o corectă și judicioasă individualizare a pedepsei aplicată apelantului inculpat atât în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicată acestuia cât și modalitatea de executare, la individualizare având în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social al faptei comisă de inculpat, persoana acestuia circumstanțele care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Astfel, în ceea ce privește pericolul social al faptei săvârșite de apelantul inculpat, tribunalul a reținut că într-adevăr este ridicat întrucât se aduce atingere patrimoniului persoanei și relațiilor comerciale ce au la bază convențiile încheiate între comercianți și în baza cărora se derulează activitatea de comerț, însă pericolul social al faptei nu constituie singurul criteriu ce trebuie avut în vedere la individualizarea pedepsi potrivit art. 72 Cod penal, ci și persoana făptuitorului.

Or, în speță, apelantul inculpat este un infractor primar, fiind la primul contact cu legea penală s-a prezent atât în fața organelor de urmărire penală cât și în fața instanței de judecată, permițând astfel desfășurarea în bune condiții a procesului penal, elemente în raport de care tribunalul apreciază că pedeapsa de un an și șase luni închisoare aplicată de prima instanță este în măsură să contribuie la reeducarea acestuia și modalitatea de executare a pedepsei aleasă de instanța de fond corespunzând scopului acesteia așa cum este el definit de art. 52 Cod penal.

Apelul declarat de inculpatul este de asemenea nefondat.

Primul motiv de apel este neîntemeiat.

Potrivit art. 62 Cod procedură penală, în vederea aflării adevărului organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.

Potrivit art. 63 alin 1 și 2 Cod procedură penală, constituie probă orice element de fapt care servește la constarea existenței sau inexistenței vreunei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei.

Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinări tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Din cuprinsul materialului probator administrat în cauză, tribunalul a reținut că apelantul parte civilă și apelantul inculpatul au stabilit vânzarea-cumpărarea unui activ atelier auto, partea civilă în calitate de cumpărător iar inculpatul în calitate de vânzător, întocmindu-se în acest sens factura fiscală nr. - din 01 iunie 2005, factură în care se menționează prețul convenit și anume 47.600 RON, din care 7600 RON TVA, plata urmând a se face în numerar.

Prin sentința civilă nr. 35 din 21.01.2005 a Tribunalului Buzău - secția comercială, s-a admis somația de plată formulată de creditoarea SC" " SRL B în contradictoriu cu debitoarea SC " Trans" SRL G și a ordonat debitoarei să plătească creditoarei suma de 1.316.5441.011 lei reprezentând contravaloare oxigen îmbuteliat și butelii de oxigen închiriate, - lei penalități și 345.000 lei cheltuieli de judecată până la data de 21.02.2005, sentință ce a fost învestită cu formulă executorie.

La data de 05.07.2005, Biroul executorului judecătoresc a emis o somație de plată către SC " Trans" SRL G în baza sentinței civile nr. 35 din 21.01.2005 a Tribunalului Buzău, prin care debitoarea era somată să-i achite în termen de 15 zile de la înștiințare creditoarei SC " " SRL B suma de 1.500.773.756 lei reprezentând creanță și cheltuieli de executare.

Ulterior, la data de 19.10.2005, prin actul de adjudecare încheiat la această dată, imobilul reprezentat de teren în suprafață de 235 mp și construcția edificată pe acest teren cu destinația " depozit de îmbuteliat oxigen lichid", situat în G,-, județul Gaf ost adjudecat în contul întregii creanțe de 131.650 RON de creditoarea urmăritoare SC " " SRL

Din cuprinsul declarațiilor apelantului inculpat a rezultat că acesta cunoștea la data încheierii convenției de vânzare cumpărare cu SC "SRL G reprezentată de apelantul parte civilă, că avea o datorie la SC " " SRL B, de 500 milioane lei vechi, fapt ce l-a determinat de altfel să-i vândă apelantului parte civilă activul atelier auto și că a luat la cunoștință de notificarea executorului judecătoresc din luna septembrie 2005, notificare pe care a găsit-o pe ușa depozitului societății sale.

Din cuprinsul declaraților apelantului parte civilă, rezultă că acesta l-a întrebat pe apelantul inculpat dacă activul pe care urma să i-l vândă era suspus vreunei executări silite, de față la discuție fiind și contabila, martora care audiată fiind în cauză a confirmat faptul că apelantul parte civilă a întrebat pe apelantul inculpat la data întocmirii facturii fiscale pentru vânzarea activului "atelier auto" dacă sunt probleme în legătură cu activul supus operațiunii de vânzare cumpărare.

La rândul său și martora prin declarația dată în faza de judecată a confirmat că apelantul parte civilă l-a întrebat pe apelantul inculpat dacă sunt probleme cu activul "atelier auto".

Din cuprinsul chitanțelor aflate la dosar, rezultă că apelantul parte civilă a achitat apelantului inculpat la diferite intervale de timp, mai multe sume de bani în contul activului "atelier auto" cumpărat de la acesta, chitanțe dintre care unele poartă date ulterioare primirii somației de plată de către apelantul inculpat care ar fi trebuit să refuze încasarea acestor sume dată fiind situația societăți sale generată de pronunțarea sentinței civile nr. 35 din 21.01.2005 a Tribunalului Buzău prin care era obligat să plătească o anumită sumă de bani către SC" "B, menținând astfel în eroare cu prilejul executării contractului de vânzare cumpărare, societatea cumpărătoare SC" Trans "SRL

Potrivit art. 215 alin3 Cod penal, inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheieri sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate.

Or, în speță, apelantul parte civilă în situația în care ar fi cunoscut faptul că apelantul inculpat urma să fie supus executării silite, în baza sentinței civile nr. 35 din 2005 Tribunalului Buzău, iar atelierul auto pe care urma să-l cumpere de la acesta să fie scos la vânzare la licitație publică nu ar mai fi încheiat contractul de vânzare cumpărare cu privire la acest atelier și nici nu ar mai fi achitat în continuare bani, eroarea în care s-a aflat apelantul parte civilă, eroare indusă de apelantul inculpat care a negat la momentul intervenirii tranzacției că ar fi probleme cu bunul supus tranzacționării, deși avea cunoștință de datoria către SC " " SRL B, fiind determinantă la încheierea convenției de vânzare cumpărare a atelierului auto.

Nu numai că apelantul inculpat a omis a aduce la cunoștința apelantului parte civilă situația sa reală, respectiv existența datoriei către SC " " SRL B la momentul încheieri convenției cu acesta, dar a menținut în eroare apelantul parte civilă cu privire la situația activului și pe parcursul derulării convenției, în sensul că nu i-a adus acestuia la cunoștință faptul că s-a procedat la executarea s-a silită în baza sentinței civile nr. 35/2001 a Tribunalului Buzău, apelantul inculpat continuând să încaseze în continuare bani de la apelantul parte civilă care fiind de bună credință continua să achite prețul apelantului inculpat ce cunoștea, conform propriei declarați, că fusese somat să achite debitul către SC" "SRL B, somația fiindu-i afișată pe ușa depozitului.

În drept, fapta apelantului inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsită de art. 215 alin 1 și 3 Cod penal.

Nici motivul doi de apel nu este întemeiat.

Este adevărat că atât factura fiscală nr. - din 02.06.2005 cât și chitanțele de la filele 22-23 sunt întocmite pe numele de SC""SRL G, însă este de observat că apelantul parte civilă este singurul reprezentat la acestei societăți, chiar acesta prin declarația dată în fața instanței de judecată precizând că restul de preț pe care urma să-l achite apelantul inculpat urma să se facă din vânzarea unui apartament proprietate personală, așa încât obligarea acestui din urmă să plătească apelantului parte civilă suma de 59.695 lei cu titlu de despăgubiri civile nu este greșită, pentru apelantul inculpat neavând nici o relevanță juridică.

Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs partea vătămată și inculpatul criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.

În recursul său, partea civilă a invocat cazul de casare prev. de art. 3859pct. 14 Cod procedură penală, susținând că în mod greșit s-a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a Cod penal, în condițiile în care prejudiciul cauzat în anul 2005 fost de 320.500 ROL plus penalități de întârziere.

Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 Cod penal cât și împrejurarea că instanțele de judecată trebuiau să aibă în vedere circumstanța agravantă prev. de art. 75 alin. 2 Cod penal raportat la valoarea prejudiciului, partea vătămată a solicitat condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin.1 și 3 Cod penal la o pedeapsă orientată spre mediu cu executarea acesteia în regim de detenție conform art. 52 Cod penal.

În schimb, inculpatul a invocat cazul de casare prev. de art. 3859pct. 18 Cod procedură penală, susținând că în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt prin condamnarea sa la pedeapsa închisorii, atâta timp cât probele dosarului confirmă că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.

Au fost invocate contradicțiile existente între declarațiile martorilor și, angajați ai părții vătămate cât și împrejurarea că inculpatul a luat cunoștință de notificarea executorului judecătoresc în luna septembrie 2005, în condițiile în care convenția de vânzare - cumpărare a fost încheiată la data de 02.06.2005.

Astfel, față de probele existente la dosarul cauzei, inculpatul prin apărător, a solicitat achitarea sa în conformitate cu art. 10 lit. d Cod procedură penală pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin.1 și 3 Cod penal și respingerea despăgubirilor civile întrucât nu sunt îndeplinite prevederile art. 998 Cod civil.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată incidența cazului de casare prev. de art. 3859pct. 18 Cod procedură penală, pentru următoarele considerente:

Din analiza probelor existente în cauză rezultă că instanța de fond a comis o eroare gravă de fapt prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal.

Soluția procesului a fost determinată de această gravă eroare de fapt ce a fost menținută de instanța de apel, care a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții.

Pentru a exista infracțiunea de înșelăciune în convenții, prezentarea frauduloasă sau denaturată a realității trebuie să capteze buna credință a victimei, să o amăgească sau să o mențină în eroarea produsă anterior.

Inducerea sau menținerea în eroare cu prilejul încheierii sau executării unui contract poate consta atât într-o acțiune cât și într-o inacțiune.

Conform actelor dosarului, nu se poate vorbi de existența unei omisiuni din partea inculpatului cu ocazia încheierii convenției de vânzare - cumpărare sau de menținerea părții vătămate în eroare pe perioada achitării ratelor, cum a susținut instanța de apel.

Astfel, la data încheierii convenției din data de 02.06.2005, bunul ce a făcut obiectul vânzării se afla în proprietatea inculpatului.

Conform declarației acestuia cu banii obținuți din vânzarea activului urma să achite debitul către SC SRL de aproximativ 500 milioane ROL.

Nici somația de plată din 05.07.2005 despre care inculpatul susține că a luat la cunoștință în septembrie 2005, nu poate conduce la ideea menținerii în eroare a părții vătămate cu privire la achitarea ratelor până la data de 25.07.2005.

La filele 22 și 23 dosar urmărire penală se află chitanțele emise de către caseria SC TRANS SRL și nici un alt act care să conducă la existența unei erori de care s-a folosit inculpatul pentru a primi în scop ilicit o sumă de bani.

Deasemenea, nici adjudecarea imobilului la 19.10.2005 în vederea îndestulării creanței către SC SRL nu poate fi considerată a fi o atitudine negativă a inculpatului la data încheierii convenției de vânzare - cumpărare, respectiv 02.06.2005.

Așa cum au constatat și ambele instanța de judecată prin sentința civilă nr. 32/05.01.2006 pronunțată de Judecătoria Giurgius -a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare încheiat la data 02.06.2005 conform facturii fiscale nr. -/02.06.2005.

Lipsa intenției inculpatului de inducere în eroare a părții vătămate a fost constatată și de către procuror, odată cu scoaterea de sub urmărire penală.

Însă rezoluția procurorului a fost desființată de instanța de judecată care în conformitate cu art. 2781alin. 8 lit. c Cod procedură penală a efectuat cercetarea judecătorească numai prin audierea părților și a martorilor și, propuși de partea vătămată.

Având în vedere că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal, Curtea în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală va dispune achitarea inculpatului ca urmare a admiterii recursului conform art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei în raport de dispozițiile art. 346 Cod procedură penală și art. 998 cod civil se vor menține dispozițiile sentinței penale cu privire la obligarea inculpatului către partea civilă la suma de 59.695 lei.

Se are totodată în vedere că a intervenit termenul general de prescripție cu privire la sentința civilă nr. 32/05.01.2006 pronunțată de Judecătoria Giurgiu prin care a fost obligat la 32.500 lei către plus dobânzile legale.

Față de cele constatate, recursul părții vătămate urmează a fi respins ca nefondat în conformitate cu art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 35/28.05.2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu - Secția Penală, în dosarul penal nr-.

Casează în totalitate decizia și în parte sentința penală nr. 2140/12.12.2008 a Judecătoriei Giurgiu și rejudecând în fond:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală achită pe inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 215 alin.1 și 3 Cod penal.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea vătămată.

Obligă partea vătămată la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

G -

Red.

Dact./15.12.2009

2 ex.

Red. - Tribunalul Giurgiu - Secția Penală

Red. - Judecătoria Giurgiu - Secția Penală

Președinte:Cîrstoiu Veronica
Judecători:Cîrstoiu Veronica, Găgescu Risantea, Bădescu Liliana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 1532/2009. Curtea de Apel Bucuresti